31 ianuarie 2015

„Radarul pădurilor” a dus la scăderea cu 94% a tăierilor ilegale 
·        De la darea în folosinţă a sistemului, pe raza judeţului Suceava au fost înregistrate doar două apeluri la 112, în urma acestora constatându-se că „transporturile respective de material lemnos erau legale”.
·        „Materialele lemnoase aflate în circulaţie fără codul unic, sunt considerate fără provenienţă legală şi sunt spuse confiscării”,  explică Daniel Constantin Coroamă, şeful ITRSV Suceava.
Tăierile ilegale de arbori au scăzut în perioada octombrie-decembrie 2014 la 6% din valoarea perioadei similare a anului anterior, se arată într-un raport al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava, date prezentate în şedinţa Colegiului prefectural. Conform informării în cauză,  în cadrul acţiunilor de control al circulaţiei al materialului lemnos, numărul de amenzi s-a dublat, iar volumul de lemn confiscat a crescut cu 50%. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte controalele la instalaţiile de prelucrat, depozite şi în pieţe, numărul sancţiunilor aplicate s-a diminuat cu 38%, în timp ce volumul confiscărilor a fost mai mic cu 90%. Denumit şi „radarul pădurilor”, sistemul 112 a intrat in funcţiune pe 20 octombrie 2014. „În consecinţă, fiecare cetăţean care doreşte ca un mijloc de transport de material lemnos să fie verificat poate apela la acest serviciu, comunicând numărul de înmatriculare al autovehiculului”, arată Daniel Constantin Coroamă. De precizat este faptul că, totuşi, de la darea în folosinţă a acestuia, pe raza judeţului Suceava au fost înregistrate doar două apeluri, în urma acestora constatându-se că „transporturile respective de material lemnos erau legale”.  Sistemul funcţionează graţie înfiinţării Centrului de expertiză  şi coordonare la distanţă(APCRS), structură specializată în furnizarea de informaţii specifice necesare resurselor de intervenţii în soluţionarea urgenţelor referitoare la transportul materialului lemnos sesizate prin Serviciul de urgenţă 112. HG nr. 470/2014 obligă la utilizarea, de către toţi operatorii care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, a unei aplicaţii denumită Wood Tracking şi puse gratuit la dispoziţie. Prin folosirea acesteia este obţinut codul unic pentru acel transport, însă după ce în sistem au fost introduse seria şi numărul avizului însoţitor; data avizului de însoţire; provenienţa materialului lemnos; sortimentul şi cantitatea; punctul de descărcare şi numărul de înmatriculare al vehiculului. „Materialele lemnoase aflate în circulaţie fără codul unic, precum şi fără data, ora, minutul şi secunda sau cele fără cod offline ori cu cod unic sau cod offline invalid sunt considerate fără provenienţă legală şi sunt spuse confiscării”, a explicat Daniel Constantin Coroamă, şeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava.   
Sistemul de Gospodărire Apelor cere măsuri prioritare pentru prevenire fenomenelor periculoase

Prevenirea, diminuarea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi fenomenelor hidrometeorologice periculoase impune, cu prioritate, luarea mai multor măsuri, a semnalat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, Daniel Drăgoi, directorul executiv al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava. Potrivit şefului acestei instituţii, carenţe sunt întâlnite la întreţinerea corespunzătoare a albiilor cursurilor de apă; împădurirea terenurilor afectate de eroziuni; executarea lucrărilor de corectare a torenţilor; realizarea intervenţiilor de regularizare a albiilor, cât şi la asigurarea cu materiale şi mijloace de intervenţie. Potrivit lui Daniel Drăgoi, dintre fenomenele meteorologice periculoase, Serviciul de Gospodărire a Apelor monitorizează precipitaţiile abundente; grosimea stratului de zăpadă; ninsorile masive; viscolul; furtuna; chiciura şi poleiul; grindina; bruma şi îngheţul. Reţeaua de supraveghere hidrologică din judeţul Suceava este formată din 40 de staţii automate DESWAT, dintre care 25 staţii de avertizare hidrologică. Fiecare staţie hidrometrica urmăreşte o gama largă de fenomene hidrometeorologice periculoase care sunt transmise imediat ce se produc. Zilnic, de la 35 staţii hidrometrice sunt colectate, validate şi transmise în fluxul informaţional indicatori privind niveluri, debite, precipitaţii solide şi lichide, temperaturi ale aerului şi apei, fenomenele de îngheţ de pe cursuri de apă, dar şi cu referire la grosimea zăpezii.  La o suprafaţă a judeţului de 8.553 de kilometri pătraţi, judeţul Suceava are o lungime a cursurilor de apă de 3.092 km, cu o densitate medie a reţelei hidrografice de 0.36 km/kmp. 

29 ianuarie 2015

Bugetul municipiului Suceava votat în unanimitate
·        La investiţii a fost prinsă suma de 129 de milioane de lei, ceea ce însemnă 34,5 % din bugetul total de 356 de milioane de lei.
·        „Bugetul pe 2015 este unul al dezvoltării”, a arătat primarul Ion Lungu, precizând că investiţiile sunt finanţate din fondurile locale, cât şi din cele structurale.
Consilierii locali ai municipiului Suceava au aprobat ieri, în şedinţă ordinară, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015. Discuţiile pe marginea proiectului de hotărâre au durat mai puţin decât în anii anteriori, întrucât aleşii, de la toate grupurile politice, s-au întâlnit în nenumărate rânduri cu conducerea executivului, convenindu-se dinainte asupra alocării veniturilor fundamentate. De altfel, Ion Lungu, şeful executivului, a remarcat că, date fiind repetatele consultări, nu ar fi corect să se vină cu amendamente şi în plenul legislativului. „Dacă este să vorbim despre fair play, cred că este bine să lăsăm bugetul aşa cum este, pentru că toate amendamentele propuse de consilierii locale au fost luate în considerare şi prinse în proiect”, a pus în vedere edilul-şef. Bugetul reşedinţei de judeţ a obţinut 22 de voturi, de la tot atâţia consilieri prezenţi, Gavril Vîrvara(PSD), viceprimarul recent demis fiind în concediu de odihnă. După exprimarea opţiunilor, şeful municipalităţii, a ţinut să mulţumească membrilor deliberativului, punându-şi speranţa într-o execuţie cât mai bună a indicatorilor aprobaţi. „Vă asigur că vom face tot posibilul să executăm cât mai mult din acest buget şi, pentru aceasta, vă rugăm să fiţi alături de Primărie, de mine şi de viceprimari”, le-a spus Ion Lungu consilierilor municipali.   

