28 mai 2020

În prima lună de COVID-19
Prăbuşire de peste 71% a înnoptărilor în unităţile turistice sucevene
  • În luna martie a acestui an, judeţul Suceava a avut 7.707 de  vizitatori, număr mai mic cu 68,8% faţă de luna anterioară

Datele din Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava indică o diminuare drastică a cazărilor în unităţile turistice sucevene. Astfel, în luna martie 2020, cea dintâi a crizei de sănătate publică generată de SARS-CoV-2, în structurile de primire turistică din  judeţul Suceava au fost înregistrate 14.411 de înnoptări, numărul acestora scăzând cu 71,1% faţă de luna anterioară. Din totalul înnoptărilor, 13.982 au fost cele ale turiştilor români, iar 429 ale turiştilor străini, scăderea fiind de 71% în primul caz şi, respectiv, de 73,2%, în cel de al doilea. Conform datelor DJS, comparativ cu luna martie a anului 2019 numărul înnoptărilor cunoscut, de asemenea, un regres, însă unul de numai 65,7%. În perioada 1 ianuarie-31 martie 2020 în structurile de primire turistică din judeţul Suceava s-au consemnat 141.951 înnoptări, cu 14,2% mai puţine faţă de acelaşi interval al anului precedent. Pe de altă parte, Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava relevă că, în luna martie a acestui an, în structurile de primire cu funcţiuni de cazare turistică din judeţul Suceava au fost înregistrate 7.707 de sosiri ale turiştilor, număr mai mic cu 68,8% faţă de luna februarie şi cu 64,3% comparativ cu luna martie 2019.  În martie 2020, 7.471 de vizitatori s-au cazat în judeţ, valoare mai mică cu 68,7% raportat la februarie. Numărul sosirilor turiştilor străini a fost de 236 de persoane, în scădere cu 71,4% faţă de luna precedentă. Din totalul turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică în martie 2020, 94,5% provin din Europa, iar dintre aceştia, 47,5% aparţin ţărilor din Uniunea Europeană.  Pe ţări de provenienţă, cele mai multe sosiri sunt ale turiştilor din Regatul Unit (19,5%), Germania (14,0%), Ucraina (13,6%), Spania (8,1%), Republica Moldova (8,1%), Italia (7,6%), Federaţia Rusă (7,2%), Franţa (4,7%) şi Austria (3,8%).  Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, în perioada 1 ianaurie-31 martie 2020, în structurile de primire turistică din judeţul Suceava au fost înregistrate 69.289 de sosiri, cu 12,2% în minus raportat la aceeaşi perioadă a anului 2019.

Primăria recurge la „rezerve” pentru a plăti internetul wirless din parcuri, paza Termica şi utilităţile locuinţelor sociale    
  • Din Fondul de rezervă, Poliţia Locală primeşte 125.000 de lei pentru măşti, mănuşi, substanţe dezinfectante şi repararea autoturismelor aflate la dispoziţia agenţilor

O sumă de 664.000 de lei a fost luată, ieri, în şedinţa ordinară   a Consiliului Local Suceava, prin rectificare în minus, din Fondul de rezervă la dispoziţia autorităţilor locale. În urma notei de fundamentare a „Biroului energetic şi de utilităţi publice” al Primăriei, fondurile cele mai consistente, în valoare de 400.000 de lei, au fost îndreptate înspre „servicii în domeniul locuinţelor şi dezvoltării comunale”, din total, 150.000 de lei luând calea„ apei, canalului şi salubrităţii”, în timp ce 250.000 de lei au ca destinaţie „necesarul pentru paza obiectivelor Termica„ şi Staţiei de tratare a apei Dragomirna. În baza fundamentării aceluiaşi Birou, o sumă de 65.000 de lei  a fost aprobată în vederea achitării abonamentului pentru asigurarea semnalului wifi în Parcul copilului din cartierul Burdujeni, precum şi în zona Patinoarului artificial şi Skateparc de pe strada „Universităţii”. Direcţia de Poliţie Locală a solicitat şi primeşte din  Fondul de rezervă la dispoziţia autorităţilor locale 125.000 de lei. Astfel, 90.000 de lei se vor duce pe achiziţionarea de materiale cu caracter funcţional, respectiv a măştilor de protecţie, mănuşilor de protecţie şi a substanţelor dezinfectante. Pe partea de reparaţii curente, rectificarea în plus este de 35.000 de lei, sumă necesară reparării autoturismelor aflate la dispoziţia poliţiştilor locali. Pentru achitarea utilităţilor aferente Căminului nr. 2 de pe Calea Unirii, din curtea Colegiului Naţional „Petru Muşat”, cu funcţiune de locuinţe sociale, la solicitarea Biroului „Evidenţa imobilelor de locuit” din Fondul de rezervă la dispoziţia autorităţilor locale a fost luată suma de 64.000 de lei. Din aceasta din urmă, apa canalul şi salubritatea costă 34.000 de lei, în timp ce pentru încălzire şi iluminat necesarul este de 30.000 de lei. În cele din urmă, Serviciul „Patrimoniu” a obţinut 10.000 de lei, sumă care reprezintă contravaloarea serviciului de evaluare a 27 de clădiri care deservesc activitatea alimentare cu apă şi canalizare.       

Firmele care au plasat suceveni pentru lucrul în agricultura din Belgia, Olanda şi Germania, călcate de inspectorii de muncă
  • „Nerespectarea dispoziţiilor legale privind plasarea forţei de muncă în străinătate constituie un fenomen grav, din cauza consecinţelor pe care le poate produce” semnalează Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava


  • Inspectorul-şef atrage atenţia asupra perceperii de taxe interzise prin lege, abandonarea în statul străin, lipsei informaţiilor despre condiţiile de lucru şi de cazare, numărului de ore prestate zilnic, cât şi cu privire la salariul cuvenit

În perioada 11-22 mai 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost implicat în campania naţională de verificare a modului de respectare a legislaţiei în vigoare de către persoanele juridice care desfăşoară activităţi de mediere şi plasare a forţei de muncă în străinătate. Potrivit lui Romeo Butnariu, şeful ITM,  în contextul actual, generat de pandemia COVID-19, riscurile la care se expun cetăţenii români care vor să muncească în străinătate sunt mai mari, scopul controalelor fiind tocmai acela al combaterii cazurilor de plasare ilegală şi asigurării unei mai bune protecţii a cetăţenilor români aflaţi în căutarea unei slujbe peste graniţă. Conform inspectorului-şef sucevean, la acţiune au participat inspectorii Serviciului „Control relaţii de muncă”, aceştia verificând 13 agenţi de plasare care au mediat şi plasat suceveni dornici să lucreze în agricultură, în ţări precum Belgia, Olanda şi Germania. În urma descinderilor, pentru deficienţele constatate, personalul specializat al ITM a aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 34.000 lei. Printre neregulile constatate se numără încălcarea obligației agenților de plasare a forței de muncă de a transmite, trimestrial, către ITM, situația privind contractele de mediere încheiate și persoanele angajate în străinătate. Totodată, nu au fost aplicate prevederile conform cărora ofertele din contractele cu angajatorii dintr-un alt stat decât România, cât şi contractele de mediere și contractele individuale de muncă trebuie să includă toate elementele prevăzute de legislaţia specifică. „Nerespectarea dispoziţiilor legale privind plasarea forţei de muncă în străinătate constituie un fenomen grav, din cauza consecinţelor pe care le poate produce” semnalează şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Printre practicile ilegale, Romeo Butnariu denunţă perceperea, de către intermediar, de la solicitantul locului de muncă, a unor taxe interzise prin lege; înşelarea acestuia prin abandonare pe teritoriul statului străin, lipsa informaţiilor despre angajatorul din străinătate, condiţiile de muncă şi cele de cazare, despre numărul de ore şi activitatea prestate zilnic, dar şi cu privire la salariul cuvenit pentru munca depusă. La ITM Suceava sunt înregistraţi 13 agenţi economici care au ca activitate principală „ Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”. 

