02 noiembrie 2015


Compensări de la bugetul de stat pentru pierderile cauzate de seceta severă
·        Fermierii afectaţi trebuie deţină proces verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat în perioada 1 aprilie 2015 - 20 octombrie 2015.
·        Plăţile compensatorii se acordă pentru pierderile de venit la culturile porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume în câmp, plante de nutreţ, păşuni şi fâneţe.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava informează că agricultorii pot avea parte de compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă din perioada aprilie-septembrie 2015. Directorul executiv Iacob Caciur face cunoscut că, în acest sens, a fost publicată, în Monitorul Oficial nr. 797, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru potenţialii beneficiari. Conform actului normativ amintit, pot primi sprijin financiar de la stat producătorii agricoli cu activitate de producţie agricolă primară, adică producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cât şi producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. De asemenea, de compensarea pagubelor provocate de secetă vor beneficia  producători agricoli persoane juridice, precum şi formele asociative cu sau fără personalitate juridică, constituite conform legii. Iacob Caciur subliniază că în vederea despăgubirii, fermierii afectaţi trebuie deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat în intervalul 1 aprilie 2015 şi 20 octombrie 2015, conform legislaţiei pentru situaţiile de urgenţă. Procesul verbal va fi obligatoriu semnat de membrii comisiei, iar acesta va cuprinde cel puţin informaţii privind cultura şi suprafaţa calamitată, cu condiţia ca procentajul de distrugere să fie mai mare de 30%. Agricultorii solicitanţi trebuie să fie înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015, neputând primi sprijin cei declaraţi neeligibili, în urma controlului administrativ. În cazul persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor familiale şi întreprinderilor individuale, mărimea plăţilor compensatorii pentru pierderile de venit la culturile porumb boabe este de 280 de lei pe hectar; la floarea soarelui-de 295 de lei pe hectar; la soia-335 de lei pe hectar; la cartof-1.130 de lei pe hectar; la sfeclă de zahăr-600 de lei pe hectar; la legume în câmp-1.490 de lei pe hectar; la plante de nutreţ-222,5 lei pe hectar; la păşuni-50 de lei pe hectar, iar la fâneţe-de 75 de lei pe hectar. Cererea de solicitare a ajutorului de stat se depune la centrele locale ale APIA, cât şi la cel judeţean din Suceava, aceasta însoţită fiind de copie după actul de identitate al solicitantului persoană fizică; copie a atestatului de producător; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul Naţional al Asociaţiilor şi Fundaţiilor; copie după procesului verbal de constatare şi evaluare a pagubelor; document cont bancar deschis la instituţii de credit, pentru persoanele fizice sau de document aferent contului deschis la Trezoreria statului, în cazul pentru persoane juridice