31 iulie 2021


 Bogdan Gabriel Piticari, director executiv al SGA Suceava

Cursurile de apă „au devenit principalul colector” al recipientelor din plastic

>În scopul evitării dezastrelor naturale, şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor cere Direcţiei Silvice să prevină „viiturile torenţiale”, iar autorităţilor locale, CJ şi secţiilor de drumuri naţionale să decolmateze podurile şi podeţele

Este absolut necesară promovarea de lucrări de amenajare a bazinelor superioare a cursurilor de apă, se atrage atenţia într-o informare a Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, prezentată în şedinţa Colegiul Prefectural de la finele săptămânii trecute. Aceasta cu toate că, „în urma manifestărilor meteo-hidrologice periculoase” din perioada iunie-iulie 2021, la lucrările hidrotehnice din administrarea SGA nu s-a înregistrat nicio avarie, iar debitele cursurilor de apă nu au atins cotele de inundare, respectiv cele de pericol. Astfel, deoarece autorităţile locale, Consiliul Judeţean şi secţiile de drumuri naţionale au un rol important în evitarea producerii dezastrelor naturale, Bogdan Gabriel Piticari, director executiv al SGA, cere acestora, cât şi altor administratori, să asigure secţiunea de scurgere a podurilor şi podeţelor, prin decolmatare şi refacere a traversărilor subdimensionate. Pe de altă parte, şeful SGA Suceava reclamă că „apele au devenit principalul colector” al recipientelor din plastic, considerând că trebuie identificate „soluţii motivate pentru colectarea acestora”. Totodată, în vederea evitării sau diminuării pagubelor provocate de „viiturile torenţiale”, cât şi a fenomenelor de degradare, solicitată este colaborarea Direcţiei Silvice Suceava, instituţie căreia îi revine obligaţia „amenajării bazinelor hidrografice torenţiale”. De precizat este că judeţul Suceava are o reţea hidrografică de 3.092 km pătraţi, suprafaţa bazinului hidrografic judeţean fiind de 8.553 km pătraţi. În administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor sunt 105 km de îndiguiri, 100 km de regularizări, 39 km de apărări de maluri, 6 acumulări permanente şi 3 acumulări nepermanente. Principalele cursuri de apă care străbat judeţul Suceava sunt Siret, Moldova, Bistriţa, Suceava, Dorna, Moldoviţa Humor, Suha şi Suceviţa.     

 

Zeci de zone din judeţul Suceava sunt expuse riscului de inundare 

  • Pentru prevenirea inundaţiilor, în raza de competenţă a SGA în derulare se află mai multe investiţii

Specialiştii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava au identificat zone care prezintă pericol de inundaţii, se subliniază într-o informare a instituţiei sucevene, în care se precizează că, în cazul acestora, în vederea protejării s-au întocmit 37 de studii de prefezabilitate şi 11 studii de fezabilitate. Datele au fost prezentate în şedinţa Colegiului prefectural prezidată de prefectul Iulian Cimpoeşu, în care s-a accentuat că, pe de altă parte, pentru prevenirea inundaţiilor, în raza de competenţă a Sistemului de Gospodărirea a Apelor Suceava în derulare se află mai multe investiţii. Conform sursei citate, este vorba despre amenajarea complexă pe râul Siret, la limita dintre judeţele Suceava şi Botoşani, urmărind asigurarea unei surse complete şi stabile de alimentare cu apă a oraşelor Botoşani şi Dorohoi. În acest an, cu finanţare de 100.000 de lei va fi întocmit studiul de impact şi vor fi achitate taxele pentru obţinerea avizelor. La Solca au loc lucrări de regularizarea pârâului Solca şi de decolmatare a acumulării de apă, în anul 2021 disponibilă fiind o sumă de 5 milioane de lei. În cazul amenajării râului Suceviţa şi a afluenţilor acestuia, pe raza comunei Suceviţa, în curs este procedura de achiziţie a serviciilor pentru realizarea proiectului tehnic. În cadrul obiectivului de investiţii de amenajare a râului Bistriţa, din suma alocată pentru anul 2021, lucrări de reprofilare albie, zid de sprijin şi praguri vor avea loc pe pâraiele Neagra şi Negrişoara. În cele din urmă, conform informării Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, în cursul anului acesta vor fi recepţionate lucrările de pe râul Bistriţa, la Broşteni şi Şaru Dornei.              

 

După admiterea din vară

Creştere apreciabilă a numărului de înmatriculări la USV

  • Celor 2.557 de candidați români înmatriculați li se adaugă 305 de români de pretutindeni și de cetățeni străini
  • La ciclurile de licență și masterat, următoarea sesiune de admitere se va desfășura începând cu 6 septembrie

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost aleasă de aproape 3.000 de candidați, aspect care demonstrează că, „prin politica de diversificare constantă a programelor de studiu, atât la nivel de licență, cât și de masterat, prin dezvoltarea bazei materiale și prin atragerea unei resurse umane performante,  se răspunde nevoilor societății”, se evidenţiază într-un comunicat de presă al instituţiei academice din reşedinţa de judeţ.   Conform sursei citate, celor 2.557 de candidați români înmatriculați la programele de licență și de masterat li se adaugă, la fel ca în ultimii ani, un număr consistent de candidați români de pretutindeni și cetățeni străini, respectiv 240 la programele de licență și 65 la programele de masterat. Acestora li se alătură candidații care au fost admiși la doctorat, pentru domeniile la care s-a organizat admitere în această sesiune, unele dintre ele organizând admitere exclusiv în sesiunea din septembrie. Prin programele de studiu de licenţă şi de masterat propuse în sesiunea de admitere recent încheiată, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava rămâne în continuare în atenţia candidaților, proveniți din județul Suceava, dar și din județele limitrofe sau din străinătate, mai ales din Republica Moldova şi Ucraina, existând o corelație directă între cei care au optat pentru programele de studiu oferite și absolvenții de bacalaureat sau de licență. Potrivit analizei dinamicii ratei de promovare a examenului de bacalaureat, de observat este faptul că, în anul 2021, la nivel național, numărul absolvenților este de 88.587, ceea ce reprezintă 92,9% din totalul celor din anul 2020, de 95.399 absolvenţi. Raportat la acest procentaj de 92,9%, se constată că, și în acest an, USV a reușit să atragă mai mulți candidați la studiile universitare de licență, înmatriculând un număr de tineri care reprezintă 95,8% din cifra înmatriculărilor din sesiunea iulie 2020, ceea ce ne situează peste procentul înregistrat la nivel național la examenul de bacalaureat. De asemenea, comparându-se situația din anul curent cu cea din anii 2018 și 2019, când numărul absolvenților de bacalaureat a fost aproximativ egal cu cel din anul 2021, remarcată este o creștere apreciabilă a numărului de înmatriculări la USV, la finalul sesiunii de admitere din vară. Pentru locurile rămase disponibile la ciclurile de licență și masterat, următoarea sesiune de admitere se va desfășura în perioada 6-13 septembrie, pentru specializările la care există probe, respectiv 6-10 septembrie, la specializările fără probe. Pentru domeniile de doctorat care organizează concursul de admitere în sesiunea din septembrie, perioada de înscriere va fi 6-10 septembrie.