Regim special pentru deşeurile de la suspecţii de COVID-19
  • Fiind infecţioase, acestea trebuie colectate de operatorul  de salubritate sau de o firmă specializată şi supuse unui tratament corespunzător, atenţionează Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava face publice măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 la efectuarea curăţeniei în sectorul non-medical. Astfel, înaintea începerii activităţii, personalului în cauză i se va măsura temperatura corporală, la lucru fiind admişi numai lucrătorii sănătoşi. Angajatorilor le revine sarcina de a instrui lucrătorii cu privire la asigurarea unei igiene respiratorii corecte, conform recomandărilor autorităţilor din domeniul sănătăţii, cea de asigurare a controlului medical periodic al acestora. La reluarea activităţii, curăţenia se face în toate unităţile, dezinfectate cu mare atenţie urmând a fi obiectele vizibil contaminate cum ar fi cele din toalete, clanţele, telefoanele, balustradele şi butoanele de lift. Folosite vor fi materiale textile, role de hârtie şi mopuri, alături de detergenţi şi soluţii dezinfectante, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare ale acestora. La locurile de muncă cu lucrători suspectaţi sau confirmaţi cu COVID-19 purtate vor fi, obligatoriu, mănuşi de protecţie şi mască de protecţie. Deşeurile provenite de la persoane suspecte de COVID-19 se adună în saci menajeri din plastic care vor fi legaţi la gură, în aşa fel încât să se evite dispersarea. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, este obligatoriu ca aceştia să fie introduşi într-un al doilea rând de saci, care, la rândul lor, vor fi legaţi la partea superioară. Ulterior, sacii vor fi marcaţi şi depozitaţi într-un loc sigur, până când soseşte rezultatul testelor care pot confirma sau nu existenţa bolii. „Deşeurile trebuie stocate în locuri sigure, la care nu au acces alte persoane, până la sosirea rezultatelor testelor, sau minim 72 ore. Dacă testele sunt negative, deșeurile  pot fi tratate ca fiind normale. Dacă testele sunt pozitive, acestea trebuie colectate de autoritatea de salubritate, ca deşeuri infecţioase, ori de o firmă specializată în colectarea acestora, pentru tratament corespunzător”, reliefează Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava.



Primarul Lungu le cere consilierilor să se implice în asigurarea condiţiilor pentru elevii care se întorc în bănci
  • „Vom colabora cu şcolile şi vom lua toate măsurile, astfel încât să nu fie probleme deosebite, cazuri de infectări în această perioadă de pregătire şcolară”  a spus primarul Sucevei

Primăria Suceava face demersuri de asigurare a condiţiilor necesare pentru perioada de pregătire a elevilor în vederea susţinerii examenului de capacitate şi a bacalaureatului. Edilul-şef Ion Lungu a arătat că, pentru intervalul 2-12 iunie se face tot posibilul ca în unităţile de învăţământ gimnazial şi în colegii să fie realizate fluxuri de circulaţie speciale, în concordanţă cu recomandările Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii. În acest sens, în şedinţa în şedinţa Consiliului Local, şeful executivului le-a cerut membrilor deliberativului să ia parte la întâlnirile consiliilor de administraţiei din şcoli şi să se implice în realizarea unui cadru sigur pentru elevii care se vor întoarce în bănci. „Fac apel la consilierii locali care sunt membri în consiliile de administraţie de la şcoli să meargă să se întâlnească şi să stabilească, aşa cum prevede al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, fluxurile de circulaţie pentru elevi, măsurile speciale şi cele de igienă care trebuie luate. Trebuie să ne asigurăm că activităţile se vor desfăşura normal, respectându-se numărul de ore prevăzute pentru elevii mai mici, cât şi pentru cei mai mari” reliefează Lungu. Primarul a reamintit că, în această săptămână, la unităţile şcolare din reşedinţa de judeţ vor ajunge 25 de tuneluri de dezinfectare,  reiterând că, „purtarea obligatorie a măştilor nu mai reprezintă un element de noutate”. „Primăria comunică la DSP numărul persoanelor aflate în izolare şi a celor în carantină. Vom colabora cu şcolile şi vom lua toate măsurile, astfel încât să nu fie probleme deosebite, cazuri de infectări în această perioadă de pregătire şcolară” a conchis Ion Lungu, primarul Sucevei.


După ratări anterioare
A treia licitaţie pentru desemnarea firmei care va îngropa cablurile din Suceava 

  • Noua infrastructură subterană de comunicații electronice va avea o lungime de 100 km, prețul de pornire la licitație fiind de circa 2 milioane de euro
  • „Pe lângă faptul că arată atât de urât, unele stau neutilizate şi nici nu ştim ale cui sunt” a declarat primarul Ion Lungu, exprimându-şi speranţa ca a treia oară să fie cu noroc

Pe 30 iunie 2020, Primăria municipiului Suceava va ţine o nouă licitaţie pentru atribuirea Serviciului de „Canalizaţie”, anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, după două încercări anterioare eşuate.  La cea precedentă, caietul de sarcini a fost achiziţionat de două societăţi comerciale, respectiv RDS şi Netcom, însă, până la termenul limită acestea nu veniseră şi cu ofertele financiare de rigoare.  „O problemă care este restantă în Suceava sunt aceste cabluri care atârnă pe stâlpi, mai ales la bulevardele principale. Până acum au fost două licitaţii la care nu s-a prezentat nimeni. Încercăm din nou şi sperăm ca a treia oară să fie cu noroc, să avem şanse să se adjudece această licitaţie. Primăria municipiului Suceava concesionează suprafaţa de peste 54.000 de metri pătraţi, firma care vine trebuind să facă aceste canale, să îngroape cablurile şi să gestioneze această problemă. Este o delegare de gestiune, Primăria trebuind să încaseze o redevenţă, deoarece nu are atâţia oameni şi posibilităţi să urmărească pe cei care au cabluri prin oraş. De aceea, vom concesiona Serviciul unei firme de specialitate care să facă investiţii, să plătească redevenţa şi gestioneze aceste cabluri care, pe lângă faptul că arată atât de urât, unele stau neutilizate şi nici nu ştim ale cui sunt. Trebuie făcută ordine, iar aceasta nu este posibilă decât prin canalizaţie” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Conform unei hotărâri a Consiliului Local din septembrie 2019, Primăria municipiului Suceava va da în concesiune terenul necesar realizării unei „canalizații” subterane pentru amplasarea de rețele de comunicații electronice și electrice. Potrivit hotărârii, concesionarea a circa 54.000 de metri pătrați, terenuri proprietate publică, se va face pe o perioadă de 49 de ani, prețul de pornire la licitație fiind de aproximativ 9,96 de milioane de lei, echivalentul a circa 2 milioane de euro.  După perfectarea contractului, operatorii de servicii de CATV, telefonie, fixă, internet și transmisii de date vor închiria „tubete” de la firma care va câștiga licitația. Noua infrastructură subterană de comunicații electronice va avea o lungime de 100 km, constând în rețele magistrale și rețele de distribuție, iar investiţia ar putea fi materializată în maxim 2 ani. Primăria Suceava va încasa lunar o redevență care se va constitui în venit al bugetului local, nivelul minim al acesteia fiind de aproximativ 42.830 de euro pe an.
Primăria Suceava intră cu asfaltul pe drumurile de pământ 
  • În toamna lui 2015, primarul Ion Lungu aprecia că, în reşedinţa de judeţ, între 2 şi 3% din reţeaua rutieră era formată din asemenea căi de comunicaţie

