27 iunie 2012



Termica nu are încă banii pentru constituirea stocurilor
·        Noii aleşi locali sunt chemaţi să-şi dea acordul de urgenţă pentru ca Primăria să poată garanta un credit de 15 milioane de lei
·        Primăria municipiului Suceava are, către Termica, datorii 28 de milioane de lei, sumă reprezentând diferenţa dintre costul real şi cel efectiv achitat de consumatori

 Vara trece, iar Termica nu are încă un montaj financiar în baza căruia să facă aprovizionarea cu huila necesară funcţionării CET în sezonul rece 2012-2013. De aceea, primarul Ion Lungu a convocat Consiliul Local în şedinţă ordinară pe 12 iulie, întrunire care, de regulă, se consuma la sfârşitul fiecărei lunii. Consilierii ar urma să-şi dea acordul de principiu pentru ca Primăria să gireze, în contul datoriilor către producătorul, furnizorul şi distribuitorul din Lunca Sucevei, a unui credit de 15 milioane de lei.  „Este un proiect de aprobare în principiu pentru un credit de 150 de miliarde de lei vechi pe care să-l garanteze Primăria municipiului Suceava pentru Termica. Vorbim doar despre o hotărâre de principiu, pentru că nu avem un montaj financiar. Primăria are datorii la Termica şi intenţionăm să girăm creditul prin cesiune creanţă, deoarece nu putem să luăm un credite de consum, ci doar pentru investiţii”, iterează şeful administraţiei locale.   Lungu spune că, după obţinerea acordului de principiu al consilierilor, conducerea Termica va putea trece la perfectarea montajului financiar şi negocieri cu o unitate bancară care ar urma să susţină creditul necesar constituirii stocurilor de combustibil pentru iarna 2012-2013. Primăria municipiului Suceava are de achitat către societatea de termificare Termica 28 de milioane de lei, suma reprezentând diferenţa dintre costul real producerii, transportului şi distribuţiei energiei termice şi tariful efectiv achitat de consumatorii din municipiu.   „Deci avem de unde să girăm din cesiunea de creanţă”, a declarat Ion Lungu. Respectivul credit este şi urmare a faptului că Guvernul nu mai acordă fonduri pentru constituirea stocurilor de combustibil.  Anul trecut, pentru întregul stoc de peste 120.000 de tone, Termica îşi propunea să plătească nu mai puţin de 70 de milioane de lei, inclusiv contravaloarea  transportului şi  taxa pe valoarea adăugată. 

Încă o piedică în calea viitoarei centrale de termoficare a Sucevei 
·        Banca finanţatoare va perfecta contractul de  creditare doar dacă Adrem Invest Bucureşti înfiinţează o  nouă firmă la Suceava
·        Compania bucureşteană cere autorităţilor locale să aprobe sub-concesionarea contractului semnat în mai 2011 către societatea comercială Bioenergy Suceava
·         Primarul Lungu  nu a dorit să se pronunţe în legătură cu decizia pe care o va lua noua majoritate din Consiliul Local, majoritate care nu îi este favorabilă
Compania bucureşteană Adrem Invest, cea care intenţionează să amenajeze o nouă centrală de termoficare la Suceava, cere autorităţilor locale să aprobe sub-concesionarea contractului de concesionare semnat în 9 mai 2011 către societatea comercială Bioenergy Suceava. Demersul este justificat - potrivit primarului Ion Lungu - prin aceea că unitatea bancară care ar putea credita investiţia firmei din Capitală, condiţionează perfectarea contractului de creditare de înfiinţarea unei societăţi locale cu acţionariat 100% Adrem Invest. „Finanţarea este condiţionată de această sub-concesionare, posibilitatea fiind prevăzută în contractul cadru. Este vorba despre o societate separată pentru Suceava, ceea ce are o logică din punct de vedere al băncii, acela de se concentra să urmărească un singur obiectiv de investiţii”, subliniază Lungu. Proiectul de hotărâre  privind sub-concesionare va fi pus pe masa de lucru a şedinţei ordinare a noului deliberativ municipal, întrunire care va avea loc pe 12 iulie. Edilul şef sucevean spune că, între timp, va trimite Adrem Invest o nouă scrisoare, cerându-le oficialilor companiei să vină la Suceava şi să prezinte consilierilor o informare privind stadiul demersurilor din cadrul proiectului. „Nu sunt avocatul lor, de aceea i-am chemat să vină să vină în Consiliul Local, să facem o analiză, să luăm deciziile care se impun”, explică ocupantul fotoliul din Areni. Şeful administraţiei locale nu a dorit să se pronunţe în legătură cu decizia pe care a va lua noua majoritate din Consiliul Local, una care nu îi este favorabilă. Lungu a precizat că există un contract valabil semnat cu Adrem Invest, iar luarea unei hotărâri pripite ar putea să aducă necazuri autorităţilor locale. „Este greu să mă pronunţ. Noi putem să îi judecăm dacă au făcut sau nu investiţia ori în legătură cu posibilitatea rezilierii contractului până pe data de 9 mai 2013. În măsura în care se ia o decizie şi nu se aprobă solcitarea, nu trebuie să fie o culpă a Consiliului Local, pentru că se ştie cum se întâmplă în aceste situaţii, se poate ajunge şi la instanţă. Nu pot să mă ante-pronunţ, iar ca primar voi aduce transparent această propunere a lor pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local”, a conchis primarul Ion Lungu.  
Printr-o adresă din 20 aprilie 2012, compania bucureşteană Adrem Invest a cerut Primăriei Suceava decalarea termenelor de începere, execuţie şi finalizare a investiţiilor la noua centrală în cogenerare de înaltă eficienţă  care urmează să fie amenajată în Lunca Sucevei, conform contractului de concesiune nr. 16.363 din 9 mai 2011. Solicitarea era întemeiată prin noi reglementări legale, „majore şi impredictibile”, care au impus modificarea proiectului tehnic. Consiliul Local a aprobat această cere, cu condiţia ca lucrările de construcţii pe amplasament să demareze în luna iunie 2012, cele de montaj în noiembrie, finalizarea probelor tehnice şi începerea furnizării energiei termice fiind prevăzută pentru august 2013.
Contractul de concesionare a unor active din incinta CET Suceava, în vederea realizării şi operării, prin atragerea capitalului privat, a unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, dimensionată pentru necesarul de energie  termică a municipiului Suceava, a fost semnat pe 9 mai 2011. Realizarea centralei urma să aibă loc în etape, prima componentă, pe gaze naturale, trebuind a fi gata în decembrie 2012, dată la care era prevăzută şi furnizarea de energie termică în sistem. Ulterior, execuţia a fost stabilită pentru 9 mai 2012, termen care nu a putut fi respectat

