Facultatea de Ştiinţe
Economice şi Administraţie Publică Suceava, 25 de ani de dezvoltare continuă
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” a aniversat ieri, 25 de ani de învăţământ economic superior în Suceava. Evenimentul s-a consumat pe fondul sărbătoririi, în fiecare an, pe 23 noiembrie, în organizarea Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER) şi Asociaţiei Facultăţilor de Economie din România (AFER) a Zilei economistului, cu aceeaşi ocazie fiind marcată şi Ziua profesorului de economie. În cadrul manifestării desfăşurate în Aula din Corpul E al Universităţii, prof. dr. univ. Carmen Năstase, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a declarat că este o bucurie ca Ziua economistului să fie celebrată sub auspiciile împlinirii a 25 de ani de învăţământ economic superior sucevean. „Suntem, astăzi, cea mai mare facultate din cadrul Universităţii <Ştefan cel Mare>, cu aproximativ 2.500 de studenţi, ceea ce reprezintă circa 35% din numărul total de studenţi. Avem un corp profesoral prestigios, cu 79 de cadre didactice titulare, la care se adaugă şi colegi de la alte universităţi de prestigiu, personal din domeniul administrativ, persoane care vin cu experienţa lor şi susţin cursuri sau seminarii cu studenţii”, a precizat decanul FSEAP.
Prof. dr. univ. Carmen Năstase a spus că FSEAP este una relativ tânără în rândul facultăţilor omoloage din ţară, bazele acesteia fiind puse în anul 1990, când a funcţionat specializarea „Organizarea şi conducerea activităţilor de turism”, ulterior, desprinzându-se aceasta din Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării şi înfiinţându-se Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, structură autonomă în cadrul USV. „De atunci, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a cunoscut o dezvoltarea continuă, sub aspect cantitativ, dar mai ales calitativ, prin creşterea ofertei educaţionale, prin introducerea programelor de masterat, iar din 2010, a şcolii doctorale”, a relevat prof. dr. univ. Carmen Năstase. În anul academic 2015-2016, FSEAP oferă 11 programe de licenţă, 12 programe de masterat, dintre care unul în limba engleză, precum şi posibilitatea de se urma şcoala doctorală, ]n domeniile administrarea afacerilor, economie şi contabilitate. Pentru efectuarea practicii studenţilor se încheie parteneriate cu reprezentanţii mediului de afaceri, într-un top realizat de revista „Capital”, în septembrie 2009, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din Suceava ocupînd un loc fruntaş din perspectiva adaptabilităţii absolvenţilor la cerinţele angajatorilor şi aşteptările acestora vizavi de competenţele tinerilor. FSEAP este orientată atât pe educaţie, dar şi pe cercetare, în acest din urmă domeniu, în cadrul facultăţii funcţionând 3 centre de cercetare.
·
„Salut iniţiativele Ministerul Educaţiei, care doreşte
să introducă în şcoli ore de educaţie financiar-bancară”, a spus rectorul USV, prof. univ. dr. ing.
Valentin Popa.
Luând cuvântul, rectorul
Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a reliefat
că se împlinesc 172 de ani de la primul curs de economie ţinut la Academia
Mihăileană, curs care a definit viitorul uneia dintre cele mai însemnate
meserii din ţara noastră şi din lume, cea de economist. Rectorul Popa a
subliniat că, de-a lungul celor 25 de ani de învăţământ economic la USV, numărul
de absolvenţi ai FSEAP a avut un maxim în anii de început, după care a scăzut,
ca urmare a dorinţei absolvenţilor de liceu de a nu se mai orienta înspre acest
domeniu, dar şi pentru că, pe parcurs, o serie de funcţionari angajaţi şi-au
completat studiile de specialitate. „Trebuie
să remarcăm astăzi, în România, o realitate istorică, şi nume faptul că acest
domeniu trebuie să continue cel puţin la aceleaşi standarde. O statistică
europeană recentă ne arată că România se află pe ultimele locuri la un
indicator care este şocant: aşa anumitul analfabetismul-economic. Peste 50% din
populaţia ţării nu ştie să îşi drămuiască banii şi este evident că acest lucru are
drept cauză lipsa unei educaţii care trebuie să pornească chiar din şcoala
primară şi să continue în facultate. Este sarcina celor care lucrează în
educaţie să îmbunătăţească acest criteriu dezonorant pentru ţara noastră şi
evident, Universitatea are primul loc aici. Salut, de asemenea, iniţiativele
Ministerul Educaţiei, care doreşte să introducă în şcoli ore de educaţie
financiar-bancară”, a precizat prof.
univ. dr. ing. Valentin Popa, adăugând că domeniul nu este în declin, dar,
totuşi, acesta trebuie să cunoască un reviriment, fiind important atât pentru
adulţi, dar şi pentru tineri, să-şi drămuiască finanţele.