Bugetul municipiului Suceava a fost dimensionat, atât la partea de venituri, cât şi cea de cheltuieli, la peste 356 de milioane de lei, în creştere cu 19,2% în raport cu cel din anul trecut. La secţiunea de funcţionare, bugetul înregistrează un spor de 1,57%, în timp ce la secţiunea de dezvoltare saltul este de 71,59%. Drept urmare, la capitolul de investiţii a fost prinsă suma de 129 de milioane de lei, ceea ce însemnă 34,5 % din bugetul total. Acest lucru l-a făcut pe primarul Ion Lungu să  afirme că bugetul pe 2015 este unul „al dezvoltării”, investiţiile fiind încadrate în două categorii, respectiv unele finanţate din fondurile locale, cât şi altele fonduri structurale. Învăţământul are alocat 31,38% din buget, transportul, inclusiv reparaţiile de străzi, primeşte 22,38%, iar capitolul combustibili şi energie, incluzând şi subvenţiile către Termica, se alege cu 8,45% din total. Printre altele, pentru achitarea ratelor aferente datoriei publice s-a prevăzut 1,92% din buget, în timp ce autorităţile executive, adică sumele pentru funcţionarea activităţilor Primăriei sunt de 2,94%, „destul de puţin în raport cu celelalte capitole”. „Este un buget optimist, dar şi realist. Anul trecut, din motive obiective, o serie de investiţii nu putut fi făcute, însă acum, prinse în buget, au o şansă de a fi realizate în 2015”, a conchis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.      
Primăria Suceava face angajări pentru executări silite
·        În acest sens trebuie obţinută aprobare de la Centru, în intervalul 2009-2014 datoriile contribuabililor către bugetul local dublându-se.

Conducerea Primăriei municipiului Suceava s-a adresat Administraţiei Naţionale a Finanţelor Publice(ANFPP), solicitând „dezlegare” la angajări de personal pentru Serviciul „Executări silite”. Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ, a declarat că salariile noilor lucrători se vor încadra în plafonul de cheltuieli de personal deja aprobat de Ministerul Finanţelor Publice, noile angajări având menirea de a creşte încasările la bugetul local.  În ultimii 2 ani, în vederea recuperării creanţelor, către Serviciul „Executări silite” au fost orientaţi salariaţi din celelalte compartimente ale executivului municipal. „Sperăm să putem angaja - pentru că avem nevoie -, mai multe persoane la executare silită. Până acum, am redistribuit personal de la alte compartimente, însă să sperăm să facem angajări definitive pentru această activitate. În baza plafonului de salariu pe care l-am primit, noi am făcut o fundamentare pentru ANFP. Sperăm să nis e aprobe noi angajări, astfel încât să crească încasările la bugetul local”, a specificat edilul-şef sucevean. Primăria are de încasat de la contribuabili, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, obligaţii de peste 70 de milioane de lei. Ion Lungu precizează că, începând din 2009, odată cu accentuarea crizei economice, puterea de plată s-a diminuat în mod continuu, ceea ce a dus creşterea creanţelor pe care administraţia locală le are. În consecinţă, în intervalul 2009-2014, datoriile contribuabililor către bugetul local s-au dublat. O situaţie specială o reprezintă societăţile mijlocii şi mari, care se află în procedura insolvenţei, pentru recuperarea creanţelor cu pricina municipalitatea înscriindu-se la masa credală. Firmele aflate în acest impas  datorează bugetului Sucevei debite de circa 25 de milioane de lei. 
Cursuri de calificare în 19 meserii
·        Acesta sunt gratuite pentru persoanele care nu au un loc de muncă.
Beneficiarii care au ales să-şi mărească şansele de angajare prin reconversie profesională pot alege între cursurile finanţate din fonduri europene și cursurile finanțate din bugetul asigurărilor de şomaj, anunţă Mirela Adommicăi, directorul executiv al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă. „Toate programele de formare profesională oferă cursuri gratuite pentru persoanele care nu au un loc de muncă”, reliefează Adomnicăi. Potrivit directorului executiv, AJOFM Suceava este partener în două proiecte cu finanţare europeană, organizând cursuri cu indemnizaţie de participare, în meserii care diversifică gama tradiţională de calificări. Astfel, grupul ţintă al proiectului „Job finder” este format din 260 de şomeri şi persoane inactive, dintre care 43 se vor califica, până la finele lui ianuarie, în meseriile de brutar, manichiurist şi inspector de resurse umane. De asemenea, în luna februarie vor demara cursul de peisagist-floricultor şi cel de lucrător în creşterea animalelor. Grupul ţintă al proiectului va primi suport pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi va participa la o bursă specială a locurilor de muncă. Cel de-al doilea proiect, intitulat „Măsuri active integrate pentru şomerii din regiunile Nord-Est şi Sud-Est-Sustenabilitate în sfera turismului,  diversifică gama de calificări prin cursul de administrator de pensiune turistică şi cel de competenţe în limbi străine. „Planul de formare al anului 2015, finanţat din bugetul asigurărilor de şomaj, oferă opţiuni de calificare într-un număr de 19 meserii, deschiderea cursurilor urmând să înceapă cu luna februarie 2015”, a explicat directorul executiv al AJOFM, Mirela Adomnicăi. 

28 ianuarie 2015

Termica vrea o noua scumpire a gigacaloriei
·        „Eu mă îndoiesc că Consiliul Local va aproba un tarif mai mare la energia termică”,  a declarat primarul Ion Lungu.   
Societatea comercială în insolvenţă Termica Suceava s-a adresat autorităţilor locale din reşedinţa de judeţ, cerând o nou majorare a tarifului de transport distribuire şi furnizarea a agentului termic.  Primarul Ion Lungu se îndoieşte că deliberativul va aproba o nouă majorare, după cea operată deja în tomna anului trecut. „Termica solicită de urgenţă să aprobăm tariful pentru care şi-a dat tariful ANRSC. Este vorba despre majorarea tarifului energiei termice la capitolul transport şi distribuţie, iar după cum se ştie, noi am majorat acest preţ, anul trecut, însă nu atât cât au solicitat dumnealor. Faţă de 197 de lei pe gigacalorie, s-a aprobat tariful de 173 de lei pe gigacalorie, ceea ce ar presupune că ar trebui să dăm cu 23 de lei mai mult pe gigacalorie. Eu mă îndoiesc că Consiliul Local va aproba un tarif mai mare la energia Termică ”,  a declarat Lungu.   Consiliul Local Suceava a aprobat majorarea tarifului de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic destinat populaţiei în şedinţa extraordinară de pe 14 octombrie 2014. Prin proiectul de hotărâre, propus a fost tariful de 159 de lei pe gigacalorie(fără TVA), însă, liderul grupului politic al PSD, Eugen Girigan, a avansat nivelul de 140 de pe gigacalorie(fără TVA). La vot, iniţiativa legislativă a întrunit 13 voturi „pentru”, şi „4 împotrivă”.  În urma deciziei, consumatorii casnici au continuat să achite 185 de lei pe gigacalorie, diferenţa până la 256,2 lei (fără TVA) - incluzând, de această dată, şi tariful pentru producere a agentului termic în centrala Bioenergy -, fiind suportată, în continuare, de la bugetul local.      
Pe de altă parte, prin aceeaşi adresă, Termica cere Primăriei şi Consiliului Local să aprobe achitarea pierderilor termice de pe reţele, a căror valoare s-ar ridica la peste 4,2 milioane de lei.  Şeful municipalităţii spune că, deşi există disponibilitatea în acest sens, societatea de termoficare din Lunca Sucevei nu a venit cu bilanţurile energetice care să justifice solicitarea cu pricina. „Pot să fiu de acord să acoperim o parte din aceste pierderi, dar pentru aceasta cei de la Termica trebuie să prezinte bilanţurile energetice. Din păcate, nu sunt gata aceste bilanţuri energetice, urmând a fi prezentate în februarie”, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Primăria plăteşte burse şcolare în valoare de 350.000 de lei
·        Beneficiarii sunt 500 de elevi ai învăţământului preunivesitar de stat.  