Reabilitare termică doar pentru sucevenii care plătesc în avans
·        Întrucât Guvernul nu mai dă fonduri, primarul Lungu propune un proiect de hotărâre de anvelopare cu bani de la bugetul local
·        De reabilitarea cu susţinere financiară bugetară vor beneficia proprietarii care vor constitui, la asociaţie, , un fond iniţial pentru susţinerea execuţiei
·        Întrucât procedurile durează  cel puţin câteva luni, există posibilitatea ca, anul acesta, să nu intre în în izolare niciun bloc
Şanse mai mari la reabilitarea termică a blocurilor în care locuiesc au doar sucevenii care plătesc, anticipat,  la asociaţiile de proprietari,  o parte din suma  cu care ar urma să contribuie la lucrări. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că nu mai are mari speranţe în fondurile promise de Guvern  sau în cele europene. De aceea, şeful administrativului local va întocmi un proiect de hotărâre de Consiliu Local, prin care propune ca Primăria să se implice cât mai mult în izolarea termică a imobilelor de locuit în condominiu. Întrucât procedurile de promovare, dezbatere, aprobare şi aplicare a prevederilor proiectului durează  cel puţin câteva luni, există posibilitatea ca, anul acesta, să nu intre în reabilitare niciun bloc.  „Din păcate nu vine niciun semn de la Bucureşti, nu vine niciun semn de la Bruxelles, de aceea o să ne luăm soarta în propriile mâini. Vom gândi o hotărâre de Consiliul Local, să o putem promova, în această vară, sau toamnă, pentru că trebuie să fie în dezbatere publică, să discutăm cu asociaţiile de proprietari. Vom urmări o cât mai multă implicare a Primăriei municipiului Suceava, în ceea ce înseamnă reabilitarea termică a apartamentelor”, subliniază  primul gospodar al urbei reşedinţă. Lungu spune că proiectul prevede acordarea de facilităţi financiare în funcţie de veniturile realizate pe membru de familie, aceasta însemnând că bugetul local ar putea prelua între 25% şi chiar 100% din partea  de contribuţie bănească a proprietarilor de apartamente. Pe de altă, parte, edilul şef ţine să reliefeze că de reabilitarea cu susţinere financiară bugetară vor beneficia proprietarii care vor constitui, la asociaţie, în avans, un fond iniţial pentru susţinerea execuţiei.        
„Foarte important de spus este că vor avea prioritate asociaţiile de proprietari care vor dovedi că au bani în cont, ca o garanţie, o certitudine, că vor plăti”, a pus în vedere primarul Ion Lungu, accentuând că mai există asociaţii care nu şi-au onorat aportul care le-a revenit în programul de anvelopare din anii trecuţi.   În aprilie, proiectul de hotărâre privind aprobarea condiţiilor în care se va desfăşura anveloparea termică a blocurilor de locuinţe din municipiul Suceava nu a mai fi dezbătut în şedinţa ordinară deliberativului sucevean. Lacea dată, primarul Sucevei, Ion Lungu, declara că autorităţile naţionale încă mai aşteaptau ca Bruxelles să dea undă verde pentru finanţarea cu fonduri europene a lucrărilor de creştere a eficienţei energetice.   
În anul 2011, municipalitatea suceveană a depus la Ministerul Dezvoltării Regional şi Turismului două solicitări pentru finanţarea reabilitării termice din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional(POR). În primă etapă erau cuprinse 750 de apartamente care aveau deja întocmită documentaţia aferentă şi a cărora anvelopare presupune cheltuieli de aproximativ 3,3 milioane de euro.  Cea de a doua solicitare se referă la 7.463 de apartamente inventariate de către asociaţiile de proprietari, suma necesară execuţiei fiind de 31 de milioane de euro.       

26 iunie 2012


Controlorii de la ARDNE au depistat deficienţe la reabilitare magistralei rutiere
·        Aceştia au cerut remedieri la borduri şi carosabilul denivelat
Verificatorii de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est au găsit unele deficienţe la proiectul cu finanţare europeană de reabilitare şi modernizare a magistralei rutiere care străbate municipiul Suceava de la intrarea dinspre Fălticeni, la ieşirea înspre Botoşani. Aspectul a fost semnalat ieri, în cadrul întâlnirii de la Primărie cu responsabilii din cadrul proiectului, primarul Ion Lungu atrăgându-le atenţia constructorilor să procedeze la remedieri. „Am avut o vizită în teren de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est şi de la unitatea de implementare de al care am primit observaţii. La bulevardul principal nişte borduri nu au fost puse aşa cum trebuia şi trebuiesc refăcute.  Constructorul a justificat că, după ce le-au montat ,a venit o maşină de gabarit mare şi  le-au dislocat pentru că nu erau bine prinse în asfalt. O să-i întoarcem de o sută de ori înapoi, să ne asigurăm că vom face o lucrare de calitate”, a declarat primul gospodar al municipiului. Ion Lungu a mai evidenţiat că au fost depistate porţiuni de carosabil cu denivelări, toate cestea putând fi facil îndepărtate în stadiul actual al execuţiei. Ion Lungu a pus în vedere firmelor constructoare că  este obligatoriu ca lucrările să fie de calitate, astfel încât să ţină cel puţin 10 ani.   

Probleme la podul de lângă Bazar, proiectantul fiind chemat la Suceava
·        Reabilitarea trebuia să înceapă de luni, însă aceasta a fost amânată
Cu toate că trebuia  să demareze la începutul aceste săptămâni, intervenţiile de reabilitare a podului de peste râul Suceava au fost amânate. Anunţul a fost făcut de şeful administraţiei municipiului Suceava, Ion Lungu, la comandamentul de ieri de la sediul executivului, care a precizat că au apăru tunel probele care necesită clarificări, motiv pentru care este aşteptată pronunţarea firmei de proiectare.  „Deşi am spus că lucrările vor demara la începutul acestei săptămâni, mai sunt unele probleme de clarificat. De aceea, am insistat să vină, din nou, proiectantul”,  a spus edilul şef.  Lungu arată că, pe durat execuţie, circulaţia pe podul în reabilitare nu va fi închisă, ci se va desfăşura pe doar două din cele patru benzi. În acest sens, pentru preluarea unei părţi a traficului, Primăria a reparat Serpentinele şi va turna un strat de asfalt pe strada „Gheorghe Doja”.„Am avut discuţii cu constructorul cu Poliţia locală, astfel încât atunci când ne apucăm de acest proiect să avem eficienţă în ceea ce înseamnă derularea lucrărilor într-o perioadă cât mai scurtă de timp şi să deranjăm cât mai puţin circulaţia din municipiul Suceava. Am pregătit ca variantă de circulaţie Serpentina, pe care am reparat-o. De asemenea, în măsura în care vremea ne va permite, vom turna un strat de asfalt şi pe strada <Gheorghe Doja>, pentru a avea disponibile aceste două căi de rezervă”,  iterează şeful executivului.   Primarul Ion Lungu atenţionează că, totuşi, va fi interzisă trecerea cu autovehicule de tonaj mare, care vor urma obligatoriu traseul Iţcani-strada „Gheorghe Doja”-Burdujeni şi, respectiv, invers.    Reamintim că podul de peste râul Suceava a avut de suferit de pe urma viiturilor din anii 2008 şi 2010. Lucrările de reparaţii amenajarea care face legătura între cartierul Burdujeni şi restul reşedinţei de judeţ, au demarat pe 17 octombrie 2010, prima etapă încheindu-se în martie 2011. Constructorul a fost SCCF Group Colas Iaşi, iniţial cea de a doua etapă a intervenţiilor fiind prevăzută a demara în primăvara anului trecut. Aceasta presupune, aducerea la vechiul nivel al căii de rulare şi care se va face, conform soluţiei proiectanţilor, prin umplere cu mixtură asfaltică Pentru prima etapă, cea de reparare a pilonului înclinat, s-au cheltuit  circa 37 de milioane de lei(aproape 1 milion de euro), în cazul celei de a doua urmând să se aloce tot în jur de 1 milion de euro.