29 iulie 2021


 

Chiar dacă la marii fermieri nu s-a intrat în lanuri

Recolte superioare la culturile de cereale din judeţul Suceava

  • În ciuda perioadelor cu temperaturi mai scăzute faţă de normal, culturile de păioase au recuperat în ultimele săptămâni în care a fost senin şi cald
  • La grâu, obţinută este o medie de 3.560 kg la hectar, mai mare faţă de cea din anul trecut, la societăţile agricole fiind aşteptată una de 5000 kg la hectar

În judeţul Suceava, campania de recoltare a cerealelor păioase este în plină desfăşurare. Aşa relevă datele operative ale Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, în baza cărora, cel puţin până acest stadiu, cantităţile de boabe la hectar sunt superioare estimărilor, dar şi în raport cu cele din anul agricol 2020. Astfel, la orzul de toamnă, s-a ajuns la un procentaj de recoltare de 65%, de pe o suprafaţă de 1.300 de hectare, din totalul de 2.000 de hectare, şi cu o producţie medie de 3.270 kg pe hectar. Dacă estimatul a fost de 3.000 de kg la hectare, până acum, realizările sunt mai mari, inclusiv faţă de anul 2020, când media la hectar a fost de 2.900 kg la hectar. La orzoaica de toamnă s-au recoltat 450 de hectare din cele 700 de hectare existente în judeţ, însemnând 64% din total. Media de până la această dată este de 3.250 kg la hectar, în raport cu prognoza de 3.000 kg la hectar,  şi cea de 2.900 kg la hectar din anul anterior.  Drept, potrivit, specialiştilor DAJ, la o primă analiză, producţiile sunt mult mai bune, lucru datorat şi condiţiilor meteorologice mai favorabile în comparaţie cu anul precedent. În ciuda perioadelor cu temperaturi mai scăzute faţă de normal, culturile de păioase au recuperat în ultimele săptămâni, în care a fost senin şi cald. Grâul, cultură de impact, întrucât asigură materia primă pentru panificaţie, în judeţul Suceava a fost semănat o suprafaţă de 21.325 de hectare, până zile trecute combinele întrând pe 4.500 de hectare, adică pe 21% din total. Conform Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, dacă iniţial s-a aproximat o medie de 3.400 kg pe hectar, până în momentul de faţă obţinută a fost una de 3.560 kg la hectar, mai mare faţă de cea din anul trecut, tot de 3.400 kg la hectar. Specialiştii DAJ ţin să sublinieze că aceste cantităţi sunt raportate de micii fermieri, cu suprafeţe reduse, în cazul cărora treieratul a început mai devreme. În ceea ce priveşte societăţile agricole, acestea încă nu intraseră în lanurile de cereale, pe motiv de exces de umiditate în sol, cât şi a conţinutului de apă din boabe.  

Marii fermieri ai judeţului - însemnând doar foarte puţine cu peste 2.000 de hectare, iar restul cu 400 de hectare - ar putea să recolteze o medie de orz şi orzoaică 4.100 de kg la hectar, faţă de 3.900 kg la hectar în anul 2020. La grâu, s-ar putea aduna o medie de 5.000 kg la hectar, comparativ cu 4.400 kg la hectar în anul anterior, unul apreciat drept secetos.

 

În zona Suceava

Record cumulat de precipitaţii pentru luna lui Cuptor 

  • Cu un total de 105,9 de litri pe metrul pătrat, luna iulie a bătut şi luna cea mai ploioasă a verii, în cea precedentă, adică în iunie, înregistrându-se doar 95,4 litri pe metrul pătrat  

  • Judeţul a fost ferit de calamităţi masive, băltite fiind doar 30 de hectare de culturi, mâlite-70 de hectare de păşuni şi fâneţe, iar bătute de gheaţă-10 hectare de livezi    

Dacă în urmă cu un an, culturile agricole din judeţul Suceava sufereau de pe urma lipsei de precipitaţii, în iulie anul acesta,   consemnat a fost un maxim istoric căzut în 24 de ore. Este vorba despre o cantitate de 81,5 de litri pe metrul pătrat, înregistrată în zona localităţii Ţibeni, în ziua de 20 iulie. De altfel, potrivit datelor Direcţiei Agricultură Judeţeane, cantitatea cumulată de precipitaţii din luna iulie 2020, măsurată în punctul Suceava al Sistemului de Gospodărire a Apelor, se ridică la 105,9 de litri pe metrul pătrat. Pentru luna lui Cuptor, această cantitate reprezintă un record al ultimilor ani, media judeţeană lunară optimă fiind în jur 50 de litri pe metrul pătrat. Dacă se ia calcul media multianuală a lunii iulie, cea de 30 de litri pe metrul pătrat, s-ar concluziona că, în iulie 2021, în zona Suceava cantitatea însumată a fost de peste 3 ori mai mare. Chiar dacă este un aport de apă peste normalul multianual, pe fondul deficitului din sol din anul trecut, ploile sunt binevenite, mai ales pentru culturile de floarea soarelui şi de porumb, opinează profesioniştii DAJ. De regulă, din punctul de vedere al precipitaţiilor, caracteristică, incluisv pentru zona la care facem referire este iunie, lună în care, însă, cumulul a fost mai mic decât cel din iulie, de doar 95,4 litri pe metrul pătrat. De remarcat este şi faptul că, în judeţ, cu toate fenomenele hidro-meteorologice periculoase consemnate, calamitate au fost doar circa 28,22 de hectare de culturi agricole, respectiv de porumb, cartofi, soia şi cânepă.  Este vorba, în principal, despre băltiri şi creşterea punctuală a nivelului apei în anumite zone. „Mâlirea” păşunilor şi fâneţelor s-a înregistrat pe 70 de hectare din cauza creşterii debitului apei râului Moldova, iar în zona Fălticeni circa 10 de hectare de hectare de livezi au fost afectate de grindină. În acest din urmă caz, comisia mixtă de evaluarea s-a deplasat la faţa locului, constându-se o viitoare diminuare a producţiei, ca urmare a pierderilor cauzate de fructele bătute de gheaţă.  

