31 august 2016

Doar 30.000 de lei a dat Guvernul pentru expertizarea seismică a blocurilor din Suceava
·        Pe lângă Blocul „Groazei”, în reşedinţa de judeţ există mai multe imobile de locuit în comun expuse la risc seismic  ridicat. 
·        „Nu vreau să pe nimeni, însă vom face publică această listă”, a declarat primarul Ion Lungu.        
În municipiul Suceava multe dintre blocurile vechi, ridicate în perioada comunistă, sunt expuse la mişcările tectonice puternice. „Este vorba, în primul rând, despre cele construite înainte de 1990, ca să nu mai vorbim despre cele ridicate prin anii 60. Nu sunt multe, dar prezintă risc seismic, iar printre acestea se număra şi Blocul 48 A, pe care tot ne chinuim să-l putem reabilita”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Edilul-şef spune că, în acest an, de la bugetul de stat, pentru studii de expertizare seismică, municipiul Suceava a primit suma de 30.000 de lei. Conform primarului, pe lângă Blocul „Groazei”, în gradul I de risc seismic sunt încadrate mai multe blocuri de locuinţe din reşedinţa de judeţ. „Nu vreau să pe nimeni, însă vom face publică această listă”, care a precizat că  reliefează şeful administraţie publice locale sucevene.  Planul de analiză şi acoperire a riscurilor din municipiul Suceava din 2011, aprobat de deliberativul local, releva că în pericol se aflau cel puţin 5 blocuri de locuinţe ridicate în urmă cu zeci de ani, ameninţate fiind, mai ales, cele turn, cu 10 etaje. Pe lângă acestea din urmă, Primăria făcuse expertize privind stabilirea riscului seismic la două blocuri de garsoniere cu structura de rezistenţă şubredă, acestea fiind încadrate în cadrul al II-lea. Pe listă se mai adaugă alte 5 imobile de locuinţe care sunt plasate în rândul celor cu gradul al III-lea de risc. Pe de altă parte, din informaţiile pe care le avem, printre clădirile cu risc din zona centrală a reşedinţei de judeţ se numără blocul turn „Union”, precum şi cele de pe străzile „Alexandru cel Bun”, „Ana Ipătescu” şi ”Mihai Viteazu”, unele dintre ele fiind ridicate chiar şi în deceniile patru, cinci sau şase ale secolului trecut. De asemenea, potrivit unei mai vechi situaţii a executivului, pe raza urbei reşedinţă de judeţ există 45 de imobile cu potenţial risc privind rezistenţa şi stabilitatea şi cu încadrare în clasele de risc seismic II şi III.

În general, judeţul Suceava este relativ puţin afectat de mişcările telurice din Vrancea, însă ar putea avea mai mult de suferit de pe urma unui cutremur care s-ar produce pe falia tectonică situată în Ucraina. 
Locuinţe sociale construite sau reabilitate cu finanţare europeană nerambursabilă
·        Primăria are 150 de asemenea unităţi de locuit, însă unele   „trebuie dărâmate, pentru că nu merită să fie consolidate”.

Primăria municipiului Suceava va întocmi proiecte de construire şi reabilitare cu fonduri europene a locuinţelor sociale din fondul locativ propriu. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de către primarul Ion Lungu, care a precizat că accesată ar urma să fie Axa nr. IX - „Construirea, reabilitarea sau modernizarea locuinţelor sociale”, a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Alocarea totală din bugetul Uniunii Europene este de 100 de milioane de euro, însă, până acum, ghidul solicitantului nu  a fost publicat.  „Avem multe locuinţe sociale care necesită reparaţii. Vrem să promovăm foarte multe proiecte de reabilitare a acestor locuinţe sociale pe care le avem la Primărie, în cadrul Axei IX, însă nu este venit ghidul specific”, a explicat şeful municipalităţii locale. Fondul locativ al Primăriei are în administrare circa 150 de locuinţe sociale, unele fiind reabilitate sau în curs de reabilitare, în timp ce altele nu merită să mai fie reparate. „Multe locuinţe necesită reparaţii capitale, ceea ce, pe româneşte, însemnă că trebuie dărâmate, pentru că nu merită să fie consolidate”, a reliefat Ion Lungu, primarul Sucevei. Beneficiare ale unei locuinţe sunt familiile sau persoanele singure care au un venit mediu net lunar de pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe economie. De asemenea, de o locuinţă socială pot avea parte tinerii căsătoriţi în vârstă de până la 35 de ani; tinerii de peste 18 ani proveniţi din instituţiile de ocrotire socială;  invalizii de gradul I şi al II-lea; persoanele cu handicap; pensionarii; beneficiarii Decretului Lege nr.118/1990 şi deportaţii; veterani şi văduve de război; eroii martiri şi luptătorii în Revoluţie. Criteriile de ierarhizare pentru stabilirea punctajului de departajare iau în calcul suprafaţa de locuit a solicitantului; numărul de copii din familie; starea de sănătate  a titularului cererii sau membrilor familiei; starea civilă a solicitantului, precum şi vechimea cererii. Potrivit Legii nr. 114/1996, nu pot beneficia de unităţi de locuit sociale persoanele care deţin o locuinţă proprietate, cele care au înstrăinat o casă după 1 ianuarie 1990, precum şi deţinătorii, în calitate de chiriaşi, a unei alte locuinţe.  
Suceava, locul 5 pe lista CNI, pentru acoperirea Patinoarului artificial 