Inspectorii APIA verifică corectitudinea declaraţiilor pentru primele la ovine şi caprine   
·        Fermierii care nu au în exploataţie numărul de animalele declarate vor fi sancţionaţi

Cinci echipe ale  Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sunt în teren pentru a verificări asupra corectitudinii declaraţiilor fermierilor care vor să acceseze plăţile naţionale directe complementare din sectorul zootehnic, la speciile ovine şi caprine. Controalele vor dura până pe 20 august,  directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al APIA, Angela Coroleucă, că crescătorii care nu deţin numărul de animale declarate iniţial vor fi spuşi sancţionării.  Supuse controlului la faţa locului sunt 85 de exploataţii, inspectorii APIA Suceava verificând pe proprietarii care au cerut subvenţii pentru 23.385  de ovine şi 1.123 de caprine. „Se vor verifica crotaliile pentru fiecare animal. Fermierii care au cerut subvenţii pentru ovine sau caprine, dar nu le menţin în exploataţie până la data controlului, vor fi sancţionaţi în funcţie de neregulile găsite. Astfel, dacă diferenţa dintre numărul de animale pentru care s-a solicitat sprijin financiar şi numărul celor găsit în exploataţie este mai mică sau egală cu 10%, prima totală se reduce cu 5%. Dacă diferenţa reprezintă maximum 20%, fermierii pierd 10% din bani, iar dacă se găsesc nereguli în proporţie de 20-30%, sprijinul financiar se reduce cu 15%. Subvenţia se diminuează cu 20% atunci când proporţia de nereguli este mai mare de 30% şi mai mică de 50%, iar dacă vor fi depistate nereguli la mai mult de jumătate din efectivul de animale pentru care s-a solicitat sprijin financiar, fermierii vor fi excluşi de la plată.”, a declarat Angela Coroleucă. În campania din acest an, 1.561 de crescători de oi şi capre din judeţul Suceava au cerut subvenţii pentru 196.629 de capete de animale.

În ultimii ani,
Consumul de apă potabilă a scăzut cu 40%
·        Deşi reţelele de apă le trec pe la poartă, sătenii preferă să rămână tot la fântâni, pentru a căror apă nu plătesc vreun ban
·        Întrucât numărul de abonaţi al ACET  nu creşte, iar volumul de servicii de utilităţi comunale scade, firma de utilităţi are probleme de eficienţă
Locuitorii judeţului Suceava consumă apă mai puţină. Fenomenul are drept cauză problemele financiare ale racordaţilor, dar şi a potenţialilor consumatori din localităţile rurale în care au fost introduse sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare. Astfel, sătenii preferă să rămână tot la fântâni, pentru ale căror apă nu plătesc vreun leu. Primarul Sucevei, Ion Lungu, spune că, din informaţiile pe care le are de la conducerea operatorului unic de sericii comunale ACET Suceava, în ultimii ani consumul de apă s-a redus cu până la 40%, răsfrângându-se negativ asupra activitatea firmei amintite. „Calitatea de operator unic a îngreunat, practic, activitatea societăţii, a tras Acet în jos. Au un număr puţin de abonaţi. La ţară este un fenomen, una din cauze fiind că s-a redus foarte mult consumul de apă, chiar şi până la 40%, aşa cum spune conducerea societăţii. S-a diminuat şi în oraşe, la ţară nici nu mai vorbim. Există foarte multe sate care s-au racordat la reţele, dar nu consumă apă. Este criză financiară, iar oamenii scot apă tot din fântână”, relevă Lungu. Ocupantul fotoliului din Areni subliniază că în condiţiile în care cheltuielile de exploatare şi mentenanţă a sistemului  trebuie făcute, numărul de abonaţi al ACET  nu creşte, iar volumul de servicii de utilităţi comunale scade.      „Dacă Acet funcţiona pentru municipiul Suceava, era mult mai eficient. Aşa desfăşoară o activitate cu abonaţi puţini şi consum mic. Ca şi în orice afacere, dacă vânzările sunt mai mari, activitatea este mai eficientă. În aşa zisele oraşe, care de fapt sunt comune, şi au apa în curte, consumul este nesemnificativ. Pe de altă parte, este necesar personal de exploatare, personal de întreţinere, se consumă energie electrică etc”, a explicat primarul Ion Lungu. Municipiul Suceava este acţionarul majoritar la ACET cu 50,4% din acţiuni. În 2009, în urma schimbării numărului de acţionari şi majorării capitalului social, în vederea păstrării acestei poziţii, administraţia suceveană a venit cu un aport în natură constând din clădirea fostei uzine de apă de pe strada „Apeductului”, clădire evaluată la 750.000 de lei. Consiliul Judeţean Suceava are 27,3% din acţiuni, Rădăuţi – 8,2%,  Fălticeni – 7,6%,  Siret 3,6%, Gura Humorului – 1,3%, Câmpulung Moldovenesc – 0,0402% şi Solca – 0,0419. În urmă cu 3 ani, Consiliului Judeţean Suceava a subscris şi depus 2 milioane de lei, reprezentând participare cu aport în numerar la majorarea capitalului social al  societăţii comerciale ACET, în vederea întocmirii documentaţiei tehnice necesare obţinerii de finanţare din fonduri structurale, în scopul modernizării infrastructurii judeţene de alimentare cu apă şi de apă uzată. În schimbul acestui aport, ACET a emis, pe numele CJ Suceava, 126.104 acţiuni cu valoare nominală de 15,86 lei fiecare. În cadrul aplicaţiei din Programul Operaţional de Mediu,  judeţul Suceava, prin ACET, este pe cale să acceseze fonduri structurale de aproximativ 120 milioane euro.