 

Municipiul Suceava ar putea avea Plan Urbanistic General după 12 ani de la expirarea vechii documentaţii  


>PUG este un instrument de lucru foarte important, în baza acestuia autorităţile administraţiei locale aprobând şi eliberând certificatele de urbanism şi  autorizaţiile de construire

>Documentaţia a expirat încă din noiembrie 2009, întârzierea fiind cauzată inclusiv de modificările repetate a legislaţiei specifice, acestea impunând reluarea demersurilor deja făcute

Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Suceava ar putea fi spus aprobării Consiliului Local înainte de finele anului 2021. Cel puţin aşa susţine edilul-şef Ion Lungu, conform căruia ultima documentaţie necesară, respectiv planul privind calitatea aerului în reşedinţa de judeţ, a fost scoasă la licitaţie şi este în curs de întocmire. „Suntem în faza de aprobarea a PUG. O piesă care trebuie anexată la aprobarea acestuia este legată de planul de calitate a aerului pentru municipiul Suceava. A fost organizată o licitaţie în acest sens şi, deci, în măsura în care termenul de realizare este de două luni de zile - cu această piesă şi ce am mai pregătit până acum -, sper să putem să aprobăm PUG până la sfârşitul anului” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Licitaţia pentru realizarea planului privind calitatea aerului în  municipiul Suceava a fost câştigată de firma Enviro EcoSmart Galaţi pentru suma de 42.017 de lei. Ion Lungu, primarul capitalei de judeţ, anunţa despre expirarea Planului Urbanistic General încă din luna noiembrie a anului 2009. La acea dată, autorităţile administraţiei publice locale s-au adresat Ministerului Lucrărilor Publice, minister care şi-a dat acordul asupra prelungirii valabilităţii PUG, prin hotărâre a Consiliului Local, până la votarea şi intrarea în vigoare a documentaţiei actualizate. Licitaţia pentru întocmirea noului PUG a fost lansată în 2010, în bugetul local fiind prinsă, cu destinaţie amintită, o sumă de  circa 2 milioane de lei. O cauză care a dus la întârzierea derulării procedurilor de realizarea a PUG a constat - în opinia primarului Ion Lungu - şi în modificările şi actualizările repetate a Legii nr. 50 din 1990 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, demersuri care au obligat la revederea documentaţiei sau reluarea demersurilor deja făcute. Pe de altă parte, de precizat este că, în 2017, Agenţia pentru Protecţia Mediului a refuzat să avizeze Planul Urbanistic General (PUG), motivând că reşedinţa de judeţ avea suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor sub cea prevăzută de reglementările în vigoare, adică de mai puţin de 26 de metri pătraţi de fiecare sucevean. Ulterior, impedimentul a fost înlăturat prin preluarea în domeniul public al municipiului Suceava a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca, procedură care s-a încheiat în anul 2020.  Planul Urbanistic General (PUG) este un instrument de lucru foarte important, în baza acestuia autorităţile administraţiei publice locale eliberând certificatele de urbanism şi  autorizaţiile de construire.

 

Potrivit dr. Alexandru Calancea

Concurenţi „care nu fac cerinţelor”, la concursurile pentru posturile vacante de medici 

>Doi candidaţi la ATI nu reuşit să promoveze proba scrisă, aspiranţi „foarte slabi” înscriindu-se şi la chirurgie pediatrică

 >„Preferăm să lucrăm cu oameni mai puţini, dar care îşi doresc să facă performanţă” reliefează managerul SJU Suceava

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava are deficit de medici la Secţia Anestezie Terapie Intensivă” şi Secţia „Infecţioase”. Afirmaţia aparţine managerului interimar dr. Alexandru Calancea şi a fost făcută ieri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Suceava. Dr. Calancea a iterat, în faţa plenul deliberativului judeţean, că SJU a organizat concursuri pentru ocuparea a 4 posturi ATI, însă doi concurenţi înscrişi „nu au reuşit, din păcate, să promoveze proba scrisă”. „Atunci, am cântărit foarte bine acest aspect. Nu putem să primim în Spitalul Judeţean Suceava, pe perioadă nedeterminată, oameni care să nu facă faţă cerinţelor pe care le avem. De aceea, de multe ori, preferăm - şi aşa vom face -, vom lucra cu oameni mai puţini, dar care îşi doresc să facă performanţă” a subliniat managerul interimar al unităţii spitaliceşti judeţene sucevene. Dr. Calancea a mai precizat că, din nefericire, o situaţie similară se întâlneşte şi în cazul „Chirurgiei pediatrice”. „Există linie de chirurgie pediatrică, dar nu şi efectiv, tocmai din cauză că au fost concurenţi foarte slabi, şi care nu au făcut faţă la ceea ce noi am cerut” a reliefat  managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava. Intervenţia dr. Alexandru Calancea a survenit unei întrebări a lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, pe linia pregătirii cadrelor medicale în perspectiva unui al patrulea val al pandemiei de COVID-19. „Este important dacă sunteţi acoperiţi cu personal. Dacă nu, să mai faceţi demersuri în acest sens. Ştiu că aveţi o criză de epidemiologi şi de medici ATI” a spus Gheorghe Flutur, şeful executivului judeţean sucevean.       

28 iulie 2021

 




Parcare supraterană cu 150 de locuri în cartierul Obcini

>Pentru ridicarea acesteia, în perimetrul delimitat de Calea Obcinilor, strada „Duzilor”, Bulevardul „Corneliu Coposu” şi Bulevardul „ 1 Decembrie 1918” se află mai multe garaje care vor fi dărâmate, proprietarii urmând a fi despăgubiţi

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă că se lucrează la proiectul de construire a parcării supraterane de pe strada „Duzilor” din cartierul Obcini.  Edilul-şef informează că este vorba despre un imobil cu regim de înălţime de parter şi 4 etaje, cu 150 de locuri pentru parcarea autoturismelor.  La parter, 4 din aceste locuri vor fi destinate persoanelor cu handicap., iar 12 locuri pentru maşini electrice. Totodată, mai multe locuri de parcare vor fi amenajate la sol. Este vorba despre 53 de asemenea spaţii, 3 fiind rezervate persoanelor cu dizabilităţi. În total, în zona în cauză, după efectuarea lucrărilor, disponibile vor 205 de noi locuri de parcare, 150 fiind în regim suprateran. Lungu spune că, pe deasupra, adiacent celor 1.152 de metri desfăşuraţi ocupaţi de construcţia amintită,  o suprafaţă 1.600 de metri pătraţi va fi amenajată ca parc, „în aşa fel încât  să rezolvăm şi această problemă a lipsei parcurilor în cartierul Obcini”.„Eu zic că este un proiect bine gândit, realist şi că îl putem duce la îndeplinire. În acest moment, firma care a câştigat licitaţia lucrează la documentaţie şi sper ca, în perioada cea mai scurtă de timp, să putem aproba indicatorii tehnico-economici, pentru finanţarea pe fonduri europene” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. În perimetrul delimitat de Calea Obcinilor, strada „Duzilor”. Bulevardul „Corneliu Coposu” şi Bulevardul „ 1 Decembrie 1918” se află mai multe garaje care vor fi dărâmate, proprietarii urmând a fi despăgubiţi.

