Sucevenii în vârstă de
peste 55 ani de ani, categorie vulnerabilă pe piaţa muncii
·
„Prognozele ne arată semne îngrijorătoare în ceea ce
priveşte îmbătrânirea populaţiei, procentajul acestei categorii crescând, motiv
pentru care trebuie luate din timp măsurile social-economice necesare”, spune Mirela Adomnicăi,
director executiv la AJOFM.
·
Agenţii economici care angajează persoane mai vârstnice
de 55 de ani au parte de subvenţia de
500 de lei pe lună şi încadrat, pntru o perioadă de 12 luni.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava derulează o
campanie de informare şi promovarea a conceptului de îmbătrânire activă şi
prelungire a vieţii pe piaţa muncii. Mirela Adomnicăi, directorul executiv al
AJOFM, a declarat că proiectul „Fii activ la orice vârstă” îşi propune conştientizarea importanţei
conceptului de îmbătrânire activă atât în rândul şomerilor în vârstă de peste
55 de ani, cât şi în cel al angajatorilor, iar pe de altă parte obiectivul
constă în dotarea serviciului public de ocupare cu instrumente specifice de
informare, în vederea oferirii de servicii specializate acestei categorii vulnerabile
pe piaţa muncii. „Este vulnerabilă, pentru că, în primul rând, angajatorii
au o reticenţă în ceea ce priveşte capacitatea acestor persoane în vârstă de
peste 55 de ani de a se adapta la cerinţele unui loc de muncă. Pe de altă
parte, aceste persoane nu au suficientă încredere şi nu participă în mod activ
şi perseverent la căutarea unui loc de muncă. De asemenea, statisticile şi prognozele
ne arată semne îngrijorătoare în ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei, procentajul
acestei categorii crescând, motiv pentru care s-a considerat că este necesară
luarea din timp a măsurilor social-economice pentru integrarea persoanelor
respective”, reliefează şeful AJOFM. Mirela Adomnicăi spune că, în plus,
s-a constatat că nu există o mentalitate proactivă la persoanele de peste 55 de
ani, în ceea ce priveşte neperceperea beneficiilOR unei vieţi active pe piaţa
muncii, dincolo de o vârstă asimilată îmbătrânirii, beneficii care constau într-o mai mare stimă de sine, graţie
autonomiei financiare şi condiţiei de persoană integrată în societate. Campania
„Fii activ la orice vârstă”, derulată la nivel naţional de Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul agenţiilor judeţene, face
demersuri pentru integrarea persoanelor în vârstă de peste 55 de ani, „recuperarea”
fiind susţinută inclusiv prin facilităţi acordate agenţilor economici care le
angajează, aceştia din urmă având parte de 500 de lei pe lună şi încadrat, pe o perioadă de 12 luni.
„Prin consiliere şi informare, putem ajuta aceste persoane să-şi găsească un
loc de muncă, astfel încât prezenţa pe piaţa muncii să coincidă pentru ele cu
momentul în care întrunesc condiţiile pentru pensionare la limită de vârstă”,
a evidenţiat Mirela Adomnicăi, directorul executiv al AJOFM. Proiectul este
cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea
Resurselor 2007-2013, Axa prioritară 4 „Modernizarea serviciului public de
ocupare”, Domeniu major de intervenţie 4.1 „Întărirea capacităţii SPO pentru
furnizarea de servicii de ocupare”. În cadrul proiectului au fost realizate 10
broşuri, materiale informative pe care persoanele aflate în căutare unui loc de
muncă le găsesc la punctul „self serice” al AJOFM Suceava.