Viceprimarii Doroftei şi Vîrvara intră în pâine

·        Sper că ne vom dezbrăca de haina politică şi vom avea o bună  colaborare, în slujba cetăţenilor”, a declarat edilul şef, Ion Lungu
Cei doi noi viceprimari ai Sucevei, Ovidiu Doroftei şi Gavril Vîrvara au intrat, de ieri, în pâine. Aceştia au fost prezentaţi, de către primarul Ion Lungu - în şedinţa operativă care loc la fiecare început de săptămână -, şefilor de direcţii, servicii şi birouri din cadrul aparatului propriu al executivului municipal.
Lungu a spus că aşa se obişnuieşte la început de nou mandat, urmând ca, în urma opţiunilor exprimate, celor doi adjuncţi să li se delege şi atribuţiile, sarcinile şi compartimentele pe care  pe care  le vor coordona pe durata a 4 ani, confirm prevederilro legale. „Se face prezentarea în faţa salariaţilor executivului, aşa cum se procedează, iar apoi vom avea  o discuţie cu aceştia, pentru  a vedea pentru ce atribuţii ar opta în cadrul aparatului Primăriei. Sper că ne vom dezbrăca de haina politică şi vom avea o bună  colaborare, în slujba cetăţenilor, deoarece avem multe probleme de rezolvat în municipiul Suceava”, a declarat edilul şef, Ion Lungu. Ovidiu Doroftei(PNL) şi Gavril Vîrvara(PSD) au fost aleşi în funcţiile de viceprimari în şedinţa de joia trecută, în şedinţa de constituire a Consiliului Local. Fiecare dintre aceştia au obţinut câte 13 opţiuni „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”(cele ale PDL).  

24 iunie 2012


Inspectorii de muncă monitorizează angajatorii cu lucrători la temperaturi extreme  
·        Neasigurarea protejării salariaţilor se sancţionează cu până la 2500 de lei amendă  

Inspectorii de muncă vor dispune sistarea, până la remedierea deficienţelor, a activităţii agenţilor economici care încalcă grav prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile obligatorii de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, avertizează conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.     Inspectorul şef adjunct, Grigore Duciuc, atrage atenţia că sancţiunile contravenţionale pentru angajatorii care nu se conformează normelor legale în vigoare sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei. „Inspectoratul Teritorial de Muncă monitorizează, prin intermediul inspectorilor de muncă, modul în care angajatorii respectă măsurile ce pot fi aplicate, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în scopul protejării salariaţilor”, reliefează inspectorul şef adjunct sucevean. Grigore Duciuc informează că atunci când temperaturile depăşesc +37 de grade Celsius sau temperaturi care, corelate cu condiţii de umiditate mare, sunt echivalate acestui nivel, angajatorii sunt obligaţi la reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static, precum şi la combinarea intervalelor de lucru cu altele de repaus, în locuri umbrite. Salariaţilor li se va pune la dispoziţie câte 2-4 litri de apă minerală de persoana şi schimb, echipament individual de protecţie adecvat şi, totodată, li se va crea posibilitatea accesului la duşuri. În situaţia în care aceste condiţii sunt nerealizabile, se va trece la reducerea duratei zilei de lucru; desfăşurarea activităţii până la ora 11.00 şi după ora 17,00; întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii acolo unde încetarea este interzisă, potrivit legii. Aceste măsuri vor fi stabilite dacă temperaturile ridicate extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri, angajatorul are obligaţia asigurării examenului medical, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate. Persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind temperaturile pozitive extreme, vor fi trecute pe alte locuri de muncă.

Marş pentru protejarea fâneţele seculare Ponoare şi Frumoasa
Elevii ecologişti au mărşăluit, la finele săptămânii,  în Moara şi Bosancicomune pe raza cărora se află două dintre ariile naturale protejate  de mare importanţă din România. Acţiunea este parte a unui proiect derulat în comun de Grupul ecologic de colaborare GEC „Bucovina” şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, scopul acesteia fiind acela de conştientizare şi sensibilizare a populaţiei faţă de imperativul păstrării şi conservării biodiversităţii, protejării mediului înconjurător şi, implicit, a sănătăţii umane. „S-au organizat marşuri în comunele Bosanci şi Moara, pe trasee din centrele civice ale unităţilor administrative, elevii, îmbrăcaţi în verde, distribuind pliante informative”, a declarat directorul executiv al APM, Vasile Oşean, menţionând că nu au lipsit scandări precum: „Elevii demonstrează, rezervaţia o protejează!” şi „Apăraţi natura. Protejaţi mediul!”. Proiectul în cadrul căruia au avut loc manifestările se numeşte „Conservarea biodiversităţii printr-un management integrat al ariilor naturale protejate Fâneţele seculare Ponoare şi Fâneţele seculare Frumoasa”. Acesta a fost depus în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu POS-Mediu, Axa prioritară 4, Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii. 

Circa 7000 de fermieri nu au solicitat prima la bovine pe 2012 
·        Crescătorii mai au doar săptămână pentru a merge cu dosarele la APIA
Termenul limită de depunere a cererilor pentru prima pe exploataţia de bovine pe anul 2012 este 30 iunie,  reaminteşte, crescătorilor, conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava. Directorul executiv Angela Coroleucă spune că,  până la finele săptămânii trecute, în judeţul Suceava au făcut solicitări 14.887  de fermieri, aceştia deţinând 75.179 de bovine. „Ţinând cont de faptul că, în anul 2011, au fost depuse 21.354 cereri, pentru 109.175 de capete de bovine, până la data de 30 iunie, sunt aşteptaţi încă aproximativ 7000 de fermieri suceveni, în vederea depunerii cererilor”, a subliniat şeful APIA, Angela Coroleucă.  Dosarele pot fi prezentate individual, prin reprezentant legal sau prin intermediul asociaţiilor crescătorilor de bovine legal constituite şi care sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual din anul anterior solicitării primei. Cererile vor fi însoţite de copii de pe cartea de identitate sau certificatul de înregistrare; documentele care atestă provenienţa animalelor; contul bancar activ, cât şi după cardul exploataţiei. Prima pe exploataţie acordă o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine, doar producătorilor înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cod unic de identificare.