Patinoarul artificial din municipiul Suceava ar putea fi acoperit cu fonduri guvernamentale acordate prin intermediul Companiei Naţionale pentru Investiţii (CNI), din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Primarul Ion Lungu va avea o întrevedere cu oficialii CNI, şeful administraţiei locale precizând că Suceava se află pe poziţia a cincia pe lista cu finanţările pe care Compania le susţine cu alocări de la bugetul de stat. „Suntem pe listă de priorităţi pentru modernizarea Patinoarului, alături de municipiile Bucureşti, Constanţa, Timişoara şi Craiova, Suceava fiind pe locul cinci din totalul de 20. Vreau să văd exact foaia de parcurs, pentru că, probabil, va trebui dată o hotărâre de Consiliul Local, prin care să punem la dispoziţie Patinoarul pe durata efectuării lucrărilor. Ne dorim din toată inima să avem un patinoar acoperit şi, mai mult, vestiare reabilitate şi extinse”, a precizat Ion Lungu. Conform unor calcule mai vechi, modernizarea Patinoarului artificial ar putea costa 500.000 de lei, proiectul vizând intervenţii  care ar permite obiectivului de pe strada „Universităţii” să găzduiască competiţii de hochei anvergură naţională sau chiar internaţională.  De precizat este că, încă din septembrie 2014, Primăria municipiului Suceava a înaintat Federaţiei Române de Hochei o scrisoare prin care îşi exprimă intenţia de demara lucrări de acoperire cu fonduri europene a Patinoarului artificial. În anul cu pricina, cu bani din bugetul local, montată a fost o nouă centrală termică, anterioara instalaţie de încălzire în sistem centralizat fiind foarte veche şi nemaiavând randament. În 2008, cu 600.000 de lei alocaţi tot de autorităţile sucevene a fost reabilitată pista şi înlocuită instalaţia frigorifică pe bază de amoniac, care prezenta reale riscuri de producere a unor accidente. Echipamentele noi sunt în conformitate cu normele europene, bazate fiind pe freoni ecologici. 
Aproape 14 milioane de euro, subvenţii pe suprafaţă primite de fermierii suceveni 
Micii fermieri din judeţul Suceava au încasat o consistentă sumă în conturile schemei de plată unică pe suprafaţă SAPS aferentă campanie din anul 2015. Conform unei informări a Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), anul trecut în judeţul Suceava au depus dosare 48.629 de agricultori, autorizaţi la plată fiind 46.264 dintre aceştia. Pe parcursul anului acesta în posesia sprijinului financiar au intrat 46.163 de mici fermieri suceveni, la aceştia ajungând un total de 13,959 de milioane de euro.  Beneficiarii plăţilor sunt fermierii activi, persoane fizice sau persoane juridice, care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafeţelor de teren agricol sau deţinători legali de animale. Eligibile la plată sunt exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 hectar şi formate din parcele agricole de cel puţin 0,3 hectare. Pe de altă parte, solicitantul trebuie să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu, precum şi cerinţele legale în materie de gestionare, pe toată suprafaţa fermei. Valoarea totală a sprijinului pe suprafaţă (SAPS) a fost de 77.42 de euro pe hectar, plăţile efectuându-se la cursul de 4,4176 de lei pentru 1 euro, stabilit de Banca Central Europeană pe data de 30 septembrie 2015.
De menţionat este faptul că pe 5 iulie a fost încheiată campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016, acestea din urmă fiind depuse fără penalizări de întârziere până pe data 10 iunie 2016. După expirarea  acestui termen, dosarele au fost admise, însă cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Solicitările înaintate după 5 iunie 2016 nu mai sunt luate în calcul, fermierii nemaivând dreptul la vreun fel de plată. Conform APIA, cele mai multe cereri au fost adunate în judeţul Suceava, respectiv 48.970, în ordine urmând Dolj (39.795), Bistriţa Năsăud (36.038) şi Maramureş (35.051). Din punct de vedere al mărimii plăţii solicitate, pe primul loc se situează Timiş (523.320 de hectare), după care vin Constanţa (486.817), Teleorman (414.492), Dolj (406.349) şi Călăraşi (370.437). La acest capitol, judeţul Suceava, este evidenţiată cu o suprafaţă declarată utilizată de 199.033,84 de hectare, eligibile la plată fiind 191.170,62 de hectare. 
Licitaţia pentru dotarea cu vehicule electrice, reluată pe motiv de neconformitate a ofertei

