25 februarie 2011

Zona metropolitană, votată doar în principiu de consilierii suceveni
• De la jumătatea anului, noua structură cu 8 membri ar putea opera, în comun şi solidar, în transportul urban şi interurban, managementul deşeurilor, învăţământ, infrastructură, turism şi agricultură
Consilierii locali au aprobat ieri, în şedinţă ordinară, participarea municipiului Suceava la constituirea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de tip zonă metropolitană. Votul aleşilor a fost dat doar pentru un acord de principiu, participarea efectivă urmând a fi consacrată într-o întrunire din primăvară, după ce deliberativele celorlalte membre vor vota hotărâri separate de aderare la noua structură. Este vorba despre cele din Adâncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Salcea şi Şcheia, unităţi administrative care, prin şefii acestora, şi cu prilejul unei întrevederi de la sediul Primăriei municipiului Suceava, şi-au exprimat disponibilitatea de a intra în această asociere. Primarul Ion Lungu a declarat că domeniile de competenţă în care va activa Asociaţia de dezvoltare intercomunitară sunt transportul urban şi interurban, managementul deşeurilor, învăţământul, infrastructura, turismul şi agricultura. Şeful administraţie locale subliniază că această formă de organizare este foarte importantă în perspectiva accesării fondurilor europene în perioada 2013-2020, în care finanţările pentru creşterea nivelului de trai şi coeziune socială vor fi deblocate pe aglomerări urbane şi regiuni. Pe de altă parte, ocupantul fotoliului din Areni a evidenţiat că deja zona de tip metropolitan este deja este conturată, Suceava având în comun cu Ipoteşti reţele de apă, cu Şcheia-unităţi economice, iar cu Salcea-terenuri. „Consider că pentru dezvoltarea durabilă a municipiului Suceava este necesară o asociere între municipalitate şi unităţile administrativ-teritoriale limitrofe. Asocierea dintre acestea poate să conducă mai lesne la dezvoltarea economică, creşterea calităţii vieţii locuitorilor şi serviciilor oferite populaţie”, explică edilul şef, adăugând că zona metropolitană va fi funcţională la jumătatea anului. Asocierea va lua fiinţă în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi a Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, ca persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, având drept scop dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ-teritoriale componente, prin realizarea unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional şi, de asemenea, prin furnizarea în comun a unor servicii publice. „Dezvoltarea economică, îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor şi dezvoltarea serviciilor oferite populaţiei sunt necesare a fi făcute într-o zonă atractivă, într-un areal mai mare şi pe baza principiului solidarităţii. Primăria Suceava ar putea fi avantajată mai ales în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă. Localităţile din jur au mai mult teren decât municipiul Suceava, iar noi posibilităţi financiare mai mari şi cred că vom găsi posibilităţi să dezvoltăm zone sau parcuri industriale”, a reliefat primarul Ion Lungu.

Sucevenii îşi vor da cu părerea pe marginea urbanismului
Sucevenii vor putea să-şi exprime părerile şi să facă propuneri referitoare la aspectul urbanistic al oraşului în care locuiesc. Aceasta după ce ieri, întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ai municipiului Suceava au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului local de implicare publicului la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului. Regulamentul în cauză a fost întocmit în cadrul structurii de specialitate a aparatului propriu al primăriei şi compartimentului responsabil cu informarea publică, prevăzând detaliat modalităţile de informare şi consultare a contribuabililor pe marginea planului de urbanism general, şi a planurilor zonale şi de detaliu. Aprobarea regulamentului este motivată prin necesitatea informării şi consultării cetăţenilor cu privire la realizarea unor investiţii publice sau private, obiective pentru care sunt elaborate, de fiecare dată, documentaţii de urbanism. În cazul Planului Urbanistic General, spre exemplu, informarea asupra procedurilor parcurse se va face prin anunţuri afişate la sediul unităţii administrativ-teritoriale, pe pagina proprie de internet sau în mass media. Observaţiile, sugestiile şi propunerile primite de la public vor fi examinate şi sintetizate, constituindu-se în anexă la documentaţia care va sta la baza materializării planului de urbanism general. La fel, proiectul de hotărâre de adoptarea a planului de urbanism general va fi însoţit obligatoriu şi de raportul asupra informării şi consultării publicului. Raportul va conţine detalii privind tehnicile şi metodele utilizate pentru informare şi consultare, precum şi un rezumat la problemelor, observaţiilor şi rezervelor exprimate de sucevenii interesaţi.

Din puşculiţa judeţeană,
Bani nerambursabili pentru asociaţii, fundaţii şi culte
Programul de acordare a finanţărilor nerambursabile din fonduri publice prevăzute în bugetul propriu al Consiliului Judeţean Suceava, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, este operaţional. Aceasta după ce aleşii judeţeni au aprobat, ieri, o hotărâre în acest sens. „Atragerea societăţii civile în procesul de dezvoltare economică şi socială a judeţului este foarte importantă într-o democraţie care se doreşte funcţională, sugestiile şi propunerile venite din partea sectorului neguvernamental fiind, de cele mai multe ori, realiste şi bine fundamentate. Consiliul Judeţean Suceava a căutat, în fiecare an, în limita posibilităţilor, să sprijine activitatea persoanelor fizice şi juridice fără scop patrimonial, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor religioase recunoscute conform legii, şi, nu de puţine ori, chiar a reuşit, dovezile existente demonstrând acest lucru”, declară vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie. Potrivit Legii nr. 350/2005, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care cuprinde mai multe etape. Pentru a putea participa la licitaţia privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţii, fundaţii sau culte religioase recunoscute de lege, fapt probat cu documente care să dovedească forma de înregistrare enunţată. Pe lângă criteriile generale, Consiliul Judeţean a stabilit unele criterii specifice, care rezultă din activităţile şi domeniile pe care le are în competenţă. Astfel, sunt excluşi de la finanţare solicitanţii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor şi taxelor către stat, precum şi a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat; cei care furnizează informaţii false în documente prezentate; cei care au comis o gravă greşeală în materie profesională sau nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate printr-un alt contract de finanţare nerambursabilă, precum şi solicitanţii care fac obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare. Finanţarea proiectelor promovate vizează asistenţa socială; culte; sport şi servicii culturale. Partea de cofinanţare, suportată de beneficiar pentru proiectele depuse va fi de minimum 10% din valoare totală a proiectului.

În schimbul a doar 150 de euro, Camera agricolă scrie proiecte pentru accesarea a 7500 de euro
• Specialiştii instituţiei elaborează planurilor de afaceri şi proiecte pentru accesarea fondurilor comunitare sau a celor privind co-finanţarea publică
Camera agricolă judeţeană are noi tarife la serviciile ale cărora contravaloare se constituie drept venituri la bugetul acestei structuri. În urma aprobării respectivelor tarife de către aleşii judeţeni, în şedinţa ordinară de ieri, cele mai consistente încasări se pot face de pe urma activităţii de elaborare a planurilor de afaceri, precum şi a proiectelor pentru accesarea fondurilor comunitare sau a celor privind co-finanţarea publică. Astfel, pentru întocmirea de proiecte finanţate din FEADR, pe Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri”, specialiştii Camerei agricole percep 4% din valoarea proiectului; la măsurile 121 şi 123 „comisionul” este de maxim 3% din valoarea proiectului, în caz de achiziţii simple, sau de cel mult 6%, în cazul în care se prevăd şi construcţii; la măsurile 312 şi 313 taxa este de maxim 5% la achiziţii simple şi de 6%, în situaţia existenţei şi a unor construcţii. De asemenea, în schimbul întocmirii de proiecte în valoare de 7500 euro, finanţare din FEADR pe Măsura 141 – „Sprijinul de semi-subzistenţă”, beneficiarii vor trebui să plătească 150 de euro. Camera agricolă poate organiza şi cursuri de pregătire profesională în industria alimentară, apicultură, agroturism, floricultură, cursuri de tractorist, precum şi în meserii practicate în sectorul zootohnic şi vegetal, pentru acestea fiind practicate taxe cuprinse între 250 şi 400 de lei. Camera agricolă judeţeană a luat fiinţă la 1 februarie 2010, prin reorganizarea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Suceava, funcţionând ca structură cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean Suceava. Camerele agricole judeţene sunt instituţii publice descentralizate în subordinea consiliilor judeţene şi în coordonarea tehnico-metodologică a Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Bugetul judeţean alocă 110.000 de euro pentru evitarea poluării apei potabile cu nitraţi
• Proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi” se va derula în Frasin, Todireşti, Cajvana, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Gălăneşti.
Aleşii judeţeni au aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, majorarea de la de la 1,97 milioane euro la 2,25 milioane euro a sumei destinate lucrărilor din cadrul proiectului „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”. Aceasta în baza unei convenţii de colaborare dintre Consiliul Judeţean şi Ministerul Mediului în vederea implementării trecută de legislativul judeţean în mai 2009, participarea bugetului sucevean fiind 5%, respectiv de circa 110.000 de euro. Lansat în 2008, proiectul îşi propune să sprijine financiar, în intervalul 2009-2013, promovarea unui sistem eficient de gospodărire a gunoiului de grajd. Investiţiile vor fi făcute atât la nivel de localitate, cât în gospodăriile individuale, prin dotarea cu echipamente de colectare şi compostare, plantare a de perdele de protecţie şi promovarea de practici agricole prietenoase mediului. Iniţiativa are ca ţintă îmbunătăţirea calităţii vieţii, prin îndreptarea atenţiei înspre reducerea conţinutului de nitraţi din apa potabilă şi crearea unui mediu mai curat. Directiva europeană privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din agricultură a fost transpusă integral în legislaţia românească, în judeţul Suceava fiind identificate mai multe localităţi vulnerabile sau potenţial expuse la poluarea cu nitraţi. Este vorba despre Bălcăuţi, Bilca, Cajvana, Dorneşti Frasin, Frătăuţii Vechi, Gălăneşti, Grăniceşti, Gura Humorului, Horodnic de Sus, Păltinoasa, Rădăuţi, Satu Mare, Straja, Todireşti, Vama, Vicovu de Jos şi Vicovu de Sus. Deocamdată, pentru intervenţii prin proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi” sunt propuse Frasin, Todireşti, Cajvana, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Gălăneşti.

