Inspectorii de muncă au
amendat cu 50.000 de lei pe beneficiarii în neregulă ai muncii zilierilor
·
Urmărită a fost inclusiv determinarea acestora de a
înfiinţa şi completa registrul de evidenţă a zilierilor, dar şi de transmitere
a unui extras la ITM Suceava.
Inspectoratul Teritorial
de Muncă Suceava a desfăşurat o campanie privind respectarea prevederilor Legii
nr.52/2011 privind exercitarea activităţilor cu caracter ocazional prestate de
către zilieri, precum şi a reglementărilor referitoare la prevenirea şi combaterea
exploatării copiilor şi tinerilor, prin muncă în aceleaşi condiţii. Inspectorul
şef Romeo Butnariu informează că vizată a fost identificarea beneficiarilor
care folosesc zilieri, în condiţiile în care se impunea încheierea contractelor
individuale de muncă şi luarea de măsuri pentru respectarea legislaţiei din domeniul
relaţiilor de muncă. Grupul ţintă al controlorilor l-au constituit agenţii
economici la care se prestează munca necalificată cu caracter ocazional, în
domeniile prevăzute în clasificarea activităţilor din economia naţională,
urmărită fiind determinarea acestora de a respecta obligaţia înfiinţării şi
completării registrului de evidenţă a zilierilor, dar şi de transmitere a unui
extras al acestuia, în termenul legal, la ITM Suceava. Pe linia relaţiilor de
muncă, la acţiune au participat 16 inspectori, aceştia controlând 17
beneficiari, în urma verificărilor efectuate aplicate fiind 10 sancţiuni
contravenţionale. Astfel, amendaţi au fost 5 agenţi economici, valoarea amenzilor aplicate
însumând 47.800 lei. Pe latura securităţii şi sănătăţii în muncă, 6 lucrători
ai ITM au controlat 6 beneficiari ai muncii zilierilor, 5 dintre aceştia fiind amendaţi.
„Acţiunile de control s-au axat
inclusiv pe creşterea gradului de conştientizare a beneficiarilor şi zilierilor
care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de
legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării
prevederilor legale, precum şi diminuarea consecinţelor sociale şi economice
negative care derivă din nerespectarea acestora”, a declarat Romeo
Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Conform legii, domeniile în care se pot presta activităţi
care au caracter ocazional sunt agricultura, vânătoarea şi
pescuitul, silvicultura, exploatările forestiere, piscicultura şi acvacultura,
pomicultura şi viticultura, apicultura, zootehnia, spectacolele, producţiile
cinematografice şi audiovizuale, publicitatea, activităţile care au caracter
cultural, manipulările de mărfuri, precum şi activităţi de întreţinere şi
curăţenie. Durata minimă de muncă este de cel puţin o zi, adică de 8 ore de
activitate, respectiv de 6 ore, în cazul minorilor. Perioada maximă de prestare
a muncii către acelaşi beneficiar este de 90 de zile calendaristice, zile
cumulate pe durata unui an. Vârsta minimă a persoanelor care pot desfăşura
activităţi cu caracter ocazional trebuie să fie de minim 16 ani.