22 iunie 2012


În Suceava,
Decese mai multe, căsătorii şi naşteri mai puţine
·        „Numărul naşterilor este în scădere faţă de potenţialul de natalitate a municipiului Suceava”, opinează Tatiana Maxim, şefa Serviciului de stare civilă al Primăriei
Mortalitatea este în creştere în municipiul Suceava. Această concluzie ar putea fi trasă dacă se iau calcul statisticile Serviciului de stare civilă al Primăriei din reşedinţa de judeţ. Astfel, se remarcă faptul că, în primele 5 luni ale anului în curs, la compartimentul amintit au fost solicitate şi întocmite 651 de acte de deces, faţă 552 completate şi elaborate în perioada similară anului trecut, respectiv cu 99 mai multe.
Potrivit aceloraşi date, şi naşterile din capitala de judeţ sunt pe o pantă descendentă. În perioada ianuarie-mai a anului 2011, la Serviciul de stare civilă sucevean s-au făcut 1.381 de cereri de eliberare a certificatelor pentru nou născuţi. Comparativ, în cele dintâi 5 luni ale lui 2012, au fost cerute 1.347 de certificate de naştere, numărul lor fiind cu 34 mai mic decât în urmă cu un an.
Diminuarea natalităţii ar putea continua, mai ales că în regres este şi numărul de căsătorii. În 5 luni ale anului 2012, în faţa ofiţerului stării civile s-au prezentat 183 de perechi, mai puţine cu 29 faţă de intervalul similar al anului anterior. „Numărul naşterilor este în scădere faţă de potenţialul de natalitate a municipiului Suceava. A scăzut şi numărul de căsătorii, dar, în ambele cazuri, diferenţa nu este aşa de mare”, ne-a declarat Tatiana Maxim, şefa Serviciului de stare civilă al Primăriei municipiului Suceava. 

Peste 1.550 de contracte de muncă  într-o singură lună
·        Numărul contractelor pe durată determinată este sensibil egal cu cel pe durată nederminată 
Peste 1.150 de contracte individuale de muncă au fost înregistrate în judeţul Suceava pe parcursul lunii  trecute, face public Grigore Duciuc, inspectorul şef adjunct „Relaţii de muncă” al Inspectoratului Teritorial de Muncă. De evidenţiat este a faptul că numărul contratelor de muncă pe durată determinată este aproximativ egal cu cel al contractelor pe durată nedeterminată. „Ca urmare a interogării Registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic s-a constatat faptul că, în luna mai, s-au înregistrat 1.551 de contracte individuale de muncă. Dintre acestea, 772 sunt încheiate pe durată nedeterminată, iar 779 pe durată determinată” a declarat Duciuc. Inspectorul şef adjunct Grigore Duciuc mai precizează că, tot luna trecută, la Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au înregistrat 247 petiţii, soluţionate fiind 183 dintre acestea. De asemenea, 231 persoane care au fost primite în audienţă de conducerea instituţiei. În luna mai,  în judeţul Suceava au fost înregistrate 25 de contracte colective de muncă şi un act adiţional la asemenea documente. Inspectorii specializaţi au oferit 70 de consultanţe legate de contractele colective de muncă.


Subvenţii diminuate din cauza numărului mare de solicitări în agricultura ecologică
În zilele următoare vor începe plata subvenţiilor pentru crescătorii de vaci din zonele defavorizate şi, de asemenea, a celor din agricultura ecologică, anunţă directorul executiv al Centrului Judeţean  Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Angela Coroleucă.  „APIA Suceava a transmis la APIA Bucureşti listele complete pentru a efectua plăţile subvenţiilor pentru vacile din zonele defavorizate şi pentru agricultura ecologică, plăţile fiind aşteptate să înceapă chiar din această săptămână, cu finalizare până în 30 iunie”, arată Coroleucă.   Şefa APIA Suceava informează că, în anul 2011, au fost depuse 8.692 de cereri ale crescătorilor din zonele defavorizate, cu un efectiv total de 25.848 de vaci de lapte, cuantumul subvenţiei fiind de 86,37 euro pe cap de animal. Directorul executiv al APIA arată că, în cazul agriculturii ecologice, comparativ cu anul trecut, a crescut foarte mult numărul fermierilor care au accesat acest tip de sprijin, din totalul celor 2.341 de cereri depuse, 2.239 fiind eligibile. Dintre acestea din urmă, 2.230 sunt pentru producţia vegetală, iar 9 pentru producţia animalieră(bovine, ovine sau albine). Din cauza multitudinii de solicitanţi, pentru o suprafaţă cuprinsă între 0,3-5 de hectare, categorie în care se încadrează majoritatea beneficiarilor, sprijinul financiar a coborât de la 1500 de euro, cât a fost înainte, la 213,34 de euro. Pentru o suprafaţă cuprinsă între 5,1 şi 20 de hectare, acum se primesc 385,27 de euro; pentru 21-50 de hectare subvenţia este de 2.237 de euro; pentru 51-100 de hectare se acordă 3.400 de euro, iar pentru mai mult de 100 de hectare, sprijinul este de 3.800 de euro. Suma totală de plata este de 793.375 de euro, adică de circa 3,49 milioane de lei. 