În perioada care urmează, în Suceava se va intra la lucrări de modernizarea a mai multe drumuri care nu au văzut vreodată betonul s-au asfaltul. Anunţul a fost făcut ieri, de către primarul Ion Lungu, potrivit căruia unele dintre proiecte se află în fază mai avansată a procedurilor, iar altele la cea de întocmire a documentaţiei. În cauză sunt, potrivit şefului executivului, drumuri precum „Pictor Dumitru Dacian”, „Eugen Lovinescu”, „Traian Ţăran”, „Micşunelelor”, „Barbu Ştefănescu Delavrancea”, „Lipoveni”, „Fundătură” şi „Vasile Pîrvan”. „Încercăm să asfaltăm cât mai multe drumuri de pământ., iar la unele suntem la faza documentaţiei tehnice. Vreau să cred că vom finaliza  aceste străzi, dar şi încă altele, în acest an. Sperăm ca, şi din punct de vedere financiar, să se echilibreze situaţia la Primăria municipiului Suceava, să putem respecta prevederile bugetare, o prioritate fiind cea legată de aceste drumuri” a punctat primul gospodar al Sucevei. Pe de altă parte, compartimentele specializate ale executivului se ocupă şi de realizarea documentaţiei pentru amenajarea unui sens giratoriu în zona fostei Uzine electrice, respectiv la intersecţia străzilor „Mitropoliei”, „Parcului” şi „Brădetului”. „Îl vom face imediat ce este gata proiectul, având în vedere faptul că acolo se circulă foarte greu, pentru cei care vin, în mod special dimineaţa, dar nu numai, de la Ipoteşti. Astfel, acest sens giratoriu va duce la fluidizarea traficului în zonă” a subliniat edilul-şef. Reamintim că, în 2015, chiar în preajma zonei centrale a municipiului Suceava, două drumuri de pământ, adică „George Coşbuc” şi Teodor Ştefaneli” au fost betonate, plasarea acestora în pantă nepermiţând adoptarea soluţiei asfaltării. În toamna aceluiaşi an, Ion Lungu aprecia că este o realitate că între 2 şi 3% din reţeaua rutieră din capitala de judeţ este formată din drumuri de pământ. „Continuăm activitatea cu toate probleme pe care le-am avut în această primăvară din cauza coronavirusului. Nu a fost simplu, dar să ne ajute Dumnezeu să trecem de aceasta şi să nu mai avem parte de o altă etapă, în toamnă”  a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

26 mai 2020


Spitalul Judeţean Suceava a făcut economii la cheltuielile cu medicamentele
  • Acest fapt este datorat preţului redus al medicamentelor necesare pentru combaterea pandemiei de COVID-19” se arată în proiectul de rectificare a bugetului unităţii medicale, în care se precizează că pentru concediile medicale a fost necesar un supliment de 6,5 milioane de lei

Consiliul Judeţean Suceava va analiza în vederea aprobării, în şedinţa ordinară lunii mai, unele mişcării de sume în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. În consecinţă, la propunerea unităţii sanitare, în dreptul cheltuielilor de personal, ca urmare  „numărului mare de certificate de concedii medicale, acordate salariaţilor unităţii, s-a impus suplimentarea bugetului” se arată în expunerea de motive la proiectul de rectificare, în care se precizează că este vorba despre 6,5 milioane de lei, însoţită de diminuarea de rigoare de la „salarii de bază”. Majorate sunt şi cheltuielile cu bunurile şi serviciile, respectiv cele cu piese de schimb, materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, materiale sanitare, substanţe dezinfectate şi materiale de laborator. Conform sursei citate, această din urmă „operaţie” a luat în calcul disponibilizarea sumelor alocate reparaţiilor care nu a mai fost posibile în această perioadă, dar şi  „economiile înregistrate la cheltuielile cu medicamentele, fapt datorat preţului redus al medicamentelor necesare pentru combaterea pandemiei de COVID-19”. Pe de altă parte, conform notei de fundamentare a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, instalarea pandemiei de COVID-19 impune achiziţionarea unor dotări noi, rspectiv a două rampe metalice, a unei staţii de osmoză inversă şi a unei a unei staţii de andocare pentru un pulsoximetru masimo-radical. La fel, în vederea întocmirii studiul de fezabilitate de modernizare a Secţiei „Infecţioase” şi adaptării acesteia la cerinţele actuale se va aloca o sumă de 87.000 de lei, care se adaugă încă 58.000 de lei pentru studiul de fezabilitate care va sta la baza extinderii şi dotării accesului în Spital, în scopul separării fluxului de personal medical pe circuitul COVD-19. 

Anul trecut,
„Învăţământul”, peste 15% din cheltuielile Primăriei Suceava, urmate de cele pentru „Cultură, recreere şi religie”, cu 13%
  • Din bugetul propriu al Sucevei pentru investiţii s-au alocat şi cheltuit 11,20 de milioane de lei

Bugetul local al municipiului Suceava a fost realizat, în anul 2019, la partea de cheltuieli, în proporţie de 66,01%, se arată în proiectul de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie şi situaţiilor financiare, supus aprobării Consiliului Local în şedinţă ordinară ţinută astăzi. Conform raportului compartimentelor specializate ale executivului municipala sucevean, în totalul creditelor bugetare aprobate, cheltuielile aferente secţiunii de funcţionare administraţiei publice locale au avut o pondere de 72,24%, în timp ce secţiunii dezvoltare îi revine ponderea de 27,76%. Conform sursei citate, cheltuielile cele mai mari au fost cele cu „Învăţământul”, deţinând 15,20% din totalul plăţilor efectuate, urmate de cele pentru „Cultură, recreere şi religie”, cu 13%. În ceea ce priveşte cheltuielile de capital, conform listei de investiţii aprobată în Consiliul Local, acestea însumau, la 30 decembrie 2019, 17,81 de milioane de lei. Astfel, din bugetul propriu s-au alocat şi cheltuit 11,20 de milioane de lei, cheltuielile din fondurile ordonatorilor terţiari de credite totalizând 6,61 de milioane de lei. Conform Raportului privind aprobarea conturilor anuale de execuţie pentru bugetul general şi a situaţiilor financiare la data de 31 decembrie 2019, la partea venituri, bugetul local iniţial al municipiului Suceava fost stabilit la 366,808 milioane de lei, din total 290,987 milioane de lei reprezentând veniturile proprii, iar 75,82 de milioane de lei prelevări de la bugetul de stat sub forma sumelor defalcate din taxe pe valoarea adăugată şi a subvenţiilor, a transferurilor voluntare, altele decât subvenţiile, precum şi a sumelor primite din fonduri externe nerambursabile postaderare, în contul plăţilor efectuate şi al prefinanţărilor. În urma rectificărilor operate pe durata anului 2019, prevederile bugetare definitive au fost de 177,177 de milioane de lei, la partea de venituri şi de 379,618 milioane de lei la partea de cheltuieli, diferenţa de 2,441 de milioane de lei fiind excedentul anului anterior, orientat înspre susţinerea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare.  
Prevenirea răspândirii noului coronavirus în transportul şi distribuirea de mărfuri
  • Vehiculele vor fi dotate cu truse de prim-ajutor şi kit de igienă personală, cu săpun, gel hidro-alcoolic şi şerveţele de unică folosinţă
  • În cazul livrărilor la domiciliu, personalul de deservire va evita contactul direct cu clienţii, mărfurile fiind lăsate la lift, uşă sau la poartă