Autorităţile municipale asigură, şi în acest an, un fond pentru plata de burse şcolare. Acesta este prins în bugetul pe anul 2015 şi va avea, la fel ca în anul anterior, valoarea de 350.000 de lei. Beneficiarii sunt 500 de elevi, Legea educaţiei naţionale stabilind că bursele se plătesc din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin şcolile din învăţământul preuniversitar de stat. Bursele de performanţă sunt în valoare de 100 de lei şi au ca beneficiari pe elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale. Bursele de merit se ridică la 80 de lei şi sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la acelaşi gen de activităţi, însă ţinute la nivel judeţean. Bursele de studiu de 60 de lei pe lună se acordă elevilor care provin din familii cuvenituri mici, iar de bursele sociale, de aceeaşi valoare, vor beneficia elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate(orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învaţă în altă localitate, situaţii materiale grele), burse de ajutor social. În 2014, cele mai multe burse de performanţă au fost prevăzute pentru elevii de la Liceul cu program sportiv(9), Colegiul naţional de artă(7) şi Colegiul Naţional Ştefan cel Mare(5). În ceea ce priveşte bursele de merit, cei mai mulţi beneficiari au fost de la Colegiul naţional tehnic „Alexandru Ioan Cuza”(69), Colegiul naţional „Petru Rareş”(63) şi Colegiul naţional „Ştefan cel Mare”(9). La burse sociale se „remarcă” Şcolile normale „Ion Creangă” şi Colegiu naţional de artă. 
Teren  de tenis, în parteneriat cu Simona Halep 
Primăria municipiului Suceava ar putea pune la dispoziţia unui mare complex comercial (Dedeman) o suprafaţă disponibilă în vederea amenajării unui teren de tenis. Iniţiativa ar avea şanse de materializare în baza unui parteneriat a supermarketului în cauză cu jucătoarea de tenis Simona Halep. Politica conducerii supermarketului amintit include inaugurarea unui teren de tenis la fiecare deschidere a unui nou spaţiu comercial local, în Suceava acesta, situat pe Calea Unirii, în locul fostei societăţii comerciale ROMUPS, urmând a fi inaugurat în luna mai.        

Primarul Ion Lungu arată că identificată a fost o suprafaţă de teren în prejma Colegiul tehnic alimentar, care - după o dezbatere în deliberativ -, aceasta va fi dată în folosinţă gratuită pe durata amenajării, potrivit destinaţiei amintite. După încheierea lucrărilor, terenul se va reîntoarce la Primărie, iar investiţia va fi ajunge, în mod gratuit, în patrimoniul administraţiei locale. „Avem acceptul Colegiului tehnic alimentar, unde există spaţiu suficient. De aceea, voi propune Consiliului Local să facem un parteneriat cu firma solicitantă, să acordăm acest teren pe o perioadă determinată, după care acesta revine la Primăriei”, subliniază şeful executivului municipal, Ion Lungu, adăugând că, la inaugurare, ar putea fi organizat şi „un eveniment cu Simona Halep”.              
Sucevenii trec la căldura pe lemne, cărbuni şi petrol
·        În sezonul rece 2014-2015, numărul celor care au solicitat ajutoare pentru încălzirea locuinţelor aceşti combustibili a crescut aproape de 10 ori.
 Numărul locuitorilor municipiului Suceava racordaţi la sistemul centralizat de termoficare şi care, în această iarnă, au depus dosare pentru obţinerea sprijinului financiar pentru încălzirea locuinţelor a scăzut în mod sensibil. Astfel, dacă în 2013-2014 au beneficiat de ajutorul guvernamental au avut parte 3.147 de familii sau persoane singure, la începutul acestui an figurau ca autori de cereri doar 2.426 de suceveni, reprezentând o diminuare cu 721 de beneficiari. Mai puţini locuitori ai reşedinţei de judeţ au apelat la compensarea financiară pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, numărul solicitanţilor scăzând de la 26 la 10, o diminuare de la 608 la 558 de solicitanţi, consemnându-se şi în rândul celor care au cerut subvenţii pentru căldura asigurată pe gaze naturale. În schimb - potrivit datelor făcute publice de Direcţia de Asistenţă Socială de pe lângă Primărie -, a crescut exploziv numărul locuitorilor Sucevei care au făcut cereri pentru ajutor la încălzirea locuinţelor cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, la începutul anului 2015 existând 2.189 de beneficiari. Aceasta în comparaţie cu sezonul rece anterior, când au apelat la acest ajutor doar 249 de suceveni, adică de aproape 10 ori mai puţini. Conform OUG nr. 70/2011 privind unele măsuri protecţie socială în perioada sezonului rece,  plafonul pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care folosesc combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau radiatoare electrice nu poate depăşi 615 lei. La stabilirea venitului net pe membru de familie nu sunt luate în calcul alocaţia pentru susţinere familială, bursa din Programul „Bani de liceu”, precum şi bugetul complementar pentru persoanele cu handicap. Este considerat ca bun care duce la excluderea de la obţinerea sprijinului financiar al statului, autoturismul cu o vechime mai mică de 10 ani. În cazul proprietarilor de autoturisme mai vechi de 10 ani, la cerere va fi anexată şi o copie după certificatul de înmatriculare.
Mii de abonamente de călătorie cu reducere sau gratuite pentru transportul sucevean de persoane    

