30 noiembrie 2011

Răposaţii din Iţcani nu vor mai fi înmormântaţi în pământ mlăştinos

Lucrările la noul cimitir din cartierul Iţcani vor începe anul viitor, face public şeful administraţiei municipiului Suceava, Ion Lungu. Lucru posibil după ce, prin Legea nr. 203 din noiembrie, legiuitorul a modificat actul normativ prin care municipiul Suceava primisese, prin transfer, de la Staţiunea de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă, un total de 12 hectare de teren, în două suprafeţe aflate la ieşirea din municipiul Suceava înspre Fălticeni, respectiv în cartierul Iţcani, pe strada „Grigore Alexandre Ghica”. Modificarea a venit pe fondul necesităţii schimbării încadrării cadastrale iniţiale, cele 3 hectare atribuite anterior fiind într-o zonă cu surplus de umiditate şi improprie amenajării unui nou spaţiu de înmormântare pentru iţcăneni. „Oamenii de acolo au avut dreptate. Iniţial s-a dat o lege prin care s-au aprobat 3 hectare de teren într-o zonă mlăştinoasă, la capătul iazului Lipoveni. Am făcut eforturi împreună cu ei şi deputatul Sanda Maria Ardeleanu, care a fost la preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, reuşindu-se schimbarea amplasamentului”, evidenţiază primul gospodar al urebei, care informează că noua locaţie a viitorului cimitirului se află pe marginea DE 85, înspre Siret. Primarul Ion Lungu că, după finalizarea amenajărilor, la noul cimitir vor primi zone distincte de înhumare toate confesiunile din cartier.

Zona metropolitană Suceava are certificat de naştere

• Edilul şef sucevean, Ion Lungu, precizează că ţinta este accesarea de finanţare în intervalul 2014-2020, în acest sens urmând a fi aprobată şi o strategie care coincide cu „şeptenalul” Uniunii Europene

Tribunalul Suceava a acordat personalitate juridică Asociaţiei intercomunitare „Zona metropolitană” Suceava. Anunţul aparţine primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, care spune că structura va avea o primă întâlnire în plen la finele primei decade a lunii viitoare. „Avem certificat de naştere pentru această zonă metropolitană, de ceea îmi doresc ca, cel mai probabil, pe 9 decembrie, să avem prima întâlnire a organismelor de conducere. Cu această ocazie vom discuta principiile de organizare, în aşa fel încât la începutul lui 2012, după ce creionăm bugetele proprii, fiecare localitate să vină cu propunerile de proiecte pe care le are pe partea de investiţii. Acolo unde există compatibilităţi între localităţi, vom vede cum, în colaborare, vom derula anumite proiecte”, a declarat şeful executivului sucevean. Edilul şef sucevean precizează că ţinta este accesarea de finanţare în intervalul 2014-2020, în acest sens urmând a fi aprobată şi o strategie care coincide cu „şeptenalul” Uniunii Europene. Ion Lungu subliniază că deja există proiecte care se vor derula în comun, precum zona de agrement „Bucovina Golf resort” şi infrastructura rutieră de la Mitocul Dragomirnei, energia verde de la Salcea, aducţiunea de gaze naturale de la Adâncata şi cartierul de pe Dealul „Tătăraşi”-Ipoteşti. Bazele Asociaţiei intercomunitare „Zona metropolitană” Suceava au fost puse pe 24 ianuarie anul acesta, din aceasta făcând parte municipiul Suceava, alături de oraşul Salcea şi comunele Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara Pătrăuţi şi Bosanci. Această din urmă comună a aderat la noua structură după votul negativ de intrare dat de Consiliul Local la comunei Şcheia. Organele de conducere ale Asociaţiei sunt Consiliul de Administraţie, Consiliul Director şi Cenzorul. Consiliul de administraţie are 57 de membri din rândul consilierilor locali ai localităţilor componente, din Consiliul Director făcând parte cei 7 primari. Preşedintele Asociaţiei este primarul de Suceava, Ion Lungu, în calitatea sa de edil şef al celei mai mari unităţi teritorial-administrative din componenţă.

Amenzi aplicate de ani buni şi în valoare de milioane de lei, neintrate  încă în vistieria municipiului Suceava

• La audienţe vin oameni care vor să achite obligaţiile de plată, însă doar în condiţiile în care sunt iertaţi de majorări

• Primarul Lungu recomandă datornicilor să profite de noile prevederi privind anularea penalităţilor, în caz contrar municipalitatea urmând a trece la executarea silită

Municipalitatea suceveană are de încasat din amenzi, atât de la persoanele fizice, cât şi de la cele juridice, sume de ordinul zecilor de miliarde de lei vechi, a arătat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Cu toate că s-a declarat satisfăcut de gradul de realizare a veniturilor la bugetul local, ocupantul fotoliului din Areni este nemulţumit de neplata sancţiunilor contravenţionale, dar şi a majorărilor aferente acestora, precum şi altor obligaţii fiscale. „Chiar dacă spuneam că sunt mulţumit, cât de cât, de modul de execuţie a bugetului local, cu acele încasări de peste 90%, totuşi avem foarte multe restanţe. Iniţial, am făcut referire la taxele şi impozitele pe proprietate, însă există destul de mari restanţe la amenzi, care sunt de ordinul a zeci de miliarde de lei vechi. În plus, la acestea se adaugă majorările şi penalităţile de întârziere, care de asemenea trebuiau să se facă venituri la bugetul locale, ”, declară Lungu. Edilul şef al Sucevei face cunoscut că în întâmpinarea datornicilor vine Ordinul nr. 2842 din 22 noiembrie 2011 al Ministerului de Finanţe, privind onorarea unor obligaţii fiscale accesorii(majorări de întârziere) administrate de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale. Astfel, actul normativ amintit prevede anularea a 50% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale, dacă acestea din urmă şi cota de 50% din majorările de întârziere, calculate până la data plăţii, sunt onorate sau compensate până la 31 decembrie 2011. De asemenea, prevăzută este ştergerea a 25% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale, cu condiţia ca atât plăţile principale, cât şi partea de 75% din majorările de întârziere, să fie achitate până la 30 iunie 2012. Şeful administraţiei locale le recomandă datornicilor să profite de noile prevederi, în caz contrar municipalitatea urmând a trece la executarea silită. „Aceste prevederi sunt destul de importante. Nu ascund faptul că vin oameni la audienţe care spun că vor face tot posibilul pentru achitarea restanţelor, obligaţiilor de plată către Primărie, însă doar în condiţiile în care sunt iertaţi de majorări. Ca atare, aş face un apel la sucevenii care se ştiu că se află în asemenea situaţie, să vină să depună cereri, iar în conformitate cu ordinul amintit, în 5 zile Primăria le va da, dacă totul este în ordine, decizie de anulare a penalităţilor”, a explicat primarul Ion Lungu, menţionând că actul normativ se adresează inclusiv persoanelor fizice.