Alegerile anticipate, „începutul viitorului României”

Organizaţia judeţeană a PRM Suceava se exprimă pentru semnarea unui acord de susţinere electorală cu filialele omoloage ale PSD şi PNL, membre ale Uniunii Social Liberale. Preşedintele sucevean al Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei, spune că, pentru cucerirea puterii şi înlăturarea de la guvernare a „portocaliilor” un asemenea protocol este mai mult decât necesar. „În PD-L sunt şi oameni serioşi şi cinstiţi, însă cu toţii trebuie să ştie că instaurat, inclusiv în judeţul Suceava, va trebui să dispară. PRM este dispus să susţină această Alianţă pentru a pune în fruntea judeţului oameni care se vor consacra cu adevărat intereselor sucevenilor. Aceştia nu vor veni să facă avere, ci să muncească pentru ca locuitorii acestei părţi a ţării să o ducă mai bine, dezvoltând atât activităţile industriale, cât mai ales cele din agricultură”, subliniază ex-senatorul PRM De Suceava. Liderul sucevean este de părere că se impune ca toate forţele democratice din ţară să lase la o parte orgoliile şi să se unească pentru înlăturarea prin mijloace legale a preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc şi Guvernului PD-L. Preşedintele PRM Suceava crede că soluţia imediată pentru ieşirea din criză o reprezintă organizarea de alegeri anticipate, măsură de natură să asigure „începutul viitorului României!”. Acatrinei este de părere că, din cauza actualei puteri, România este privită în Europa ca o ţară de mâna a treia, demnitatea românilor fiind călcată în picioare de politicienii coaliţiei aflată la conducere. Gheorghe Acatrinei a încheiat accentuând că, la fel ca şi până în prezent, Partidul România Mare va susţine şi respecta pe toţi oamenii şi întreprinzătorii care au făcut avere prin muncă cinstită.

24 februarie 2011

Chestionar din casă în casă pentru introducerea gazelor naturale în Burdujeni-sat

După discuţii purtate la Ministerul Economiei şi clarificările needificatoare de la E-on Gaz, municipalitatea suceveană optează pentru un parteneriat public privat care să aducă gazele naturale în cartierul Burdujeni-sat. Decizia este luată după ce primarul Ion Lungu a constatat că nimeni nu vine „să facă acte de caritate la primărie, oricare dintre operatorii privaţi punând accentul pe eficienţă”. În acest sens, conducerea administraţiei locale s-a gândit să chestioneze locuitorii cartierului şi să se edifice asupra numărului de viitori consumatori. „Vom merge din casă în casă, cu formulare prin care cei interesaţi să ne dea acceptul scris că vor să se racordeze la gaz metan. Funcţie de numărul de imobile pentru care se exprimă acordul, vom putea pleca mai departe înspre un parteneriat public privat, Rog pe cetăţeni să colaboreze, astfel încât să putem lua o decizie şi să avem o bază de plecare pentru extinderea reţelei de gaz metan”, declară primarul Ion Lungu. Demersul primăriei survine intervenţiilor repetate ale edilului şef sucevean, prin care acesta cerea modificarea Legii gazelor naturale, în sensul eliminării prevederilor potrivit cărora investiţia de profil făcută de o autoritate locală trebuie obligatoriu preluată de E-on Gaz. Ocupantul fotoliului din Areni a atras atenţia că acest transfer contravine legislaţiei care guvernează administraţia locală. „Deşi m-am zbătut foarte mult şi am făcut foarte multe intervenţii, articolul 65 din Legea 351 din 2004 nu a fost modificat. Este vorba despre cel care prevede că o investiţie care se face în domeniul gazelor naturale trece în mod gratuit în patrimoniul operatorului”, a explică Ion Lungu. În Burdujeni-sat locuiesc aproximativ 3000 de suceveni, potenţiali beneficiari fiind 600 de locuinţe, 15 de sedii de societăţi comerciale, unităţi de învăţământ şi alte obiective cu caracter social.
Din cauza crizei, enoriaşii nu mai dau bani la biserici
Municipalitatea suceveană sprijină financiar unităţile de cult, în opinia primarului Ion Lungu nici măcar acestea nefiind ocolite de criza economică. Edilul şef anunţă că, în urma hotărârii Consiliului Local, bugetul local va disponibiliza, cu destinaţia amintită, încă 500.000 de lei. Pe lista beneficiarilor se află 18 biserici, fonduri mai mari primind parohiile „Sfânta Vineri” şi „Trei Ierarhi”, care au parteneriate de asistenţă specială încheiate cu administraţia locală. Lungu spune că unele unităţi de cult au nevoie de bani pentru continuare lucrărilor de construire, iar altele nu-şi pot asigura cheltuielile de funcţionare. Şeful municipalităţii consideră că este normal ca bisericile să fie ajutate financiar, mai ales în condiţiile în care. din cauza crizei, enoriaşii nu mai contribuie la cutia milei. „Legea cultelor prevede că primăria poate asigura şi cheltuieli pentru funcţionare. Se vede faptul că, din cauza crizei, oamenii nu mai dau bani la unităţile de cult. Şi atunci, trebuie să fim conştienţi că şi primăria trebuie să le ajute să funcţioneze”, relevă şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu. În reşedinţa de judeţ există 35 de biserici, dintre care 10 în construcţie. Din total, 7 au o vechime de secole şi fac obiectul intervenţiilor de reabilitare şi consolidare. Fondurile sunt disponibilizate în baza O.G. nr. 82/ 2001 care se referă la stabilirea unor forme de spijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase din România.