21 iunie 2012


Municipiul Suceava are, oficial, consiliu local, primar şi viceprimari
·        Ion Lungu(PDL), îi are ca adjuncţi pe Gavril Vîrvara(PSD), om de afaceri şi Ovidiu Doroftei(PNL), fost prefect al judeţului
·           „Sper într-o bună colaborare cu Consiliul Local, cât şi cu viceprimarii, în aşa fel încât să putem avea, la Suceava, un oraş modern, un oraş civilizat, de care să ne mândrim, atât noi, cât şi generaţia care vine”, a iterat Lungu
 Ieri, în prezenţa foştilor aleşi, membrilor de partid, rudelor şi şefilor de compartimente ale aparatului executivului s-a constituit noul Consiliul Local, membrii deliberativului, cât şi primarul  reales depunând jurământul de credinţă.       
Participanţi de vază la prima întrunirea în plen a noilor autorităţi ale administraţiei publice locale au fost prefectul Florin Sinescu, subprefectul Constantin Harasim, preşedintele Consiliului judeţean, Cătălin Nechifor, judecătorul Mărioara Ignat, preşedintele judecătoriei Suceava, judecătorul Maricel Nechita, preşedintele circumscripţie electorale a municipiului Suceava, deputatul Ion Bălan, deputatul Dan Gospodaru şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie.
Înainte de intrarea în ordinea de zi a şedinţei supervizate de secretarul Ion Ciutac, prefectul Florin Sinescu a dat citire ordinului său, nr. 241 din 18 iunie, de convocare a  noilor aleşi în vederea constituirii Consiliului Local al municipiului Suceava. Este vorba despre 23 de consilieri aleşi la scrutinul din 10 iunie, cvorumul legal fiind întrunit. Potrivit legii, şedinţa de constituire  fost condusă de 3 consilieri, dintre care decanul de vârstă, Eugen Girigan(63 de ani) şi doi cei mai tineri aleşi,  adică Adrian Timofi Ciobanu(23 de ani) şi Lucian Harşovschi(30 de ani). Certificatele doveditoare ale alegerii au fost înmânate consilierilor de către Maricel Nechita, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Suceava.     
Preşedintele şedinţei astfel desemnat, Eugen Girigan, a prezentat ordinea de zi a întrunirii, aceasta cuprinzând  alegerea membrilor comisiei de validare a mandatelor; validarea mandatelor consilierilor locali; depunerea jurământului de către aleşii locali; alegerea preşedintelui de şedinţă după constituirea Consiliului Local; prezentarea hotărârii judecătoreşti de validare a mandatului de primar şi depunerea jurământului de către acesta; alegerea viceprimarilor şi, în cel din urmă, aprobarea numărului, denumirii şi componenţei comisiilor de specialitate pe obiecte de activitate.
Ion Lungu a renunţat la mandatul de consilier local şi a optat, aşa cum era şi de aşteptat, pentru funcţia de primar, pe care o ocupă pentru cea de treia oară consecutiv. Locul domniei sale a fost luat de următorul ales de pe lista de supleanţi ai PDL la alegerile din 10 iunie, respectiv de Daniel Ungurian.
 Comisia de validare,  formată din 5 membri, aleşi din rândul consilierilor,  a validat mandatele celor 23 de aleşi. Aceştia sunt Ştefan Alexandru Băişanu, Marius Tiberiu Brădăţan, Corneliu Vornicu, Eugen Girigan, Vasile Mocanu, Cornel Alexandru Grosar, Gavril Vîrvara,  Andrei George Păduraru, Geniloni Sfeclă, Dan Marcel Roibu, Liviu Ovidiu Donţu, Lucian Harşovschi, Viorel Seredenciuc, Gheorghe Răileanu Onofrei, Vasile Monacu, Adrian Timofi Ciobanu, Cristinel Silviu Creţu,  Niculai Barbă, Tătăranu Costel, Daniel Ungurian şi Adrian Arămescu.  Plenul a aprobat prin vot, în ordine alfabetică, mandatul fiecărui consilier în parte, fiecare dintre aceştia depunând, cu mâna pe Biblie şi Constituţie, jurământul de credinţă.
Parcurse fiind aceste puncte de pe ordinea de zi, consilierii au ales pe preşedintele care a preluat conducerea şedinţei plenului pentru următoarele puncte propuse, cât şi pentru întrunirile ordinare şi extraordinare a 3 luni consecutive. Acesta este alesul social-democrat Liviu Ovidiu Donţu, care a continuat cu punctul de pe ordinea de zi privind prezentarea hotărârii judecătoreşti de validare a mandatului de o primar, document citit de Mărioara Ignat, preşedintele Judecătoriei Suceava. Astfel, la alegerile locale organizate la data de 10 iunie 2012, Ion Lungu, candidatul Partidului Democrat Liberal(PDL) a fost ales pentru funcţia de primar al municipiului Suceava după ce a întrunit 22.118 de voturi din cele 48.118 de voturi valabil exprimate. Noul primar, Ion Lungu, a depus jurământul în faţa plenului, fiind felicitat de soţie şi copii.
La propunerea grupului politic al USL, care are 12 consilieri, cu câte 13 opţiuni „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”(cele ale PDL), aleşi în funcţiile de viceprimari au fost  Gavril Vîrvara(PSD), om de afaceri, şi Ovidiu Doroftei(PNL), fost prefect al judeţului.  
Grupul politic al PDL nu venit cu nicio propunere pentru funcţia de adjunct la şefului executivului, fostul viceprimar Lucian Harşovschi(PDL) menţionând că domnia sa, cât şi cel de al doilea viceprimar, Viorel Seredenciuc au colaborat bine cu primarul de atunci şi, respectiv, cel de acum, Ion Lungu.  Harşovschi a atras atenţia că opoziţia trebuie să respecte voturile sucevenilor, care au trimis în Consiliul Local şi 10 membri ai PDL. „Trebuie respectăm, în cei 4 ani de mandat, votul sucevenilor, aşa cum  s-a întâmplat  în legislatura trecută, când PDL a avut 16 voturi, două treimi, şi când au fost admise toate amendamentele făcute de colegii USL, în comisii şi în Consiliul Local. Pentru a da dovadă că respectăm voturile sucevenilor, grupul consilierilor PDL nu face nicio nominalizare pentru funcţia de viceprimar”, a accentuat Lucian Harşovschi. La rându-i, în calitate de preşedinte de şedinţă, Liviu Ovidiu Donţu a asigurat că opoziţia va fi respectată, cu aceasta urmând fi purtat un dialog, în interesul comunităţii.      
Primarul Ion Lungu i-a felicitat personal pe noii săi adjuncţi,   exprimându-se pentru o bună colaborare cu aceştia, înspre binele oraşului şi al cetăţenilor. „Sper într-o bună colaborare cu Consiliul Local, cât şi cu viceprimarii, în aşa fel încât să putem avea, la Suceava, un oraş modern, un oraş civilizat, de care să ne mândrim, atât noi, cât şi generaţia care vine”, a iterat Lungu.  
De menţionat este faptul că alesul PPDD, Adrian Arămescu a optat să facă parte din grupul politic al consilierilor USL, însă cu menţiunea că va vota aşa cum îi dictează conştiinţa, şi în interesul sucevenilor.  „Acest lucru nu înseamnă că o să fiu de acord cu toate propunerile USL, ale grupului la care mă afiliez. Tot ce o să vină bun din partea PDL sau a mea, personal, trebuie votat în interesul cetăţeanului”, a subliniat Arămescu.     
 În final au fost aprobate componenţa, denumirea şi numărul de membri ai comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local. Acestea şi-au păstrat denumirea din legislatura anterioară, fiind şi în acelaşi număr şi componenţă numerică. Este vorba despre 5 comisii, adică Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism şi protecţia mediului(7 membri); Comisia economico-financiară(5), juridică şi disciplinară; Comisia pentru servicii publice(5); Comisia pentru învăţământ, relaţii externe, sănătate, familie, cultură, culte şi protecţie socială(3), precum şi de Comisia de tineret, turism şi sport(3).   