„Arcuri de triumf”, de 100.000 de lei fiecare, la intrările în municipiul Suceava

• „Suceava este poarta de intrare în Bucovina, care, la rându-i, este Ţara Fagilor”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu

• „Moda porţilor” a fost introdusă de către Gheorghe Flutur, care, la aniversarea celor 48 de ani, şi-a montat la birou o poartă tradiţională bucovineană sculptată în lemn

Porţi de intrare în municipiul Suceava de circa 100.000 de lei fiecare intenţionează să comande şi să monteze conducerea administraţiei locale începând de anul viitor, a anunţat edilul şef Ion Lungu, ieri, într-o conferinţă de presă. Lungu a subliniat că amenajări similare există în ţările UE, cât şi în România, şi că nu vrea să se zgârcească la bani, astfel încât, „până la urmă, să iasă un lucru bun”. „Vrem să face o poartă de intrare în municipiul Suceava, arhitecţii având un proiect în acest sens. Eu zic că este ceva interesant”, a spus Lungu, adăugând că modul în care va arăta noul obiectiv distinctiv va fi supus dezbaterii publice. Potrivit primarului, poarta va avea o structură metalică îmbrăcată în lemn de nuanţă maro şi care va fi implantată cu spoturi luminoase. „Suceava este poarta de intrare în Bucovina, care, la rându-i, este Ţara Fagilor. Aşa cum s-a sesizat, această poartă dă impresia unui arc de triumf”, a reliefat primarul Ion Lungu, precizând că, în bugetul pe 2012, vor fi prinşi bani pentru realizarea a măcar unei porţi de acest gen, la intrarea în Suceava pe DE 85 dinspre Fălticeni. În zonă, Bulevardul „Sofia Vicoveanca” ar urma să fie lărgit de la două la patru benzi de circulaţie, două dintre acestea urmând trece pe sub poartă, iar altele două prin lateral.

„Moda porţilor” în judeţul Suceava a fost introdusă de către preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care, la aniversarea celor 48 de ani, în iulie 2008, după accederea în funcţie, şi-a inaugurat biroul renovat din Palatul Administrativ. Cu acest prilej, la intrarea în secretariat şi, respectiv, în biroul şefului executivului judeţean, a fost montată o poartă tradiţională bucovineană sculptată în lemn. Gheorghe Flutur a declarat că aceasta este menită să ofere o notă distinctivă de personalitate şi că a intenţionat să dea holului Consiliului Judeţean „intimitatea unei case bucovinene”

Paveliada cuprinde tot oraşul

• Înlocuite sunt şi pavele încă viabile, montate, în faţa sediului executivului, doar cu câţiva ani în urmă

• Primarul Lungu spune că pavelele erau deja „ciupite” şi că acestea vor fi folosite la trotuarele de pe „Gheorghe Doja”

Pavele de pe trotuarele din prejma Primăriei sunt înlocuite, deşi acestea erau încă în bună stare. Primarul Ion Lungu a declarat ieri că scoaterea pavelelor este pe deplin justificată, operaţiunea fiind prevăzută în proiectul european de reabilitarea a magistralei rutiere principale şi a altor 14 străzi din municipiul reşedinţă de judeţ. Lungu precizează că vechile pavele de culoare gri dădeau semne de uzură şi că, în plus, nu s-ar fi cuvenit ca, în faţa uneia dintre cele mai vizibile instituţii ale municipiului, trotuarele să nu fie primenite. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în imediata apropiere, au fost „plantate” pavele noi, într-o nuanţă de grena. Primul gospodar a mai ţinut să a precizeze că pavele sacose nu vor fi aruncate, ci vor fi folosite la reparaţii. „În faţa Primăriei şi vizavi de aceasta, pavele au fost puse în urmă cu aproximativ 6 ani. Unele dintre ele sunt mâncate, ciupite, iar prin înlocuirea acestora câştigăm de două ori. O dată, cu bani europeni din cadrul programului de reabilitare a străzilor modernizăm trotuarele în zona Primăriei, care trebuie să fie emblema oraşului. Punem pavele noi, astfel încât toate să fie de aceeaşi culoare, şi nu unele grena, iar altele gri. Pe de altă parte, pavele scoase sunt inventariate şi duse la Direcţia Domeniului Public, unde avem pază. Pe acestea le vom refolosi în primăvară, pentru că pot fi întoarse pe partea cealaltă, care nu este uzată”, relevă edilul şef, Ion Lungu, menţionând că, în acest mod vor fi reparate şi trotuarele de pe marginea străzii „Gheorghe Doja”, arteră care face legătura între cartierele Burdujeni şi Iţcani.

Consiliul Judeţean a economisit la salarii 350.000 de lei

• Aeroportului “Ştefan cel Mare” Suceava i s-au „retras” subvenţii de 1,9 milioane de lei, ambele sume trecând la Fondul de rezervă

• Graţie transferului, 67 de consilii locale care se află în situaţii de extremă dificultate au primit ajutoare financiare de 2,33 milioane lei

Consiliul Judeţean Suceava a anulat, prin rectificare, suma de 350.000 lei prevăzută iniţial pentru cheltuieli de personal. Potrivit proiectului de hotărâre de pe ordinea de ieri a şedinţei deliberativului, anularea creditelor bugetare de la capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, este motivată de faptul că, în execuţie, cheltuiala cu salariile s-a dovedit a fi mai mică faţă de fundamentarea bugetului judeţean. De anulare de credite bugetare cu titlu de subvenţie are parte şi Regia autonomă Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava. Valoare „retragerii” este de 1,9 milioane de lei, iar cauza ar consta în schimbările legislative referitoare la finanţarea aeroporturilor. Cele două sume au mers în Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean. Ca urmare a transferului, „rezerva” a ajuns la 3,54 milioane lei, 67 de consilii locale din judeţ, care se află în situaţii de extremă dificultate, primind ajutoare financiare de 2,33 milioane de lei.

Conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza regimul creditelor bugetare. În condiţiile în care anumite sarcini bugetare nu mai sunt valabile, „motivat de prevederi ale dispoziţiilor legale sau din alte cauze”, respectivii ordonatori propun deliberativului anularea creditelor cu pricina. Termenul limită pentru aplicarea normelor legale este 10 decembrie a fiecărui an bugetar. Conform legislaţiei în vigoare, cu creditele bugetare anulate se majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor deliberative.