Licitaţia pentru desemnarea furnizorului din cadrul Proiectului „Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, finanţat din fonduri elveţeiene, a fost relansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), a anunţat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Potrivit edilului-şef sucevean în această situaţie s-a ajuns după ce s-a constatat că oferta singurului participant la licitaţie a fost una neconformă.  „Licitaţia pentru maşinile electrice a fost anulată, pentru că nu a fost conformă. Ne-am bucurat când, iniţial, licitaţia a trecut. A fost o singură ofertă şi ne-am zis că este bine că nu sunt contestaţii. Din păcate a fost o ofertă neconformă, iar licitaţia este din nou în SEAP”, a declarat Ion Lungu. În cadrul  Proiectului „Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde” au fost au fost scoase la licitaţie două loturi. Primul include achiziţionarea a 11 autoturisme electrice, precum şi a două furgonete electrice, ultimele urmând a intra în dotarea Direcţiei de Administraţie a Pieţelor şi Direcţiei de Asistenţă Socială.  Valoarea adjudecată este de 1,3 de milioane de lei, plus TVA, competiţia a fost câştigată de societatea Grădinaru Import Bucureşti. Al doilea lot are ca obiect furnizarea de utilitare electrice,  respectiv a două utilitare electrică  pentru Direcţia Domeniului Public, a unei automăturători electrici şi a unei autocisterne electrice. Câştigătorul a fost aceeaşi firmă bucureşteană, pentru suma de 1,4 milioane de lei, la care se adaugă TVA.  Valoarea totală a finanţării din Programul de cooperare elveţiano-român „Swiss-Romanian Cooperation Programe” este de 3,11 milioane de franci elveţieni, 85% reprezentând finanţare nerambursabilă, iar 15% fiind contribuţie a financiară din bugetul local sucevean. Proiectul cu finanţare elveţiană prevede achiziţionarea a 11 autoturisme electrice, la care se adaugă două furgonete electrice, o automăturătoare electrică, o autocisternă electrică şi 10 biciclete electrice. De asemenea, prevăzută este crearea a 56 de locuri de parcare destinate vehiculelor electrice, dar şi înfiinţarea a 28 de puncte de încărcare a acumulatorilor.   
Nouă din zece şcoli din municipiul Suceava au primit bani pentru lucrări de securitate la incendii

Majoritatea unităţilor de învăţământ  din municipiul Suceava  au primit fonduri pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiile de securitate la incendiu. Banii au fost prinşi în bugetul local încă de la începutul lui 2016, lucrările de conformare la legislaţia specifică urmând a fi făcute până la începutul anului şcolar 2016-2017. „Acest aspect, privind noile reglementări, îl avem la multe unităţi de învăţământ şi instituţii din municipiul Suceava. Majoritatea şcolilor au venit la începutul anului, iar pentru 90% au fost fundamentate sume pentru autorizarea la ISU. Astfel, foarte multe unităţi şcolare, înainte de  început de an şcolar, au făcut lucrări pentru conformare la noile prevederi”, a subliniat Ion Lungu, şeful administraţiei din reşedinţa de judeţ. De precizat este faptul că avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu nu sunt eliberate pentru instituţia de învăţământ ca atare, ci pentru fiecare construcţie administrată de către şcoala în cauză. Nu fac obiectul avizării sau autorizării privind securitatea la incendiu clădirile construite sau care au suportat lucrări de modernizare, extindere ori de schimbare de destinaţie anterior intrării în vigoare a HGR nr. 571/1998. În noiembrie 2015, Ion Lungu declara că doar 3 dintre unităţile şcolare din municipiul Suceava erau autorizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenta ”Bucovina”. Edilul-şef dădea ca exemplu cazul Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” care, pe de 28 martie 2012, solicitase aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu, ISU precizând că nu este necesară eliberarea documentelor cu pricina. La fel s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte şcolile cu clasele I-VIII care au făcut acelaşi demers. „Sunt încă multe lucruri neclare. Din cele 43 de unităţi şcolare din municipiul Suceava, doar 3 au autorizaţie de la ISU, respectiv cele care au fost modernizate de când sunt primarul municipiului Suceava. Este vorba despre şcolile nr. 1, 2 si 3”, sublinia, la acel moment, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. 

29 august 2016

Sucevenii încă nu şi-au ridicat cardul de sănătate
·        În semestrul întâi al anului 2016, în judeţul Suceava au fost înmânate încă 966 de asemenea documente, iar distribuirea continuă.    