În contextul pandemiei de COVID-19, atât continuarea, cât şi reluarea activităţilor de transport, distribuire şi încărcare-descărcare a mărfurilor trebuie să se desfăşoare fără expunere la riscuri profesionale şi, în special, cu evitarea sau reducerea la minim posibil a pericolului de contactare a noului coronavirus, atrage atenţia Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. Astfel, potrivit Inspectorului-şef Romeo Butnariu, printre altele,  angajatorii sunt obligaţi să asigure măşti şi mănuşi de protecţie, dar şi verificarea temperaturii lucrătorilor, înainte de a fi primiţi la locul de muncă. Gratuit vor fi distribuite săpun, prosoape de hârtie şi biocide, fiind luate şi măsuri de păstrare a distanţei de siguranţă şi  evitare a activităţilor colective. În ceea ce priveşte aspectele organizatorice, şeful ITM Suceava spune că, pe trasee, identificate vor fi locurilor în care se vor face opriri, în special pentru cursele pe distanţe lungi, recomandate fiind cele în care există serviciile necesare. În cazul livrărilor la domiciliu, se va evita contactul direct cu clienţii, fiind impusă lăsarea mărfurilor la lift, uşă sau la poartă. Din punct de vedere igienico-sanitar, persoanelor care efectuează activităţi de transport li se va furniza apă potabilă, consumabile şi alte materiale necesare, vehiculele de transport marfă fiind dotate cu truse de prim-ajutor şi kit de igienă personală, conţinând săpun sau gel hidro-alcoolic şi şerveţele de unică folosință. Lucrătorii vor ventila des cabina mijlocului de transport marfă, iar volanul, maneta de schimbare a vitezei, comenzile, butoanele, mânerele uşilor şi cheile vor fi curăţate şi dezinfectate corespunzător, între utilizări. Pentru dezinfectare, se vor utiliza înălbitor comercial, alcool sau alte virucide autorizate, dar alte tehnici adecvate, în funcţie de tipul mărfurilor manevrate. Inspectorul-şef Romeo Butnariu atenţionează, de asemenea, că lucrătorii nu se vor prezenta la lucru cu simptoame de tuse, febră şi cu dificultăţi de respiraţie, angajatorul fiind anunţat despre rămânerea lor în auto-izolare pe o perioadă de 14 zile. Nu în cele din urmă, conductorii auto trebuie să verifice dacă s-a efectuat igienizarea periodică a instalaţiei de aer condiţionat, să cureţe şi să dezinfecteze interiorul mijlocului de transport marfă. Aceştia vor evita expunerea la contact direct cu un număr mare de persoane, cât şi zonele aglomerate. 
Aeroportul Suceava atacă în instanţă corecţia financiară aplicată după controalele cerute de Comisia Europeană la proiectele aeroportuare
  • Corecţia financiară de 5% din valoarea contractului aferent lucrărilor de modernizare a fost impusă după ce, la verificările din 2015, nu a existat „niciun fel de observaţie referitoare la cerinţele minime de calificare şi selecţie la documentaţia de atribuire”

Regia Autonomă „Aeroportul Ştefan cel Mare” contestă corecţia financiară aplicată de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional „Transport”) în urma unor „reverificări documentare” din octombrie 2019, efectuate de Compartimentul „Stabilirea creanţe” AM POST, în baza unei scrisori a Comisiei Europene prin care se cerea să se „examineze cazurile de proiecte aeroportuare”. Corecţia financiară este de 5% din valoarea contractului nr. 2835 din 9 august 2013, în sumă de aproximativ 4,95 de milioane de lei, aferent lucrărilor pentru modernizarea suprafeţei de mişcare şi balizaj, turnului de control şi de amenajare a terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie de tip ILS. Procedura de achiziţie a fost organizată în octombrie 2012, iar după controlul din 2015, echipa de auditori ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional „Transport”  „nu a avut niciun fel de observaţie referitoare la cerinţele minime de calificare şi selecţie folosire de RA > în documentaţia de atribuire”. „Toate demersurile prin care s-a contestat măsura dispusă de către Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional , efectuate de către Regia Autonomă Suceava au fost respinse, ca neîntemeiate, următorul pas procedura fiind contestarea în instanţă a corecţiei financiare” se arată într-o adresă trimisă de conducerea Aeroportului către Consiliul Judeţean Suceava, prin care se solicită şi aprobarea contractării de servicii din partea unei firme de avocatură.  Achiziţionarea serviciilor juridice de consultanţă va fi supusă dezbaterii plenului deliberativului judeţean, demersul fiind justificat prin „complexitatea obiectului care formează cauza dosarului, din punct de vedere procedural, precum şi de valoarea mare a corecţiei aplicate”, caz în care „colaborarea cu o casă de avocatură ar crea avantajul  (...)  de a combate măsurile luate de Ministerul Transporturilor”. Valoarea serviciilor juridice necesare reprezentării RA „Aeroportul Ştefan cel Mare”, pe fond, la  Curtea de Apel şi în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt estimare la 10,000 d elei, urmând a fi achitate din veniturile Regiei. 
Agenţi de plasare amendaţi cu 32.000 de lei de inspectorii de muncă suceveni
În perioada marcată de criza de sănătate publică cauzată de SARS-CoV-2, Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a continuat activitatea şi controalelor efectuate în domeniile relaţii de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, chiar dacă acestea au fost sub cele aferente intervalelor anterioare. Astfel, între 1-30 aprilie 2020, în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii ITM au organizat şi întreprins 5 acţiuni de control, iar conform inspectorului-şef Romeao Butnariu, acestea s-au lăsat cu 3 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate însumând 32.000 de lei. Deficienţa constatată în domeniul relaţiilor de muncă a fost cea privind nerespectarea prevederilor Legii nr. 156 din 2000 privind înregistrarea şi funcţionarea agenţilor de plasare a forţei de muncă subliniază şeful ITM.  Potrivit lui Romeo Butnariu, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu ocazia efectuării cercetărilor privind accidentele de muncă înregistrate, sancţionaţi contravenţional au fost doi angajatori. Aceştia s-au ales cu  4 sancţiuni contravenţionale, dintre care o amendă în valoare de 7.000 lei. Principala deficienţă depistată de către inspectorii de muncă a constat în nesupravegherea activităţii lucrătorii. De menţionat este şi faptul că, în luna aprilie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 19 evenimente care ar putea intra în categoria accidentelor de muncă. Pe de altă parte, ITM face cunoscut că, urmare a interogării Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor, pe 1 mai 2020, din judeţul Suceava figurau ca fiind înregistrate 131.015 de contracte individuale de muncă active, dintre care 120.651 pe durată nedeterminată, iar 10.364 pe durată determinată.

