Prefectul Harasim cere
primarului Lungu să urgenteze demersurile pentru redeschiderea Bazarului
Constantin Harasim, prefectul de Suceava, a
solicitat conducerii Primăriei municipiului Suceava să ia măsuri pentru
intrarea în legalitate şi de redeschidere, pentru comercianţi şi cumpărători, a
Complexului comercial „Bazar”, închis la începutul săptămânii, de Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a exprimat, totodată, în
favoarea menţinerii găsirii unei soluţii de păstrare a locurilor de muncă
pentru cei care lucrează în complexul de pe malul râului Suceava. „Siguranţa
cetăţeanului este un obiectiv prioritar şi ţinând cont de impactul social
deosebit creat prin închiderea Complexului comercial Bazar, am solicitat
Primăriei Suceava să urgenteze toate demersurile necesare implementării
măsurilor impuse de rigorile legislative. Instituţia Prefectului militează
pentru menţinerea celor peste 1800 de
locuri de muncă din bazarul sucevean”, a declarat prefectul
judeţului Suceava. Intervenţia lui Constantin Harasim survine „unei consultări
şi unui dialog deschis” cu 5 reprezentanţi ai comercianţilor care deţin
chioşcuri în Bazar, aceştia protestând
ieri, la sediul Instituţiei Prefectului. Tot ieri, Instituţia Prefectului a solicitat
Primăriei Suceava ca, în regim de urgenţă, să prezinte inclusiv Planul de
realizare a măsurilor, astfel încât Complexul comercial „Bazar” să-şi reia
activitatea. Acesta în baza OUG nr.52/2015 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cât şi a prevederilor HG nr. 915/2015 privind
stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării
construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de
securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi
forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante,
respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului
şi la vecinătăţi, cât şi măsurile impuse de instituţiile abilitate.