Iarna acesta,

Aproape 250 km de drumuri judeţene nu vor fi deszăpezite decât în situaţii extreme

• În cazul acestora, cheltuielile sunt considerate mari şi nejustificate din punct de vedere economic

• Pe 117 km de drumuri judeţene se va interveni cu doar mijloace locale sau numai în caz de necesitate

În jur de 241 km din cele 1048 km de drumuri de rang judeţean nu se bucura de prea mare atenţie la iarnă. Cel puţin aşa prevede o hotărâre a deliberativul judeţean, referitoare la protecţia drumurilor publice pe timp de iarnă, combaterea lunecuşului şi înzăpezirii, precum şi la încadrarea căilor de comunicaţie judeţene pe niveluri de viabilitate. Potrivit actului normativ de interes judeţean amintit, porţiunile de drumuri judeţene amintite se încadrează în nivelul IV de viabilitate, care se referă sectoarele cu trafic redus. Astfel, în cazul acestora cheltuielile cu menţinerea stării de viabiliate sunt mari şi nejustificate din punct de vedere economic, iar în acest sezon rece nu se va interveni decât în condiţii extreme. Nivelul III de viabilitate, în lungime de aproximativ 117 km, are în vedere drumurile judeţene pe care se va interveni cu mijloace locale sau doar în caz de necesitate. Având în vedere resursele financiare reduse, pe acestea se va acţiona doar în situaţii deosebite sau numai la redeschiderea definitivă, respectiv odată cu desprimăvărarea. Cel de al doilea nivel de viabilitate, circa 560 km, include drumurile judeţene care leagă centrele de comune de oraşele cele mai apropiate, centrele de comune între ele, precum şi căile de comunicaţie care „înţeapă” drumurile naţionale sau fac legătura cu frontiera de stat. În această categorie sunt cuprinse, de asemenea, şi şoselele de pe traseele turistice importante. Drumuri judeţene în lungime de peste 130 km sunt încadrate în nivelul întâi de viabilitate, aici intrând legăturile rutiere cu judeţele învecinate, ale zonelor populate între ele şi care nu pot fi aprovizionate pe rute ocolitoare, precum şi drumurile către agenţii economici importanţi, la care trebuie să aibă acces forţa de muncă. În primul nivel de viabilitate se încadrează şi şoseaua înspre Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava.

PRM Suceava ia apărarea câinilor vagabonzi


Organizaţia judeţeană Suceava a Partidului România Mare, prin vocea vicepreşedintelui Vasile Cerlincă, se pronunţă împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân. Acesta a declarat, într-o conferinţă de presă, că în timp ce reglementările europene interzic respectiva practică, în România s-a dat liber la „omorârea sălbatică a unor animale nevinovate”. „În Uniunea Europeană nu există aşa ceva. Nici într-o ţară câinii nu sunt omorâţi, guvernanţii noştri nevoind să găsească bani pentru construirea de adăposturi în care aceste animale să fie îngrijite. Aceştia sunt nişte oameni fără suflet şi care urăsc animalele. Ce vină au câinii care sunt aruncaţi fără milă în stradă?”, s-a întrebat retoric Cerlincă. Afirmaţiile vicepreşedintelui Vasile Cerlincă survin aprobării, în Camera Deputaţilor, a Legii câinilor fără stăpân, act normativ care prevede ca eutanasierea să fie decisă de administraţia locală după consultarea cetăţenilor din localitate. Reamintim că, până la finele acestui an, Consiliul Local Suceava va aproba strategia pentru gestionarea caninelor comunitare, consultarea locuitorilor urbei la adunările generale a asociaţiilor de proprietari terminându-se odată cu luna februarie 2012. Ulterior se va proceda la inventarierea caninelor vagabonde, la jumătatea anului viitor trebuind a fi dat în folosinţă un nou adăpost, care va fi populat lui în toamnă. Primarul Ion Lungu a accentuat că varianta eutanasierii va fi luată în calcul doar în cazul câinilor bolnavi incurabil şi a celor periculoşi, procedura fiind aprobată doar de o comisie formată din reprezentanţi ai asociaţiilor pentru protecţia animalelor, Primăriei şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

28 noiembrie 2011

Datorită secetei, Termica furnizează suplimentar energie electrică în sistemul energetic naţional

• Pe fondul problemelor cu care se confruntă hidrocentralele, până acum CET a livrat 6Mwh, pe durata a 3 zile, între orele 9.00-22.00

• Lucrul şi cu al doilea grup este puţin probabil, licitarea, contractarea şi aprovizionarea cu cantităţile necesare de cărbune durând 3 luni

Scăderea nivelurilor apelor curgătoare din ţară poate fi oarecum binevenită pentru societatea de termoficare suceveană Termica. Aceasta în condiţiile în care cantităţile de energie electrică produse în hidrocentrale au scăzut dramatic, iar deficitul se cere a fi acoperit inclusiv din centrale electrice de termoficare(CET), cum este şi cazul celei de la Suceava. Silviu Gemănari, directorul general al firmei care administrează centrala în cogenerare din Lunca Sucevei, declară că, până acum, Termica a livrat în sistemul energetic naţional doar 6Mwh, pe durata a 3 zile, între orele 9.00-22.00. Şeful societăţii spune că, acum, CET lucrează doar cu un singur grup, cauzele fiind atât disponibilizarea a mai multor lucrători, în urmă cu circa 2 ani, cât şi consumul redus de agent termic la populaţie şi agenţii economici. „În condiţiile în care temperaturile atmosferice sunt ridicate, iar consumul de energie termică este mic, lucrăm cu un randament destul de slab. De aceea, nu ne-am putea permite şi pornirea celui de al doilea grup, astfel încât să furnizăm mai multă energie electrică în sistemul energetic naţional. Dar se pare că nici nu se pune problema, deoarece acoperirea deficitului de energie electrică se face, prioritar, de la marile grupuri din ţară, în cazul centralelor de genul celei de la Suceava neexistând contracte ferme pentru livrarea de supliment de energie electrică în perioadele de criză”, subliniază Liviu Gemănari. Pe de altă parte, lucrul şi cu al doilea grup al CET nu ar fi posibil, licitarea, contractarea şi aprovizionarea cu cantităţile necesare suplimentare de cărbune durând chiar şi 3 luni. Termica a pornit primul grup al CET la 15 octombrie, contractul de livrare a celor 26 Mwh în sistemul energetic naţional trebuind a fi prelungit odată cu începutul lui ianuarie 2012.

• Termica deţinea o cotă de 0,4 % din producţia furnizată în reţele de către unităţi producătoare de energie electrică „dispecerizabilă”

Obiectul de activitate al Termica este producerea şi livrarea energiei electrice în sistemul energetic naţional, producerea energiei termice în scopul asigurării necesarului de energie termică solicitat de consumatorii urbani şi consumatorii industriali, producerea de apă tratată, dedurizată şi demineralizată, transportul şi distribuţia energiei termice sub formă de apă fierbinte necesară încălzirii şi preparării apei calde menajere pentru întreg municipiul, activitatea fiind concesionată de la Consiliul Local încă din anul 2000. Firma are în structura organizatorică şi funcţională Centrala Electrică de Termoficare(CET), cu funcţionare pe huilă şi puterea electrică instalată de 100 Mwh şi o capacitate termică instalata de 626,3 Mwt , precum şi Centrala Termică(CT2) pe hidrocarburi, cu o capacitate termică instalată de 320,55 Mwt. În acest context, în 2010, unitatea a funcţionat cu cele două capacităţi de producţie 4616 ore, comparativ cu 4702 ore cu un în urmă. Cantitatea de energie electrică produsă s-a diminuat de la an la an, scăzând de la 339.091 Mwh în 2006, la 226.311 Mwh în 2010. La fel, în acelaşi interval, energia electrică livrată în sistemul energetic naţional a „căzut” de la 269.095 Mwh la 170.948 Mwh. Termica Suceava deţinea o cotă de 0,4 % din producţia de energie electrică livrată în reţele de către unităţi producătoare de energie electrică „dispecerizabilă”.