Un consorţiu de 3 firme modernizează iluminatul de pe magistrala rutieră a Sucevei

Modernizarea iluminatului public de pe magistrala rutieră principală a municipiului Suceava a fost câştigată de un consorţiu de firme. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care spune că două dintre cele 3 firme competitoare au fost descalificate pe motiv de oferte neelegibile. Astfel, învingătoare este declarată asociaţia Loyal Impex Suceava, Elco Botşani şi Energobit Cluj Napoca, aceasta impunându-se în faţa Flash Service Bucureşti şi Elba Timişoara. Suma pentru care se va face modernizarea este de 8,17 milioane lei, valoarea de plecare fiind de 8,45 milioane lei, respectiv cu 14% mai mare. Proiectul prevede înfiinţarea unei linii electrice subterane de 25 km lungime, înlocuirea a 178 de stâlpi şi montarea a 642 de corpuri de iluminat. „Acest proiect este foarte important şi ne dorim să mergem în paralel cu cel de reparare a străzilor, astfel încât să nu deranjăm mai mult decât este nevoie”, a declarat primarul Ion Lungu. Proiectul de modernizare a iluminatului public de pe calea rutieră principală a reşedinţei de judeţ este finanţat prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile-poli de creştere urbană. Printre lucrări se numără cele de construire a unei linii electrice subterane de alimentare cu energie a sistemului de iluminat; montarea de aparate moderne de iluminat pe stâlpii noi, prin intermediul unor console metalice; realizarea conexiunilor electrice şi coloanelor de alimentare, etc. Proiectul va fi implementat pe durata a 17 luni. Reamintim că municipiul Suceava a cumpărat infrastructura de iluminat public de la E.ON Moldova, de la bugetul local fiind alocată, în acest sens, suma 100.000 de euro.
Parcul din Areni intră în modernizare de 1,5 milioane euro
Municipalitatea suceveană beneficiază de aproape 1,5 milioane de lei pentru modernizarea parcului Areni de pe strada „Universităţii”. „Vor fi realizate lucrări de modernizare, alei, spaţii verzi, iluminat public şi va fi reabilitată fântâna arteziană, lucrări fiind similare celor făcute în parcul central. Vrem să mărim suprafaţa de spaţii verzi din municipiul Suceava. Astăzi aceasta este de 22 de metri pătraţi pe cap de locuitor şi dorim să ajungem, conform normeloreuropne, la 26 de metri pătraţi, ”, declară primul gospodar al urbei Ion Lungu.
Bugetul local confinanţează acest proiect cu 200.000 de lei, pe durata lui 2011 urmând a intra în modernizare şi parcurile de la Gara Iţcani şi Primăria din Burdujeni, altele două mai mici fiind prevăzute a se înfiinţa pe Aleea „Venus” din cartierul „George Enescu” şi în preajma Colegiului naţional „Alexandru Ioan Cuza” din cartierul Burdujeni. Parcul din Areni este modernizat în baza unui program finanţat de Administraţia fondului de mediu, un altul nou fiind planificat pentru intersecţia Bulevardului „1 Decembrie 1918” cu Calea Obcinilor. Până la 31 decembrie 2010, localităţile urbane erau obligate să aibă, în intravilan, 20 de metri pătraţi pe cap de locuitor, până la finele lui 2013 suprafaţa verde urmând a fi extinsă la 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor

23 februarie 2011

Sucevenii care au două televizoare nu mai primesc ajutor social
Consiliul Local va avea pe masa de lucru a şedinţei de mâine proiectul de hotărâre prin care sunt propuse înspre aprobare noile măsuri privind acordarea ajutorului social potrivit Legii venitului minim garantat, precum şi veniturile potenţiale provenite din valorificarea bunurilor care nu sunt de strictă necesitate şi e se iau în calcul la stabilirea acestui sprijin financiar. Astfel, conform iniţiativei legislative a primarului Ion Lungu, familiile şi persoanele singure care deţin bunuri care fac parte din categoria celor dispensabile nu vor mai primi ajutorul social. În conformitate cu anexa la proiectul amintit vor mai avea parte de sprijinul financiar prevăzut de Legea venitului minim garantat doar sucevenii care au numai un singur televizor, precum şi câte un radiocasetofon, computer, laptop, maşină de spălat, frigider sau maşină de gătit. Tăiaţi de la dreptul respectiv vor fi şi locuitorii urbei reşedinţă de judeţ care deţin terenuri intravilane în suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi, inclusiv cel pe care se află locuinţa de domiciliu. Excluşi de la plată sunt şi posesorii unui depozit bancar în valoare de peste 3000 de lei, precum şi cei cu alte imobile decât cea cu destinaţia de locuinţă şi aflate în proprietate, concesiune, închiriere, sau comodat. În plus, pentru a intra în posesia banilor solicitanţii apţi de muncă care îndeplinesc condiţiile amintite mai sus vor fi obligaţi ca, lunar, să presteze şi mai multe activităţi de interes comunitar. Programul de lucru este 7.30-15.30, cei în cauză urmând a participa, după împrejurări, la deszăpezire, îndepărtarea gheţii, măturatul aleilor, vopsirea băncilor, întreţinerea locurilor de joacă pentru copii şi a parcurilor, precum şi la unele activităţii ale cantinei de ajutor social.

Zece medici veterinari au plecat să lucreze în occident
• Nu părăsesc judeţul cei mai buni medici veterinari, ci aceia care „au tupeu şi curaj”, declară şeful DSVSA, dr. Petrea Dulgheru
Medicii veterinari suceveni îşi lasă baltă slujba din judeţ şi pleacă să îşi exercite profesia peste graniţe pentru salarii mai bune. Anunţul este făcut de directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Petrea Dulgheru, care a precizat, într-o conferinţă de presă, că în ultimul an au abandonat teritoriile pe care le aveau în grijă 8 medici, în timp ce alţii 2 şi-au anunţat plecarea zilele acestea. Aceştia au optat, în special, pentru Germania şi Marea Britanie, medicii veterinari români având mare căutare în ţările respective. „Este un lucru care într-un fel ne bucură, iar pe de altă parte îl regretăm. Însă, în primul rând, eu sunt încântat că mulţi colegi reuşesc să deschidă porţile occidentului. Când în urmă cu 5-6 ani le spuneam că acest lucru se va întâmpla, unii credeau că am o problemă. Le-am explicat că medicii noştri sunt buni profesionişti”, a declarat dr. Dulgheru, adăugând că un medic veterinar are în judeţ un salariu de 700 de lei pe lună. Şeful DSVSA a ţinut să precizeze că, totuşi, nu părăsesc judeţul cei mai buni medici veterinari, ci aceia care „au tupeu şi curaj”. Dulgheru precizează că medicii autohtoni sunt la fel de buni ca omologii lor din ţările occidentale, fapt confirmat şi de comisarii europeni veniţi în inspecţie în judeţul Suceava. Singurul dezavantaj al lucrătorilor specializaţi din România ar fi lipsa tehnicii performante, însă, în ultima perioadă şi aceasta a început să se ridice la nivelul standardelor europene. În judeţul Suceava există 100 de lucrători pe lângă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, 98 de medici veterinari concesionari şi alţi medici cu cabinete particulare, toţi membri ai Colegiului Judeţean al Medicilor Veterinari.


Noii poliţişti locali trebuie să fie buni la fugă şi flexiuni abdominale
Candidaţii la un post pentru un loc de poliţist local din subordinea direcţiei specializate a primăriei municipiului Suceava vor trebui să îndeplinească mai multe condiţii specifice legate de adaptarea la regimul muncii poliţieneşti. Aşa prevede proiectul de regulament pentru organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor pentru ocuparea funcţiilor publice din cadrul Poliţie Locale, printre acestea figurând cele privind calităţile psiho-fizice adecvate muncii în echipă, a celei din teren, indiferent de condiţiile meteorologice, inclusiv pe timp de noapte şi în ture ori a schimburi. De asemenea, aspiranţii la un post de poliţist local trebuie să fie capabil să acţioneze cu eficienţă maximă chiar şi în condiţii de risc pentru sănătate şi integritate proprie, „printr-o condiţie fizică adecvată şi disponibilitate psihică adecvată lucrului sub stres”. Totodată, conform proiectului noului regulament, cei care vor să devină poliţişti locali vor avea, obligatoriu, abilităţi în prevenirea şi contracararea riscului străzii, prin condiţie fizică şi calităţi de bun luptător, în situaţiile în care integritatea corporală ori viaţa proprie sau a altor persoane sunt în pericol. Astfel, pentru evaluarea condiţiei fizice şi aptitudinilor motrice, candidaţii vor da probe sportive eliminatorii de alergare-rezistenţă, alergare-viteză şi flexiuni abdominale.