25 mai 2020

Începând ieri
Acces la consultarea contra-cost a cărţilor funciare vechi
>Timpul alocat fiecărei persoane este de maximum 30 de minute, tariful fiind de 10 lei pentru primele 15 minute

Oficiul Judeţean de Cadastru Şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Suceava permite, din nou, accesul în arhiva OCPI a persoanelor interesate. Anunţul este făcut de directorul executiv Vasile Mocanu, potrivit căruia consultarea cărţilor funciare vechi se poate face de către deţinătorii „de user şi parolă pentru aplicaţia integrată de cadastru şi carte funciară”. „Decizia vine ca urmare a numărului mare de solicitări primite în ultima perioadă” arată şeful OJCPI, care menţionează că persoanele interesate vor avea acces în sediul din Suceava, cât şi în cele ale birourilor  teritoriale din Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei cu respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Programul pentru studierea cărţilor funciare este de luni până vineri, între orele 09.00 şi 14.00, timpul alocat fiecărei persoane fiind de maximum 30 de minute. Vasile Mocanu informează că persoanele interesate care dețin user și parolă pentru aplicaţia integrată de cadastru şi carte funciară vor putea beneficia de acest serviciu începând de luni, 25 mai, pe bază de programare făcută online sau telefonic. Cererea va fi înregistrată în registrul de corespondenţă, urmând ca solicitantului să îi fie comunicate ulterior data şi ora programării. Potrivit Ordinului nr. 16 din 2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI şi instituţiile subordonate, preţul pentru consultarea unei cărţi funciare este de 10 lei pentru 15 minute. Plata tarifului aferent Serviciului „Consultare documente din arhivă” va fi efectuată anterior înregistrării cererii, prin ordin de plată sau mandat poștal, în contul RO30TREZ591501503X008837, deschis la Trezoreria Suceava.
Sprijin acordat elevilor de etnie română din Regiunea Cernăuţi
  • 90 de exemplare ale DEX şi 90 de seturi de carte din Colecţia Mihail Sadoveanu vor ajunge în şcolile cu predare în limba română, dar şi în unităţile de învăţământ mixte
  • Achiziţionate vor fi şi 24 de costume populare bucovinene, 12 pentru băieţi şi 12 pentru fete, acestea urmând a fi transmise Ansamblului Dor bucovinean din Cernăuţi


În şedinţa mâine, deliberativul judeţean revine cu un proiect de hotărâre privind aprobarea unui acord de colaborare între judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean, şi Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovare a Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi. În cauză este Proiectul ,,Sprijin acordat elevilor de etnie română din Regiunea Cernăuţi pentru păstrarea şi promovarea culturii româneşti” care  urmează să fie înaintat pentru finanţare în cadrul Programului de Culturăderulat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de pe lângă Guvernul României. Potrivit lui Gheorghe Flutur, preşedintele executivului judeţean, Guvernul României acordă finanţări nerambursabile prin intermediul mai multor programe care sprijină activităţi destinate românilor de peste hotare, implementarea  proiectului cultural amintit vizând facilitarea accesului elevilor de etnie română din Regiunea Cernăuţi la cadrul socio-cultural din România. În vederea atingerii acestui deziderat, proiectul include, ca activitate principală, susţinerea, în format on-line,  a două spectacole dedicate Zilei Bucovinei şi a Zilei Naţionale a României, aniversate pe 28 Noiembrie 2020 şi, respectiv, pe 1 Decembrie 2020, de către elevii Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi. Manifestările vor fi  promovate prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line ale Consiliului Judeţean Suceava, la cele menţionate adăugându-se achiziţionarea a 24 de costume populare bucovinene, 12 pentru băieţi şi 12 pentru fete, acestea urmând a ajunge la Ansamblul Dor bucovinean din Cernăuţi. În cele din urmă, prevăzută este achiziţionarea lucrării  Dicţionar Explicativ al Limbii Române, în 90 de exemplare, precum şi a 90 de seturi de carte din Colecţia Mihail Sadoveanu, care vor fi transmise şcolilor cu predare în limba română, precum şi unităţilor de învăţământ mixte din Regiunea Cernăuţi. Valoarea totală a proiectului este de 62.600 de lei, participarea Consiliului Judeţean Suceava la implementarea acestuia fiind de 6.260 de lei.  
Camere video pentru identificarea autorilor furturilor de deşeuri reciclabile din Suceava
  • Investiţia se ridică la 450.000 de lei, vizate fiind persoanele care extrag carton, fier şi sticle din plastic, precum şi a celor care distrug containerele, inclusiv prin incendiere

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava vor trece la măsuri de sancţionare a persoanelor care încalcă legislaţia de mediu. În acest sens, instalat va fi un sistem de supraveghere video a amplasamentelor îngropate şi semi-îngropate pentru colectarea deşeurilor pe raza reşedinţei de judeţ. Valoarea investiţiei este de aproximativ 450.000 de lei, aceasta urmând a se desfăşura pe durata a 6 luni. Într-o primă etapă, pe raza municipiului Suceava, în 29 de locaţii, montate vor fi 37 de camere video, iniţiativa venind după ce s-au înregistrat numeroase furturi, în special, din containerele pentru deşeuri reciclabile, diverse persoane extrăgând carton, fier şi sticle din plastic, lăsând resturi împrăştiate pe platformă. De asemenea, semnalate au fost distrugerea, inclusiv prin incendiere,  atât a containerelor îngropate sau semi-îngropate, cât şi a celor de suprafaţă. Un proiect de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din această săptămână, măsura având în vedere  „acţionarea în timp real, prin urmărirea pe monitoare a evenimentelor în desfăşurare”. „Evenimentele înregistrate diminuează semnificativ cantităţile de deşeuri reciclabile care ar urma să fie colectate şi valorificate în scopul recuperării investiţilor de către operator, respectiv a celor raportate instituţiilor abilitate în vederea atingerii ţintei de reciclare impusă prin legislaţia de mediu” se arată în expunerea  la proiectul de hotărâre propus de viceprimarul Lucian Harşovschi şi primarul Ion Lungu, în care se mai subliniază că „imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară recunoaşterii persoanelor care încalcă legislaţia de mediu, prin depunerea deşeurilor în mod necorespunzător sau a celor care produc pagube prin diverse modalităţi”. La această, în municipiul Suceava colectarea deşeurilor ate loc separat pe fracţia uscată şi fracţia umedă, activitatea fiind apanajul operatorilor delegaţi prin contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubritate menajeră din septembrie 2018. Este vorba despre asocierea dintre Diasil Service și Ritmic Com Suceava, atribuirea făcându-se pentru o perioadă de 12 ani, la o valoare a contractului de 83,82 de milioane de lei.
Pe fondul a prăbuşirii veniturilor
 Aeroportul „Ştefan cel Mare” cere amânarea ratelor la creditul de 6 milioane de lei contractat pentru modernizările făcute începând cu 2014 
  • Dacă în intervalul aprilie-mai 2019 se încasa 1,04 milioane de lei, anul acesta, din cauza suspendării în totalitate a zborurilor comerciale, Aeroportul nu a mai înregistrate venituri
  • Regia a trimis în şomaj tehnic 30 dintre cei 63 de angajaţi, reduse drastic fiind cheltuielile cu paza, curăţenia, telefonia şi energia, astfel încât să fie asigurate cele cu personalul