 

Materialul săditor pentru vara anului 2022 va fi pregătit în sera nouă a Sucevei

>„Această seră  ne va ajuta ca, an de an, să avem răsaduri suficiente, pentru ca Suceava să fie un oraş al florilor”  arată primarul Ion Lungu

Noua seră floricolă a municipiului Suceava va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, conform căruia valoarea totală a investiţiei este de 2,32 de milioane de lei, execuţia fiind susţinută financiar din bugetul local. „Am făcut o verificare la faţa locului, iar lucrurile merg bine acolo” a spus primul gospodar al reşedinţei de judeţ. Astfel, la această dată, obiectivul se află la stadiu fizic de execuţie de 70,9%, materializate fiind hala serei şi sistemul de încălzire, iar introduse fiind utilităţile, respectiv reţelele de apă, de canalizare şi cele de alimentare cu energie electrică. De asemenea, finalizate au fost lucrările la spaţiile administrative, în curs fiind achiziţionarea dotărilor. Conform edilului-şef, în perioada acesta se lucrează la pardoseală, după care vor fi montate centralele pe gaze naturale, cât şi rafturile pentru materialul săditor. „Ne dorim ca această seră să fie finalizată până la sfârşitul anului, astfel încât de anul viitor, materialul săditor pentru vara anului 2022 să fie pregătim în proprie seră.    Această seră ne va ajuta ca, an de an, să avem răsaduri suficiente, pentru ca Suceava să fie un ora; al florilor”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. La licitaţia din 2019 a fost înregistrată a fost o singură ofertă, respectiv cea a asocierii sucevene dintre firmele Florconstruct şi Agacon. Proiectul întocmit de specialişti prevede, printre altele, dotarea noii sere cu instalaţii automatizate de irigare şi climatizare, dar şi cu vestiare şi grupuri sanitare cu duşuri pentru lucrători. În prezent, florile şi materialul săditor sunt produse în sera de 650 de metri pătraţi a Direcţiei Domeniului Public, precum şi într-o alta de circa 5.500 de metri pătraţi, închiriată contra a 40.000 de lei pe an.


 Timpul de staţionare netaxată în parcarea Spitalului Judeţean de Urgenţă se reduce la jumătate

>Profitând de cele 30 de minute gratuite, şoferii îşi lasă maşinile în curtea unităţii sanitare şi îşi rezolvă problemele pe care le au instituţiile din apropiere

>Diminuată la 80 de lei în urmă cu un an, valoarea abonamentului este readusă la cea de 100 de lei de persoană şi lună, banii fiind folosiţi la plata întreţinerii sistemului

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava cere modificarea nivelului taxei de parcare probată pin hotărârea Consiliului Judeţean nr. 185 din 2020. Un proiect de hotărâre în acest sens se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a deliberativului judeţean, demersul survenind constatării că o parte dintre conducătorii auto care staţionează în parcarea în cauză nu au „interes strict” la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, ci, mai degrabă, îşi rezolvă problemele pe care le au la instituţiile publice din preajma acestuia. „Propunerea de reducere a timpului de staţionare este motivată de faptul că, prin acordarea unui timp de staţionare de 30 de minute, se aglomerează parcarea. Un timp de staţionare de 15 minute este de suficient pentru preluarea pacienţilor externaţi, ridicarea rezultatelor analizelor medicale, precum şi în alte situaţii” susţine conducerea SJU într-o adresă către CJ.  De cealaltă parte, solicitarea privind creşterea valorii abonamentului la 100 de lei de persoană şi lună este justificată prin aceea că sumele adunate trebuie să acopere cheltuielile cu întreţinerea de acces, dar şi contravaloarea serviciilor pentru întreţinerea spaţiilor de parcare şi aleilor. Reducerea valorii abonamentului a fost solicitată de sindicatele „Sanitas” şi „Solidaritatea Sanitară”, acesta din urmă considerând că taxa este una discriminatorie, din moment ce nu este aplicată şi salariaţilor altor instituţii publice din municipiul Suceava. „Sanitas” a invocat faptul că, în ţară, tariful lunar nu este mai mare de 50 de lei. În luna iunie 2020, sindicaliştii susţineau că menţinerea unui nivel mărit al acestuia implicând utilizarea de către cadrele medicale a transportului în comun, ceea ce, în contextul epidemiologic COVD-19, ar reprezenta un factor de risc. În august 2018, Consiliul Judeţean Suceava aproba introducerea taxei de parcare în curtea unităţii sanitare din reşedinţa de judeţ, pentru prima oră trebuind să se achite 5 lei, iar pentru fiecare 60 de minute în plus, câte 1 leu.            Aplicarea taxei de parcare la Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava a fost suspendată pe fondul declarării, pe 16 martie 2020, a stării de urgenţă cauzată de răspândirea infecţiei cu SARS-CoV-2. 

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă acordă reducere de tarif la testarea COVID-19 în grup

>Tariful standard este de 200 de lei de persoană, însă pentru un grup de 10 până la 50 de peroane taxa este de 230 de lei, iar în cazul celor mai mari de 50 de persoane se va  achita 200 de lei

Sucevenii care vor să facă un test pentru descoperirea prezenţei SARS-CoV-2 ar putea plăti mai puţin decât până acum. Aceasta deoarece conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” s-a adresat Consiliului Judeţean, solicitând solicitat instituirea unor tarife reduse pentru serviciile medicale de testare Real Time-PCR pentru depistarea virusului COVID-19. Este vorba despre testarea la „cererea grupurilor mai mari de persoane”, un proiect de hotărâre în acest sens fiind pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de astăzi a deliberativului judeţean. Astfel, pentru grupuri formate din 10 până la 50 de persoane pentru a un singur test ar putea fi achitată o taxă de 230 de lei. de asemenea, în cazul grupurilor de peste 50 de persoane, doritorii vor plăti, fiecare, 200 de lei de test. De precizat esta faptul că, începând cu 9 septembrie 2020, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava efectuează teste pentru diagnosticarea COVID-19, inclusiv la solicitarea persoanelor fizice sau juridice care nu fac parte din categoria pacienţilor aflaţi pe lista de prioritizare. În cazul celor dintâi, taxa are valoare de 250 de lei, plata făcându-se prin ordin, virament sau transfer bancar în Trezoreria Suceava sau direct la punctul de recoltare. Validarea plăţii se face prin trimiterea unei dovezi după ordinul sau chitanţa de plată, pe adresa testarecovid19@spjsv.ro sau prin Whatsapp, la numărul 0786/017209. La prezentarea pentru recoltare, solicitantul trebuie să completeze un formular de cerere testare Covid-19, la care este anexat consimţământul informat şi acordul pentru efectuarea testului. Pe baza recomandărilor medicilor specialişti, pacienţii care se încadrează în situaţiile prevăzute de metodologie sunt testaţi gratuit. Laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava este avizat pentru efectuarea testului Real Time-PCR pentru determinarea COVID-19 prin ordinul Ministerul Sănătăţii nr. 523 din 27 martie 2020.  