Judeţul Suceava se ridică la nivelul exigenţelor sanitar-veterinare europene
Suceava a fost ultimul dintre cele 9 judeţe care, timp de două săptămâni, au făcut obiectul evaluării comisarilor europeni. Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, informează că inspecţiile au urmărit modul de gestionare a substanţelor care nu sunt destinate consumului uman, judeţul Suceava bucurându-se de aprecieri pozitive din partea controlorilor UE. Vizată a fost incinerarea acestora categorii de substanţe, printre care se numără cadavrele de animale, deşeurile de la abatoare şi produsele expirate. În judeţ, supuse verificării au fost şi serviciile Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi incineratorul specializat al firmei Mondeco. Şeful DSVSA menţionează că Suceava se ridică la nivelul parametrilor specifici din Uniunea Europeană, comisarii europeni negăsind în judeţ niciun aspect negativ. „Comisarii europeni au urmărit traseul acestor substanţe, pentru a nu exista posibilitatea contaminării şi a nu se pune în pericol siguranţa alimentelor. Am trecut cu bine de vizita respectivă, inspectorii europeni precizând că România a făcut progrese enorme de la ultima verificare de acum 4 ani”, reliefează dr. Petrea Dulgheru

Program de gestionare a episoadelor de poluare din reşedinţa de judeţ
• Acesta vizează situaţiile în care concentraţiile unora sau mai multor poluanţi depăşesc valorile maxime admise
Municipiul Suceava va avea un program pentru gestionarea calităţii aerului. Acesta este urmare a unei hotărâri guvernamentale şi prevede măsuri de gestionare a episoadelor de poluare, situaţii în care concentraţiile unora sau mai multor poluanţi depăşesc valorile maxime admise. Programul de gestionare a calităţii a aerului la indicatorul pulberi va fi supus aprobării deliberativului municipal, aplicarea prevederilor în cauză urmărind îmbunătăţirea reală, vizibilă şi durabilă a calităţii aerului, soluţionarea urgentă a problemelor de mediu şi utilizarea eficientă a resurselor financiare şi umane. Programul este elaborat de o comisie având în componenţă reprezentanţi ai Primăriei, Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Termica şi Asociaţiei GEC „Bucovina”. Acesta a fost iniţiat în baza măsurătorilor făcute cu staţia automată de timp industrial amplasată în cartierul Burdujeni şi aparţinând reţelei naţionale de monitorizare a calităţii aerului. „Programul vizează stabilirea măsurilor necesare în vederea menţinerii concentraţiei poluantului din categorie pulberilor în suspensie sub valoarea maximă şi reprezintă un mijloc de eficient pentru identificarea şi soluţionarea aspectelor de mediu de la nivelului municipiului Suceava”, declară primarul Ion Lungu. Şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Iluţă Cocriş arată că întocmirea pregramului survine frecventelor depăşiri la acest indicator în anul 2009, măsurătorile fiind operate cu staţia automată din zona Burdujeni. „Programul s-a iniţiat în baza datelor pe anul 2009 privind calitatea aerului înconjurător şi provenite din staţia automată de tip industrial amplasată în cartierul Burdujeni, aparţinând Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului. În această staţie s-a constatat că a fost depăşită valoarea limită zilnică admisibilă pentru protecţia sănătăţii umane la pulberi în suspensie PM10”, relevă Cocriş.

22 februarie 2011

Guvernul dă 6 milioane de lei pentru încălzirea sucevenilor

„Cu siguranţă vor mai fi date ajutoare la încălzire, deoarece, în caz contrar, majoritatea oraşelor mari nu vor mai putea asigura căldura la populaţie”, subliniază Ion Lungu.
Societatea de termoficare suceveană Termica va primi fonduri pentru achitarea unei părţi din combustibilul achiziţionat pentru sezonul rece 2010-2011. Acesta graţie unui demers făcut în Capitală de primarul Ion Lungu, care spune că, în perioada care urmează, în conturile producătorului, furnizorului şi distribuitorului de agent termic din Lunca Sucevei vor intra, cu titlul de subvenţii la combustibil, suma de 6 milioane de lei. „Avem promisiuni că, până la sfârşitul acestei luni, se va aloca suma de 60 de miliarde de lei vechi, sumă necesară pentru achitarea cărbunelui achiziţionat şi plata facturilor din această iarnă, astfel încât să putem trece cu bine perioada de încălzire care a mai rămas”, a declarat edilul şef Ion Lungu. Lungu precizează că municipalitatea speră să semneze şi să demareze cât mai curând contractul cu firma bucureşteană Adrem. Aceasta în perspectiva construirii unei centrale moderne de termoficare la Suceava şi aplicarea noii strategii privind asigurarea încălzirii în sistem centralizat. O importantă prevedere a contractului este asigurarea unui preţ rezonabil la agentul termic pentru populaţie, primarul Lungu crezând că subvenţiile primite de la stat nu vor fi ridicate în totalitate. „Indiferent care va fi acela, Guvernul va trebui să găsească o soluţie pentru a sprijini autorităţile locale. Subvenţiile se reduc de la an la an şi la fel s-a întâmplat şi în acest sezon. Însă, cu siguranţă vor mai fi date ajutoare la încălzire, deoarece, în caz contrar, majoritatea oraşelor mari nu vor mai putea asigura căldura la populaţie”, subliniază Ion Lungu.
Ridicarea de locuinţe ANL, lăsată pe seama autorităţilor locale
• În Suceava, noi apartamente NL se vor construi doar după vânzarea celor deja date în folosinţă
Administraţia locală suceveană va putea construi noi locuinţe ANL pentru tinerii în vârstă de până la 35 de ani, decât dacă va reuşi să le vânde pe cele ridicate şi date cu chirie în anii anteriori. Aşa a lăsat de înţeles primarul Ion Lungu după ce zilele trecute a avut o întrevedere cu factorii guvernamentali responsabili. Şeful executivului local arată că, în acest sens, au fost iniţiate şi vor fi continuate demersurile de înstrăinarea a unităţilor de locuit în cauză către actualii chiriaşi. „Trebuie să ne organizăm mai rapid şi să vindem cât mai multe locuinţe dintre cele repartizate în perioada anterioară, pentru a putea demara cele 80 de apartamente pe care primăria Suceava le are aprobate”, declară ocupantul fotoliului din Areni. Potrivit unei ultime situaţii făcute publice, administraţia locală suceveană are disponibile pentru vânzare un total de 168 de garsoniere şi apartamente, aproape 50 dintre chiriaşi exprimându-şi intenţia de ale plăti. În conformitate cu prevederile legale cumpărătorii trebuie să aibă o vechime de cel puţin 1 an în locuinţele ANL atribuite cu chirie tinerilor în vârstă de până la 35 de ani. Conform unui calcul de anul trecut, un apartament cu două camere şi suprafaţa de 90 de metri pătraţi ar putea fi achiziţionat de doritori cu cel puţin 33.000 de euro. După efectuarea tranzacţiei, primăria se alege cu un comision de 1%, banii adunaţi mergând într-un fond pentru derularea investiţiilor programate la celelalte 5 noi blocuri, cu 80 de unităţi de locuit, care ar urma să fie construite în zona Staţiunii de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă, pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”. Pe de altă parte, trebuie spus că licitaţia pentru alegerea constructorului acestor noi locuinţe a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este consecinţă a unei acţiuni în instanţă a două firme participante la competiţia pentru atribuirea execuţiei, aceasta trebuind a fi reluată.

Fermieri la tastatură
• Din martie, agricultorii vor depune cererile de sprijin pe suprafaţă on line, ieri la APIA Suceava având loc o instruire în acest sens
Centrul judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) a găzduit ieri o instruire asupra modului de depunere a cererilor de sprijin financiar pe suprafaţă aferente campaniei pe anul 2011. Acţiunea este inedită prin aceea că instruirea a avut ca obiect înaintarea în format electronic a solicitărilor, utilizându-se aplicaţia IPA on line. Pe durata mai multe ore, instruiţi au fost funcţionari APIA de la cele 9 centre locale din judeţul Suceava, lucrători de la centrele din judeţele Botoşani şi Neamţ, fermieri şi agenţi agricoli. Cei prezenţi au avut în faţă câte un lap top, procedura specifică fiind făcută cunoscută şi parcursă împreună cu specialişti din Bucureşti ai Direcţiei IT şi Direcţiei de Proceduri şi Plăţi din cadrul APIA. Directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al APIA, Angela Coroluecă a declarat, într-o conferinţă de presă, că începând cu noua campanie, fermierii sunt obligaţi să depună on-line cererile de acordare a sprijinului financiar pe unitatea de suprafaţă. În acest sens, solicitanţii respectivi vor primi un nume de utilizator şi o parolă, acţiunea începând, la fel ca în ultimii ani, la 1 martie. „Chiar dacă este un efort suplimentar pentru noi, această procedură îi avantajează pe fermieri, întrucât, astfel, se diminuează numărul de erori şi, implicit, riscul aplicării sancţiunilor, reducerilor de drepturi, ori al excluderii de la plată”, evidenţiază Coroleucă. Anul trecut, în judeţul Suceava s-au depus 560 cereri on line, solicitările venind, în special, de la marii fermieri. Campania SAPS de înaintare a cererilor pentru sprijinul financiar pe suprafaţă are loc în intervalul 1 martie - 16 mai. Solicitările făcute după această dată, adică între 17 mai şi 10 iunie 2011, vor fi de asemenea acceptate la plată, însă cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