Cadrele didactice sucevene au asigurate salariile şi pe luna decembrie

Dascălii suceveni pot să stea liniştiţi, pentru că îşi vor lua salariile şi pe luna decembrie. Asigurarea fondurilor necesare survine unei rectificări a bugetului local cu 4,23 milioane de lei, bani veniţi de la Centru. Primarul Ion Lungu susţine că banii vor asigura remunerarea integrală a cadrelor didactice din reşedinţa de judeţ până la finele anului 2011. „Este vorba despre o rectificare privind asigurarea salariilor la profesori, cu 4,23 milioane lei, sumă care asigură plata integrală pe luna decembrie”, a declarat edilul şef. Legislaţia privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitare de stat, pe baza standardelor de cost pe elev sau preşcolar, stipulează că în cazul în care fondurile prevăzute iniţial nu sunt acoperite cu alocările din sumele defalcate din TVA, Ministerul de Finanţe, poate proceda la redistribuiri ale drepturilor de personal. Suplimentarea a fost operată la subcapitolul sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate de la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, în urmă cu o lună fiind operat încă un rectificativ pentru asigurarea necesarului de salarizare a dascălilor aferent lunii noiembrie. În urmă cu mai puţin de două săptămâni, prefectul Sorin Arcadie Popescu făcea cunoscut că judeţului Suceava i-a fost alocată, de la bugetul de stat, suma de 8,569 milioane lei, în acest mod fiind acoperit suplimentul pentru achitarea drepturilor salariale stabilite prin lege, pe întreg anul 2011, inclusiv a contribuţiilor aferente remuneraţiilor.

Sute de suceveni se bucură de căldură în apartamente pentru prima dată în acest sezon rece

Proprietarii din trei blocuri de pe strada „Jean Bart” din cartierul Burdujeni vor avea parte, pentru prima dată în acest sezon rece, de căldură în apartamente, anunţă viceprimarul Lucian Harşovschi. În cauză sunt sucevenii de la Asociaţia de proprietari nr. 75, care au adunat o datorie de 130.000 către Termica. La aceasta din urmă se adaugă şi o delapidare făcută de fostul administrator, în valoarea de tot de încă pe atâta, bani care trebuiau să ajungă, la fel, în conturile firmei de termoficare. „Am stat de vorbă cu proprietarii, care au reuşit să depună la Termica un avans de 10.745 de lei. Astfel, după această operaţiune, va fi umplută instalaţia şi toate cele 3 blocuri vor primi agent termic”, subliniază adjunctul şefului administrativului local. În acelaşi timp, după o lungă perioadă de întrerupere, abonaţii de la Asociaţia nr. 55 MES, vor avea, şi ei, încălzire în sistem centralizat. Aceştia au reuşit să cumuleze debite de 65.900 de lei, autorităţile locale recomandându-le să-şi mai achite de facturile restante. Cele două asociaţii au restanţe şi către societatea de utilităţi comunale ACET, prima dintre ele datorând, pentru apa rece consumată, 7500 de lei, iar a doua-8600 de lei. Lucian Harşovschi spune că proprietarii de bună credinţă vor contracte individuale cu ACET şi Termica, astfel încât să nu fie debranşaţi laolaltă cu rău-platnicii. Din păcate, contorizarea pe verticală presupune montarea de gigacalorimetre şi contoare de apă caldă şi de apă rece la fiecare apartament, investiţia care revine unui singur proprietar şi care trebuie suportată din buzunarul propriu, fiind una foarte mare.

Sancţiuni la operatorii de înlocuire a pneurilor, vulcanizări şi spălătorii auto

Amenzi de 24.500 de lei au dat lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava în urma unei campanii de verificări la operatorii economici care prestează servicii de reparaţii auto, ajustare şi înlocuire a pneurilor, vulcanizări şi spălătorii auto. Potrivit inspectorului şef Ionuţ Radu Creţuleac, obiectivul principal al acţiunii a fost verificarea condiţiilor de muncă şi a modului în care sunt respectate prevederile legale privind relaţiile de muncă şi securitatea şi sănătate în muncă aplicabile în sezonul rece pentru lucrătorii angajaţi în unităţile amintite. ITM a desfăşurat controale inopinate cu echipe mixte, respectiv cu un inspector din domeniul relaţiilor de muncă şi un altul din cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Controlaţi au fost 192 de operatori, inspectorii ITM aplicând 41 de amenzi pentru încălcarea normelor de sănătate şi securitate în muncă şi 36 de sancţiuni pe eludarea prevederilor referitoare la relaţiile de muncă. Cele mai frecvente deficienţe constatate pe linie de protecţia muncii se referă la neasigurarea supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor; neinstruirea corespunzătoare a muncitorilor; lipsa spaţiilor pentru refacerea capacităţii de termoreglare a organismului şi utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor electrice în mediul umed. La fel, există nereguli legate de exploatarea buteliilor cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi celor de ridicat, precum şi a conductelor prin care circulă fluide sub presiune. „Lucrându-se cu utilaj greu, atragem atenţia angajatorilor din domeniul reparaţiilor auto, vulcanizărilor, spălătoriilor asupra necesităţii asigurării condiţiilor de muncă şi respectării normelor de protecţia muncii”, a spus Ionuţ Radu Creţuleac. În ceea ce priveşte relaţiile de muncă, lucrătorii ITM au sancţionat neîncheierea contractelor de muncă în formă scrisă, netransmiterea acestora în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor(REVISAL), cât şi neaplicarea măsurilor trasate de verificatori la controalele anterioare.

Tarife majorate pentru descurajarea renunţării la sistemul descentralizat de termoficare

• Debranşarea de la încălzire a unui singur calorifer se plăteşte cu 90 de lei, la care se adaugă 130 de lei pentru golirea instalaţiei de încălzire

Societatea suceveană Termica vrea să-şi sporească încasările din alte surse decât cele de bază. Astfel, pe lângă preţurile şi tarifele pentru plata serviciilor de utilităţi publice privind producerea, transportul, distribuirea şi furnizarea energiei termice produse în sistem centralizat, firma de termoficare practică şi servicii conexe de utilitate publică.