 De pe 1 august

Depozitarea fiecărei tone de deşeuri pe platforma ecologică de Moara va fi mai scumpă cu aproape 15 lei   

>La fundamentarea noului tarif s-a luat în calcul creşterea cheltuielilor cu carburanţi, materiile prime şi consumabilele, cu paza şi protecţia, dar şi a celei cu salariile

Începând cu luna august, tariful pentru activitatea de depozitare deşeurilor, prestată de Asocierea Florconstruct, Fritehnic şi Ritmic Com Suceava, ar putea creşte de la 124,07 de lei pe tonă la 138,77 de lei pe tonă, respectiv cu 14,7 de lei pe tonă, la care se adaugă TVA, ceea ce înseamnă o majorare de 11,85%. Cererea de modificare a tarifului urmează a fi analizată de plenul Consiliului Judeţean în şedinţa ordinară de astăzi, prilej cu care aprobat ar urma să fie şi actul adiţional la contractul din 7 august 2019 de delegare prin gestiune a activităţii de administrare a depozitului de deşeuri, staţiei de sortare şi centrului public de colectare de la Moara. La fundamentarea noului nivel al tarifului, Asocierea Florconstruct, Fritehnic şi Ritmic Com a luat în calcul, printre altele, creşterea preţurilor la carburanţi, la apa potabilă, la materiile prime şi materialele consumabile, precum şi a cheltuielilor cu serviciile de pază şi protecţie. La acestea se adaugă cheltuielile cu lucrări impuse prin autorizaţia integrată de mediu, cum ar fi cele de supraînălţare a gardului împrejmuitor, care să împiedice răspândirea deşeurilor uşoare purtate de vânt, cât şi cele cu montarea de plăci de beton, pentru facilitarea autospecialelor de transport pe platforma de deşeuri. Totodată, menţionată este şi actualizarea cheltuielilor cu taxele şi impozitele pentru CMID Moara. De asemenea, în balanţă cântăreşte şi „creşterea nivelului de remuneraţie a personalului angajat, datorată modificărilor legislative, coroborată cu principiul eficienţei economice”. În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, salariul mediu brut al personalului care deserveşte Centrul de Management Integrat la Deşeurilor Moara este de 5.052 de lei de persoană pe lună, reprezentând un mediu net de 2.956 de lei de persoană pe lună. În anul 2020, în depozitul CMID Moara a intrat o cantitate de 120.000 de tone de deşeuri, una mai mică cu 15 % decât cea estimată de 138.000 de tone.          

 La faţa locului

Inspectorii sanitari veterinari verifică conformitatea declaraţiilor din cererile pentru subvenţiile din sectorul zootehnic


>
Verificate sunt fi crotaliile auriculare, intrările şi ieşirile de animale, registrul de tratamente medicale, respectarea regulilor de bunăstarea a efectivelor, dar şi a normelor de biosecuritate

>„Nu vrem ca oamenii să fie penalizaţi, întrucât situaţia este dificilă. De aceea apelul meu este ca aceştia să fie proactivi şi să-şi pună în regulă efectivele de animale” arată dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA Suceava

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava, alături de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava şi ai celelalte instituţii delegate demarează controlul la faţa locului în cazul cererilor unice pentru acordarea de sprijin financiar aferente schemelor de plată din campania pe anul 2021. În ceea ce priveşte DSVSA,  dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al instituţiei sucevene spune că, în 2020, eşantionul de control a fost 107 de ferme, iar cel pentru anul în curs va fi cunoscut în săptămâna aceasta, cu precizarea că inspectorilor sanitari veterinari le revin atribuţii de verificări pe linie de sănătate, vaccinare, bunăstare şi identificare a animalelor, precum şi de respectare a condiţiilor de biosecuritate în exploataţiile solicitante ale subvenţiilor europene şi de la bugetul naţional. Dr. Voloşeniuc semnalează beneficiarilor că, în cazul schemele de ajutor din sectorul zootehnic, unul dintre cele mai importante aspecte pe care se insistă este cel privind înregistrarea animalelor. În acest sens, este bine ştiut că animalele din exploataţie trebuie să aibă ambele crotalii auriculare, iar acolo unde acestea lipsesc, este necesar ca fermierul să ia legătura cu medicul veterinar de circumscripţie, pentru a le comanda şi aplica. Şeful DSVSA atrage atenţia că, în funcţie de constatările făcute şi deficienţele constatate de către inspectorii sanitari veterinari, APIA este instituţia care poate aplica penalităţi la plata sprijinului financiar stabilit prin schemele de plată.             „Noi suntem cei care doar constată, penalizările fiind stabilite de APIA. Nu vrem ca oamenii să fie penalizaţi, întrucât situaţia este dificilă. De aceea apelul meu este ca aceştia să fie proactivi şi să-şi pună în regulă efectivele de animale” semnalează dr. Voloşeniuc. Pe lângă cele precizate, fermierii trebuie să completeze la zi, în registrul de fermă, intrările şi ieşirile de animale, dar şi să deţină registrul de consultaţii, tratamente administrate şi intervenţii sanitare veterinare asupra efectivelor, în primul rând în exploataţiile autorizate.

În ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, inspectorii sanitari veterinari suceveni se vor axa pe verificarea modului de asigurare a spaţiilor suficiente de cazare, dar şi a cantităţilor de apă, în special în intervalele cu temperaturi ridicate. Normele sunt impuse de Uniunea Europeană, adoptate de prin ordine ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi hotărâri de guvern, monitorizarea aplicării acestora revenind Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.    

„Crescătorii ştiu foarte bine că dacă nu au animale sănătoase, nu au nici producţie. Nu este vorba despre lucruri extraordinare, dar există un set obligatoriu de norme pentru cei care doresc să beneficieze de aceste subvenţii. Bineînţeles că pot fi crescute animale şi în caz contrar, cu condiţia respectării normelor sanitare veterinare în vigoare” a explicat dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava.   