Elevii cu domiciliul în municipiul Suceava vor achita 15 lei pe lună pentru abonamentul social nominal de călătorie pe mijloacele de transport ale TPL, acest tarif fiind valabil pe toată durata anului calendaristic şi nu doar a celui şcolar. Abonamentele - valabile pentru toate liniile - vor putea fi procurate de vineri, după ce în şedinţa de pe 29 ianuarie, Consiliului Local va aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015, şi, respectiv, proiectul de hotărâre privind subvenţia acordată, în acest sens, societăţii de transport public local. Pentru studenţii în vârstă de până la 26 de ani, cu domiciliul în Suceava, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ acreditate din reşedinţa de judeţ, abonamentul social nominal este de 30 de lei. Acesta din urmă se va elibera doar pe durata anului universitar, iar studenţii vor trebui să scoată din buzunar tot 15 lei, întrucât, din informaţiile pe care le avem, diferenţa de 15 lei va fi asigurată din bugetul unităţii de învăţământ superior. Elevii şi studenţii orfani, cei cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei în cazul cărora a fost stabilită o măsură de protecţie socială sau tutela beneficiază de gratuitate la călătoriile pe mijloacele ce transport în comun de persoane. De aceeaşi facilitate vor avea parte şi elevii şi studenţii care, în ultimii 3 ani, au participat cel puţin o dată la faza naţională/internaţională a unei olimpiade şcolare, au obţinut premii sau menţiuni la faza finală a concursurilor cu participare intenţională sau sunt beneficiari ai bursei integrale de merit.  Abonamentul social nominal pentru pensionarii cu domiciliul în Suceava este propus la valoarea de 33 de lei, acordarea urmând a se face pe baza cuponului de pensie, pe tot parcursul anului calendaristic. Pe baza actelor doveditoare, donatorii de sânge, beneficiază, pentru fiecare donare, de o reducere de 50%, pe o lună, a abonamentului de călătorie. Cetăţenii de onoare ai municipiului Suceava primesc abonamente de călătorie gratuite. Potrivit Legii nr.448/2006, persoanele cu handicap, cât şi însoţitorii acestora, vor circula gratuit, în baza legitimaţiilor eliberate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului. Valoarea integrală a abonamentului de călătorie pe mijloacele de transport ale societăţii TPL, la care acţionar unic este municipiul Suceava, este de 66 de lei pe lună şi pe toate liniile.            Reamintim că anul trecut, în luna februarie, după aprobarea bugetului, amatoare de abonamente cu 50% reducere s-au arătat doar 969 de persoane de vârsta a treia. La fel, dintre cei 800 de studenţi aşteptaţi să ridice taloane de călătorie subvenţionate, la punctele specializate ale TPL s-au prezentat doar numai 364. În schimb, elevii, al căror număr a fost aproximat la 2.000 de doritori, aceştia din urmă au solicitat eliberarea a 2.207 abonamente subvenţionate. În ianuarie 2014, lună în care nu au operat reducerile, abonamente la valoarea integrală  au ridicat 6.800 de suceveni, pentru ca în februarie numărul solicitanţilor să scadă la 5.395, iar în martie, la 4.641.

26 ianuarie 2015

Primăria Suceava are contracte de muncă cu 360 de asistenţi personali ai persoanelor cu dizabilităţi
·        Pe parcursul anului trecut au încetat 55 de contracte de muncă, 29 ca urmare a decesului persoanei cu handicap grav.
La începutul acestui an, în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Suceava figurau 364 de asistenţi personali ai persoanelor cu dizabilităţi, dintre care 76 pentru minori şi 284 pentru adulţi, alţii 4 aflându-se în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.  Potrivit unei informări a Serviciului de Protecţie Socială al municipalităţii, pe parcursul anului 2014 au încetat 55 de contracte de muncă ale asistenţilor personali, după cum urmează: 6 la expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul; 29 prin decesul persoanei cu handicap grav, iar altele  20 la cererea asistentul personal, în favoarea primirii indemnizaţiei acordate prin lege persoanei cu dizabilităţi.  În conformitate cu prevederile Ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al ministrului Administraţiei Publice din 2002, numărul asistenţilor personali s-a diminuat, deoarece persoanele cu nevoi speciale pot opta pentru plata unei indemnizaţii lunare echivalentă cu salariul asistentului personal”, se arată în informarea citată, semnată de directorul executiv Narcisa Marchitan, în care se mai precizează că, în prezent,  Serviciul de Protecţie Socială are 318 dosare de persoane cu handicap grav care au solicitat să primească ei însuşi respectiva indemnizaţie. Potrivit reglementărilor în vigoare, asistentul personal încheie contract individual de muncă cu primarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia bolnavul cu handicap grav domiciliază.

Totodată, în baza prevederilor legale în vigoare, asistentul persoanei cu handicap grav are dreptul la un concediu anual de odihnă. Întrucât nu s-a putut asigura câte un înlocuitor al acestuia, bolnavului i s-a acordat o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului personal. În acest sens, au fost întocmite 226 de referate şi dispoziţii privind acordarea indemnizaţiei cu pricina. Pe parcursul anului 2014 au fost încheiate 62 de contracte noi de muncă.   
În 2014,
Peste 20 de cazuri de alertă pentru depistarea şi retragerea de la comercializarea a suplimentelor alimentare
·        În funcţie de gradul de risc, deficienţele constatate în urma controalelor au fost „tratate” prin aplicarea a 48 de amenzi în valoare de 50.850 de lei, iar activitatea a 7 unităţi a fost suspendată temporar.
Peste 15.000 de controale au desfăşurat pe durata anului trecut lucrătorii Inspecţiei Sanitare din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Aşa reiese din raportul de activitate al instituţiei sucevene pe anul 2014, în care se arată că din totalul celor 15.221 de verificări, cele mai multe, adică 4.684, au vizat unităţile sanitare din judeţ, iar altele 3.453 au fost efectuate în unităţi cu profil alimentar. Urmează apoi unităţile cu profil biocid, cu 2706 controale; fumatul în spaţiile publice închise, comercializarea şi inscripţionarea produselor de tutun, cu 1731 de controale şi unităţile cu profil cosmetic, cu 901 controale. Inspectorii sanitari suceveni au făcut, de asemenea,  851 de descinderi în unităţi de învăţământ, dar şi 619 la prestatorii de servicii, zone de locuit, unităţi de mică industrie, staţii de epurare a apelor uzate, instalaţii de depozitare, prelucrare şi neutralizare a deşeurilor menajere, precum şi în unităţi comerciale. Nu în cele din urmă, verificări 198 de verificări s-au făcut la unităţi de turism, piscine şi ştranduri; 103 s-au oprit asupra obiectivelor de alimentare cu apă, iar 71 au vizat modul de asigurare a mediului de muncă corespunzător în diferite unităţi. Conform raportului de activitate semnat de directorul executiv Ludovic Abiţei, în funcţie de gradul de risc evaluat, deficienţele constatate cu ocazia controalelor efectuate au fost „tratate” prin aplicarea a 656 de sancţiuni contravenţionale. Astfel au fost emise 246 de avertismente, s-au dat 48 de amenzi în valoare de 50.850 de lei, iar activitatea a 7 obiective a fost suspendată temporar.
În baza solicitărilor transmise prin sistemul de alertă rapidă, inspectorii sanitari suceveni au întreprins 25 de acţiuni, în 21 de cazuri urmărindu-se depistarea şi retragerea de la comercializarea a suplimentelor alimentare. În alte două situaţii, lucrătorii Direcţiei de Sănătate Publică au făcut anchete în focare de toxiinfecţie alimentară, iar încă două cazuri au vizat produse alimentare din categoria apelor minerale. Nu în cele din urmă, în 2014, pe adresa DSP s-au trimis 244 de sesizări, pentru rezolvarea acestora fiind organizate 45 de acţiuni comune de control, cu instituţii abilitate.   
Peste 400 de suceveni fără cupoane primesc ajutoare în alimente de la UE