Potrivit prevederilor legale, Termica poate presta activităţi complementare celor de servicii publice, precum eliberarea acordurilor şi avizelor verificarea documentaţiilor tehnico-economice, expertizarea tehnică, întreţinerea şi repararea instalaţiilor. Tarifele şi taxele se fundamentează pe tipuri de lucrări sau servicii prestate de operatori, acestea aprobate fiind de deliberativele locale. În ultimă şedinţă ordinară, Consiliul Local Suceava a aprobat tarifele pentru serviciile complementare activităţii de producere, transport şi distribuire a agentului termic, acestea urmând a fi practicate începând cu 2012 la consumatorii branşaţi la sistemul centralizat de termoficare sucevean. Astfel, în cazul branşării sau rebranşării la încălzire a unui apartament, abonatul va achita 27 de lei, iar pentru a se descuraja abandonarea serviciilor Termica, debranşarea unui singur calorifer se va plăti cu 90 de lei. Pentru montarea şi demontarea contoarelor de energie termică tariful perceput este 56,7 lei de bucată, întocmirea documentaţiei aferente costă 250 de lei, iar golirea instalaţiei de încălzire pentru blocuri cu 4 etaje este taxată cu 130 de lei. Tarifele amintite au fost reactualizate, ultima modificare datând de acum 3 ani.

Servicii sociale de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor

Municipalitatea suceveană şi Centrul diecezan „Caritas” Iaşi vor semna o convenţie de colaborare pentru implementarea proiectului în derulare „Reţea de incluziune pe piaţa muncii”. Proiectul este finanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial POS „Dezvoltarea resurselor umane”, personalul organizaţiei ieşene cu punct de lucru în Suceava oferind, cu personal specializat, servicii sociale de îngrijire la domiciliu persoanelor de vârsta a treia. Potrivit reglementărilor în vigoare, sunt considerate vârstnice, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. Colaborarea dintre cele două părţi are în vedere stabilirea problemelor specifice de la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ şi identificarea potenţialilor beneficiari. Totodată, Primăria se oferă să pună la dispoziţia organizaţiei situaţii statistice şi informaţii privind situaţia socială a cazurilor vizate şi să contribuie la promovarea reciprocă a partenerilor. În baza normativelor europene, ţara noastră s-a angajat să promoveze direct sau în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale, măsuri adecvate de menţinere în categoria activilor a persoanelor de vârsta a treia. De asemenea, urmărite sunt asigurarea de resurse suficiente pentru participarea la viaţa publică, servicii sociale şi de îngrijire în funcţie de nevoile personale.

Vot pe listă împotriva „ciocoilor” din colegii

Organizaţia suceveană Suceava a Partidului România Mare pune în vedere că alegerile, atât cele locale, cât şi cele parlamentare de anul viitor, nu pot fi ţinute altfel decât la termen. Preşedintele judeţean, Gheorghe Acatrinei, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este obligatorie respectarea prevederilor constituţionale, care interzic modificarea Legii electorale la mai puţin de 6 luni faţă de ziua scrutinului şi reliefând, de asemenea, că mandatul primarilor nu poate fi prelungit decât pe motiv de catastrofe naturale. „Într-adevăr, este Guvernul Boc este unul catastrofal, însă alegerile nu pot fi organizate şi desfăşurate aşa cum le cade mai uşor celor de la Putere să dezorienteze şi să deturneze voturile alegătorilor de rând, care aduşi la limita cea mai de jos a sărăciei, se vor lăsa tentaţi de pomenile electorale ale baronilor portocalii”, evidenţiază Acatrinei, accentuând, că pentru un rezultat relevant al prezenţei la vot, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ar trebui aleşi, în mod obligatoriu, în urma a două tururi de scrutin. Fostul senator PRM de Suceava subliniază că este necesar ca parlamentarii să ajungă în forul legislativ suprem al ţării candidând pe liste naţionale de partid şi nu în colegii uninominale. „Prin scrutinul uninominal, unii dintre parlamentarii actuali nu au făcut altceva decât să cumpere voturile. Astfel, ajungând în cel mai înalt for legislativ, nu fac altceva decât să se bată pe coate şi în genunchi să promoveze prevederi care să apere interesele ciocoilor din colegii, care i-au finanţat şi susţinut în campania electorală”, opinează liderul peremiştilor suceveni, adăugând că numărul de senatori şi deputaţi nu poate fi mai mic de 400, reducerea urmând a interveni pe fondul rezultatelor recensământului. Gheorghe Acatrinei susţine că democraţia presupune liberate pe de o parte, dar şi responsabilitate, pe de cealaltă parte, de aceea, una dintre soluţiile îndepărtării suspiciunilor privind fraudarea alegerilor ar fi şi introducerea votului obligatoriu.



25 noiembrie 2011

Consilierii PSD reclamă:

Lipsă de transparenţă la Termica

• Nemulţumit că aleşii social-democraţi nu au primit lămuriri asupra unor posibile ilegalităţi, consilierul PSD Ovidiu Donţu a lăsat de înţeles că se va adresa organelor abilitate ale statului

• „Dacă aveţi vreun element, mergeţi vă rog la DNA, unde vreţi dumneavoastră, pentru că nu am nici cea mai mică emoţie”, a răspuns primarul Ion Lungu

Consilierul local PSD, Ovidiu Donţu, a acuzat, în ultima şedinţă a deliberativului, lipsa de transparenţă a conducerii societăţii Termica şi de disponibilitate acesteia în a oferi informaţii consilierilor locali. „Personal am sunat pe directorul acestei societăţi şi am cerut să ne primească pe câţiva consilieri, pentru a vedea elemente de nelegalitate surprinse şi într-un proiect de hotărâre de Consiliului Local. După ce, anterior, în plen ni s-a spus că vom fi primiţi, la telefon mi s-a solicitat să fac adresă în scris. Ţin să amintesc domnului director că, conform legii, consilierii locali pot să se informeze despre activitatea Termica”, a declarat Donţu.

Primarul Ion Lungu a pus în evidenţă că Termica are propriile organe de conducere, iar Consiliul Local reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie de la firma din Lunca Sucevei, membri de la care se pot obţine lămuriri asupra neclarităţilor ivocate. Edilul şef a accentuat că, dacă într-adevăr există probleme, acestea pot face obiectul controlului organelor abilitate în acest sens. „Nu este nimic de ascuns, dar nu este corect să meargă, câţiva, consilieri, pur şi simplu, în control la Termica. Există Curtea de Conturi, Garda Financiară, DNA, care pot să verifice dacă într-adevăr există nereguli. Mi se pare pertinent şi ce a spus domnul director al Termica, faceţi adresă scrisă şi vi se va răspunde la întrebări”, a subliniat şeful administraţiei sucevene.