Printr-o adresă, Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava  cere acordul Consiliului Judeţean pentru suspendarea ratelor aferente finanţării nerambursabile contractate la CEC Bank şi garantată de Consiliul Judeţean potrivit hotărârii deliberativului nr. 63 din 2014. Cererea unităţii aeroportuare sucevene este motivată prin „scăderea drastică a veniturilor, ca urmare a măsurilor impuse prin reglementările naţionale şi internaţionale, pentru combaterea şi răspândirea virusului COVID-19”. „Vă solicităm aprobarea amânării plăţii ratelor scadente pe o perioadă de 9 luni şi prelungirea contractului cu aceeaşi perioadă” se arată în adresa Aeroportului  „Ştefan cel Mare” Suceava. Contractul de creditare cu CEC Bank a fost semnat pe 23 octombrie 2014 pentru 6 milioane de lei şi o perioadă de 10 ani, în vederea cofinanţării Proiectului de modernizare a suprafeţei de mişcare şi balizaj, turnului de control şi de amenajare a terenului pentru amplasarea sistemului de navigaţie tip ILS, iar la finele lui 2019, soldul de plată era de aproximativ 3,1 milioane de lei. Conform notei de fundamentare a cererii, dacă în intervalul aprilie-mai 2019, unitatea aeroportură realiza venituri de 1,04 milioane de lei, în perioada omoloagă din 2020, din cauza suspendării în totalitate a zborurilor comerciale nu au fost înregistrate venituri. Dată fiind această situaţie, Aeroportul  „Ştefan cel Mare” a luat măsuri de reducere a cheltuielilor trimiţând în şomaj tehnic 30 dintre cei 63 de angajaţi, precum şi celor cu serviciile de pază, curăţenie, telefonie şi energie electrică. Totodată, au fost amânate plăţi scadente cu serviciile şi achiziţiile de materiale, astfel încât să fie asigurate „cheltuielile cu personalul în activitate, pe perioadă cât mai lungă posibilă”. „Toate aceste măsuri au fost luate ţinând cont şi de faptul că pentru asigurarea desfăşurării activităţilor Regiei, în condiţii de siguranţă sanitară, o dată cu redeschiderea traficului, se vor înregistra cheltuieli suplimentare faţă de anul 2019 pentru asigurarea echipamentelor şi materialelor, în vederea dezinfectării şi igienizării zonelor de acces pentru pasageri” se subliniază în nota de fundamentare a  Regiei Autonome Aeroportul  „Ştefan cel Mare”. Totodată, conducerea Aeroportului apreciază că, până ridicarea restricţiilor di zona Uniunii Europene şi reluarea în totalitatea traficului aerian, se va consemna, în continuare, „o scădere semnificativă a veniturilor”. Plata ratelor scadente în anul 2020 poate fi suspendată, până cel târziu pe 31 decembrie, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului  nr. 37 din 2020 privind facilităţile pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. 
ITM Suceava impune
Prevenirea infectării cu noul coronavirus în căminele de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici
  • Lucrătorilor li se va măsura temperatura, aceştia fiind dotaţi cu măşti şi mănuşi de protecţie, iar în cazul dispersiei de fluidelor, şi cu ochelari sau vizieră
  • Contactul dintre persoane trebuie limitat, luându-se măsuri de păstrare a distanţei de siguranţă, importantă fiind şi o strictă igienă individuală

Angajatorii sunt obligaţi să ia măsuri de evitare sau reducere la minim a riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 în căminele pentru persoane vârstnice, semnalează Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.  Inspectorul-şef Romeo Butnaru  reliefează că, pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, lucrătorilor li se va măsura temperatura corporală, admise la locul de muncă fiind numai persoanele sănătoase. Acestea vor avea la dispoziţie măşti şi mănuşi de protecţie, iar dacă există riscul dispersiei de fluidelor, se va asigura protejarea adecvată a ochilor cu ochelari sau vizieră. Echipamentul individual de protecţie uzat va fi depozitat în saci menajeri dubli, legaţi etanş şi păstraţi separat de restul gunoiului menajer minimum 72 de ore înainte de îndepărtarea lor. Angajatorii au obligaţia de a acorda, în mod gratuit, materiale igienico-sanitare, precum săpun, prosoape hârtie şi dezinfectante care să prevină răspândirea infectării cu noul coronavirus. Potrivit şefului ITM Suceava, contactul dintre persoane trebuie limitat, luându-se măsuri de păstrare a distanţei de siguranţă şi evitându-se activităţile colective. Suprafeţele contaminate cu fluide corporale şi cele atinse frecvent, cum ar fi cele din toalete, clanţele, telefoanele, balustradele şi butoanele de lift vor fi curăţate detergenţi şi biocide. De asemenea, foarte importantă este spălarea frecventă a mâinilor şi păstrarea unei igiene individuale stricte. Romeo Butnariu precizează că deşeurile personale vor fi depozitate în siguranţă în pungi de gunoi de unică folosinţă, lenjeria folosită în cadrul căminului pentru persoane vârstnice fiind spălată cu apă fierbinte şi, apoi, complet uscată. Dacă serviciul de spălare a rufelor este externalizat, se recomandă preluarea lenjeriei persoanelor suspectate de COVID-19 sau confirmate că ar avea această boală, după minim 72 de ore de păstrare separată, iar lucrurile personale, care nu pot fi spălate, vor fi aruncate la gunoi, cu acordul proprietarului. În centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice se desfăşoară activităţi de îngrijire personală, supraveghere, asistenţă medicală şi altele, precum terapie de recuperare, asigurarea cazării şi masei, a curăţenie, dar şi activităţi culturale. 