 

Utilaje şi echipamente pentru situaţii de urgenţă printr-un proiect comun Suceava-Cernăuţi

>Lider de proiect este Consiliul Judeţean, cu o finanţare nerambursabilă de peste 300.000 de euro achiziţionate urmând a fi achiziţionate echipamente pentru alpinism, staţii de tratare a apei, motopompe, bărci cu motor, cât şi un excavator modern

Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Administraţia pentru Protecţie Civilă a Populaţiei a Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi şi Agenţia pentru Inovare şi Dezvoltare Cernăuţi au promovat, în vederea accesării finanţării nerambursabile europene, Proiectul „Siguranţă şi protecţie-Factori comuni în cooperarea transfrontalieră (SafeProt)”. Printre activităţile proiectului, prevăzută este dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava cu un excavator modern cu remorcă cu 3 axe, a unei staţii pentru tratare a apei, dar şi a mai multor echipamente pentru alpinism. Pe lângă înfiinţarea unui sistem de alertare  a populaţiei, de echipamente de alpinism şi staţii de tratare a apei, la partea ucraineană vor ajunge şi motopompe şi bărci cu motor. Cererea de finanţare a fost înaintată de Consiliul Judeţean Suceava, în calitate de partener-lider, documentaţia parcurgând toate etapele şi aflându-se în faza de contractare. Potrivit acesteia, valoarea proiectului este de 302.843 de euro, respectiv de aproximativ 1,49 milioane de lei, contribuţia Consiliului Judeţean Suceava fiind de 30.285 de euro, echivalentul a aproape 150.000 de lei.  Proiectul a fost depus în cadrul Proiectului Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020, Prioritatea 4.2 „Sprijinirea activităţilor comune pentru prevenirea dezastrelor naturale, a celor provocate de om, precum şi acţiunilor comune în situaţii de urgenţă”, Apelul 2 „Proiecte soft”. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectului „Siguranţă şi protecţie-Factori comuni în cooperarea transfrontalieră (SafeProt)” şi a cheltuielilor aferente se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare lunare a deliberativului judeţean.  

 

O sută de elevi din 14 judeţe la Olimpiada de astronomie şi astrofizică de la USV

Ieri a debutat, la Suceava, Olimpiada de astronomie şi astrofizică a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu respectarea unor norme drastice de protecţie pandemică, anunţă, printr-un comunicat de presă, unitatea academică suceveană.   Competiţia se desfăşoară on site, pentru a pune în valoare elevii capabili să facă performanţă în cadrul unei discipline care nu se găseşte în curriculumul şcolar, cât şi în vederea stabilirii componenţei loturilor olimpice naţionale ale României la olimpiadele internaţionale din acest an.  La Olimpiadă participă aproximativ 100 de elevi din 14 judeţe, selectaţi la etapele judeţene ale competiţiei, împărţiţi pe două categorii de vârstă, juniori, gimnaziu şi seniori, liceu. Probele se desfăşoară marţi şi miercuri, în amfiteatrele Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor și ale Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management. Manifestarea este finanțată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și organizată în colaborare cu Societatea ştiințifică „Cygnus”. Echipa de coordonare este formată din prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector al USV, prof. dr. Petru Crăciun, inspector de fizică în cadrul ISJ Suceava, prof. Victor Șutac, președintele Societății Științifice „Cygnus” și lect. dr. Cristian Pîrghie, directorul Observatorului USV. „Deși astronomia și astrofizica nu fac parte din disciplinele curriculumului școlar din gimnaziu sau liceu în România, există numeroase cercuri și ateliere organizate în instituțiile de învățământ din întreaga țară, în care elevii pot face performanță sub coordonarea unor profesori de valoare. Performanța elevilor români este validată anual de medaliile obținute la olimpiadele internaționale, România clasându-se an de an printre țările cu cele mai frumoase rezultate internaționale” se arată în comunicatul de presă al Universităţii „Ştefan cel Mare. În vederea pregătirii, lotul olimpic român care reprezintă ţara noastră la Olimpiada internaţională de astronomie și astrofizică este coordonat de prof. Petru Crăciun și se reunește anual la Suceava. Printre elevii care au obținut în ultimii ani medalii internaționale importante se numără și cei din judeţul  Suceava. 

24 iulie 2021

 

Echipamente de monitorizare de decor la iazurile de decantare ale fostelor uzine de preparare a minereurilor din judeţul Suceava

  • >Obiectivele în cauză
    au
    fost dotate cu piezometre, înclinometre şi cu sisteme „Data Logger” de înregistrare a datelor, însă, „momentan, acestea nu sunt funcţionale”
  • >Stabilitatea depozitelor de steril uzinal din judeţ va fi supusă verificărilor unui expert tehnic autorizat, cu „punerea în funcţiune a sistemului de monitorizare”

Mai multe nereguli au fost constatate la iazurile de decantare a sterilului aferente fostelor uzine de preparare a minereurilor din judeţul Suceava, după ce o comisie mixtă constituită prin Ordinul nr. 302 din 2021 al prefectului de Suceava, Iulian Cimpoeşu, a verificat, la faţa locului, starea tehnică a acestora. Controalele au fost făcute în intervalul 12-14 iulie, în cauză fiind iazurile Dealu Negru, Pârâul Cailor, Tărnicioara, Valea Straja, Poarta Veche, Ostra (A,B,C) şi Dumitrelu. Astfel, conform concluziilor din procesul-verbal întocmit de comisia care s-a deplasat în teren, deşi iazurile cu pricina au fost dotate cu echipamente de monitorizare, respectiv cu piezometre şi înclinometre, precum şi cu sisteme „Data Logger” de acumulare a datelor, acestea „nu sunt momentan funcţionale”. Din această categorie, exclus este iazul de decantare Ostra, care, având „o stare de stabilitate bună”, nu este echipat cu sistem de monitorizare „Data Logger”.  În vederea funcţionării în stare de siguranţă a iazurilor de decantare de pe lângă unităţile sucevene de preparare a minereurilor, reprezentanţii instituţiilor reprezentate în structura mixtă de control au dispus, prin procesul-verbal, luarea unor măsuri absolut necesare la obiectivele cu probleme.



 În consecinţă, în lipsa unor lucrări de punere în siguranţă, în cazul iazurilor de decantare Pârâul Cailor din Fundu Moldovei, Dumitrelu din Călimani şi Valea Tărnicioara de la Tarnița, un expert tehnic autorizat va verifica starea tehnică a galeriilor de subtraversare sau a celor de ocolire care preiau cursurile de apă aferente. În acelaşi context, fără excepţie, starea tehnică, respectiv stabilitatea depozitelor de steril uzinal din judeţul Suceava va fi supusă verificărilor unui expert tehnic autorizat, acţiune corelată cu „punerea în funcţiune a sistemului de monitorizare”. Totodată, la iazurile de decantare Dumitrelu și Valea Tărnicioara se vor executa lucrări de decolmatare a „greblelor antiplutitori” din spatele digurilor de capăt de pe pârâul Dumitrelu, respectiv de pe pârâul Scăldători, inclusiv de la accesului în turnurile de deversare. De asemenea, impusă este decolmatarea galeriei hidrotehnice de evacuare a apei din bazinul pârâul Dumitrelu, iar în zona de ravenare de pe iazurile de decantare Dealu Negru și Poarta Veche se vor reface gărduleţele de coastă şi se vor decolmata şanţurile de gardă. În cele din urmă, obligatorie este şi curăţarea zonei de acces la sonda inversă de pe plaja iazului Poarta Veche. „În urma expertizelor tehnice realizate, se va raporta, instituţiilor abilitate, concluziile rapoartelor privind starea de siguranţă a iazurilor de decantare. Se vor raporta rezultatele analizelor efectuate în laboratorul Conversmin, către Administraţia Bazinală de Apă Siret şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava” se reliefează într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului judeţului Suceava.

