Sărbători de iarnă cu instalaţii
luminoase învechite, din cauza consilierilor liberali
·
Aleşii PNL s-au împotrivit alocării de bani de la buget
pentru primenirea iluminatului ornamental, vechi de 5 ani, de la bradul din
centrul Sucevei.
·
„Este păcat că se politizează lucrurile, asta este
realitatea”, a declarat primarul Ion Lungu, care precizat că ornate urmau a fi şi
cartierele Obcini, Zamca şi Iţcani.
În municipiul Suceava, Iluminatul
pentru Sărbătorile de iarnă va fi funcţional începând cu 1 Decembrie, a anunţat
primarul Ion Lungu, precizând că, deja de câteva zile, a început montarea
instalaţiilor şi amplasarea ornamentele în întreaga reşedinţă de judeţ. Potrivit
edilului şef, folosite vor fi aceleaşi instalaţii, vechi de 5 ani, deoarece
propunerea privind achiziţionarea unora noi nu a trecut de votul consilierilor
locali. În aceste condiţii, din unele economii la bugetul local, la capitolul
obiecte de inventar, de iluminat specific se vor putea bucura locuitorii
cartierului „George Enescu”. „Este păcat că se politizează lucrurile, asta
este realitatea. Ne-am dorit ca, în acest an, să schimbăm ornamentele de la
bradul de pe esplanada Casei Culturii, pentru că acestea au o vechime de peste
5 ani. Aşa după cum se ştie, domnii consilieri locali nu au aprobat propunerea
mea. Astfel, din sumele pe care le-am avut pe obiecte de inventar, rămase din
execuţie, de la începutul anului, am reuşit să mai cumpărăm câteva ornamente,
să le pune pe Bulevardul , cartier care nu a avut parte de
acestea până acum”, a reliefat Ion Lungu, care a adăugat că municipalitatea
organizează şi tradiţionalul Târg de Crăciun, căsuţele pentru producători şi
comerciali fiind aduse pe esplanada Casei Culturii. În şedinţă a
deliberativului local, primarul Sucevei a propus alocarea sumei de 250.000 de
lei din bugetul municipal pentru achiziţionarea de ornamente şi instalaţii
luminoase destinate Sărbătorilor de iarnă. Ion Lungu şi-a susţinut iniţiativa prin
aceea că instalaţiile existente sunt întreţinute şi reparate în fiecare an,
punctând că, totuşi, există un deficit de iluminat ornamental în cartierele „George Enescu”, Obcini şi Zamca.
Lucian Harşovschi, viceprimar din partea PNL, a făcut un amendament prin
care a propus ca banii respectivi să meargă la Fondul de rezervă al bugetului. „Este nevoie în fiecare an (de
instalaţii n.r.) - suntem conştienţi -, în fiecare cartier, inclusiv în
Iţcani. Însă, cred că această sumă de 250.000 de lei ar trebui să o lăsăm la
Fondul de rezervă, iar ulterior să vedem cum pot fi folosiţi aceşti bani”,
a spus, la acea dată, Lucian Harşvoschi.