·
Fiecare beneficiar dintre cele 7.627 de persoane îndreptăţite
are dreptul la 2 pachete a câte 16 kg fiecare.
În municipiul Suceava vor
avea parte de sprijinul european în produse alimentare 7.627 de persoane, numărul
acestora fiind stabilit în baza datelor comunicate de instituţiile judeţene
specializate, date centralizate la nivelul Prefecturii, pentru fiecare unitate
administrativ-teritorială din judeţ. Potrivit caietului de sarcini al licitaţiei
organizate de Ministerul Fondurilor Europene pentru achiziţionarea
respectivelor produse, fiecare îndreptăţit va primi câte 2 pachete a câte 16 kg fiecare, în aşa fel
încât, în reşedinţa de judeţ se va aduce şi depozita o cantitate de 244.064 kg
de alimente. În vederea distribuirii produselor alimentare din stocurile de
intervenţie ale Uniunii Europene, Primăria municipiului Suceava va închiria un spaţiu de 500 de metri pătraţi,
consilierii locali dându-şi, în şedinţă ordinară, acordul în acest sens. Spaţiul respectiv, închiriat în urma unei
cereri de ofertă, la preţul pieţei, trebuie să fie situat în municipiul
Suceava, să aibă energie electrică, instalaţii de încălzire, acces la internet,
birouri, grupuri sanitare şi parcare proprie. Totodată, este obligatoriu ca
depozitul cu pricina să se afle în apropierea Direcţiei de Asistenţă Socială,
cât şi a staţiilor pentru mijloacele de transport în comun, contractul de
închiriere urmând a fi semnat pentru intervalul noiembrie 2015-aprilie 2016. Hotărârea
este luată deoarece sediul Primăriei din cartierul Burdujeni, în care
funcţionează Direcţia de Asistenţă Socială nu are spaţii corespunzătoare de
depozitare, conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Pe de altă
parte, reglementările europene prevăd că
„ajutoarele europene se ridică personal de către beneficiari de la centrele de
distribuţie ale autorităţilor executive ale autorităţilor publice locale în a
căror rază teritorială îşi au domiciliul
sau reşedinţa, conform actului de identitate valabil”.
În 2014, pachetele s-au
distribuit la un depozit al Consuc din Burdujeni, beneficiari
fiind familiile şi persoanele singure cu venit minim garantat; familiile care
au parte de alocaţie complementară; şomerii cu o indemnizaţie de până la 400 de
lei; pensionarii cu o pensie sub 400 de lei; beneficiarii indemnizaţiei sociale
pentru pensionari, al căror venit se află sub 400 de lei pe lună; persoanele cu
handicap grav, adulţi şi copii, precum şi persoanele beneficiare ale
prevederilor legilor speciale.
Anul acesta numărul
beneficiarilor a sporit ca urmare a modificării limitele de venituri din pensii
şi indemnizaţii de şomaj, eligibile pentru primirea ajutoarelor alimentare,
plafonul fiind majorat de la 400 lei pe lună la 450 lei pe lună. Pe deasupra,
conform unor noi prevederi legale, inclusă în program este o nouă categorie,
respectiv cea a persoanele fără venituri. În contrapondere, aceste reglementări
vin cu o serie specificări privind categoriile de persoane care nu pot primi
ajutoare alimentare, printre acestea fiind cele care satisfac stagiul militar
sau care execută pedepse privative de libertate. Nu în cele din urmă, de precizat
este fatul că, în 2015 se renunţă la distribuirea ajutoarelor în produse
alimentare pe bază de cupoane.