23 iulie 2021


 La solicitarea Consiliului Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă se pregăteşte de confruntarea cu valul al patrulea al pandemiei

>Dacă Secţia „Boli infecţioase” nu va mai face faţă, suport COVID-19 vor fi secţiile „Pneumologie” şi „Dermatologice”, iar la ATI vor activate 20 de paturi cu ventilatoare

>Numărul internările bolnavilor-cronic va fi limitat, intervenţiile stabilite vor fi reprogramate, putându-se, „merge până la internarea doar a pacienţilor cu urgenţe medico-chirurgicale”

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, printr-o adresă din 22 iulie a.c., a înaintat Consiliului Judeţean, la solicitarea acestei instituţii, „planul de pregătire în eventualitatea creşterii numărului de pacienţi internaţi cu SARS-CoV-2”. Potrivit sursei citate, la peste 40 de pacienţi care necesită spitalizarea, Secţia „Boli infecţioase”, cu un total de 92 de paturi, va interna şi trata în integralitate, numai cazurile diagnosticate cu infecţia cu noul coronavirus. În cea de a doua fază, respectiv în momentul în care capacitatea Secţiei „Boli infecţioase” nu va mai face faţă, deschise ca suport COVID-19 vor fi secţiile „Pneumologie”, cu 75 de paturi şi „Dermatologice”, cu 20 de paturi. Conform adresei semnate de managerul interimar dr. Alexandru Calancea şi de directorul medical interimar dr. Dimitrie Cristian Siropol, în Secţia „Anestezie, Terapie Intensivă” (ATI) - funcţională, la această dată, cu 4 paturi COVID-19, dintre care unul pentru dializă - vor fi deschise treptat, odată cu creşterea numărul de pacienţi, în funcţie de necesităţi, cele două saloane compartimentate, cu câte 8 paturi.  Măsura luată va face posibil un disponibil de 20 de paturi ATI cu ventilatoare conectate la sursă de oxigen şi cu saltele anti-escare, până la 3 paturi din acest total fiind rezervate bolnavilor COVID-19 dializaţi. De asemenea, stocurile de echipamente, materiale şi medicamente vor evaluate zilnic, în prezent existând cantităţi suficiente de materiale de protecţie, cât şi de antivirale, imunomodulatoare şi anticoagulante.  Totodată, numărul internările pacienţilor-cronic va fi limitat, intervenţiile deja stabilite vor fi reprogramate, iar în funcţie de incidenţa cazurilor pozitive de COVID-19, „se va merge până la internarea doar a pacienţilor cu urgenţe medico-chirurgicale”. „Circuitele funcţionale vor fi asigurate distinct pentru zonele COVID, non-COVID şi tampon” se arată în adresa transmisă Consiliului Judeţean de către Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, în care se mai menţionează că „în funcţie de modificările avizate, se va actualiza procedura de circuite funcţionale, cu implementarea şi instruirea personalului responsabil”.      


 

Înfrăţirea Suceava-Chişinău va fi parafată pe 14 octombrie, la hramul capitalei Republicii Moldova

>Aşa s-a convenit cu prilejul întrevederii dintre primarul Ion Lungu şi omologul Ioan Ceban din Republica Moldova

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a avut, la sfârşitul săptămânii, o nouă întâlnire de lucru cu Ioan Ceban, primarul municipiului Chișinău. Întrevederea s-a consumat la sediul la sediului administraţiei publice locale sucevene, oaspeţii din Republica Moldova făcând schimb de experienţă cu omologii lor din Suceava. „Delegaţia de specialişti veniţi de la Chișinău au purtat discuţii cu omologii lor de la Primăria Suceava, pe teme de transport public, patrimoniu, sănătate, turism, cultură, administrarea pieţelor şi altele” a anunţat edilul-şef, precizând că, în paralel, se lucrează la identificarea de proiecte europene comune transfrontaliere cu finanţare europeană, un exemplu de bună practică în acest sens fiind reabilitarea, în anii anteriori, a Cetăţii domnitorului Ştefan cel Mare din Soroca. Nu în cele din urmă, primarul Ion Lungu, a reliefat că în timpul discuţiilor s-a convenit ca parteneriatul de înfrăţire a municipiului Suceava cu municipiul Chişinău să fie semnat pe 14 octombrie 2021, zi în care este sărbătorit hramul capitalei Republicii Moldova.

Un alt parteneriat a fost perfectat în 2017, cu municipiul Soroca, Raionul Soroca din Republica Moldova.


În urma intervenţiei inspectorilor sanitari veterinari  

Îngheţată suspectată de contaminare cu insecticid, retrasă din 60 de supermarketuri, 6 staţii de carburanţi şi din două depozite din judeţul Suceava

>Cantităţile cu pricina sunt interzise la comercializare, puse sub sechestru, trimise la neutralizare şi incinerare