·
„Unul dintre elementele importante este spiritul
antreprenorial, pentru că doar sub această formă o economie se poate dezvolta”,
este de părere prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean.
Prorectorul Universităţii
„Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, profesor de economie, a pus accentul pe necesitatea dezvoltării
spiritului antreprenorial într-o economie schimbătoare, aflată într-o „continuă
efervescenţă”, în care economiştii, în general, au fost acuzaţi că nu au ştiut
să prevadă criza. „Această criză financiară care se prelungeşte şi intră în
ciclul al treilea, reprezintă, practic, o provocare, dar şi o şansă pentru
economişti să-şi reafirme vocaţia, talentul, tot ceea ce presupune a avea în
spate un economist adevărat: cunoştinţe, competenţe şi abilităţi. Unul dintre
elementele importante este spiritul antreprenorial, pentru că doar sub această
formă o economie se poate dezvolta la nivel local, regional şi naţional, iar
apoi şi înspre mediul extern, care reprezintă o prioritate pentru România”,
a evidenţiat prorectorul USV. Prof.
univ. dr. Gabriela Prelipcean a arătat că un studiu GEM (Global Entreprenorial
Monitor) relevă că, din punct de vedere al dezvoltării spiritului
antreprenorial România nu stă deloc
bine, din moment ce doar 30% din persoanele care au finalizat studiile în
ultimii 10 ani, doresc sau şi-au deschis au afacere proprie, ceea ce este
foarte puţin. „De aceea cred că şi profesorii de economie şi economiştii mai
au mult de lucrat, de investit, pentru a
dezvolta acest spirit antreprenorial care se spune că, în anii socialismului,
comunismului, a fost dezvoltat pasiv, pentru că devenisem inerţiali,
nerăspunzând proactiv la provocări, ci,
întotdeauna, reactiv, spunând doar ceea ce este bine şi ceea nu este bine. Or,
din acest punct de vedere, asumarea riscului trebuie să fie un element
important atunci când discutăm despre dezvoltarea acestui spirit antreprenorial”,
a explicat Prorectorul Universităţii
„Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean.
Mirela Adomnicăi,
directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a
remarcat, în faţa studenţilor şi invitaţilor, că în statisticile instituţiei pe
care o conduce, figurează, ca şomeri, foarte puţini absolvenţi ai FSEAP, „ceea
ce demonstrează calitatea educaţiei făcute în cadrul Facultăţii”.
Liliana Agheorghicesei, preşedintele Federaţiei a Patronale a IMM, s-a
referit la importanţa orientării politicii statului înspre sprijinirea
tinerilor care vor să devină antreprenori, iar Lucian Gheorghiu, preşedintele
Camerei de Comerţ şi Industrie, a pus accent pe atenţia pe care administratorii
şi managerii firmelor ar trebui să o acorde profesiunii economice şi
colaborării cu economiştii. Cuvânt au luat Angela Zarojanu, absolvent şi colaborator
al FSEAP, reprezentanţi ai mediului bancar, precum şi prof. univ. dr. Sonia Gutt (cadru didactic în
prima promoţie), conf. dr. univ. Camelia Ingnătescu şi conf. dr. univ. Alexandru Nedelea, care a
prezentat activitatea firmelor exerciţiu, respectiv a Clubului de marketing,
Clubului de turism „Voiaj”, cât şi a Clubului de studii asiatice. În finalul manifestării, prof. dr. univ. Carmen Năstase, decanul
Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, a înmânat diplome invitaţilor
colaboratorilor, partenerilor, absolvenţilor, colegilor din învăţământul universitar,
reprezentanţilor mediului de afaceri mediului şi cadrelor didactice ale FSEAP.