În prima jumătate a anului 2016, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a eliberat 3.195 de carduri europene de asigurări de sănătate. Potrivit unei informări a instituţiei sucevene, procedura se desfăşară în conformitate cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iar în baza acesteia, începând cu 1 ianuarie 2007 persoanele asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România au dreptul - în situaţia deplasării pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene - la cardul european de asigurări sociale de sănătate. „Eliberarea cardului european de asigurări sociale de sănătate se face către cetăţenii români asiguraţi care solicită acest document, în vederea acordării asistenţei medicale în statele membre ale UE, conform legislaţiei în vigoare”, se arată în informarea CAS Suceava. Conform sursei citate, în intervalul 1 ianaurie-30 iunie 2016, prin aplicarea regulamentelor cu specific ale Consiliului European, privind coordonarea sistemelor de securitate, Casa de Asigurări Sociale Suceava a înmânat - la cererea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din statele membre ale Uniunii Europene -, 372 de formulare europene de asigurări sociale de sănătate. Nu în cele din urmă, Casa de Asigurări de Sănătate informează că, în semestrul întâi al anului 2016, în judeţul Suceava au fost înmânate 966 de carduri naţionale de sănătate, iar distribuirea continuă. Pentru persoanele care împlinesc ulterior vârsta de 18 ani, dar şi în cazul celor care dobândesc pe parcurs calitatea de asigurat, se va continua procesul de tipărire şi distribuire a cardului. Cardul naţional de sănătate se emite pentru dovedirea calităţii de asigurat şi furnizarea unor servicii medicale, putând fi utilizat numai pe teritoriul României. Cardul este emis individual pentru fiecare asigurat, termenul de valabilitate fiind de 5 ani. Asiguraţii care nu au intrat în posesia cardului pot să verifica dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa direct Casei de Asigurări de Sănătate Suceava.     
Înmulţire accentuată a accidentelor de muncă
·        Luna trecută, la ITM au fost comunicate 24 de evenimente din această categorie, în cele 6 luni anterioare fiind înregistrate 79, în comparaţie cu un total de 47 de accidente în 2015.
Luna trecută, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut 118 de controale. Inspectorul Romeo Butnariu face cunoscut că în urma verificărilor efectuate s-au constatat 155 de abateri contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate însumând 7.700 de lei. Potrivit şefului ITM Suceava, deficienţele constatate pe linie de protecţia muncii sunt multiple şi s-au referit la lipsa sau întocmirea incompletă a planului de prevenire şi protecţie; lipsa instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă şi a evaluării riscurilor, precum şi la neorganizarea activităţii de prevenire şi protecţie. Pe de altă parte, potrivit  statisticilor instituţiei sucevene, în luna iulie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 24 de evenimente, acestea fiind cercetate sub aspectul încadrării în categoria accidentelor de muncă. Aceasta  în condiţiile în care în jumătatea de an anterioară, ITM Suceava a înregistrat 79 de asemenea evenimente, numărul acestora fiind în creştere, dacă se ia în calcul că în 2015 în judeţul Suceava au fost înregistrat un total 47 de persoane accidentate.

În iulie 2016, inspectorii de muncă suceveni au întreprins 343 de acţiuni de control, dintre care 225 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 118 în cel al sănătăţii şi securităţii în muncă. Ca urmare a neregulilor identificate, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au dat 222 de amenzi în valoare de 168.700 de lei.       
Casa de Pensii a adunat cu aproape 10 la sută mai puţin faţă de contribuţiile datorate de asiguraţi

După primul semestru ale anului 2016, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a adunat din contribuţiile de asigurării sociale mai puţin decât şi-a planificat. Cel puţin aşa reiese din informarea privind activitatea CJP în intervalul 1 ianurie-30 iunie, care relevă că, din totalul de 3,39 de milioane de lei, bani datoraţi  de contribuabili, efectiv s-au încasat circa 3 milioane de lei. În consecinţă, în cele dintâi 6 ale anului veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat, strânse din contribuţiile de asigurări sociale, au fost realizate doar în proporţie de 90,97%. La începutul anului 2016, în evidenţele CJP Suceava se aflau 137.771 de pensionari din sectorul de stat, 18.498 de pensionari din sectorul agricol;  10.402 de beneficiari ai legilor speciale şi 273 de beneficiari de pensii comunitare. Conform Casei Judeţene de Pensii Suceava de la 1 ianuarie 2016, valoarea punctului de pensie este de 871,7 lei, indicele de corecţie prevăzut de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice fiind de 1,09. Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.681 de lei, cotele de contribuţie de asigurări sociale fiind de 26,3% în cazul condiţiilor normale de muncă; de 31,3% în cel al condiţiilor deosebite de muncă şi de 36,3% pentru condiţii speciale de muncă. Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale este de 10,5%, indiferent de condiţiile muncă. Nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială pentru anul 2016 este de 938 de lei, iar cel maxim este de 13.405 lei. Nu în cele din urmă, de precizat  este că nivelul pensiei sociale minim garantate a rămas la nivelul de 400 de lei pe lună. 

28 august 2016

Scade avântul în ridicarea de locuinţe
·        În  primele 6 luni ale lui 2016, în judeţul Suceava au fost solicitate 1.032 de autorizaţii, cu 2,1% mai puţine faţă de acelaşi interval din anul trecut.
·        Toate locuinţele terminate, cele mai multe dintre ele la sate, au fost realizate din fonduri private, respectiv cu banii populaţiei.

