01 iulie 2026

 

Pe fondul temperaturilor caniculare

Primăria Sucevei, prioritate pentru „mai mult verde, în detrimentul locurilor de parcare 

  • „Nu mai târziu decât în aceste zile, vedem ce înseamnă încălzirea globală de care, se pare încă nu suntem foarte, foarte conştienţi” spune primarul Vasile Rîmbu

Primăria municipiului Suceava va avea ca prioritate protejarea spaţiilor verzi, cât şi identificarea de noi  soluţii de „înverzire. Declaraţia aparţine primarului Vasile Rîmbu, fiind făcută pe fondul temperaturilor pozitive extreme din această perioadă. Şeful municipalităţii spune că, nu de puţine ori şi pe bună dreptate, locuitorii Sucevei cer „mai mult verde, dar nu în majoritatea lor”. De cealaltă parte, edilul-şef arată că există şi destui cetăţeni care vor locuri de parcare, în detrimentul spaţiilor verzi. Aceştia din urmă solicită chiar eliminarea arborilor - care cresc destul de greu - tocmai în scopul creării de spaţii pentru parcări. „Noi trebuie să avem inspiraţia şi să procedăm în aşa fel încât să menţinem în echilibru solicitările cetăţenilor şi să dăm prioritate arborilor şi înverzirilor. Aceasta pentru că, nu mai târziu decât în aceste zile, vedem ce înseamnă încălzirea globală de care, se pare încă nu suntem foarte, foarte conştienţi. De aceea, vreau să asigur pe toţi cetăţenii municipiului Suceava că nu acţionăm preferenţial, iar ceea ce avem de făcut vom face la modul cel mai serios” a punctat Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, adăugând că nu vor fi create spaţii pentru alte construcţii, cum ar fi blocuri  de locuinţe şi că se va fi ignorată „orice formă de intervenţie, în public sau în particular, în acest sens.

 După inaugurarea din aprilie 2025

„Defecţiuni de construcţie şi alte dificultăţi” la Baza sportivă de tip I de lângă Sala Polivalentă

  • „Obiectivul încă este în perioada de garanţie, iar constructorul remediază deficienţele
    pe propria cheltuială” susţine viceprimarul Dan Ioan Cuşnir

Discuţiile aprinse s-au ivit în şedinţa Consiliului Local Suceava, pe fondul proiectului de hotărâre privind trecerea Bazei sportive de tip I din prejma Sălii Polivalente, din domeniul privat în domeniul public al municipiului Suceava. Lucian Harşovschi, consilier PNL, a remarcat că inaugurarea s-a făcut, „cu mare pompă” în aprilie 2025, în timp ce recepţionarea a avut loc după mai bine de un an. Acesta a întrebat dacă lucrurile sunt în regulă, ţinând cont că în perioada trecută de atunci, baza „a stat în paragină”. „Am fost la faţa locului acmu câteva săptămâni, însă lucrurile nu stăteau prea roz. Deja acele spaţii se degradau, dar dacă acum s-a făcut recepţia, baza fiind funcţională sută la sută, faptul este de apreciat” a subliniat fostul viceprimar Lucian Harşovschi, adăugând că baza este multifuncţională şi ar trebui pusă la dispoziţia tuturor sportivilor. Viceprimarul Dan Ioan Cuşnir a evidenţiat că obiectivul este încă în perioada de garanţie, iar constructorul remediază deficienţele pe propria cheltuială. „Acesta este un caz fericit, în care avem posibilitatea să remediem deficienţele care vin din trecut. În schimb, avem investiţii la care nu putem face remedieri şi care sunt nerecepţionabile. De aceea, noi nu vom obliga niciodată pe colegii de la compartimentele de specialitate ale Primăriei să recepţioneze şantiere din trecut care sunt nerecepţionabile” a arătat viceprimarul Dan Ioan Cuşnir. La rându-i primarul Vasile Rîmbu a recunoscut că, într-adevăr, au apărut „anumite defecţiuni de construcţie şi alte dificultăţi”, menţionând că prioritate la folosirea bazei o au cluburile de fotbal. „Această  bază sportivă este recepţionată, este funcţională şi pusă la dispoziţia mişcării sportive profesioniste sau amatoare”, a punctat  Vasile Rîmbu, primarul Sucevei. Baza sportiv de tip I, la dimensiuni omologate UEFA, de pe strada Iuliu Hossu, este o investiţie a municipalităţii sucevene cu finanţare asigurată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Valoarea proiectului s-a ridicat la de 5,23 de milioane de lei (fără TVA), licitația fiind câștigată de firma de construcții Hentza Business. Baza sportivă este compusă din terenul de fotbal de 105 metri x 68 de metri, cu nocturnă, terenul multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, cât şi din clădirea pentru vestiare, cu parter şi etaj.

 Primăria alocă

Mai puţini bani pentru ediţia din 2026 a Festivalului de artă medievală

  • În 2025, suportul financiar din bugetul local s-a ridicat la 350.000 de lei, cu 50.000 de lei peste cel din acest an

Municipiul Suceava este asociat cu Muzeul Naţional al Bucovinei, în vederea finanţării şi organizării în comun a acţiunilor de interes cultural din cadrul Proiectului Festivalul de artă medievală „Ştefan cel Mare”, ediţia a XVIII-a. Manifestările se vor desfăşura în intervalul 13 iulie-16 august 2026, contribuţia municipiului Suceava, aprobată în şedinţa Consiliului Local, constând într-o alocare financiară de 300.000 de lei. Conform referatului la proiectul de hotărâre, evenimentul reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale din municipiul Suceava, dedicat valorificării patrimoniilor istoric şi cultural locale, în special ale perioadei medievale, legate de personalitatea voievodului Ştefan cel Mare şi de Cetatea de Scaun a Sucevei. „Acesta constituie un brand cultural-turistic consacrat, contribuind în mod direct la promovarea imaginii oraşului nostru la nivel naţional şi internaţional, prin atragerea unui număr semnificativ de vizitatori şi turişti, cu efecte pozitive asupra activităţilor economice locale, respectiv a comerţului, alimentaţiei publice, cazării şi transportului” subliniază primarul Vasile Rîmbu, în fundamentarea proiectului de hotărâre. Potrivit Muzeului Naţional al Bucovinei, ediţia din 2026 a Festivalului de artă medievală „Ştefan cel Mare” va include, conform tradiţiei, spectacole de reconstituire istorică, demonstraţii de luptă, reprezentaţii de magie şi teatru, dar şi „alte forme de animaţiei medievală”. În anul 2025, manifestările s-au derulat pe durata a 4 zile, în perioada 14-17 august. Acestea au cuprins 180 de momente artistice, respectiv dansuri, reconstituiri istorice, spectacole de teatru şi magie, ateliere educative, demonstraţii de luptă şi parade. Participante au fost 15 trupe de actori profesionişti şi amatori din ţară şi străinătate, care au ţinut aproximativ 45 de spectacole medievale pe zi. Susţinerea financiară din bugetul local s-a ridicat la 350.000 de lei, cu 50.000 de lei mai mult decât acea aprobată pentru ediţia din 2026.