Sucevenii în drept, potrivit legii, dar care nu au primit cupoane, au parte de pachete cu ajutoare în produse alimentare din stocurile comunitare de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate. Este vorba despre peste 400 de locuitori ai municipiului Suceava care, constatând că îndeplinesc criteriile legale, s-au înscris pe listele suplimentare întocmite de Direcţia de Asistenţă Socială. Astfel, conform H.G. nr. 799, din 19 septembrie 2014, în cauză sunt familiile şi persoanele singure beneficiare de venit minim garantat; familiile beneficiare de alocaţie complementară; şomerii cu o indemnizaţie de până la 400 de lei; pensionarii cu o pensie sub 400 de lei; beneficiarii indemnizaţiei sociale pentru pensionari, al căror venit se află sub 400 de lei pe lună; persoanele cu handicap grav, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale prevederilor legilor speciale. Pachetele pot fi ridicate de la depozitele faptului Consuc de pe Calea Unirii, din cartierul Burdujeni, închiriate de Primărie, acolo unde, la începutul acţiunii au fost descărcate tirurile  cu produse alimentare. Fiecare pachet conţine 4 litri de ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină, 6 kg de mălai, 2 pungi de paste făinoase, 8 conserve de carne de porc, 6 conserve de carne de vită şi 10 cutii de conservă de pate de ficat. Pe de altă parte, de precizat este faptul că Primăria municipiului Suceava are alocate  încă 7.500 de pachete cu produse alimentare  în plus, pe lângă 12.648 de pachete deja repartizate la finele lui decembrie 2014. Astfel, dacă iniţial au fost stabiliţi 6.324 de îndreptăţiţi, cu noua alocare se va ajunge la 10.850 de potenţiali beneficiari, respectiv cu 3.722 mai mulţi.
În ultima lună a anului,
Unsprezece evenimente cercetate ca accidente de muncă 
·        Lucrătorii ITM au depistat deficienţe privind  neorganizarea activităţii de prevenire şi protecţie, lipsa instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de inexistenţa evaluării riscurilor.

Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au încheiat luna ultimă anului trecut cu un bilanţ de 277 de controale, amenzile date trecând de 50.000 de lei, adică jumătate de miliard de lei vechi. Numai inspectorii Serviciului „Sănătate şi securitate în muncă” au efectuat 59 controale, în urma verificărilor controlorii aplicând 53 sancţiuni contravenţionale în valoare însumată de 19.500 lei. Inspectorul şef Romeo Butnaru reliefează că deficienţele constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au vizat neorganizarea activităţii de prevenire şi protecţie, lipsa instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de inexistenţa evaluării riscurilor. Tot pe această latură a atribuţiilor instituţiei judeţene sucevene, în luna decembrie la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost comunicate 11 evenimente, acestea fiind cercetate sub aspectul confirmării ca accidente de muncă. Pe de altă parte, în cursul lunii decembrie 2014 la Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au înregistrat 38 contracte colective de muncă şi acte adiţionale la acestea din urmă, consultanţă oferindu-se în 73 de „cauze” legate de contractele colective de muncă. Inspectorii de muncă au dat soluţii la 112 de petiţii, doar în ultima lună anului fiind primite 76 de sesizări şi reclamaţii. Potrivit inspectorul şef Romeo Butnariu, ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor s-a constatat faptul că, la 1 ianuarie 2015, în acest sistem figurau 111.931 de contracte individuale de muncă active dintre care 104.891 pe durată nedeterminată, iar 7.040 pe durată determinată. 
Fermierii suceveni pot să-şi ridice subvenţia pe teren
·        Este vorba despre 70,38 de euro pe hectar, sumă care vine în completarea celor 69 de euro pe hectar ca avans ăn toamnă.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava aduce la cunoştinţa agricultorilor din judeţ că a început achitarea drepturilor finale aferente schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru cererile depuse încă din anul 2014. Astfel, potrivit unui comunicat al instituţiei sucevene, în perioada care urmează se acordă echivalentul a 70,38 de euro pe hectar, sumă care vine în completarea celor 69 de euro pe hectar ca avans. Prima etapă a plăţilor s-a consumat în intervalul 16 octmbrie -30 noiembrie 2014, atunci circa 98% dintre fermieri intrând în posesia banilor cuveniţi. Plăţile se fac la cursul de schimb de 4,4102 de lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2014. De menţionat este faptul că, până pe 31 mai 2014, în judeţul Suceava fuseseră depuse 57.531 din totalul programat de 57.812 cereri, suprafaţa pentru care se va acorda subvenţia din fonduri europene şi cele de la bugetul de stat fiind de 225.604 de hectare. Conform APIA, concomitent cu plata diferenţei amintite, se acordă şi ajutoarele naţionale tranzitorii din sectorul vegetal pentru care s-au înaintat cereri în anul anterior. Pentru culturile în teren arabil, cuantumul sprijinului financiar este de 19,81 de euro pe fiecare hectar. Totodată, în vederea stimulării activităţii în sectoarele cu potenţial de piaţă, dar şi în scopul creşterii suprafeţelor cultivate cu in şi cânepă pentru fibră, hamei, tutun, sfeclă de zahăr, sprijinul în cauză se suplimentează cu plăţi reprezentând  ajutoare naţionale tranzitorii specifice, decuplate de producţie. Pentru in şi cânepă de fibră ajutorul este de 17,45 de euro, la hamei se acordă 335 de euro pe hectare, la tutun se dau 1.290,19 euro pe hectar iar la sfeclă de zahăr subvenţia este de 84,78 de euro pe hectar. Plăţile se fac la cursul menţionat mai sus. 