În luna iunie 2016, în judeţul Suceava au fost eliberate 249 de autorizaţii de construire pentru clădiri  rezidenţiale, cu 16,9% mai multe în raport cu luna precedentă, dar şi cu o creştere de 3,8% faţă de luna iunie a anului anterior. Astfel, în judeţul Suceava s-au înregistrat 6,7% din totalul al autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna iunie 2016 la nivel naţional, cel de 3.723 de autorizaţii. Potrivit datelor oferite zilele acestea publicităţii de Direcţia Judeţeană pentru Statistică, din acest punct de vedere, Suceava se află pe prima poziţie în Regiunea de Dezvoltare Nord Est, cu 31,7% din totalul autorizaţiilor eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale. În ordine, în clasament urmează judeţele Iaşi(29%), Bacău(19,4%), Neamţ(9,2%), Vaslui(8%) şi Botoşani(2,7%). Însă, de specificat este faptul că, în  primele 6 luni ale lui 2016, în judeţul Suceava au fost solicitate şi înmânate 1.032 de autorizaţii, cu 2,1% în minus, comparativ cu acelaşi interval din anul 2015.  Pe de altă parte, în trimestrul întâi al acestuia an, au ajuns la finalizare 302 de locuinţe, în scădere cu 167 faţă de trimestrul al patrulea al anului 2015, dar  şi cu 19 locuinţe, comparativ cu primul trimestru al anului anterior. Conform buletinului statistic pe luna iunie al Direcţiei Judeţene de Satistică, cele mai multe locuinţe, adică 207, respectiv 68,5%, au fost recepţionate în mediul rural. Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că, în trimestrul întâi al anului 2016, toate locuinţele terminate au fost realizate din fonduri private, respectiv cu banii populaţiei, executate fiind în regie proprie. 
Guvernul tehnocrat, o catastrofă pentru ţară
·        „În 2016, lucrurile au scăpat de sub control, iar PSD îşi va asuma repornirea României”, a declarat Ion Cătălin Nechifor, fostul lider al PSD Suceava. 

Ion Cătălin Nechifor, şeful consilierilor judeţeni PSD, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este o catastrofă ceea ce a făcut Guvernul tehnocrat în acest an. Aceasta înspre deosebire de Guvernul Ponta care, în 2015, a redus taxa pe valoarea adăugată şi contribuţia la asigurările de sănătate, a mărit salarii, având inclusiv investiţii în dezvoltare, creştere economică şi, în acelaşi timp,  reuşind încadrarea într-un deficit bugetar destul de strâns.  „Cred că a fost o catastrofă pentru România ce a făcut acest Guvern tehnocrat. E bine să ai mituri în picioare şi să crezi că există şi alte soluţii, însă s-a demonstrat astfel că soluţia nu este decât una politică, cu asumare în rândul alegătorilor şi în Parlament, cu punerea pe masă a unui Guvern”, a arătat Nechifor. Nechifor a reliefat că, după alegeri, Partidul Social Democrat este pregătit să preia guvernarea, întrucât, pentru prima dată, urmează 2 ani şi jumătate fără alegeri, perioadă care poate fi „una de muncă, de proiecte şi de creştere”. Responsabilul social democrat sucevean a subliniat că plecarea PSD de la conducerea ţării a fost un gest unic de asumare politică, după ce, în ultimii ani acesta a „guvernat cu seriozitate”. „În 2016, lucrurile au scăpat de sub control, iar PSD îşi va asuma repornirea României, astfel încât anul viitor, la guvernare, să facem ceea ce trebuie. De aceea, toţi cei care au simpatizează PSD să aibă încredere şi să ţi dorească acest lucru la fel demult ca şi noi, să ne dea şansa să revenim”, a precizai Ioan Cătălin Nechifor, fostul şef al organizaţiei judeţene a PSD Suceava.     
Inspectorii de muncă au descoperit 7 firme care aveau lucrători la negru

·        Societăţile cu pricina au fost sancţionate cu un total de 90.000 de lei, 17 persoane muncind la acestea fără avea forme legale de angajare.   