Consilieri de carieră pentru absolvenţii promoţiei de anul acesta 
·        Dacă nu se înregistrează al AJOFM, absolvenţii nu pot beneficia de protecţie socială, prin stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava vina deja în întâmpinarea viitorilor absolvenţi din promoţia de anul acesta. Directorul executiv Aurelia Focşa le recomandă tinerilor ca, după finalizarea examenelor, să se înscriere în baza de date a instituţiei, după care consilierii de carieră le vor întocmi planul individual de mediere. Documentul are menirea de a defini aspiraţiile şi pregătirea tânărului, precum şi oportunitatea urmării unui curs de formare profesională, în cazul în care absolventul îşi manifestă intenţia în acest sens. În acelaşi timp, Serviciul de mediere pune la dispoziţie locurile de muncă vacante, alături de condiţiile de ocupare identificate de agenţie. „În această perioadă de finalizare a studiilor pentru majoritatea absolvenţilor de instituţii de învăţământ, agenţia de ocupare prezintă tinerilor interesaţi de începerea carierei profesionale, serviciile de suport şi protecţie socială destinate celor care termină o şcoală”, arată şeful AJOFM. Astfel, de la data absolvirii, absolvenţii suceveni au la dispoziţie o perioadă de 60 de zile interval în care se vor înregistra la AJOFM, în vederea iniţierii demersurile de angajare. În caz contrar, absolvenţii nu pot beneficia de protecţie socială, prin stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj. Dosarul va conţine, în copie şi original, cartea de identitate, certificatul de naştere, diploma sau adeverinţa de absolvire, adeverinţă medicală şi certificatul de atestare fiscală eliberată de la Direcţia Finanţelor Publice. Absolvenţii care nu au promovat examenul de bacalaureat pot primi, de asemenea, indemnizaţie de şomaj înregistrarea făcându-se în lunile iulie şi august. Atunci când se angajează în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată, tinerilor şomeri li se acordă o primă de încadrare de 500 lei. Potrivit directorului executiv Aurelia Focşa, chiar dacă se încadrează, absolvenţii continuă să primească indemnizaţia de şomaj, până la terminarea perioadei legale de 6 luni. Cuantumul acestei prestaţii este de 250 lei pentru oricare absolvent. Angajatorii care încadrează absolvenţi au parte de subvenţionarea cheltuielilor de personal, iar în cazul angajării elevilor şi studenţilor în perioada vacanţei, stimulentul financiar este de 250 lei pentru fiecare tânăr.

Începând din aprilie,
Tendinţă de creştere a numărului de salariaţi
·        Într-un an, efectivul de angajaţi a săltat cu 3.081 de persoane, respectiv cu 3,4%
În ultimul an, numărul salariaţilor din sectorul privat sucevean  a înregistrat o tendinţă de creştere. Cel puţin aşa arată informaţiile făcute publice de Direcţia Judeţeană de Statistică, potrivit cărora, la începutul lunii mai 2012, în judeţ erau luate în evidenţă 94.458 de persoane care lucrau cu contract de muncă la patron. Potrivit datelor DJS, comparativ cu debutul lunii precedente, numărul angajaţilor a înregistrat un spor de 401  persoane, creşterea fiind de 0,4 procente. Pe de altă parte, raportat la acelaşi interval a anului trecut, efectivul de salariaţi a săltat cu 3.081 de persoane, respectiv cu 3,4%. Din analiza pe sectoare de activitate  rezultă că 67,1% din efectivul de salariaţi existent  la 30 aprilie 2012 era concentrat în prestări servicii,  30%-în industrie şi construcţii, în timp ce 2,9% din angajaţi lucrau agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură.  Informarea Direcţiei Judeţene de Satistică relevă că  judeţul Suceava deţinea 17,8% din efectivul de salariaţi din cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est şi 2% din cel consemnat la nivel naţional. De menţionat este faptul că, efectivul sucevean de salariaţi a fost estimat în baza rezultatelor cercetării statistice lunare asupra câştigurilor salariale, completate cu informaţiile existente în Registrul statistic al întreprinderilor(REGIS) pentru unităţile cu 0-3 salariaţi.  Rezultatele au fost repartizate pe judeţe conform distribuţiei obţinute din cercetarea statistică anuală asupra costului forţei de muncă din anul 2010.

20 iunie 2012


„Dacă vrea, căldură şi apă caldă, populaţia tebuie să-şi plătească facturile restante”, relevă edilul şef, Ion Lungu
·        „Există şanse reale de a ne aproviziona cu alte cantităţi de cărbeune”, a evidenţiat primarul 

Municipalitatea suceveană şi societatea de termoficare Termica  au reuşit să-şi onoreze obligaţiile pe care le aveau în seama contravalorii stocurilor de combustibil din sezonul rece 2011-2012.  Primarul Ion Lungu susţine că aceasta este o realizare importantă, de natură să permită o mai facilă constituire a stocurilor de anul acesta. „Este un lucru foarte important că am reuşit să plătim cărbunele pe iarna trecută, în aceste condiţii existând şanse reale de a ne aproviziona cu alte cantităţi”, a evidenţiat Lungu.           Aprovizionarea din sezonul rece trecut a costat în jur de 50 de milioane de lei. Administraţia locală, inclusiv cu subvenţiile primite de la stat, a participat cu 15 milioane de lei, restul provenind din încasările de la populaţie şi contribuţiile Termica. „S-a finalizat plata cărbunelui, ceea ce ne dă posibilitatea să achiziţionăm cărbune pentru iarna viitoare şi, în acest sens, vom continua discuţiile cu conducerea Termica. În toamna trecută am dat 40 de miliarde de lei vechi pentru procurarea cărbunilor din iarna 2011-2012. De asemenea, anul acesta am plătit 120 de miliarde de lei vechi cu titlul de subvenţii către Termica şi vom face eforturi în continuare”, relevă şeful administraţiei locale, menţionând că  municipalitatea este în negociere pentru contractarea împrumutului de 15 milioane de lei cu care se angajează la aprovizionarea Termica pentru perioada rece 2012-2013. Lungu a făcut apel la consumatorii casnici să-şi onoreze plăţile restante, datoriile acestora din urmă fiind în creştere. „Fac un apel la populaţie, să ţină cont că, dacă vrea, în bune condiţii, căldură şi apă caldă, să-şi plătească facturile restante”, accentuează primarul Ion Lungu. 