24 ianuarie 2015

29 de primării nu au inventariat terenurilor pentru finalizarea procesului de restituire   
·        Prioritate are şi soluționarea cererilor pentru suprafețele situate sub luciul de apă din 11 localități din județ

Din totalul de 114, numai 85 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava au finalizat acţiunea de inventariere a terenurilor, potrivit Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, anunţă prefectul Florin Sinescu, precizând că la acestea comisiile locale de fond funciar şi-au reluat activitatea. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, 26 de primării au documentaţiile depuse la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - în curs de finalizare sau diverse stadii de verificare şi avizare -, în timp ce alte 3 primării, respectiv Adîncata, Hînţeşti şi Vultureşti înregistrează întârzieri mari a acţiunii de inventariere. Sinescu face cunoscut că până pe 31 decembrie 2014, 63 unităţi administrativ-teritoriale care au finalizat acţiunea de inventariere a terenurilor primiseră în cont cofinanţarea de 6 lei pe hectar. Aceasta în baza Ordonanței de Urgență nr. 8/2014, care prevede că suma se acordă pentru sprijinirea unităților administrativ-teritoriale în vederea întocmirii situațiilor prevăzute de Legea nr. 165/2013. Cei de 6 lei pe hectar se calculează pentru toată suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale şi este virată, de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în limita fondurilor disponibile, în conturile primăriilor. Virarea se face, în ordinea priorităţilor stabilite de către prefect, la data încheierii acţiunii de inventariere a terenurilor care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate de pe întreaga unitate administrativ-teritorială, cu condiţia ca documentaţia să fie avizată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară. „Este important de precizat că în funcţie de finalizarea operaţiunilor de inventariere prevăzute în conţinutul Legii nr. 165/2013 şi a normelor de aplicare a acesteia se poate relua activitatea comisiei locale de fond funciar”, a declarat prefectul Florin Sinescu. În județul Suceava există, în acest moment, 18.139 cereri de restituire nesoluționate, pentru o suprafață de 36.160 de hectare. Din acestea din urmă, 16.692 de hectare reprezintă teren arabil, iar diferența este constituită din fond forestier, urmând a face obiectul analizei comisiilor locale și comisiei județeană de fond funciar. O altă prioritate pentru anul 2015 o reprezintă soluționarea cererilor pentru suprafețele situate sub luciul de apă din 11 localități din județ, adică cele din Fălticeni, Bosanci, Bunești, Forăști, Grănicești, Horodniceni, Moara, Rădășeni, Șerbăuți, Vadu Moldovei și Vulturești. Suprafața validată aflată sub luciul de apă este de 694,24 de hectare. 
În 2014,
42 de sesizări penale pentru tăieri ilegale de arbori
·        Prejudiciul cauza este de aproape 300.000 de lei
Inspectorii silvici suceveni au avut, în pe durata anului 2014, 629 de inspecţii pe 46.664 de hectare de fond forestier şi vegetaţie forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, precum şi controale de exploatare în partizile autorizate de către ocoalele silvice, informează Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătore Suceava. Potrivit inspectorului şef Daniel Constantin Coroamă, în urma verificărilor controlorii au întocmit 42 de sesizări penale, pentru tăierea ilegală a 1.831 de metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 298.031 de lei. Coroamă face cunoscut, totodată că pe latura de exploatare au fost întreprinse 447 de acţiuni de control, cele 155 de amenzi aplicate ridicându-se la 155.100 de lei. Încă 240 de verificări care au vizat circulaţia materialului lemnos s-au lăsat cu 153 de amenzi în sumă de 419.500 de lei şi confiscarea a 1.036 de metri cubi de material lemnos. Verificările urmărind provenienţa masei lemnoase s-au consumat atât în trafic, cât şi în pieţele în care aceasta era valorificată. Alte 328 de controale au avut ca ţintă pe operatorii economici care debitează material lemnos. Agenţilor economici depistaţi în neregulă li s-au confiscat 96 de metri cubi de masă lemnoasă în fizic şi 11.856 de metri cubi în bani, cele 248 de amenzi date însumând 1,06 milioane de lei.

Inspectorul şef Daniel Constantin Coroamă a mai precizat că, urmare  a controalelor făcute la proprietarii de pădure, pentru neîncheierea de contacte de administrare/prestări  de servicii publice, respectivii deţinători s-au ales cu 83 de amenzi totalizând 64.000 de lei.   