Neglijat,

Sectorul privat este copleşit de criză
• opinează vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM, Marcel Murariu
Guvernaţii, dar şi mass media, manifestă interes – şi pe bună dreptate – vizavi de locurile de muncă şi salariile bugetarilor, însă deseori, uitat este sectorul privat, în care, covârşitor, este produsă avuţia naţională, opinează vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM, Marcel Murariu. „Aproape de fiecare dată se vorbeşte doar despre salariile şi problemele celor de la stat, sectorul particular - căruia i se datorează aducerea banilor la buget - fiind aproape total neglijat”, declară Murariu. Acesta a arătat, într-o conferinţă de presă, că după 2008, odată cu declanşarea crizei, particularii sunt cei care „au dat” majoritatea şomerilor, în timp ce mulţi dintre lucrătorii „de prisos” de la stat au fost ocrotiţi. Marcel Murariu remarcă faptul că de la lucrătorii la firmele private se adună banii pentru plata remuneraţiilor bugetarilor, iar dacă cei dintâi au venituri mici, la fel de neînsemnate vor fi şi contribuţiile pe care ei le onorează către diferitele bugete. „Pentru a scăpa de concediere, mulţi dintre angajaţii patronilor acceptă să fie plătiţi şi cu salariului minim pe economie, de teamă că ar a rămâne pe drumuri. Banii vin doar de pe urma muncii angajaţilor direct productivi, iar dacă sectorul privat o va duce prost, nici bugetarii nu vor avea parte de ceva mai bun”, reliefează viceliderul PRM Suceava. Murariu este de părere că Guvernul Boc nu are o prestaţie mai bună în această direcţie, nefiind luată vreo măsură cât de cât mai consistentă de sprijinire a întreprinzătorilor. „În timp ce în alte ţări afectate de criză impozitele se diminuează, la noi acestea sunt în creştere. Riscăm ca măsurile de sprijinire efectivă să vină prea târziu, întrucât multe dintre societăţile mici au probleme financiare deosebite, ameninţate fiind de faliment”, a încheiat Marcel Murariu, vicepreşedintele PRM Suceava.

21 februarie 2011

13 solicitări de stabilirea a dreptului de proprietate, invalidate de comisia de fond funciar
Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a întâlnit în prima şedinţă din acest an. Cu acest prilej, organismul de pe lângă instituţia prefectului a judeţului Suceava a validat, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, 208 hectare de terenuri, dintre care 202 hectare de suprafeţe forestiere şi 6 hectare de parcele agricole. Purtătorul de cuvânt la Prefecturii, Monica Tătaru, informează că, de asemenea, în acelaşi cadru, adoptate au fost 63 de hotărâri care vizează 67 de persoane fizice. Astfel, 5 hotărâri se referă la validări de terenuri agricole cu amplasament, pentru o suprafaţă totală de 5 hectare de teren, în cauză fiind 23 persoane fizice. Alte 9 decizii ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate consacră validări de terenuri cu vegetaţie forestieră cu amplasament, obiectul acestora făcându-l un total de 151 hectare, cu 30 de beneficiari persoane fizice. Monica Tătaru spune că încă 4 hotărâri validează doar dreptul de proprietate asupra unui hectar de teren agricol şi 45 de hectare de vegetaţie forestieră, acestea fiind date pe numele a 4 solicitanţi. Totodată, 8 hotărâri se referă la constituirea terenului aferent locuinţei; 9 privesc validări de amplasamente; 2 stabilesc acordarea de despăgubiri, 13 vizează modificări poziţii, în timp ce 13 solicitări au fost invalidate.

În proporţie de 92%, fermierii suceveni au primit sprijinul la bovine, ovine şi caprine
• Crescătorii primesc 410 lei pe cap de bovină şi câte 40 lei de fiecare oaie sau capră
Plata subvenţiilor pentru sectorul zootehnic s-a efectuat în proporţie de 92 %, informează directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură(APIA), Angela Coroleucă, menţionând că este vorba despre crescătorii de bovine, ovine şi caprine care au venit cu dosare anul trecut. „În prejma începerii campaniei de primăvara, plata subvenţiilor în zootehnie este binevenita pentru fermierii suceveni”, declară Coroleucă. În anul 2010, in judeţul Suceava au depus cereri – graţie cărora beneficiază de subvenţii - 20.373 de crescători de bovine care aveau în gospodării un efectiv total de 101.305 capete bovine. Totodată, beneficiari sunt 1179 de deţinători ai 14.658 de ovine şi 137 de proprietari de caprine, cu 7.319 de animale din această specie. Până în acest moment, din suma aprobată la plată pentru crescătorii de bovine, respectiv 41,5 milioane lei, s-a achitat efectiv 38,2 milioane lei. La ovine şi caprine, din totalul de achitat de 879.080 lei, la fermierii în drept au ajuns 808.753 lei.În cadrul campaniei pe anul 2010 la această formă de sprijin financiar, crescătorii primesc 410 lei pe cap de bovină şi câte 40 lei de fiecare oaie sau capră.




Conform statisticilor, faţă de 1 an în urmă,
Sărbătorile de iarnă 2010 au adus cu peste 16% mai mulţi turişti în judeţ
• Cei mai mulţi vizitatori s-au cazat în unităţile de primire din zona municipiului Suceava
Mai mulţi turişti au venit la finele anului trecut în judeţul Suceava pentru a-şi petrece Sărbătorile de iarnă. Aşa reiese din datele oferite publicităţii recent de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, potrivit cărora, în luna decembrie 2010, în structurile de primire turistică au fost cazaţi 16.804 de turişti, cu 26,3% mai mulţi faţă de luna precedentă şi cu 16,4% în plus comparativ cu luna decembrie 2009. Conform sursei citate, în luna la care facem referire, în judeţ cazaţi au fost 16.068 de români, cu 27,0% mai mulţi în raport cu noiembrie 2010. Creştere s-a înregistrat şi la turiştii străini, numărul sosirilor de la „extern” fiind de 736 persoane, cu spor de 12,4% comparativ cu noiembrie 2010. În ceea ce îi priveşte pe turiştilor autohtoni, 62,6% au preferat să fie cazaţi în hoteluri, 14,1% în pensiuni turistice, 12,4% în pensiuni agro-turistice, 5,6% în vile turistice şi 5,3% în celelalte tipuri de structuri de primire, precum hosteluri, moteluri, cabane, popasuri, campinguri sau bungalouri. Informarea Direcţiei Judeţene de Statistică relevă că, pe zone turistice şi după totalul sosirilor, cei mai mulţi vizitatori s-au cazat în zona municipiului Suceava(33,8%), urmată de cele ale staţiunii balneare Vatra Dornei(23,0%) şi de staţiunile din zona montană(14,4%). Majoritatea turiştilor a preferat să stea în structuri de primire de 2 stele(37,4%), în ordine solicitările adresându-se celor de 3 stele(32,9%), 4 stele(22,1%) şi structurile de primire de 1 stea(7,2%). Din totalul sosirilor în structurile de primire turistică din judeţul Suceava, 4,4% sunt cele ale străinilor. Cei mai mulţi turişti străini provin din Europa respectiv 86,4%, precum şi din America - 10,5%. Pe ţări de provenienţă, în luna decembrie 2010 vizitatorii externi au sosit din Franţa(10,6%), Germania(9,8%), Italia(9,4%), SUA(9,1%), Republica Moldova(8,8%), Austria(7,8%), Federaţia Rusă(7,5%), Ucraina(5,7%), Regatul Unit al Marii Britanii(5,6%) etc.