În luna iulie a anului 2016, inspectorii de muncă suceveni au depistat 59 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Potrivit inspectorului şef sucevean, Romeo Butnariu, este vorba despre 10 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, precum şi despre 32 de suceveni ale căror contracte fuseseră remise, totuşi, REVISAL, însă după expirarea termenului legal. Pe de altă parte, de evidenţiat este faptul că, în luna la care facem referire, 17 persoane munceau fără forme legale de angajare, acestea prestând la 7 angajatori. În ceea ce priveşte munca la negru, inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că firmele descoperite că aveau la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale au avut parte de amenzi totalizând 90.000 de lei. Luna trecută, în domeniul relaţiilor de muncă, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut 225 de controale. Inspectorul şef Romeo Butnariu informează că verificările făcute pe această linie s-au lăsat cu 67 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate însumând 161.000 de lei. În timpul controalelor s-a descoperit că unii dintre agenţii economici verificaţi nu s-au conformat dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte. De asemenea, inspectorii ITM Suceava au mai descoperit abateri privind nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, a repausului săptămânal şi a celui cuvenit în cazul muncii suplimentare. 
Elevii din ciclul superior al liceului primesc manuale gratuite
·        IŞJ Suceava a semnat contracte pentru 161.584 de manuale destinate elevilor din ultimii 2 ani ai liceului, valoarea acestora fiind de 1,43 de milioane de lei.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a alocat Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, pentru manualele şcolare necesare în anul şcolar 2016-2017, suma de 438.000 de lei, aceasta fiind folosită pentru achiziţionarea manualelor la clasele I-X. Inspectorul şef general Gheorghe Lazăr informează că pentru 230.000 de manuale au fost încheiate contracte cu mai multe edituri, până în prezent fiind livrate aproximativ 70% dintre titlurile comandate. P de altă parte, Gheorghe Lazăr face cunoscut că, începând cu anul şcolar 2016-2017, elevii din ciclul superior al liceului, respectiv din clasele a XI-a şi a XII-a, vor avea asigurate manuale şcolare gratuite, MENCS alocând deja fondurile necesare. În luna august 2016, IŞJ Suceava a semnat contracte cu editurile pentru 161.584 de manuale destinate elevilor din ultimii 2 ani ai liceului, valoarea acestora fiind de 1,43 de milioane de lei. Conform inspectorului şef general Gheorghe Lazăr, pentru clasa a IV-a au fost comandate doar unele dintre titluri, respectiv la Muzică şi mişcare-4.916 de manuale; Educaţie civică-6.187 de manuale; Religie-4.500 de manuale; Arte vizuale şi abilităţi practice-6.130 de manuale. Pentru restul manualelor de clasa a IV-a urmează a fi făcute comenzi după ce MENCS va finaliza procedurile specifice de aprobare şi editare. 

26 august 2016

Disponibilizaţii de la falita Termica luptă disperaţi pentru salariile compensatorii
·        „Există o discriminare între salariaţii care au fost disponibilizaţi în anii 2012-2013, care la acel moment au primit 18 salarii compensatorii, şi noi, cei 91 de salariaţi cărora nu ni s-a acordat nici o sumă cu acest titlu”, a arătat Eugen Serediuc, reprezentantul concediaţilor.  
·        Inconvenientul major în calea acordării compensaţiilor băneşti constă în neînregistrarea contractului colectiv de muncă la ITM, înainte de intrarea Termica în procedură de faliment.
·        Primarul Ion Lungu a reliefat că sumele pentru achitarea salariilor compensatorii există, singura soluţie fiind „găsirea unei breşe, a unei căi extraordinare de atac” în instanţă.
Comisia de Dialog Social  a judeţului Suceava s-a întâlnit ieri, la sediul Prefecturii, pentru  analiza şi găsi de acordare a unor sume cu titlul de salarii compensatorii angajaţilor lăsaţi pe drumuri după intrarea în faliment, la jumătatea anului trecut, a Termica Suceava. Întrunirea s-a desfăşurat sub „presiunea a câtorva zeci de foşti salariaţi, care s-au adunat în faţa Instituţiei Prefectului. Discuţiile au fost mediate de subprefectul Atanasă Nistor, iar la acestea au luat parte Ion Lungu, primarul Sucevei, Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al Termica, Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, lideri ai sindicatelor de la fost societatea de termificare, precum şi reprezentantul Administraţie Judeţene a Finanţelor Publice. În cauză sunt 91 de concediaţi colectiv, reprezentantul acestora, Eugen Serediuc, susţinând că disponibilizarea nu li se poate imputa şi solicitând iniţierea unui act normativ care să facă posibilă intrarea în posesia drepturilor băneşti compensatorii.
Potrivit sindicalistului, în vederea atenuării impactului social provocat de pierderea locurilor de muncă, lichidatorii judiciari de la Termica au propus Adunării Generale a Creditorilor acordarea de compensaţii băneşti, însă în toate cele 3 şedinţe solicitările au fost respinse. „Consider că există discriminare între salariaţii care au fost disponibilizaţi în anii 2012-2013, care la acel moment au primit 18 salarii compensatorii, şi noi, cei 91 de salariaţi cărora nu ni s-a acordat nici o sumă cu acest titlu. Cei mai mulţi dintre noi au între 55 şi 62 de ani, iar găsirea unui loc de muncă este imposibilă la ceastă vârstă”, a subliniat Eugen Serediuc.                         
·        Liderul Sindicatului reprezentativ„Prometeu” susţine că Termica nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, inconvenientul major în calea acordării compensaţiilor băneşti constă în aceea că sindicatul reprezentativ nu a înregistrat contractul colectiv de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă, înainte de intrarea Termica în procedură de faliment. Şeful ITM, Romeo Buntariu, a pus în vedere că o înregistrare retroactivă iese din calcul, cu excepţia unei emiterii unei hotărâri a organelor judecătoreşti în acest sens. Iordănel Secrieru, liderul Sindicatului reprezentativ„Prometeu”, susţine că Termica nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, în condiţiile în care pe 24 aprilie 2015 conducerea unităţii a semnat contractul colectiv de muncă cu sindicatul al căruia lider este, cu Sindicatul Liber Independent, dar nu şi cu Sindicatul „Calor”. „Cum în acest context, sunt prejudiciaţi salariaţii reprezentaţi de sindicatul reprezentativ la nivel de unitate, vă solicităm înregistrarea la ITM a Suceava a contractului colectiv de muncă SC Termica SA 2015-2016, în caz contrat urmând să ne adresăm instanţei”, a precizat Iordănel Screieru.    Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al Termica a semnalat că depunerea şi înregistrarea contractului colectiv de muncă la ITM „au devenit neoportune”, având în vedere că Termica este în faliment şi lichidare judiciară şi că, potrivit legislaţiei în vigoare, „contractul colectiv de muncă încetează la data dizolvării sau lichidării judiciare a unităţii”. „Vă asigurăm încă o dată că înţelegem pe deplin şi regretăm sincer situaţia dificilă în care vă aflaţi, dumneavoastră şi toţi foştii salariaţi ai debitoarei Termica, disponibilizaţi prin concediere colectivă”, a arătat Ovidiu Dumitrescu. 
·        Din totalul de 260 de lucrători ai Termica, de la momentul intrării în faliment, 157 au fost preluaţi de noul operator Thermonet.
Primarul Ion Lungu a reliefat că sumele pentru achitarea salariilor compensatorii există şi, de asemenea, că în şedinţele adunării creditorilor a votat, de fiecare dată, în favoarea acordării acestui tip de plăţi. Ceea ce nu s-a întâmplat şi cu creditorii majoritari, care şi-au motivat poziţia prin „lipsa contractului colectiv de muncă, document care să prevadă acordarea acestor drepturi”. Potrivit edilului-şef sucevean, pentru a avea măcar o şansă de a intra în posesia banilor mult-aşteptaţi, sindicaliştii au la îndemână o singură opţiune, cea a instanţei. „Eu cred că se mai poate găsi o breşă, o cale extraordinară de atac. Aceasta este singura soluţie”, a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.   