23 ianuarie 2015

La finele anului, 
Munca nedeclarată a bătut în retragere
·        Doar două persoane care munceau fără forme legale de angajare au descoperit, în decembrie, inspectorii de muncă suceveni.
Pe parcursul ultimei luni a anului recent încheiat, inspectorii de muncă suceveni au depistat 74 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, informează şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu. Potrivit inspectorului şef sucevean, este vorba despre 5 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, precum şi despre 67 de persoane ale căror contracte fuseseră remise, totuşi, în REVISAL, însă după expirarea termenului legal. Pe de altă parte, de evidențiat este faptul că 2 lucrători munceau fără forme legale de angajare, aceştia prestând la un singur angajator. În luna la care facem referire, în domeniul relaţiilor de muncă, angajații specializați ai Inspectoratului de Teritorial de Muncă Suceava au efectuat 218  controale. În urma descinderilor s-au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 31.800 de lei. În ceea ce priveşte munca la negru, inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că firmei descoperite că avea la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale i s-a dat o amendă de 11.000  de lei. Pe durata verificărilor, inspectorii ITM Suceava au mai depistat  deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă; repausului săptămânal şi celui cuvenit în cazul muncii suplimentare. De asemenea, pe lângă cele menționate, s-a descoperit că unii dintre agenţii economici controlaţi nu s-au conformat dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte. 
Graţie recentelor reglementări,  
Municipiul Suceava va avea un buget mai mare decât în 2014
·        „Am primit, de la bugetul de stat, un plus de 7,38 de milioane de lei, adică cu 9,87% mai mult, ceea ce ne permite să avem un buget mai bun, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Suceava pe noul an este dimensionat, în proiect, la un total de circa 350 de milioane de lei, a anunţat primarul Ion Lungu, exprimându-şi speranţa că acesta va fi aprobat după dezbaterile care vor avea loc, în plenul deliberativului, pe data de 29 ianuarie. Potrivit şefului administraţiei municipale, bugetul Sucevei pe 2015 va fi în creştere cu aproape 20 de procente faţă de cel din anul anterior, iar 65,3% va fi concentrat pe secţiunea de funcţionare, iar diferenţa de 34,7% va fi în zona secţiunii de dezvoltare. „Am putea spune că este un buget al dezvoltării, având în vedere că peste 30% din buget este prins la această secţiune”, reliefează edilul-şef sucevean. Pe partea de funcţionare, cea mai mare alocare o are prevăzută învăţământul-35,4%, după care urmează transportul şi reparaţiile la străzi-26,1%, iar dezvoltarea locală-9,8%. Lungu a ţinut să evidenţieze că, în conformitate cu noile norme de calculare a gradului de realizare a veniturilor proprii pe anul trecut, veniturile proprii incerte nu au mai fost luate în calcul, Primăria Suceava având de recuperat, din această sursă, nu mai puţin de 78 de milioane de lei.  Reglementările de până acum stipulau că bugetul va fi dimensionat la nivelul celui din anul anterior, doar dacă realizările acestuia se situau la un nivel de sub 97% din prevederi. Or, municipiul Suceava a avut un grad de realizare  de 85%, situaţie în care nu ar mai fi putut avea parte de o creştere în proiectul de venituri şi cheltuieli pe 2015. „Pentru a veni în sprijinul localităţilor din ţară care se aflau în această situaţie, probabil că legiuitorul a scos aceste sume incerte de la calculul gradului de realizarea a veniturilor proprii în anul 2014. Ca atare, la venituri sănătoase, gradul de realizare a veniturilor Primăriei Suceava pentru 2104 este de 98,26%. Ca atare, putem face bugetul necondiţionat, unul realist, pe care să-l putem executa”, precizat ocupantul fotoliului din Areni. Suceava nu a primit bani pentru echilibrarea bugetului local, întrucât proaspetele reglementări prevăd că limita este de acordare este pentru realizări de sub 50 de milioane de lei, iar municipiul reşedinţă a avut, în 2014, încasări proprii de 112 milioane de lei, mai mult decât dublu.  Însă, de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a repartizat o sumă de 653.240 de lei. „Pe total, în anul 2015, am primit sume de la bugetul de stat, din cote defalcate TVA şi impozitul pe venit, sume pentru persoane cu handicap, ajutoare pentru încălzire, în total de 82,17 de milioane de lei.  Aceasta comparativ cu anul trecut, când am primit 74,78 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de  7,38 de milioane de lei, adică cu 9,87% mai mult, ceea ce ne permite să avem un buget mai bun”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu
Centru comunitar de servicii integrate, la Cacica
·        Beneficiari sunt persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanele inactive, șomerii şi persoane ocupate în agricultura de subzistenţă.
Prefectura Suceava, prin Biroul Judeţean pentru Romi şi Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate „Sastipen” au inaugurat, ieri, Centrul Comunitar de Servicii Integrate din Cacica. Acesta se află în incinta Centrului de Afaceri Multicultural din comuna amintită, la manifestare fiind invitați reprezentanți ai instituțiilor publice județene şi regionale, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale care activează la nivel local şi județean, lideri ai comunităților locale, precum și persoane din comunitate. Potrivit unui comunicat al Sastipen”, semnat de Alina Stan, Centrul Comunitar de Servicii Integrate reprezintă un concept care se adresează întregii comunități și în cadrul căruia vor fi furnizate, gratuit, servicii de consiliere și orientare privind formarea profesională, identificarea și valorificarea oportunităților de ocupare a membrilor comunităților rurale, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, cât și asistență privind înființarea de mici afaceri. De asemenea, prin intermediul Centrului vor fi susținute atât sesiuni de informare, educare, conștientizare cu privire la importanța sănătății, cât și servicii de consiliere socială, în funcție de nevoile celor care vor apela la aceste serviciile. În plus, se arată în comunicatul „Sastipen”, va fi urmărită dezvoltarea și implementarea unor activități viabile, care să asigure o abordare integrată a serviciilor oferite populației din mediul rural, în vederea creșterii ratei de ocupare a acesteia în activități non-agricole. Totodată, de activitățile desfașurate în cadrul Centrului vor putea beneficieze cu prioritate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanele inactive, șomerii şi persoane ocupate în agricultura de subzistenţă. Centre comunitare de servicii integrate vor mai fi amplasate în alte 5 localități situate în regiunile de Sud-Vest și Nord-Est ale țării. Acțiunea de ieri face din proiectului „Servicii integrate- abordare optimă pentru ocuparea forței de muncă”, implementat în perioada 18 aprilie 2014-17 octombrie 2015 de către Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate „Sastipen”, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” și Asociația „Pro Vocație”. Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. 

22 ianuarie 2015

Firma suceveană de transport de călători, prejudiciată de microbuzele din localităţile învecinate
·        Sub masca transportului intra-judeţean”, maşinile maxi taxi care străbat municipiul Suceava opresc în fiecare staţie de autobuz şi preiau clienţii TPL.
·        „Sper să găsim sprijin, astfel încât să stârpim din nou acest fenomen de piraterie”,  a declarat primarul Ion Lungu.
Conducerea Primăriei municipiului Suceava este hotărâtă să pună capăt pirateriei practicate de microbuzele din localităţile riverane care fac transport de călători în reşedinţa de judeţ. Ion Lungu, şeful administraţiei municipale, a reliefat că, fenomenul proliferează după ce, în urmă cu 10 ani, în maxi taximetria  suceveană a fost a introdusă ordinea. Astfel, „sub masca transportului intra-judeţean”, maşinile care străbat municipiul Suceava, opresc în fiecare staţie de autobuz şi preiau clienţi ai firmei de Transport Public Local, societate comercială care, din această, cauză, înregistrează scăderi ale încasărilor. „Este o problemă destul de sensibilă, pe care am rezolvat-o odată, dar iată că apare din nou. Este cea a acestor maxi taxi, care atunci erau pirat, iar acum sunt mai puţin pirat, şi care fac transport intra-judeţean. Noi suntem obligaţi de legea să le acordăm câte o staţie pentru intrarea şi ieşirea din oraş, însă, din păcate aceştia opresc în fiecare staţie şi iau călătorii celor de la TPL”,  relevă şeful executivului sucevean.
Lungu precizează că acest aspect a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de dialog social de pe lângă Instituţia Prefectului, la care, pe lângă prefectul Florin Sinescu, au participat responsabili ai Poliţiei Rutiere şi Autorităţii Rutiere Române. Întrunirea nu a avut efecte de lungă durată, aplicarea unor amenzi, combinată cu alte măsuri, nefiind suficiente, întrucât câte 3-4 maxi taxi continuă să stea în staţiile de autobuz şi să aştepte eventualii clienţi.  Edilul-şef  sucevean spune că Primăria are capacitatea de stăpâni una singură acest fenomen, deoarece „nu poate fi pus câte un poliţist local în fiecare staţie”.  „Este o problemă pe care o voi ridica din nou la Prefectură, în cadrul Comisiei pentru dialog social. Sper să găsim sprijin din partea Poliţiei naţionale şi din partea altor structuri, a ARR, în mod special, să stârpim din nou acest fenomen de piraterie”, conchide Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.  