22 mai 2020


Ion Lungu, primarul Sucevei:
Suntem alături de agenţii economici, pentru că ştim că trec printr-o situaţie dificilă (...), aşa cum trece şi Primăria”
  • Autorităţile locale sucevene acordă facilităţi fiscale, dar atrag atenţia că nici pe primării nu le dau banii afară din casă (...), de aceea ar fi bine ca aceste sume să fie suportate din bugetul de stat”

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava anunţă că autorităţile administraţiei publice locale sucevene vor veni în sprijinul agenţilor economici din reşedinţa de judeţ, conform legislaţie în vigoare. Lungu spune că, în urma unei analize bugetare, operată la jumătatea anului 2020, stabili vor fi modalităţile concrete în care vor fi acordate facilităţile legale. Însă, edilul-şef sucevean atrage atenţia Guvernului că primăriile din ţară trec prin momente financiare dificile şi că persoanele juridice cu probleme ar trebui să fie susţinute din bugetul de stat. „Este vorba despre Ordonanţa Guvernului nr. 69 care se referă la anumite facilităţi acordate agenţilor economici de către autorităţile locale. Toate guvernele au făcut la fel, cel puţin de când sunt eu primar, de 16 ani, dar acestea fiind suportate de către primării. Or, nici pe primării nu le dau banii afară din casă, asta este realitate, de aceea bine ar fi ca aceste sume să fie suportate din bugetul de stat. Sigur, cu toate acestea, vom face o analiză, să aplicăm prevederile acestei Ordonanţe” subliniază şeful executivului sucevean. Ion Lungu precizează că facilităţile sunt acordate pe 3 paliere, primul dintre acestea privind scutirea de la achitarea impozitului pe clădiri sau a taxei pe clădiri, în cazul celor care au clădiri în chirie. Astfel, după amânarea la plată de la jumătatea lunii martie, după 30 iunie urmează o analiză a veniturilor, „pentru se vedea ce taxe şi impozite au fost încasate”. Concluziile fiind trase, Consiliul Local va aproba, până pe 14 august, hotărâre care să consacre măsurile decise, iar mai apoi, începând cu 15 septembrie, agenţii economici vor putea înainta Primăriei cereri de acordare a înlesnirilor în cauză. O a doua facilitate vizează firmele care folosesc domeniul public pentru activităţi de publicitate, procedura de accederea la scutiri fiind aceeaşi. Primarul Lungu, informează că, în cele din urmă, anulate vor putea fi obligaţiile accesorii, respectiv penalităţile, majorările de întârziere şi dobânzile, condiţia de îndeplinit fiind aceea ca, până pe data de 15 decembrie să fie făcută plata obligaţiilor stabilite pentru 30 martie 2020. „Sigur că intervin o serie de documente, precum declaraţia pe proprie răspundere şi certificatul pentru situaţii de urgenţă. Suntem alături de agenţii economici, pentru că ştim că trec printr-o situaţie dificilă, aşa cum trece întreagă economie românească, aşa cum trece şi Primăria municipiului Suceava, din punct de vedere economic. Rămân optimist că, o dată cu încasarea taxelor şi impozitelor locale, pe 30 iunie, ne vom putea echilibra din punct de vedere financiar” a conchis Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

În ciuda COVID-19
Proiectele Sucevei nu au bătut pasul pe loc
  • Cu toate greutăţile întâmpinate în perioada gestionării coronavirusului, proiectele Primăriei municipiului Suceava au mers înainte” a declarat Ion Lungu

Municipiul Suceava continuă implementarea celor 10 proiecte cu finanţarea europeană neramabursabilă, a anunţat primarul Ion Lungu. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ a făcut referire la autobaza Diviziei electrice a firmei de transport de călători TPL, în curs de amenajare la capătul străzii „Grigore Andrei” din cartierul Burdujeni, cât şi la achiziţionarea autobuzelor electrice, procedură aflată în curs de finalizare. Lungu arată că se lucrează şi la construirea noii grădiniţe din Burdujeni, care deja este acoperită, şi ar urma să fie dată în folosinţă o dată cu deschiderea noului an şcolar. Grădiniţa de centrul urbei reşedinţă este, de asemenea, într-un stadiu avansat de execuţie, fiind turnată placa, în timp ce lucrările de reabilitare a fostului Cinema „Arta” din Iţcani şi de amenajare a unui sediu al Primăriei, „lucrările merg destul de bine”. La Colegiul Tehnic „Petru Muşat” continuă intervenţiile la unele corpuri de clădiri, în cadrul proiectului de organizarea a învăţământului dual. Primarul spune că este mulţumit inclusiv de ritmul lucrărilor de amenajare a Zonei de agrement de pe malul râului Suceava, aprobată fiind şi documentaţia de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru consolidarea malurilor, aceste din urmă intervenţii urmând a avea loc în paralel. Cu finanţare din fonduri de mediu se află, în faza de întocmire a proiectului tehnic, achiziţionarea şi montarea a 7 staţii de încărcare a acumulatorilor pentru autovehicule electrice. De asemenea, Proiectul „APLICAT”, de digitilizare a activităţii serviciilor Primăriei „este la părţile de eliberare a documentelor şi de arhivare”. Întrerupt pentru o perioadă a fost proiectul de reabilitarea termică a sediului executivului din Areni, dar intervenţiile au fost reluate în această săptămână. Nu în cele din urmă, la varianta de ocolire a Zonei comerciale din Lunca Sucevei, pe relaţia strada „Mirăuţi”-noul pod peste Suceava-Termica-Plopeni, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la cel dintâi tronson. „Cu toate greutăţile întâmpinate în perioada gestionării coronavirusului, proiectele Primăriei municipiului Suceava au mers înainte.  Avem un număr de 10 proiecte europene care sunt în curs de derulare” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.  
USV lansează noul website
  • >Acesta va juca un rol important la admiterea în instituţia academică suceveană, noua platformă fiind adaptată accesării facile de pe telefoane mobile şi tablete

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava are, începând de ieri, un nou website oficial, instrument deosebit de util studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor, personalului auxiliar şi administrativ, dar şi publicului larg. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei academice sucevene, www.usv.ro este o nouă platformă on-line, care conţine informaţii complete şi avizate, uşor accesibile, cu un design atractiv şi care permite utilizatorilor navigarea într-o atmosferă proaspătă şi prietenoasă, afişând aceeaşi deschidere către tineri,  noile tehnologii, creativitate şi inovare. Conform sursei citate, elementul de noutate al interfeţei nu se regăseşte doar în design, ci şi în noua structurare a informaţiilor, permiţând o comunicare directă şi clară între instituţie şi persoanele care folosesc în mod uzual Internetul pentru informare. Totodată, noul site este adaptat accesării facile cu ajutorul telefoanelor mobile şi a tabletelor. În comunicatul de presă al Universitatea „Ştefan cel Mare” se evidenţiază că unul dintre motivele stat la baza proiectului este acela că aproximativ trei sferturi dintre gospodăriile din România, respectiv 72,4%, în 2018, conform Institutul Naţional de Statistică, au acces la reţeaua de Internet de acasă, iar „practic, toți absolvenții de licee, precum și studenții USV dispun de telefoane inteligente”. „Navigarea în doar câteva click-uri poate oferi vizitatorului website-ului USV informațiile dorite, poate conduce către evitarea unor deplasări, poate ajuta la economisirea de energie, timp și resurse financiare, fapt ce capătă o importanță deosebită în contextul actual. Noul website oferă o imagine comprehensivă a universității, cu informații actualizate în permanență, care variază de la deciziile conducerii și ale Senatului USV, la aspecte legate de educație și cercetare, organizații studențești, burse studențești, Programul Erasmus +, locuri de muncă pentru studenți sau petrecerea timpului liber și, bineînțeles, procesul de admitere 2020. Noul website va juca un rol important în procesul de admitere organizat de USV, acesta fiind unul dintre motivele care ne conduce către ideea că va deveni un instrument de lucru definitoriu al staff-ului universității, pe de o parte, și al viitorilor şi actualilor studenţi, pe de altă parte” se evidenţiază în comunicatul de presă al USV. 