PRM Suceava mai pierde un vicepreşedinte
·        Liderul de la Rădăuţi, Constantin Luchian, şi-a depus demisia în timpul unei conferinţe de presă, menţionând că intenţionează se ocupe mai mult de facerile pe care le are   
Constantin Luchian, vicepreşedinte pe probleme  economice al organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare şi-a înaintat ieri, într-o conferinţă de presă, demisia din această formaţiune politică. Luchian şi-a motivat decizia pin aceea că intenţionează să o lase mai moale cu politica şi să se ocupe de afacerile pe care ale are şi care ar fi avut de suferit din cauza timpului dedicat activităţii politice. Constantin Luchian a deţinut preşedinţia filialei Rădăuţi a PRM, fiind şi responsabil zonal pentru activitatea organizaţiilor partidului aferente acestui municipiu. Constantin Luchian este, de asemenea, fost deportat politic şi membru al Asociaţiei foştilor deţinuţi politic din România.  „Fiind în multiple funcţii la Partidul România Mare, respectiv cea de preşedinte al filialei municipiului Rădăuţi, vicepreşedinte la nivel judeţean, şef de zonă Rădăuţi şi membru al Consiliului Naţional al PRM, iar pe de altă parte, având o activitate economică proprie, m-am gândit că mă nu mă mai pot împărţi la toate acestea. Drept pentru care, am decis să-mi depun demisia din activitatea politică. Aceasta este alegerea mea”,  a declarat Luchian, accentuând că demisionează atât din funcţiile deţinute, cât şi din calitatea de membru al Partidului România Mare.               Preşedintele judeţean, Gheorghe Acatrinei, a fost luat prin surprindere de demersul vicepreşedintelui Luchian, care  a muncit în slujba PRM aproape 8 ani. „Este o surpriză pentru mine. Este vorba despre o demisie care trebuie analizată de Biroul permanent, a cărui şedinţa are loc astăzi. Sigur, o demisie, nu înseamnă excludere. Vom purta o discuţie împreună cu ceilalţi membri ai Biroului”, a declarat Gheorghe Acatrinei. Reamintim că, în iarnă, la amplele de mişcări de protest din ţară împotriva PDL,  PRM Suceava a rămas fără vicepreşedintele cu probleme organizatorice, Vasile Cerlincă, dat afară din partid pentru că afirmase că ar putea organiza un miting de susţinere a preşedintelui democrat liberal al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.  În aprilie, anul trecut,   vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Aurel Jescu şi-a  dat, tot în cadrul unei întâlniri cu mass media locale,  demisia din formaţiunea politică din care a făcut parte un deceniu şi jumătate. 

Municipiul Suceava a cheltuit la alegeri aproape 3 miliarde de lei vechi
·        Primăria a făcut economi şi pentru alegerile parlamentare
Primăria municipiului Suceava a cheltuit cu alegerile locale din 10 iunie suma de 293.254 de lei, anunţat ieri, edilul şef Ion Lungu. Cea mai mare parte, peste 261.000 de lei, reprezintă indemnizaţiile membrilor comisiilor din secţiile de votare şi dările aferente acestora, iar diferenţa de mai mult de 36.000 de lei sunt cheltuielile materiale.  „Aşteptăm să vedem cota parte care ni se cuvine din cheltuielile totale, adică cea pentru tipărirea buletinelor de vot. Avem prinsă în buget suma de 400.000 de lei pentru alegerile locale. În măsura în care mai rămân bani, vor fi folosiţi la alegerile parlamentare din toamnă, pe partea de cheltuieli materiale, pentru că restul este suportat de Guvern”, explicat Ion Lungu. În ultima şedinţă amdatului anterior, consilierii au votat disponibilizarea, pentru alegeri, din Fondul de rezervă, a sumei de 400.000 de lei. Astfel, 300.000 de lei urmau a lua calea plăţii indemnizaţiilor persoanelor din afara Primăriei şi care sunt implicate în procesul electoral; 84.000 de lei aveau destinaţia de cheltuieli cu bunurile şi serviciilor de întreţinere şi funcţionare, iar 16.000 de lei au fost prevăzute pentru protocol şi reprezentare. 

Cinci puncte de prim ajutor pentru afectaţii de caniculă
·        Pentru diminuarea efectelor arşiţei, carosabilul principalelor bulevarde ale oraşului vor fi stropite cu apă rece
Sucevenii au la îndemână 5 puncte de primă asistenţă în cazul în care vor fi afectaţi de temperaturile ridicate din această perioadă. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunţat, într-o conferinţă de presă, că, dat fiind codul galben de caniculă, dispuse au fost măsuri de protejare a populaţiei care este obligată să circule şi în orele cu atmosferă încinsă. Astfel, înfiinţate au fost 5 puncte de prim ajutor, acestea fiind deschise în pieţele agro-alimentară centrală, Burdujeni, „George Enescu”, cea de gros şi în Bazar. „Vom asigura asistenţă medicală de specialitate, punctele respective fiind dotate cu instrumentar de măsurare a tensiunii şi cu apă potabilă”, subliniază edilul şef. Primul gospodar al urbei spune că, începând de ieri, şi până duminică, pentru diminuarea efectelor arşiţei, de la orele amiezii, carosabilul principalelor bulevarde ale oraşului vor fi stropite cu apă rece. De asemenea, Primăria a afişat, pe raza municipiului, afişe prin care sucevenilor le sunt aduse la cunoştinţă măsurile de protejare împotriva temperaturilor ridicate. Copiilor, bătrânilor şi bolnavilor cronic cardiaci şi cu afecţiuni respiratorii le este recomandat să evite deplasările lungi între orele 11.00 şi 17.00, iar în cazul expunerii la soare să folosească pălării, ochelari şi îmbrăcăminte uşoară din ţesături naturale.  Totodată, indicat este consumul de lichide, respectiv de  apă minerală, apă plată şi ceaiuri, evitându-se îngurgitare de băuturi alcoolice.   

19 iunie 2012

Lungu va diseca cu Nechifor proiectele comune ale Sucevei










După depunerea jurământului, ceremonii care se vor consuma la mijlocul săptămânii, primarul Sucevei, Ion Lungu, se va întâlni cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor, întrevedere cu prilejul căreia va fi analizat stadiul proiectelor pe care cele două autorităţi le au în derulare. Lungu a anunţat acest lucru după comandamentul de ieri, de la sediul executivului municipal, în cadrul căruia s-au evidenţiat şi progresele intervenţiilor de reabilitare  de la Centrul Cultural „Bucovina”, fostul Cinema „Modern”  „Noi avem pe mai multe proiecte colaborări cu Consiliul Judeţean. Aştept să depun jurământul, la fel şi noul preşedinte, domul Nechifor, după care vom trece în revistă proiectele comune pe care le derulează Primăria municipiul Suceava  cu Consiliul Judeţean, să vedem ce soluţii găsim, pentru le finanţa şi finaliza”, a iterat şeful administrativului local sucevean. Centrul Cultural „Bucovina”, aşa cum a fost acesta proiectat, susţine Lungu, este o clădire reprezentativă pentru municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi pentru judeţul Suceava, urmând a găzdui şi instituţii din subordinea administraţiei judeţene. Zilele acestea, în interiorul noului obiectiv se lucrează la conturarea sălii mari de spectacole. În clădirea reabilitată ar urma să se instaleze noul constituit Centru Cultural „Bucovina”, cu subordonatele Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Primăria municipiului Suceava şi Consiliul Judeţean mai au interese comune în proiectul de management integrat al deşeurilor menajere din judeţul Suceava, ruta ocolitoare a urbei reşedinţă de judeţ şi Programul POS Mediu de extindere a reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare din mai multe localităţi ale judeţului.