Riscuri şi vulnerabilităţi la iazurile de decantare ale fostelor exploatări miniere
• „Fenomenele de ravenare, prin amploarea lor, pot afecta ireversibil stabilitatea iazurilor”, spune directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Iluţă Cocriş
O parte din iazurile de decantare aferente fostelor exploatări miniere din judeţul Suceava prezintă, chiar şi la o perioadă îndelungată de la încetarea activităţii, unele riscuri şi vulnerabilităţi. Aşa rezultă din datele Agenţiei pentru Protecţia Mediului, potrivit cărora, într-o situaţie de acest gen se află 6 asemenea amenajări din epoca ceauşistă. Este vorba despre iazurile de decantare Poarta Veche, Valea Straja, Pârâul Cailor, Tărnicioara, Ostra şi Dealul Negru. Potrivit directorului executiv al APM, Iluţă Cocriş, printre altele, acestea prezintă colmatări cu deşeuri lemnoase a şanţurilor de gardă, obturarea cu aluviuni a puţurilor colectoare, exfiltrări la baza digurilor, colmatări ale rigolelor de colectare a apelor de pe versanţi şi fenomene de ravenare a taluzurilor principale. Cocriş spune că, la această dată, măsuri de securitate, protecţie şi intervenţie sunt organizate de personalul posturilor permanente de supraveghere, dar şi de responsabilii cu starea de siguranţă a iazurilor. Pe de altă parte, iazurile de decantare Tărniciora, Valea Straja, Pârâul Cailor, Dealul Negru, şi Poarta Veche sunt monitorizate, în regim de permanenţă, cu piezometre şi înclinometre. „Dintre obiectivele amintite, iazurile Valea Straja, Dealu Negru şi Pârâul Cailor constituie un risc potenţial deosebit, impunându-se punerea în siguranţă şi ecologizarea. Fenomenele menţionate, în principal cele de ravenare, prin amploarea lor, pot afecta ireversibil stabilitatea iazurilor”, evidenţiază directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Iluţă Cocriş. De precizat ar fi şi faptul că două iazuri de decantare, respectiv Tărnicioara şi Dumitrelu, sunt spuse unor intervenţii de siguranţă şi ecologizare, executanţii fiind firmele Cominco şi Wittfeld România.

Sucevenii au venituri salariale tot mai mici

• Anul trecut acestea au scăzut cu 0,7%, locuitorii judeţului Suceava câştigând cu aproape 30% mai puţin decât media pe ţară
Veniturile salariale ale sucevenilor au continuat să scadă şi anul trecut. Aşa relevă o informare a Direcţiei Judeţene de Statistică, potrivită căreia la finele lui decembrie 2010, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, câştigul salarial mediu net din judeţul Suceava a înregistrat o scădere de 0,7%. Datele oferite publicităţii zilele trecute de DJS relevă că, pe sectoare de activitate, câştigul salarial mediu net a crescut cu 10,0% în industrie şi construcţii, dar a scăzut cu 23,5% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură, precum şi cu 3,7% în servicii. În ultima lună a anului 2010, adică de Sărbătorile de iarnă, sucevenii au luat în mână o medie de 1055 lei de persoană, cu 9 lei mai puţin faţă de noiembrie, respectiv cu 0,8% în minus. Din păcate, sucevenii au printre cele mai mici venituri de această natură din ţară, în decembrie 2010, câştigul salarial mediu net în judeţ fiind de 29,5% sub nivelul celui de la nivel naţional, ajuns la 1496 lei. De menţionat este faptul că, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu net şi indicele preţurilor de consum, în decembrie 2010, faţă de aceeaşi lună a lui 2009, a fost, în judeţul Suceava, de 92%. La nivel naţional, acest indicator s-a situat la nivelul de 93,8% comparativ cu decembrie 2009.
Judeţul Suceava, pe locul 30 în ţară la mărimea pensiilor
• În regiunea de dezvoltare Nord Est, pensii mai mici decât în Suceava de dau în judeţele Vaslui(624 lei) şi Botoşani(611 lei)
Judeţul Suceava ocupă - în ordine descrescătoare - un nedorit loc 10 în clasamentul numărului mediu de pensionari de asigurări sociale de stat, relevă un raport al Direcţiei Judeţene de Statistică făcut public recent. Astfel, în trimestrul al treilea al anului trecut Suceava avea o medie de 145.465 de pensionari, în creştere cu 1832 persoane(+1,3%) faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. În consecinţă, pensionarii suceveni de asigurări sociale de stat reprezentau 20,5% din numărul mediu al pensionarilor din cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est şi 3,1% din ce al pensionarilor de la nivel naţional. Sucevenii stau mai rău la mărimea acestor drepturi financiare, judeţul fiind plasat pe poziţia a 30-a în ordine descrescătoare a pensiei medii de asigurări sociale de stat. În perioada la care face referire, aceasta din urmă a fost de 659 lei, în creştere cu 21 lei(+3,3%) în comparaţie cu trimestrul al treilea din 2009. Informarea DJS reliefează că pensia medie suceveană s-a situat, în intervalul în cauză, cu 11,1 puncte procentuale faţă de media naţională, de 741 lei. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, judeţul Suceava se află pe locul IV din punct de vedere al pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat, devansat fiind de Bacău(732 lei), Iaşi(729 lei) şi Neamţ(704 lei). Pensii mai mici decât în Suceava de dau în judeţele Vaslui(624 lei) şi Botoşani(611 lei). Gradul de dependenţă economică, calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat şi numărul mediu al salariaţilor, a fost, în trimestrul al treilea al anului trecut, de 1,5 pensionari la un angajat.

Peste 8000 producători de lapte de vacă din zonele defavorizate aşteaptă sprijin financiar de la APIA
La jumătatea acestei luni, s-a încheiat a treia etapă de depunere a cererilor privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate, anunţă directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), Angela Coroleucă. Astfel, până pe 15 februarie, la instituţia suceveană au fost înregistrate 8023 de dosare aferente acestui sprijin financiar, solicitanţii având în exploataţiile proprii 22.765 de vaci de lapte. „Măsura a fost luată pentru a oferi un sprijin efectiv producătorilor de lapte din aceste zone. Subvenţiile sunt acordate din Fondul European de Garantare Agricolă crescătorilor de bovine care sunt înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte, pentru livrări sau vânzări directe” reliefează Coroleucă, adăugând că până la 15 aprilie 2011 se va desfăşura controlul la faţa locului asupra celor declarate în solicitare. Iniţial, fermierii au putut veni la APIA cu dosare de pe 5 ianuarie până pe 21 ianuarie, însă ca urmare a intervalului scurt, mulţi dintre potenţialii beneficiari au rămas în afara programului. Ca urmare a discuţiilor purtate de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, termenul de depunere a cererilor a fost prelungit până la 15 februarie. În judeţul Suceava, din acest punct de vedere, există 37 localităţi situate în zona defavorizată, respectiv Breaza, Brodina, Broşteni, Cîmpulung Moldovenesc, Capul Cîmpului, Cîrlibaba, Ciocăneşti, Coşna, Crucea, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Frasin, Frumosu, Fundu Modovei, Gura Humorului, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Mălini, Mănăstirea Humorului, Moldova Suliţa, Moldoviţa, Ostra, Panaci, Poiana Stampei, Pojorîta, Putna, Rîşca, Sadova, Slatina, Straja, Stulpicani, Suceviţa, Şaru Dornei, Ulma, Vama, Vatra Dornei, Vatra Moldoviţei.