Nemulţumit de răspuns, alesul social Ovidiu Donţu a reiterat că la Termica legea a fost încălcată şi declarând că aleşii PSD vor „reflecta unde vor depune hârtiile!”. Context în care Lungu a răspuns că nu este deloc impresionat. „Dacă aveţi vreun element, mergeţi vă rog la DNA, unde vreţi dumneavoastră, pentru că nu am nici cea mai mică emoţie”, accentuat primarul Ion Lungu.

Contrele dintre Ovidiu Donţu şi Ion Lungu vin după ce, în şedinţa din urmă cu o lună, deliberativul local sucevean a respins constituirea Comisiei de analiză a situaţiei patrimoniale de la societatea de termoficare în sistem centralizat Termica Suceava. Principalele două obiective ale Comisiei care urma a fi formată din 7 consilieri ai opoziţiei, respectiv ai PSD şi PNL, vizau analiza legalităţii reducerii capitalului social al firmei, urmată de compensarea datoriilor pe care Primăria le are către producătorul, furnizorul şi distribuitorul din Lunca Sucevei, dar şi a corectitudinii transferului către Termica a suprafeţei de 156 de hectare, în schimbul stingerii debitelor pe care executivul le are în contul diferenţie de tarif la gigacalorie. Membrii comisiei, al cărei iniţiator s-a dorit consilierul PSD, Ovidiu Donţu, voiau să se lămurească asupra implicaţiilor financiare pe care a avut-o asupra activităţii Termica, participarea acestei societăţi în Asociaţia sportivă Fotbal Club „Cetatea”, precum şi vizavi de modul de gestionare a contractului de concesionarea încheiat cu Adrem Invest Bucureşti în vederea ridicării unei noi centrale de congenerare de înaltă eficienţă. Consilierii opoziţiei din deliberativ cereau lămuriri în legătură cu utilizarea fondurilor la achiziţiile şi licitaţiile publice, în special la constituirea stocurilor de cărbune, cât şi în ceea ce priveşte gestionarea sumelor din proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”.

De teama conflictelor la expropriere, Bulevardul „Sofia Vicoveanca” nu va mai fi modernizat cu fonduri europene

Eventualele procese cu proprietarii de terenuri ar putea cauza şi pierderea fondurilor comunitare destinate reabilitării celorlalte străzi din municipiul Suceava

Primăria municipiului Suceava a finalizat caietul de sarcini pentru întocmirea studiului de fezabilitate necesar demarării celei de a doua etape de reparare a străzilor din cartiere cu fonduri europene. Anunţul este făcut de edilul şef , Ion Lungu, care a preciza că nou strategie include modernizarea DE 85 şi DN 29(de ieşire înspre Botoşani), pe porţiunile pe care aceste artere străbat reşedinţa de judeţ. În ceea ce priveşte drumul european DE 85, acesta nu poate face obiectul intervenţiilor pe distanţa aferentă Bulevardului „Sofia Vicoveanca”, reespectiv de la intrarea în municipiul Suceava dinspre municipiul Fălticeni, pe traseul Staţia de 110 Kv până la intersecţia cu Bulevardul „1 Decembrie 1918”. „În urma discuţiilor pe care le-am avut la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est, am convenit ca cea porţiune să nu fie prinsă pe fonduri europene. Vom încerca să o modernizăm prin fonduri proprii, pentru că vrem să evităm un conflict cu proprietarii, pe tema de exproprierii, iar între timp, din cauza proceselor, să pierdem finanţarea comunitară”, a subliniat primarul Sucevei, adăugând că, pentru lărgirea porţiunii amintite, obligatorie este extinderea pe proprietăţile de marginea DE 85. Ion Lungu arată că printr-o situaţie de acest gen trece municipiul Bacău care, în strategia pentru accesarea fondurilor europene, a prins suprafeţe de terenuri aflate în proprietate privată şi care, de mai mult timp, se judecă în instanţă cu deţinătorii nemulţumiţi de valoarea despăgubirilor. Astfel, în etapa a doua de modernizare a infrastructurii rutiere sucevene vor fi cuprinse 11 străzi, cu lungime totală de 11,8 km, valoarea investiţiilor putând ajunge la 6 milioane de euro. În prezent, în plină desfăşurarea este reabilitarea cu fonduri POR a magistralei rutiere principale şi altor 14 străzi mari din municipiul Suceava. Executant este consorţiul de firme Con Bucovina, Florconstruct, Cominco şi Symmetrica care face lucrările pentru 40 de milioane de lei

Nouă medici cu reputaţie, cetăţeni de onoare ai municipiul Suceava

• „Locuitorii municipiului se pot mândri cu generaţia de aur a medicinii sucevene”, a declarat primarul Ion Lungu

Consilierii locali suceveni au aprobat, în şedinţa ordinară de luna aceasta, o hotărâre privind conferirea titlului de cetăţean de onoare unor personalităţi marcante din domeniul medical. Este vorba despre 9 medici specialişti, respectiv despre doctorii Elena Ganea Motan(oncolog), Nicolae Vasile Dobromir(urolog), Sorin George Hîncu(chirurg), Mihai Creţeanu(cardiolog), Mihai Ardeleanu(nefrolog), Cristian Ieremie(ginecolog), Dorin Stănescu(anestezist), Gheorghe Ţeudan(anestezist) şi Ioan Ieţcu(reumatolog). „Lista cetăţenilor de onoare ai municipiului Suceava cuprinde personalităţi din diverse domenii de activitate, dar foarte puţine din cel medical. Cu toate acestea, în Suceava activează medici de elită, recunoscuţi în ţară şi chiar în străinătate, pentru vasta experienţă, pentru pasiunea cu care îşi exercită profesiunea şi preocuparea de a fi la curent cu noutăţile din domeniu. Locuitorii Sucevei se pot mândri cu generaţia de aur a medicinii sucevene, medici specialişti cu 30-40 de ani de activitate, care au muncit pentru binele comunităţii, alinând şi de multe ori salvând vieţi, deseori cu preţul unor renunţări şi sacrificii persoanele”, a declarat primarul Ion Lungu. Pe fondul crizei economice actuale şi migrării personalului medical din sistem, Lungu crede că pensionarea doctorilor din prezenta generaţie va constitui o pierdere de neînlocuit pentru medicina judeţeană. Potrivit regulamentului CL, distincţia de cetăţean de onoare „se poate acorda foştilor deţinuţi politici sau veterani de război care, prin activităţile lor ulterioare, au adus un aport deosebit la realizarea unei legături între municipiu şi alte localităţi” şi, respectiv, „personalităţilor care, prin performanţele lor, au contribuit la formarea şi creşterea prestigiului oraşului Suceava”. Reşedinţa de judeţ are, în prezent, peste 150 de cetăţeni de onoare.

