Primăria Suceava este interesată să cumpere, la vânzarea pe bucăţi a defunctului operator de
termificare Termica
·
Autorităţile locale vor participa la licitaţiile pe care
lichidatorul judiciar le va organiza pentru valorificarea activelor, urmărită
fiind achiziţionarea unor echipamente
necesare activităţii de transport agent termic.
·
Primăria este înscrisă la masa credală cu 4% din totalul
creanţelor din tabelul final al creditorilor Termica, care, potrivit primarului
Ion Lungu, este de 78 de milioane de lei.
Cu o creanţă în valoare de 3,5 milioane de lei, Primăria municipiului Suceava
a fost admisă în tabelul definitiv al creditorilor societăţii comerciale
falimentare Termica Suceava, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul
municipiului Suceava, Ion Lungu. „Această
creanţă provine din sumele pe care Primăria municipiului Suceava le-a plătit la
E-on Energie şi ACET Suceava şi vor mai creşte pe măsură ce vom mai face plăţi
către aceasta din urmă, conform graficului de eşalonări”, a reliefat
ocupantul fotoliului administrativ din Areni, menţionând că suma amintită
reprezintă 4% din totalul creanţelor din tabelul final al creditorilor Termica.
Lungu a mai menţionat că raportul creditorilor majoritari s-a modificat,
Bioenergy Suceava „revendicând” 22,95% din total; ACET Suceava-12,54%;
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava-17,42%, iar Banca
Românească-7,72%. Cu 27.43%, Unicom Holding Voluntari, firma care a
aprovizionat Termica cu huilă în iarna 2012-2013, rămâne cel mai mare creditor
a falimentarei Termica, însă nu mai este creditorul majoritar. Ion Lungu a
precizat că înscrierea în tabloul definitiv al creditorului oferă Primăriei
avantajul de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă la Termica, autorităţile locale
fiind acţionar unic la firma în cauză, chiar dacă aceasta este în faliment. „În ultima perioadă, din cauza procedurilor
de insolvenţă, Primăria nu a avut acces la informaţii şi nici nu a participat
la luarea deciziilor de acolo. Acum va participa şi va avea posibilitatea să-şi
expună punctele de vedere, în aşa fel încât să promoveze şi să protejeze
interesele municipalităţii în această situaţie delicată de faliment la Termica”,
evidenţiat şeful executivului local sucevean. Pe de altă parte, Lungu a arătat că
Primăria va participa la licitaţiile pe care lichidatorul judiciar le va
organiza pentru valorificarea activelor, urmărită fiind achiziţionarea, la
preţuri convenabile, a unor echipamente necesare activităţii de transport,
distribuire şi furnizare a agentului termic. „S-a stabilit că se vor vinde
echipamente ale Termica, Primăria municipiului Suceava participând la licitaţie
pentru active grupate pe partea de transport şi distribuţie. Aici avem
avantajul că se derulează proceduri legale, corecte, iar în măsura în care nu
sunt adjudecate la prima etapă, se merge la etapele următoare, după care sper
să obţinem preţuri bune le echipamentele respective”, a explicat Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava. Reamintim că intrarea în faliment a societăţii
comerciale Termica a fost dispusă prin Decizia nr. 75 din 30 iunie a
Tribunalului Suceava, activitatea de lichidator judiciar fiind desfăşurată
provizoriu de administratorul judiciar format din consorţiul MGA Insolvency
SPRL Suceava şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, care, de altfel, a
asigurat observarea şi reorganizarea în perioada procedurii de insolvenţă.