Poliţişti locali pe
biciclete electrice
·
Finanţarea pentru achiziţionarea acestora este obţinută
prin Programul de cooperare elveţiano-român, care are valoarea de 3,11 milioane
de franci elveţieni şi prevede inclusiv dotarea cu 11 autoturisme electrice,
două furgonete şi o automăturătoare electrică.
Primăria Suceava a finalizat prima procedură de achiziţii din cadrul Proiectului
„Electromobilitate-vehicule electrice pentru o municipalitate verde". Ion
Lungu, şeful administraţiei locale anunţă că, astfel, în primă fază şi în
primul lot vor fi achiziţionate 11 autoturisme şi 2 furgonete electrice, în
valoare de 1,33 milioane de lei. În al doilea lot vor fi furnizate o automăturătoare
electrică şi o autocisternă electrică, acestea costând 1,4 milioane de lei. În
acelaşi proiect, în pregătire sunt procedura pentru achiziţionarea a 10
biciclete electrice, care vor intra în dotarea Poliţie Locale şi, de asemenea,
procedura pentru amenajarea infrastructurii electrice, respectiv a punctelor de
încărcare a acumulatorilor pentru autovehiculele electrice şi bicicletele electrice.
Valoarea finanţării obţinută prin Programul de cooperare elveţiano-român „Swiss-Romanian
cooperation programe” este de 3,11 milioane de franci elveţieni, 85%
reprezentând finanţare nerambursabilă, iar 15% contribuţie a financiară de la bugetul local sucevean. Proiectul cu
finanţare elveţiană prevede achiziţionarea a 11 autoturisme electrice, la care
se adaugă două furgonete electrice, o automăturătoare electrică, o autocisternă
electrică şi 10 biciclete electrice. De asemenea, prevăzută este creare a 56 de
locuri de parcare destinate vehiculelor electrice, precum şi înfiinţarea a 28
de puncte de încărcare a acumulatorilor. În acelaşi cadru, al Programului de
cooperare elveţiano-român, municipiul Suceava va implementa proiectul
„Management modern şi eficient al iluminatului public”. Bugetul total al
proiectului este de 27 de milioane de lei, contribuţia proprie a municipiului
Suceava fiind de 4,96 milioane de lei. Modernizarea presupune înlocuirea a
3.816 corpuri de iluminat, îmbătrânite, deteriorate şi cu randament scăzut de
funcţionare şi amenajarea unui sistem de telegestiune, graţie căruia fiecare
dintre corpurile de iluminat, dotat cu un sistem de control de la distanţă, va
transmite date către dispeceratul de la sediul Primăriei. Un al treilea proiect
intitulat „Piaţa regională sustenabilă-Bazar Suceava”, pentru care încă nu a
fost obţinut acordul de finanţare, are valoarea de 16,3 milioane de euro,
municipiului Suceava revenindu-i o cofinanţare de 2,37 milioane de lei.
Obiectivul proiectului este cel privind reabilitarea şi asigurarea confortului
termic şi vizual în Complexul comercial „Bazar”.