Dacă temperaturile scăzute se menţin,



Patinoarul artificial ar putea fi deschis în prima zi a lui decembrie

• Tarifele practicate rămân cele de anul trecut, pentru o oră şi jumătate de patinat, preşcolarii, elevii şi studenţii plătind o taxă de intrare de 4 lei

Primăria Suceava le va face amatorilor de patinaj o bucurie, intenţionând să deschidă Patinoarul artificial la sfârşitul săptămânii viitoare, respectiv pe 1 decembrie, atunci când vor fi aprins şi iluminatul ornamental pentru Sărbătorile de iarnă. Anunţul este făcut de Ion Lungu, care spune că speră ca vremea să fie destul de rece, astfel încât instalaţia frigorifică să poată forma stratul de gheaţă necesar, iar acesta să nu se topească. „Dacă este posibil, iar vremea va ţine cu noi, intenţionăm să pornim Patinoarul artificial. Noi suntem pregătiţi, ne dorim să deschide, vinerea viitoare, pe 1 decembrie, însă mai este necesar să ne ajute şi condiţiile meteorologice, astfel încât să se poată forma gheaţa”, a declarat edilul şef Ion Lungu, punând în vedere că tarifele practicate rămân cele de anul trecut. Astfel, pentru 90 de minute, o persoană trebuie să achite la intrarea în patinoar o taxă de 7 lei, în timp ce preşcolarii, elevii şi studenţii vor plăti doar 4 lei. Pentru acelaşi interval de timp, aceştia din urmă pot închiria o pereche de patine cu 3 lei, adulţii trebuind să achite 5 lei. Ascuţitul patinelor costă 2 lei perechea.

24 noiembrie 2011

Dările locale bat pasul pe loc pentru al şaselea an consecutiv

• Consilierii USL au cerut reducerea impozitelor şi taxelor pe proprietate cu 10%, însă amendamentul nu a trecut de votul plenului

• Iniţiativa social-democraţilor a stârnit numeroase dispute, specialiştii executivului punând în vedere că, actul normativ în domeniu prevede doar majorarea cu 20% a taxelor şi impozitelor locale

Aleşii municipali suceveni au aprobat în şedinţa ordinară de ieri, nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2012. Având în vedere că majoritatea contribuabililor, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, se confruntă cu dificultăţi financiare, executivul a propus ca dările locale să fie menţinute la nivelul celor de anul trecut. „Având în vedere aspectele legislative şi faptul că majoritatea contribuabililor, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, manifestă dificultăţi economico-financiare, executivul a propus, pentru anul 2012, menţinerea impozitelor şi taxelor datorate la nivelul celor stabilite pentru anul în curs. Este cel de al şaselea an, de când sunt primar şi în care respectivele obligaţii nu sunt majorate”, a declarat primarul Ion Lungu, în condiţiile în care, conform Codului fiscal, nivelul impozitelor şi taxelor locale poate fi majorat anual cu până la 20%. Consilierul local PSD, Ovidiu Donţu a solicitat diminuarea impozitelor şi taxelor pe proprietate cu 10%, alesul motivându-şi solicitarea prin aceea că, din cauza crizei economice, capacitatea de plată a sucevenilor a scăzut în mod apreciabil. Iniţiativa social-democraţilor a stârnit numeroase dispute, specialiştii executivului punând în vedere că, actul normativ în domeniu, respectiv Codul fiscal, nu prevede decât majorarea cu 20% a taxelor şi impozitelor locale. Donţu nu a renunţat, invocând principiul potrivit căruia „ceea ce nu este interzis, este permis”, Supus la vot, amendamentul PSD, susţinut de colegii de alianţă din PNL, a căzut cu 7 opţiuni „pentru”, 10 - „împotrivă” şi 5 cu abţineri.

• Introdusă este, de anul viitor, reducerea de 10% pentru plata anticipată integrală a dărilor, de către agenţii economici, în primul trimestru al anului

Ca noutate, de anul viitor, agenţii economici se vor bucura de o bonificaţie de 10% la achitarea integrală, cu anticipaţie, până la data de 31 martie a anului fiscal, a impozitelor şi taxelor pe terenuri şi clădiri. Până acum, de această facilitate aveau parte doar contribuabilii persoane fizice, celor persoane juridice rezervându-li-se o deducere de doar 5%. Şeful executivului, Ion Lungu, a reliefat că, anul acesta, la o primă aplicare a acestei facilităţi, agenţii economici au adus la buget, până acum, un plus de 2 milioane de lei. La rându-le, aleşii PNL, prin vocea lui Corneliu Vornicu, au propus acordarea unei bonificaţii de 15%, astfel încât intrările la vistieria municipală să fie şi mai mari. Însă, după discuţii prelungite, nici această iniţiativă nu a avut trecere. Pe de altă parte, potrivit Direcţiei de specialitate a executivului, la stabilirea impozitelor şi taxelor locale în calcul s-a luat inclusiv gradul de „suportabilitate” a contribuabililor. „Luând în considerare consecinţele crizei economico-financiare, pe de o parte, precum şi faptul că impozitele şi taxele trebuie să constituie resursele financiare ale bugetului local al municipiului Suceava, considerăm oportună menţinerea impozitelor şi taxelor locale la nivelul stabilit pentru anul 2011”, arată directorul executiv Elisabeta Văideanu în raportul Direcţiei de buget, contabilitate şi fiscalitate.

De precizat este faptul că, de la 1 ianuarie 2012, dacă o persoană fizică are în proprietate mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, şi care nu sunt închiriate, impozitul se majorează cu 15% pentru primul imobil în afara celui de domiciliu, cu 50% pentru cel de al doilea, 75% la cel de al treilea şi cu 100% pentru al patrulea şi următoarele imobile. Din categoria veniturilor proprii ale bugetului local fac parte impozitul şi taxa pe clădiri, impozitul şi taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, taxele special, alte taxe locale, amenzile şi penalităţile aferente impozitelor şi taxelor locale, taxele judiciare de timbru şi taxele extrajudiciare de timbru.

Abandonaţi de părinţii plecaţi în străinătate



161 de minori suceveni au rămas în grija rudelor, fără măsură de protecţie


Consilierii locali suceveni au aprobat ieri un parteneriat de colaborare între municipiul Suceava şi organizaţia „Salvaţi „Copiii”, Filiala Suceava. Acordul are la bază un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului(ANPH), referitoare la activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor în intervalul în care aceştia din urmă se află la muncă peste graniţă. Iniţiativa organizaţiei „Salvaţi copiii”, Filiala Suceava are drept scop diminuarea impactului negativ asociat migrării părinţilor asupra copiilor rămaşi singuri acasă. Proiectul „Creştem împreună se va derula” pe durata a 2 ani şi este finanţat de „Enel Cuore”, o organizaţie neguvernamentală de profil italiană. Acesta îşi propune dotarea cu cele necesare a unui spaţiu aflat în cadrul unei instituţii de învăţământ din municipiul Suceava, identificarea minorilor aflaţi în situaţii de risc, asigurarea suportului şcolar şi acordarea de servicii de orientare şi consiliere psihologică. „Prin implementarea activităţilor şi colaborarea cu Primăria municipiului Suceava, proiectul ajută la o mai bună instrumentare a cazurilor existente şi la întocmirea planului de servicii cu privire la sprijinul pe care comunitatea îl poate oferi”, susţin reprezentanţii „Salvaţi copiii”. Pentru punerea în aplicare a ordinului ANPH, în Suceava au fost eliberate 10 dovezi ale notificării intenţiei părinţilor de a desfăşura activităţi în afara ţării, fiind elaborate 135 de rapoarte de evaluare a situaţiei copiilor lăsaţi acasă, precum şi 47 de fişe de evaluarea trimestrială a acestora. La finele lunii octombrie, în evidenţele Serviciului de Autoritate Tutelară al Primăriei se aflau 225 de minori în această situaţie, dintre care 101 băieţi. Din total, 161 de copii au rămas în grija rudelor, fără măsură de protecţie, iar 64 sunt sub supravegherea altor persoane.

