27 noiembrie 2015

 Şedinţă a Consiliului Local Suceava, transformată în show de prost gust de către aleşii liberali
·        Grupului liberal a propus şi votat începerea dezbaterilor de la coadă, respectiv cu punctul „Diverse”, transformând întrunirea într-o conferinţă de presă.
·        Independentul Adrian Arămescu a exclamat că nu mai înţelege nimic, preşedintele de şedinţă Vasile Mocanu (PNL), asigurându-l că nu este singurul aflat într-o asemenea situaţie.
·        Neculai Barbă a ameninţat cu plângere penală, pentru abuz în serviciu, pe primarul Lungu şi secretariatul care întocmeşte procesele verbale.    
Şedinţa ordinară a Consiliului Local Suceava a fost deturnată de către aleşii liberali, întrunirea de joi fiind una dintre cele mai nefireşti ţinute până acum. Circul a fost declanşat de fostul pedelist Neculai Barbă, care a venit cu o panglică şi o forfecuţă, cerându-i primarului să facă, în avans, inaugurarea pasajului CFR Iţcani, ieşit din lucrări de modernizare. Barbă - căruia tăierea panglicilor i-au mai adus un loc în deliberativ, atunci când edilul-şef era membru PDL - a motivat că deschiderea Pasarelei CFR la primele ore ale dimineţii de vineri, şi nu la ora 10.00, aşa cum se anunţase, ar descongestiona mai repede traficul din oraş.  „În primul rând nu tai panglici, iar ora de deschidere aparţine specialiştilor constructorului, pentru că âncă se mai lucrează acolo”, i-a răspuns Ion Lungu, care a invita pe aleşi la inaugurarea uneia dintre cele mai mari lucrări de după Revoluţie. Momentul fiind depăşit, s-a trecut la aprobarea ordinii de zi ordinare, cât şi a ordinii de zi extraordinare, dar cu toate că cele două au fost votate în unanimitate în forma prezentată, tardiv consilierul PNL Lucian Harşovschi a făcut un amendament, propunând ca dezbaterile să înceapă cu punctul „Diverse”, de la sfârşitul listei cu proiectele de hotărâre, alesul venind, de asemenea, şi cu alte decalări ale acestora. Acest lucru l-a făcut pe independentul Adrian Arămescu să exclame că nu mai înţelege nimic, preşedintele de şedinţă Vasile Mocanu (PNL), asigurându-l că nu este singurul aflat într-o asemenea situaţie.  Culmea este că amendamentul a trecut, iar derularea ordinii de zi a demarat „pe invers”.  Însă nu înainte ca activul Niculai Barbă să-şi manifeste nemulţumirea faţă de modul în care procesele verbale ale şedinţelor anterioare au fost întocmite de către personalul desemnat, cerând, în acelaşi timp, şi întocmirea corectă a documentelor de urbanism. „Mă văd obligat să apăr interesele Consiliului Local pe orice căi. În condiţiile în care, în momentul în care am primit mapă data viitoare, iar la urbanism avem aceeaşi bătaie de joc în întocmirea documentelor, o să rog pe domnul secretar să vă consilieze să întocmiţi o plângere penală pentru abuz în serviciu contra demnului primar şi contra celor care răspund de acest lucru”, a spus Barbă, preşedintele de şedinţă Vasile Monacu nepercepând, însă, cui i se adresează vorbitorul.      
În continuare, la „Diverse”, viceprimarul PNL Lucian Harşovschi a atras  atenţie asupra importanţei declanşării procedurilor pentru concesionarea serviciului complementar de transport călători, iar viceprimarul PNL Ovidiu Doroftei  a cerut ca aleşii locali să fie invitaţi la întâlnirile cu directorii de şcoli, pe marginea proiectului de buget şi, pe deasupra, a divagat asupra protecţie copiilor dinun ităţile de învăţământ.  
Harşovschi s-a gândit că este o bună ocazie să se remarce, criticând modul în care este acordat  titlul de cetăţean de onoare al municipiului, deşi aspectul putea fi abordat la punctul respectiv de pe ordinea de zi.  Barbă nu s-a lăsat mai prejos, plusând cu o cerere prin care primarul Lungu să se adreseze Prefecturii, pentru a obţine în legătură cu dreptul de superficie. 
Harşovschi s-a simţit dator să vină cu completări la cele spuse,  preşedintele Vasile Monacu  exclamând că, în acest ritm, „ se va ajunge cu punctul la ora 22.00”. La cuvânt s-a înscris, pe probleme ISU în şcoli, şi liberalul Daniel Prorociuc, ceea ce l-a făcut pe Vasile Monacu,. de la ALDE, să întrebe: „Ce este domnule aici, conferinţă PDL?”.  Liberalul Gheorghe Onofrei  a ridicat aspectul deblocării străduţelor şi parcărilor din cartierul „George Enescu”, iar imediat după acesta a intervenit şi Cornel Pădurau.             
De la PSD, Cornel Grosaru, , i-a introdus la punctul „Diverse”, pe doi tineri care au ieşit din sistemul de instituţionalizat protecţie socială şi care au prezentat un proiect de realizare  de locuinţe sociale prin dărâmarea unor garaje ale Primărie. Unul dintre ei i-a somat pe consilieri să dea răspuns pe loc, lăsându-se cu greu convins că o asemenea decizie necesită analiză şi fundamentare. Punctul „Diverse” a consumat 1 oră din şedinţa ordinară a Consiliului Local, iar consilierul Viorel Seredenciuc (PNL), fiind la capătul răbdării s-a învoit, motivând că are probleme persoanele, moment în care au mai solicitat învoire încă 2 aleşi.