În urma alertei de posibilă contaminare, în judeţul Suceava au fost retrase importante cantităţi din loturi de îngheţată produsă de o companie internaţională. Potrivit dr. Mihai Voloşeniuc, director al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară, alerta a fost lansată prin sistemul „Rapid alert for food and feed”, iar retragerea, din proprie iniţiativă sau la solicitarea inspectorilor sanitari veterinari,   s-a făcut din aproximativ 60 de unităţi comerciale ale supermarketurilor cu activitate pe raza judeţului. Totodată, eliminate de la consum au fost sortimentele de îngheţată suspecte din punctele desfacere de pe lângă 6 staţii de carburanţi, precum şi din două depozite de produse alimentare. „Având alerte interne, unele supermarketuri au retras singure produsele şi le-au orientat înspre incinerare. La rândul nostru, noi punem cantităţile în cauză sub sechestru şi le trimitem la neutralizare” a subliniat şeful DSVSA Suceava. Voloşeniuc precizează că, în baza listei distribuitorilor acţiunea continuă, iar în acolo unde nu sunt identificate produsele în cauză, managerul de magazin, printr-un proces-verbal, îşi asumă inexistenţa acestora, campania de depistarea a îngheţatei cu suspiciune de contaminare urmând a fi încheiată până la sfârşitul săptămânii. „Contaminarea ar proveni dintr-un ingredient, E410, o gumă produsă din seminţele arborelui de caruba, pe care oxidul de etilenă a fost folosit ca insecticid, în Uniunea Europeană această substanţă fiind interzisă. Importul făcându-se din ţări terţe, la analize s-a depistat că nivelul oxidului de etilenă în guma de caruba era peste nivelul maxim admis. Însă, ţinând cont de faptul că în produs intră şi alte ingrediente, cantitatea este nesemnificativă. De aceea, nu se poate spune că, dacă cineva a consumat îngheţata respectivă, acela va avea şi probleme ” a precizat dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA, menţionând că retragerea de pe piaţă a fost impusă de Comisia Europeană, astfel încât să fie eliminate toate riscurile, oricât de mici ar fi acestea. Conform informaţiilor care au fost date publicităţii, compania Mars a retras de piaţă sortimente de îngheţată „Bounty”, „Twix” şi „Snickers”, din cauză că respectivul lot fi ar conţinut, într-un  produs achiziţionat de la furnizori, oxid de etilenă peste nivelurile permise de legislaţia Uniunii Europene. Important de precizat este faptul că, deşi nivelul de oxid de etilenă din ingredientul afectat este peste limitele legale valabile în Europa, compania susţine că, pentru sortimentele proprii de îngheţată, foloseşte cantităţi mici din acesta, iar drept urmare consumarea produsului nu este nocivă. De asemenea, conform companiei, „niciun alt brand sau produs ale Mars ori alte loturi din aceleaşi produse nu sunt afectate”. Cumpărătorii care au achiziţionat produse „impactate” pot beneficia de rambursarea costului acestora, dovada putând fi făcută de ambalajului sortimentului consumat.  

 Etichete care induc în eroare cumpărătorii din pieţele agroalimentare sucevene


>Pentru etichetare necorespunzătoare, doi comercianţi au fost amendaţi, iar alţii 19 avertizaţi de către inspectorii sanitari veterinari    

>Aceştia nu precizau dacă legumele şi fructele expuse sunt autohtone sau de import, arată dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava, în echipe mixte cu reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava şi Unităţii Fitosanitare Suceava au desfăşurat, în cadrul unei campanii tematice a Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării, o întreagă serie de controale la în pieţele agroalimentare şi la depozitele de legume şi fructe proaspete din judeţul Suceava. Conform  dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al instituţiei sanitare veterinare sucevene, cu prilejul descinderilor, cât şi a neregulilor constate, controlorii au întocmit 29 de procese-verbale, dintre care 6 pentru operatorii persoane juridice şi 24 la operatorii persoane fizice. În ceea ce priveşte etichetarea corectă în momentul comercializării a tuturor cantităţilor de legume şi fructe autohtone, a celor provenite din comerţul intracomunitar sau din import dinţări terţe, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava au dat două amenzi de câte 100 de lei fiecare. În urma deficienţelor constatate, comercianţilor şi producătorilor li s-au aplicat şi 19 sancţiuni contravenţionale cu avertisment. „Sancţiunile s-au dat pe fondul nespecificării de către comercianţi a originii legumelor sau fructelor, dacă sunt autohtone sau de import, existând posibilitate inducerii în eroare a cumpărătorilor” arată şeful DSVSA Suceava.

  Obiective au fost cele privind asigurarea în pieţele agroalimentare a spaţiilor de minim 40% pentru producătorii autohtoni, marcate şi semnalizate corespunzător, iar, „lucru îmbucurător”, verificările au evidenţiat că, în judeţ, comercianţii deţinători de atestat de producător au parte de această facilitate. În scopul atestării originii şi trasabilităţii, controlorii DSVSA s-au axat şi pe verificări privind existenţa documentelor fiscale de provenienţă  a legumelor şi fructelor proaspete. Potrivit dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava, pe durata acţiunilor din teren s-au depistat deficienţe ţinând de neaplicarea vizei aferente anului 2021 pe fila din carnetul de comercializare; completarea sporadică sau necompletarea filelor din carnet cu produsele transportate în piaţă, cât şi cu privire la aceea că „persoana prezentă la vânzare nu era trecută în carnetul de comercializare”. În cadrul campaniei de controale au fost verificate şi 3 depozite de legume şi fructe proaspete din zona Şcheia, însă la acestea nu au fost constatate abateri de la prevederile legale în vigoare. 

22 iulie 2021

 

Douăzeci de calculatoare performante au ajuns la copiii si tinerii din sistemul sucevean de asistenţă maternală

>Astfel, lipsa echipamentelor IT nu va mai fi un impediment pentru participarea la şcoala on line, permiţându-le acestora „să îşi îmbunătăţească performanţele şi să fie conectaţi în permanenţă cu colegii şi profesorii”

În scopul facilitării accesului la educaţia on line,  Fundaţia „Te aud România”, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, au echipat cu calculatoare, în cadrul Proiectului „O şansă pentru fiecare”, 20 de copii şi tineri aflaţi plasament la asistenţi maternali profesionişti sau la rude ori persoane fără grad de rudenie, informează Georgeta Nadia Crețuleac, director executiv al DGASPC Suceava, accentuând că acţiunea se desfăşoară „în contextul vremurilor pe care le parcurgem împreună”. „Acest proiect a dat şansa celor 20 de copii şi tineri din reţeaua de asistenţă maternală, care au primit computere performante în dotare, să îşi îmbunătăţească performanţele şi să fie conectaţi în permanenţă cu colegii şi profesorii, pe perioada în care cursurile s-au desfăşurat on line, din cauza situaţiei de alertă în care ne aflăm. Recunoștință tuturor celor implicaţi în acest proiect şi le dorim mult succes în viitoarele proiecte!” a declarat Georgeta Nadia Crețuleac, şefa DGASPC. În perioada ianuarie-iunie a acestui an, Fundaţia „Te aud România” şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au derulat, Proiectul „O şansă pentru fiecare”, un proiect educaţional menită a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile. Fundaţia „Te Aud România” este unul dintre laureaţii programului „Dăm click pe România”, organizat de Asociaţia „Ateliere fără frontiere” şi implementat cu sprijinul Kaufland România şi OMV Petrom. Laureații au fost aleşi, pe baza evaluării proiectelor depuse, de către o comisie alcătuită din reprezentanţi ai „Ateliere fără frontiere” şi ai partenerilor ediţiei din acest an. Comisia a urmărit relevanţa, impactul, fezabilitatea şi sustenabilitatea proiectelor depuse de către candidaţi. Asociaţia „Ateliere fără frontiere” a anunţat laureaţii Programului „Dăm click pe România 2020” şi a adăugat 122 de şcoli şi de organizaţii selectate pentru a beneficia de 2.000 de calculatoare, astfel încât lipsa echipamentelor IT să nu mai fie un impediment pentru participarea la şcoala on line, dar şi în vederea susţinerii iniţiativelor locale de integrare şi educaţie.