21 ianuarie 2015

Discrepanţă între drepturile salariale ale angajaţilor Primăriei Suceava
·        „Dacă funcţionarii publici au un statut special, putând lua unele indemnizaţii sau stimulente, personalul contractual nu are aceste drepturi”, a declarat primarul Ion Lungu.
·        În această situaţie se află lucrătorii de la Direcţia Domeniului Public şi Direcţia Administraţiei Pieţelor, „unde sunt şi salarii foarte mici şi salariaţi puţini”.
Noile prevederi legale aduc discriminări în ceea ce priveşte drepturile aferente salariilor angajaţilor din administraţia publică locală, a opinat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Şeful executivului sucevean a făcut referire la recentele modificări de acte normative care au instituit acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali, în condiţiile în care de facilităţi asemănătoare nu au parte şi ceilalţi salariaţi ai Primăriei. Lungu susţine că în cauză se află 30% din totalul lucrătorilor, respectiv personalul contractual de la Direcţia Domeniului Public şi Direcţia Administraţiei Pieţelor, „unde sunt şi salarii foarte mici şi salariaţi puţini”. Lungu a remarcat şi dezavantajarea acestora din urmă în raport cu funcţionarii publici care, la finele lui 2014, au avut de luat bani inclusiv de pe urma hotărârilor judecătoreşti de restituire a unor drepturi salariale amputate în urmă cu câţiva ani. „Dacă funcţionarii publici au un statut special, putând lua unele indemnizaţii sau stimulente, personalul contractual nu are aceste drepturi, existând o discrepanţă destul de mare. Cu cât m-am bucurat la sfârşitul anului că s-au dat acei bani din hotărârile judecătoreşti, funcţionarilor publici din Primărie, cu atât am fost de supărat să văd că restul, circa 30%, cei care sunt contractuali, nu au beneficiat de o asemenea măsură”, a reliefat ocupantul fotoliului din Areni, accentuând că „personalul contractual are o importanţă destul de mare în Primărie”, deşi este plătit la nivelul salariului minim pe economie. Primarul Lungu a făcut aceste afirmaţii pe fondul prinderii în bugetul local a unei sume de aproximativ 1 milion de lei, pentru asigurarea contravalorii normei hrană pentru cei 123 de poliţişti locali. Conform unor recente norme legale, aceştia se vor bucura de câte alocare de 24 de lei pe zi şi persoană. „Mă bucur că există bază legală pentru a acorda această nomă de hrană, pentru că poliţiştii locali reprezentau o categorie care avea salarii foarte mici, în condiţiile care fac aceeaşi treabă ca poliţiştii naţionali, care, însă, au salarii duble”, a precizat şeful administraţiei municipale sucevene, Ion Lungu.   
Primarul Ion Lungu, amendat pentru nerespectarea normelor privind prevenirea incendiilor în Bazar

·        În jur de 250 de chioşcuri vor fi mutate pentru crea căi de acces autospecialelor de intervenţie ale pompierilor .
·        La începutul lunii ianuarie 2009, 86 de amenajări comerciale din Complexul comercial au căzut pradă flăcărilor.
Bugetul municipiului Suceava pe anul 2015 prevede alocare unei sume de 200.000 de lei pentru amenajări şi dotări minime pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor în Complexul comercial „Bazar”. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de către primarul reşedinţei de judeţ, Ion Lungu, care a precizat că, la finele anului trecut, în urma unui control, a fost amendat cu 2.500 de lei de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, o amendă similară primind şi Gelu Greceanu, directorul Direcţiei Administraţiei Pieţelor. „Am avut controale pe linie de ISU la sfârşitul anului trecut, în urma cărora am primit amenzi, pe linie de Primărie, şi eu şi directorul de la Administraţia Pieţelor. Este o realitate, nu am pus în aplicarea cele stabilite în domeniul PSI, în Bazar”, a declarat Lungu, adăugând că sancţiunile aplicate vizează calitatea de reprezentanţi ai administraţie locale a celor doi oficiali. Demersul autorităţilor municipale survine incendiilor care au mistuit Complexul comercial „Rozita” şi Seminarul teologic, primul gospodar al Sucevei arătând că, în vederea creării de căi de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor, în Bazar vor trebui mutate circa 150 din cele peste 2.000 de chioşcuri. Lungu le-a cerut celor aflaţi în asemenea situaţie să se supună măsurilor prevăzute de normele legale în vigoare şi să nu facă intervenţii pe la diverse „uşi”.  „Văzând ce s-a întâmplat şi la Seminarul teologic,  eu nu pot să-mi asum  o asemenea stare de lucruri - şi cred că nimeni de la Primărie nu poate să o facă -, de aceea cred că trebuie să aplicăm acest plan. Legea aşa prevede, motv pentru care nu vom manifesta niciun fel de clemenţă. Fac un apel la cei din Bazar să nu vină pe la uşi, pe la audienţă, pe la mine şi nici în altă parte, pentru că nu îi putem ajuta”, a conchis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. 
Reamintim că la începutul lunii ianuarie 2009, 86 de amenajări comerciale din Complexul comercial au căzut pradă flăcărilor, doar 38 dintre acestea fiind conectate legal la reţeaua de alimentare cu energie electrică, restul având făcute improvizaţii. Potrivit unor ipoteze, cea mai plauzibilă cauză a incendiului ar fi fost auto-aprinderea mărfurilor sintetice, ca urmare a supraîncălzirii provocate de un aparat electric uitat în priză peste noapte. La acea dată, bazariştii cărora le-au ars chioşcurile au beneficiat de la bugetul local de un sprijin financiar de solidaritate în valoare de 5000 de lei de fiecare păgubit. Pe de altă parte din 2012, odată cu reînnoirea contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale, în contracte au fost introduse noi clauze, acestea din urmă precizând că „dacă se va produce o pagube din cauza lor, comercianţii vor suporta, din propriile buzunare, contravaloare acestora”.