Săptămâna magică a Sărbătorilor de iarnă

• Bugetul local alocă 50.000 de lei pentru organizarea manifestărilor de pe platforma Iulius Mall
Disponibilizarea a 50.000 de lei de la bugetul local au aprobat, ieri, consilierii locali, în şedinţa ordinară de luna aceasta a legislativului municipal sucevean. Fondurile sunt date în baza unei hotărâri de asociere cu Iulius Mall, contract care are în vedere susţinerea manifestărilor dedicate Sărbătorilor de iarnă. Acestea urmează să se desfăşoare în parcarea supermarketului din Lunca Sucevei, în perioada 23-31 decembrie, inclusiv de Revelion, acţiunile cultural-artistice ţinându-se sub sloganul „Săptămâna magică”. Pe lângă organizarea şi găzduirea spectacolelor, Iulius Mall va veni cu încă 50.000 de lei şi, în plus, va promova imaginea municipiului Suceava, prin materiale publicitare care vor fi distribuite cu ocazia manifestărilor. Edilul şef Ion Lungu a declarat că spaţiul de la mall-ul amintit este unul încăpător, un avantaj fiind şi acela că muzica nu va mai deranja pe nimeni, aşa cum se întâmpla în centrul oraşului, afectat acum de lucrările de construire a parcărilor subterane. Pentru marcarea Sărbătorilor din urmă cu 2 ani, conducerea democrat-liberală a municipalităţii sucevene a cheltuit 300.000 de lei, mărimea fondurilor stârnind, atunci, indignarea opoziţie din Consiliul Local. La acea dată, primarul Ion Lungu susţinea că suma în cauză nu este una foarte mare şi că banii proveneau din economii. Pe 1 decembrie, potrivit tradiţiei, în cadrul festiv vor fi aprinse luminile din bradul de Crăciun. Pentru întâia oară, pomul de iarnă şi orăşelul copiilor vor fi amplasate în parcul „Pictor Vladimir Florea” din faţa Policlinicii mari şi apropierea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea executivul local. Arbori împodobiţi conform obiceiului vor trona la intersecţiile principale din cartierele Burdujeni şi Obcini, precum şi în parcul de lângă Gara Iţcani.

23 noiembrie 2011

Sute de mii de lei pentru salvarea maidanezilor suceveni de la eutanasiere

În jur de 300.000 de lei va aloca Primăria Suceava pentru construirea unui nou adăpost pentru câinii fără stăpân şi asigurarea hranei şi utilităţilor necesare în anul 2012

• „De 10 ani tot discutăm despre câini, ne învârtim în jurul cozii, având haite întregi pe străzi care ne dau peste cap intenţia noastră de a transforma Suceava într-un oraş european”, a explicat primarul Ion Lungu

• Varianta eutanasierii va fi luată în calcul doar în cazul câinilor bolnavi incurabil şi a celor periculoşi, procedura fiind aprobată doar de o comisie formată din reprezentanţi ai unor instituţii responsabile

Administraţia locală suceveană îşi va tripla cheltuielile cu gestionarea câinilor vagabonzi, a anunţat ieri, primarul Ion Lungu, precizând că pe masa aleşilor locali va fi pusă strategia de funcţionare a acestei activităţi de interes public. Lungu precizează că activitatea de viitor în acest domeniu urma să fie luată şi în absenţa prevederi legale aprobate zilele trecute, necesitatea survenind numărului mare de canine care hoinăresc pe străzile municipiului Suceava şi care strică imaginea de urbe europeană a Capitalei de judeţ. Proiectul de strategie cuprinde adunarea câinilor fără stăpân din cartiere, cazarea în adăposturi şi sterilizarea ulterioară a maidanezilor. Organizaţiile de protecţie a animalelor vor colabora cu Primăria doar dacă îşi vor asuma toate aceste operaţiuni, iar asociaţiile de proprietari vor fi consulta populaţia asupra propunerilor amintite. „Nu se pune problema să iniţiem un referendum, care costă foarte mult, şi niciun sondaj de opinie, în legătură cu care am putea fi suspectaţi că ar fi manipulat. Vrem să facem această consultare reală, prin intermediul celor 104 asociaţii de proprietari”, a declarat ocupantul fotoliului din Areni. Astfel, până la finele acestui an, Consiliul Local va aproba strategia pentru gestionarea caninelor comunitare, consultarea locuitorilor urbei la adunările generale a asociaţiilor de proprietari terminându-se odată cu luna februarie 2012. Ulterior se va proceda la inventarierea lătrătoarelor, la jumătatea anului viitor trebuind a fi dat în folosinţă noul adăpost, popularea lui oerându-se în toamna care va veni. Ion Lungu a ţinut să pună în vedere că varianta eutanasierii va fi luată în calcul doar în cazul câinilor bolnavi incurabil şi a celor periculoşi, procedura fiind aprobată doar de o comisie formată din reprezentanţi ai asociaţiilor pentru protecţia animalelor, Primăriei şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Nu în ultimul rând, Consiliul Local va aproba un regulament de funcţionare a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. „Cred că, cu această soluţie, şi cu o maximă colaborare din partea asociaţiilor de protecţie a animalelor, vom rezolva această problemă a câinilor comunitari. Indiferent dacă aceste asociaţii vor să atace Legea la Curtea Constituţională, noi mergem mai departe cu această strategie. De 10 ani tot discutăm despre câini, ne învârtim în jurul cozii ŞI avem haite întregi pe străzi, care ne dau peste cap toată intenţia noastră de transforma Suceava într-un oraş european”, a explicat primarul Ion Lungu, menţionând că în strategie vor fi incluse şi echipe de monitorizare a „exportului” de canine din localităţile riverane. De menţionat este faptul că, în adăpostul Primăriei de pe malul râului Suceava sunt cazaţi, hrăniţi şi îngrijiţi aproape 1500 de câini fără stăpân, pe străzi făcându-şi veacul încă tot pe atâţia.