Intrarea în faliment a Termica Suceava a fost dispusă pin Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 116/2015, aceasta prevăzând dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare a debitoarei şi desemnând ca lichidator judiciar consorţiul format de practicienii în insolvenţă MGA Insolvency SPRL şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL. Municipiul Suceava deţinea 4% din totalul creanţelor de la Termica, Bioenergy-22,95%, ACET-12,54%, iar Unicom Holding Voluntari, furnizor de cărbune, este creditor majoritar cu 29% din total. Din totalul de 260 de lucrători ai Termica, de la momentul intrării în faliment, 157 au fost preluaţi de noul operator de transport, distribuire şi furnizarea agentului termic, Thermonet,  cei peste 90 de concediaţi reclamându-şi dreptul de până la 8 salarii compensatorii de fiecare. Pe de altă parte, reamintim că, în vara anului 2013, odată cu declanşarea procedurii insolvenţei Termica, 250 de angajaţi ai societăţii sucevene au fost puşi pe liber, aceştia beneficiind, de la bugetul local al Sucevei, de plăţi compensatorii în valoare de peste 7 milioane de lei. În acea perioadă, pentru a-şi obţine drepturile,  sindicaliştii au organizat, în nenumărate rânduri, mitinguri de protest la sediile Primăriei şi Prefecturii. Protestatarii şi-au revendicat salariile compensatorii consfinţite prin contractul colectiv de muncă şi cel pe ramură, cât şi veniturile de completare, acordate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă,  de la bugetul consolidat al statului.
Proiectul inelului ocolitor Suceava-Botoşani, lăsat fără bani 
·        Deoarece noua rută de ocolire a reşedinţei  de judeţ nu a fost prinsă în master planul de transport, suma de 3 milioane de lei, din totalul de 4,5 milioane de lei aprobat la începutul anului, a fost orientată înspre alte cheltuieli bugetare.
·        Investiţia este evaluată la 38 de milioane de euro, include  traseul DN 85-Ipoteşti-Bosanci-Salcea, urmând a prelua traficul dinspre Fălticeni înspre Botoşani şi invers.
Consiliul Local al municipiului Suceava a votat în şedinţa ordinară de ieri tăierea sumei de 3 milioane de lei prinsă în bugetul local la începutul lui 2016 în vederea promovării proiectului de amenajarea cu finanţare europeană nerambursabilă de celei de a doua centuri de ocolire a capitalei de judeţ. Este vorba despre intenţia de accesarea a Programului Operaţional 2014-2020, însă, între timp, au intervenit elemente care au stricat planurile autorităţilor locale sucevene. Astfel, pentru promovarea proiectului noului inel ocolitor al Sucevei, respectiva rută ar fi trebuit să fie parte a master planului de transport, însă acest din urmă document include doar drumul rapid Suceava-Siret. La fel, pentru a motiva îndreptarea a 3 milioane de lei din cele 4,5 milioane de lei înspre alt capitol de cheltuieli bugetare, edilul-şef  a reliefat că ghidul solicitantului pentru POR nici măcar nu a apărut. „Am făcut apel la parlamentari şi la domnul preşedinte Gheorghe Flutur, să facă demersuri pentru ca ruta ocolitoare Suceava-Botoşani să fie prinsă în master planul de transport. Însă, chiar dacă este prinsă, oricum până la sfârşitul anului nu se mai poate organiza licitaţie. De aceea, vom distribui suma către alte necesităţi”, a precizat ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Interpelat de către consilierul Eugen Girigan asupra traficului anevoios din reşedinţa de judeţ, Lungu a arătat că în curs de întocmire este studiul de prefezabilitate pentru construirea unui nou pod peste râul Suceava, dar şi un nou studiu de circulaţie. „Suntem atenţi la ceea ce se întâmplă cu traficul în zona Burdujeni. Avem un studiu de prefezabilitate pentru locaţia în care vom face un nou pod peste râul Suceava, acesta fiind în lucru. De asemenea, este în curs un studiu de circulaţie, o primă măsurătoare având loc în prejma Sărbătorilor pascale,  iar o alta în cea a concediilor de vară. Deci trebuie neapărat să facem un nou pod peste râul Suceava şi această rută ocolitoare pe care vrem să o finalizăm”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Proiectul celei de a doua centuri ocolitoare are în obiectiv traseul DN 85-Ipoteşti-Bosanci-Salcea peste râul Suceava, şi va prelua traficul dinspre Fălticeni înspre Botoşani şi invers, investiţia fiind estimată al 38 de milioane de euro.  Axa VI „Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de drumuri de importanţă regională şi locală, centuri”, în cadrul căreia, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord Est este prevăzută suma de 113,4 milioane de euro.
Şaizeci de şcoli dintr-o sută intră neautorizate în noul an şcolar  
·        Cele mai multe sunt din mediul rural, wc-urile fiind în fundul, apa curentă lipsind ori având compoziţie neconformă din punct de vedere chimic sau bacteorologic.
·        Pentru obţinerea autorizării sanitare sunt necesare 68 de milioane de lei, în vederea autorizării la incendiu necesarul este de 15 milioane de lei.  
Autorizarea unităţilor de învăţământ din punct de vedere sanitar şi al securităţii la incendiu reprezintă principalul punct slab al reţelei şcolare, este concluzia unei informări a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, prezentată în şedinţa Colegiului prefectural, de către inspectorul general Gheorghe Lazăr. Conform acesteia, din totalul de 773 de unităţi şcolare şi preşcolare disponibile pentru anul şcolar 2016-2017, autorizate sunt 301(39%), iar fără autorizaţie 472(61%). Dintre cele autorizate, 45 sunt grădiniţe care funcţionează în aceeaşi clădire cu o şcoală care a obţinut autorizaţie din punct de vedere sanitar. În ceea ce priveşte cele 461 de şcoli fără autorizaţie sanitară, 432(92%) sunt din mediul rural, majoritatea neîndeplinind reglementările în vigoare privind dotările cu utilităţi. Alături de alte deficienţe, acestora le lipsesc grupurilor sanitare interioare şi apa curentă; compoziţia apei nu este conformă chimic şi/sau bacteriologic, iar numărul de cabine din grupurile sanitare, în raport cu efectivele de elevi, este insuficient.
·        Din 283 de clădiri care intră sub incidenţa legii, 170 deţin avize de securitate la incendiu, în timp ce doar 24 au autorizaţie.