18 februarie 2011

Municipalitatea nu are bani pentru finalizarea lucrărilor de recuperare a podului de peste Suceava
• „Mizăm pe un sprijin şi de la centru şi sperăm ca Guvernul să ni-l acorde, pentru că. la fel, lucrările de la etapa a doua sunt destul de complexe”, reliefează edilul şef Ion Lungu
Administraţia locală suceveană caută sprijin financiar pentru etapa a doua de recuperare a podului de peste râul Suceava. Şeful executivului municipal, Ion Lungu, a declarat că, în ciuda temperaturilor scăzute din această iarnă, cea dintâi etapă este aproape de final. Astfel, după turnarea celor 10 coloane de stabilizare a piciorului afectat, gata sunt şi cele două părţi ale radierului, rămânând de executat legătura dintre acestea. „Urmează ca în această săptămână, printr-o procedură specială, cele două părţi ale radierului să fie legate între ele. Sperăm să încheiem cât mai repede etapa cea mai importantă de consolidare, urmând demersurile de aducere la aliniamentul iniţial”, declară primarul Ion Lungu. Lucrările de reparaţii la podul rutier de peste râul Suceava, amenajare care face legătura între cartierul Burdujeni şi restul reşedinţei de judeţ, au demarat pe 17 octombrie. Constructorul este SCCF Group Colas Iaşi. cea de a doua etapă a intervenţiilor fiind prevăzută pentru primăvară. Intervenţiile includ, printre altele, consolidarea infrastructurii şi alinierea la calea de rulare a porţiunii încovoiate a podului. Şeful municipalităţii precizează că până acum sunt făcute cheltuieli de aproape 5 milioane de lei, intervenţiile care urmează fiind, de asemenea, destul de costisitoare. Deoarece bugetul local este auster, conducerea primăriei va încerca să atragă finanţare de la Guvern. „Îmi doresc ca a doua etapă să înceapă cât mai repede, însă trebuie să fim realişti, ne trebuie şi bani. Mizăm pe un sprijin şi de la centru şi sperăm ca Guvernul să ni-l acorde, pentru că. la fel, lucrările sunt destul de complexe”, reliefează edilul şef Ion Lungu. Conform studiilor, de vină pentru cedarea pilonului podului rutier de pe Suceava sunt viiturile din anii 2008 şi 2010.

Din cauza extinderii lucrărilor la parcările subterane,

Se închide accesul din centrul municipiului înspre Palatul Administrativ
În faţa Casei Culturii, strada „Ştefan cel Mare care permite accesul dinspre centrul Sucevei înspre Palatul Administrativ va fi închisă o bună bucată de vreme de acum încolo. Aceasta ca urmare a extinderii lucrărilor şi la cea de a doua locaţie a viitoarelor parcări subterane din preajma sediului E-on Electrica. Potrivit oficialilor firmei constructoare General Construct, ritmul de lucru la stabilizarea terenului va creşte odată cu ameliorarea condiţiilor economice, în prezent turnându-se o medie de 6 piloni pe zi. Constructorii arată că deja au fost implantate peste 130 de asemenea elemente de consolidare, ceea ce înseamnă aproximativ un sfert din totalul stabilit. „Frontul de lucru se extinde şi, deoarece în zonă vor circula utilaje grele şi autobasculante, nu mai putem asigura securitatea trecătorilor, motiv pentru care se închide porţiunea de stradă din faţa Casei Culturii”, declară Doru Gheaţă, reprezentantul General Construct. Gheaţă spune că la faţa locului a fost adus şi un al patrulea utilaj specializat, iar pentru finalizarea până la 1 mai a prime etape a proiectului, se va interveni şi câte 12 ore pe zi. Cele două sectoare pentru parcări subterane vor avea 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri, execuţia, inclusiv cea de la străzi şi traseele pietonale, urmând a dura 33 luni. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, valoarea totală a acestuia fiind de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.

Scene de stradă”

• Proiect comun de fotografie cu „fraţii” din Laval
Municipalitatea suceveană derulează primul proiect comun cu oraşul francez Laval, cu care s-a înfrăţit anul trecut. Este vorba despre un concurs internaţional de fotografie, la care vor participa, pe lângă Suceava şi alte localităţi cu care Laval are semnate parteneriate de colaborate. Este vorba despre Boston(Marea Britanie), Metman(Germania), Quebec(Canada), Halkidiki(Grecia), Lovech(Bulgaria), Garanco(Burkina Fasso) şi Gandia(Spania). Până la 15 mai, fotografii amatori suceveni vor trimite în Franţa un set de 15 fotografii la secţiunea tineri în vârstă de până la 20 ani şi altele 15 pentru secţiunea „toate vârstele”, tematica fiind „Scene de stradă”. La nivelul primăriei municipiului Suceava va fi constituit un juriu care va selecta fotografiile primite, preşedinte fiind fotograful profesionist Valentin Moscaliuc. În Laval vor fi selectate câte 3 fotografii de fiecare secţiune şi oraş partener, acestea urmând a face obiectul unei expoziţii itinerante internaţionale. Pentru cele mai reuşite fotografii, vor fi acordate un total 15 de premii. În noiembrie 2010, primarul Sucevei, Ion Lungu, a parafat, în Franţa, alături de omologul său, Guillaume Garot, un parteneriat de colaborare cu oraşul Laval. Urbea franceză se află în Departamentul Mayenne, Regiunea Pays de Loire, are 55.000 de locuitori, însă, organizată fiind ca zonă metropolitană, aglomerarea urbană respectivă concentrează peste 100.000 de membri. Acordul de parteneriat prevede dezvoltarea de relaţii de colaborare economică, comercială, educaţională, culturală, turistică, sportivă, precum şi pe latura de administraţie publică locală. De asemenea, contacte de schimb reciproc vor avea loc în domeniile protecţiei mediului, medical, şi cel al serviciilor edilitare.
Bătaie de joc la adresa dascălilor
PRM Suceava îşi exprimă indignarea faţă de modul în care în România sunt respectate şi aplicate hotărârile instanţelor. Preşedintele judeţean al formaţiunii, Gheorghe Acatrinei, a făcut, într-o conferinţă de presă, referire la deciziile judecătoreşti favorabile pe care le-au obţinut cadrele didactice şi de care instituţiile obligate să le respecte nici măcar nu se sinchisesc. Ex-senatorul PRM de Suceava susţine că după ce dascălii au avut parte de hotărâri favorabile în ceea ce priveşte tăierile salariale de 25%, Ministerul Educaţiei a trimis adrese - inclusiv la Suceava - prin care a cerut blocarea sumelor pentru achitarea drepturilor suprimate anterior. „Cadrele didactice au dat în judecată Ministerul Educaţiei, instanţa le-a dat câştig de cauză, iar respectivele hotărâri trebuie obligatoriu să fie aplicate. O decizie judecătorească nu trebuie comentată, ci doar atacată, iar dacă nu mai există nici această cale, ea este executorie. De când o adresă, un ordin al unui ministru, poate să blocheze o hotărâre judecătorească?”, se întreabă retoric Acatrinei. Liderul sucevean al Partidului România Mare ţine partea lucrătorilor din sistemul de învăţământ, punând în vedere factorilor responsabili guvernamentali că „şi aceştia au copii, cheltuieli cu utilităţile, hrana şi îmbrăcămintea”. Fostul parlamentar sucevean consideră că tot ce se întâmplă este o adevărată bătaie de joc la adresa celor care stau la temelia educării tinerei generaţii. „O asemenea lovitură dată cadrelor didactice nu s-a întâlnit în întreaga istorie a învăţământului românesc. Aceasta dovedeşte incapacitatea de care dă dovadă ministrul Educaţiei, un om care nu cunoaşte ce se întâmplă cu adevărat în activitatea dascălilor. Locul dlui Daniel Funeriu la conducerea Ministerului Educaţiei ar trebui ocupat de un academician şi nu de acesta, o persoană care nici nu are studiile echivalate în România”, a încheiat Gheorghe Acatrinei, preşedintele PRM Suceava.

Spectacol de caritate la Ansamblului „Ciprian Porumbescu” şi copiilor de la „Blijdorp-O nouă viaţă”

Asociaţia Părinţilor cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava, organizează, cu participarea Ansamblului artistic profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava şi colaboratorii acestuia, un spectacol de caritate în beneficiul copiilor cu dizabilităţi, anunţă preşedintele Asociaţiei, Eugenia Hodoroabă. Manifestarea are loc astăzi, în sala de spectacole a “Dom Polski”, de la ora 18.00, în deschidere evoluând copiii de la Complexul terapeutic „Blijdorp România-O nouă viaţă” Suceava. După ce au avut parte de instructori profesionişti, micuţii cu nevoi speciale vor prezenta două dansuri pentru care s-au pregătit cu sârg. „Dansul copiilor din acest spectacol se înscrie în programul Asociaţiei de integrare a persoanelor cu dizabilităţi, iar pentru pregătirea copiilor mulţumim doamnelor Ana Vlegea şi Andreea Andriescu, care au avut răbdare şi înţelegere să îi înveţe paşii pe micuţi. Atât sala, cât participarea artiştilor sunt în regim de gratuitate, motiv pentru care suntem recunoscători conducerii Centrului Cultural şi Ansamblului artistic profesionist artistic pentru răspunsul pozitiv primit la solicitarea noastră de sprijin. Mulţumim, de asemenea, domnului Dorin Mirnea, care ne-a pus la dispoziţie sala pentru repetiţii ”, a precizat Eugenia Hodoroabă, făcând apel la oamenii de suflet să onoreze invitaţia de a participa la spectacol.