Primăria Suceava susţine echipa de handbal studenţească în turneul de promovare
  • „Poate avem o şansă se revenim în liga naţională” a declarat primarul Ion Lungu, după ce, potrivit edilului-şef, la fotbal am pierdut promovarea cu Foresta

Primăria Suceava sprijină revenirea în primul eşalon a echipei de handbal C.S. „Universitatea”. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, potrivit cărui, cu prilejul discuţiilor purtate cu oficialii Clubului, acestora li s-a confirmat susţinerea financiară acordată din bugetul municipiului reşedinţă. Lungu a spus să un turneu de promovare ar fi programat pentru sfârşitul lunii iunie şi că îşi pune mari speranţe în acesta. „S-ar vedea o luminiţă la capătul tunelului. Dacă la fotbal am pierdut promovarea cu Foresta, iată că, zic eu, de această dată avem o şansă cu echipa de handbal, în sensul că se va face un turneu de promovare. Am discutat cu conducerea Clubului, cu domnul antrenor Chiruţ, confirmând că Primăria municipiului Suceava continuă să sprijine echipa de handbal. Nu se ştie exact când va fi acest turneu de promovare, dar s-ar părea că la sfârşitul lunii iunie. Deci noi suntem pregătiţi să finanţăm echipa în continuare şi poate că avem o şansă se revenim în liga naţională”  a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Reamintim că, după prima sesiune a licitaţiei de finanţare din fonduri publice nerambursabile, în cadrul Programului pentru promovarea sportului de performanţă prevăzută a fi disponibilizată era suma de 2,68 de milioane de lei, dintre care 2 milioane de lei pentru Clubul Sportiv Universitar (CSU) „Universitatea” Suceava.  Programul anual al finanţărilor din fondurile publice ale municipiului Suceava a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 40 din 27 februarie 2020. Susţinerea financiară a sportului cu bani din bugetul local se face în baza Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile, aprobat de consilierii suceveni în conformitate cu ultimele modificări aduse Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Potrivit legislaţiei în vigoare, finanţările nerambursabile se acordă pe bază de proiecte, din fonduri publice, pentru activităţi non‑profit de interes local.

20 mai 2020


După marele val cauzat de relaxare:
Sucevenii veniţi din ţările să respecte izolarea de 14 zile la domiciliu!
  • Astfel, vă respectaţi propriile familii, pe dumneavoastră, cât şi comunitatea suceveană” s-a adresat, celor în cauză, edilul-şef al Sucevei, menţionând că nu este dezirabilă întoarcerea la problemele din aprilie   

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava face apel la locuitorii reşedinţei de judeţ să respecte măsurile de prevenire a extinderii infecţiei cu coronavirusul chinezesc, chiar dacă a intervenit relaxarea favorizată de ridicarea stării de urgenţă, a carantinei şi de instituirea stării de alertă. Lungu a menţionat două reguli de bază, respectiv purtarea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise şi în locurile aglomerate, cât şi păstrarea distanţării fizice. Şeful municipalităţii a ţinut să reliefeze că asemenea măsuri au fost dispuse la sediul executivului din Areni, în pieţele agroalimentare, pe mijloacele de transport în comun ale TPL, constatându-se că supravegherea fiind făcută de Poliţia Locală, „deocamdată este în ordine, nefiind aglomeraţie”. Pe de altă parte, pe fondul valului mare de sosiri pricinuit de declararea stării de alertă, şefului executivului sucevean recomandă celor întorşi din Occident să se autoizoleze la domiciliu. „Dacă sunt suceveni care lucrează în străinătate, şi au venit acasă în aceste zile, îi rog să stea în autoizolare, în carantină, la domiciliu, 14 zile, altfel riscând să pună în pericol viaţa celor dragi. Nu vreau ca la Suceava să ne întoarcem la problemele pe care le-am avut în luna aprilie. Am văzut că foarte mulţi au venit în această perioadă din Occident, din ţările , gen Italia, Spania sau Germania şi îi rog din suflet să respecte acea izolare. Astfel, vă respectaţi propriile familii, pe dumneavoastră, cât şi comunitatea suceveană” s-a adresat celor în cauză Ion Lungu, primarul Sucevei.


Lupta cu SARS-CoV-2 a costat Primăria Suceava peste 1 milion de euro

  • Cineva a spus că Primăria are o pagubă de 1 milion de euro, însă este o interpretare total greşită, fiind vorba despre solidaritate(...), iar noi nu ne-am făcut decât datoria” a declarat primarul Ion Lungu, menţionând că „după război mulţi viteji se arată

Primarul Ion Lungu a făcut publice fondurile alocate de autorităţile  administraţiei publice din Suceava pentru aplicarea măsurilor de ţinere în frâu a epidemiei de COVID-19, acestea însumând 5,8 milioane de lei, echivalentul a peste 1 milion de euro. Ieri, edilu-şef a declarat că, în primul rând, din bugetul local s-au  bani pentru achiziţionarea, din Coreea de Sud, într-un termen record de o săptămână, a echipamentului de testare de ultimă generaţiei Real Time PCR, cu capacitate de 3.000 de teste, care a fost donat Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”. Totodată, către Secţia de terapie intensivă a unităţii spitaliceşti sucevene au fost orientate, tot cu titlul de donaţie, şi 10 aparate de ventilare mecanică a pacienţilor în stare critică, achiziţionate în doar 3 săptămâni, în condiţii de penurie pe piaţa românească, dar şi cea internaţională. „Din punctul meu de vedere, Primăria şi-a făcut datoria în această perioadă. După război mulţi viteji se arată, dar, dacă ne uităm în urmă, este vorba despre echipamente de care, pe 25 martie, 1 aprilie, era aproape imposibil de făcut rost. Mulţumim lui Dumnezeu că le-am găsit, le-am donat Spitalului, sunt foarte bine venite, iar dacă ventilatoarele nu sunt folosite acum, ar putea fi utilizate în viitor, capacitatea Secţiei ATI fiind acoperită din acest punct de vedere”. Cu sume disponibilizate din vistieria municipală au fost procurate, pentru Spital, 1.000 de combinezoane, suportate fiind, mai apoi, şi „costurile mari” cu cazarea şi masa persoanelor din carantină instituţionalizată, a celor izolate la domiciliu, dar şi contravaloare a 3.000 de pachete cu produse alimentare distribuite sucevenilor aflaţi în situaţii deosebite. Bani au fost alocaţi, de asemenea, pentru operaţiunile de dezinfectarea străzilor, trotuarelor, spaţiilor verzi, locurilor de joacă pentru copii, precum şi scărilor de bloc. „Cineva a spus că Primăria are o pagubă de 1 milion de euro, însă este o interpretare total greşită, fiind vorba despre solidaritate, Spitalul Judeţean fiind pe teritoriul Sucevei, iar noi nu ne-am făcut decât datoria” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. La resursele pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19, primarul Lungu le-a evidenţiat, din „spirit de fair play”, şi pe cele cu primite de la parteneri din Yinchuan, Ambasada Chinei şi Camera de Comerţ România-China, respectiv pe cele 22.000 de măşti şi 2.000 de mănuşi de protecţie. Dintre acestea, 10.000 de măşti au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, diferenţa luând calea „oamenilor din linia întâi” de la Poliţia Locală, cadrele Compartimentului de medicină şcolară şi voluntarilor care au distribuit pachete cu produse alimentare la domiciliul celor aflaţi în nevoie.