16 februarie 2011

Mirăuţi, o nouă zonă cu alunecări în Suceava

Deocamdată nu sunt puse în pericol case ale riveranilor
Primăria municipiului Suceava are în plan un studiu de fezabilitate pentru o nouă zonă cu alunecări. Este vorba despre perimetrul Mirăuţi, din prejma centrului urbei, deplasările de teren devenind vizibile din urmă cu o lună. „Au fost semnalate alunecări în partea de jos străzii Mirăuţi. Suntem în faza în care lucrăm la un studiu de fezabilitate, după care urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi înaintarea documentaţia la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Acest lucru mi s-a adus la cunoştinţă în urmă cu o lună, alunecările nu sunt de mare anvergură, însă trebuie să luăm măsuri din timp. Aceasta pentru că versantul continuă să lucreze, adică dealul alunecă, aşa cum spun specialiştii”, a declarat edilul şef Ion Lungu, adăugând că, deocamdată nu sunt puse în pericol case ale riveranilor. Reamintim că, astăzi, primarul Sucevei este prezent în Capitală, unde face demersuri pentru deblocarea fondurile necesare consolidării versantului Zamca - care afectează inclusiv Mănăstirea Zamca, precum şi a Dealului Teodoreni, cu 5 gospodării în pericol. Municipalitatea a reuşit să stabilizeze versantul de nord-est al municipiului Suceava, unde, în 1995, au avut loc masive mişcări de teren. Alunecările au afectat atât infrastructura rutieră, cea de alimentare cu apă, cât şi locuinţele riveranilor. Drept urmare, la acea dată, pe strada care face parte din DE 85, asigurând legătura cu frontiera cu Ucraina, circulaţia a fost interzisă. După lucrări de reabilitare, artera a fost redată traficului abia în partea doua a anului 2010.

Pe Dealul Tătăraşi,
Primăria dă în folosinţă tinerilor aproape 150 de loturi pentru construirea de case individuale
• „Intenţionăm să facem al doilea cartier pentru tinerii în vârstă de până la 35 de ani pe Dealul Tătăraşi”, declară primarul Ion Lungu
În luna aprilie, primăria municipiului Suceava va repartiza 142 de loturi de case, a câte 300 de metri pătraţi fiecare, tinerilor în vârstă de până la 35 de ani care vor să-şi ridice o locuinţă prin eforturi financiare proprii. În evidenţa compartimentului specializat al executivului se află 235 de cereri, primarul Ion Lungu îndemnându-i pe solicitanţi să vină, până pe 15 martie, să-şi reactualizeze dosarele. Pe lângă date legate de situaţia locativă şi cea profesională, amatorii de teren trebuie să dovedească faptul că au cel puţin 5000 de euro în conturi bancare şi că realizează venituri în măsură să le asigure resursele financiare pentru construirea şi întreţinerea imobilului. „Intenţionăm să facem al doilea cartier pentru tinerii în vârstă de până la 35 de ani pe Dealul Tătăraşi. Îi asigur pe solicitanţi că voi fi corect în repartizarea acestor loturi, aşa cum a fost întotdeauna, inclusiv la repartizarea apartamentelor. Sigur, dosarele sunt cele care vorbesc, fiind vorba despre o competiţie în baza criteriilor legale”, subliniază şeful administraţiei locale Ion Lungu. La finele anului, consilierii locali suceveni şi-au dat girul asupra cheltuielilor pentru amenajarea drumurilor şi parcărilor în cartierul de locuinţe „Tătăraşi”. Investiţia este de peste 12,6 milioane lei, execuţia va ţine 12 luni şi va cuprinde, printre altele, amenajări de carosabil în suprafaţă de 21.600 de metri pătraţi şi de pietonal de 7200 de metri pătraţi. Recent au fost aprobate şi fondurile necesare pentru introducerea reţelelor de alimentare cu energie electrică şi a iluminatului public în viitorul cartier de locuinţe pentru tineri şi care va costa bugetul local 2,2 milioane de lei. În baza Legii nr. 15/2003, primăria a mai avut o campanie similară pe Dealul Mănăstirii Teodoreni, la ieşire din municipiul reşedinţă de judeţ în spre Botoşani, în zonă fiind la finalizare 236 de locuinţe individuale.

Curtea Domnească, reabilitată cu specialişti spanioli în gestionarea patrimoniului istoric
• Intervenţiile se vor face cu finanţare europeană, o comisie de specialişti urmând a stabili condiţiile în care acestea pot avea loc
Conducerea administraţiei locale sucevene a purtat discuţii cu reprezentanţii spanioli de la Arena, firmă specializată în gestionarea proiectelor de patrimoniu istoric. Scopul întrevederii constă în perfectarea unui parteneriat de colaborare pentru reabilitarea Curţii Domneşti. Şeful executivului local Ion Lungu spune că o comisie de specialişti de la Complexul muzeal Bucovina va stabili condiţiile în care se pot face intervenţiile la obiectivul din centrul municipiului Suceava, punerea în valoare presupunând noi cercetări arheologice, acoperirea cu sticlă, introducerea de utilităţi, amenajarea de alei, precum şi crearea de facilităţi pentru accesul publicului vizitator. „Firma în cauză este interesată să întocmească gratuit documentaţia, urmând ca municipalitatea să primească o scrisoare de intenţie în acest sens. Vom propune Consiliului Local o aprobare de principiu, după care vom identifica resursele financiare necesare, inclusiv din finanţări europene. Prin amplasarea în centrul oraşului - pe lângă faptul că este un monument istoric şi cultural deosebit - Curtea Domnească reprezintă un obiectiv important pentru municipalitate şi trebuie să găsim o soluţie în vederea creării unei imagini civilizate acestui obiectiv”, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Municipalitatea a demarat deja unele lucrări premergătore şi, pe lângă ingienizare, la finele anului trecut a fost finalizat gardul împrejmuitor din piatră, amenajarea similară celei de la Biserica Domniţelor din imediata apropiere. Curtea Domnească se află în preajma oraşului medieval, în apropierea bisericii „Sfântul Dumitru”, Parcului Şipote, vechiului centru meşteşugăresc al Sucevei, precum şi a Bisericii „Beizadelelor”. În perioada 19-25 noiembrie 2009, primăria municipiului Suceava a fost partener cu televiziunea publică în cadru proiectului „Restaurare” demarat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniul Cultural Naţional. Proiectul îşi propunea strângerea de fonduri pentru monumentele valoroase aflate în degradare, pe raza urbei reşedinţă fiind în această situaţie Curtea Domnească şi Cetatea de Scaun.

Consiliile de administraţie din scoli nu sunt structuri politizate
• susţine şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu
Pe durata lunii martie, autorităţile locale sucevene vor proceda la completarea componenţei consiliilor de administraţie din unităţile şcolare, astfel încât aceste structuri să intre în pâine în conformitate cu noua Lege a educaţiei. Anunţul este făcut de şeful executivului local, Ion Lungu, care a declarat ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, că se vor face toate demersurile astfel încât aceste structuri să nu fie unele pur formale. Dl Lungu a ţinut să menţioneze că timp de 7 ani, cât a fost la cârma destinelor Sucevei, nu a politizat aceste consilii şi că va face eforturi pentru ca lucrurile din unităţile de învăţământ să meargă într-o direcţie bună „O dată cu intrarea în vigoare al Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale s-a modificat şi componenţa consiliilor de administraţie din şcoli. În municipiul Suceava, acestea vor avea 9 membri, respectiv 4 cadre didactice, un reprezentant al primarului, doi consilieri locali şi doi reprezentanţi ai comitetului de părinţi. Astfel, cei din afara şcolii au majoritatea, un rol important revenind şi părinţilor, oameni cu atitudine civică şi care doresc să se implice. Este pentru prima dată când aceştia din urmă, împreună cu reprezentantul primăriei şi cei doi consilieri locali pot să ia o decizie la o şcoală unde lucrurile nu merg aşa cum ar trebui”, declară ocupantului fotoliului din Areni, Ion Lungu.