În raportul ISJ se accentuează că avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu nu sunt eliberate pentru instituţia de învăţământ ca atare, ci pentru fiecare construcţie administrată de către unitatea de învăţământ în cauză. În judeţul Suceava, acestea includ 1.067 de imobile, 784 clădiri nefăcând obiectul avizării sau autorizării privind securitatea la incendiu. Aceste clădiri au fost construite sau au suportat lucrări de modernizare, extindere ori de schimbare de destinaţie anterior intrării în vigoare a HGR nr. 571/1998, în timp ce pentru construcţiile edificate în intervalul 1998-2006, suprafeţele desfăşurate erau sub limitele impuse de legislaţia de la data respectivă. Celelalte 283 de clădiri necesită aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu, dintre acestea 170 deţinând avize, iar 24 au autorizaţie. Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a centralizat investiţiile necesare modernizării spaţiilor cu destinaţie şcolară şi îndeplinirii condiţiilor necesare autorizării acestora. Astfel, potrivit, inspectorului generale Gheorghe Lazăr, costurile totale estimate pentru autorizarea şcolilor din judeţ, conform notelor de fundamentare transmise de conducerile unităţilor de învăţământ, sunt de aproximativ 68 de milioane de lei pentru obţinerea autorizare sanitară, aproximativ 15 milioane lei pentru autorizare ISU. 

24 august 2016

Întâlnirea mai-marilor termoficării înlătură neliniştile faţă de viitorul sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură    
·        Apa caldă nu se va opri, gigacaloria nu se va scumpi, iar tarifele pentru cei care vor să-şi monteze centrale pe gaze vor fi revăzute.
·        „vreau să îi asigur pe locuitorii municipiului Suceava că vor avea apă caldă, iar la iarnă va fi căldură”, a punctat edilul-şef Ion Lungu.

Întâlnirea de ieri, dintre Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Adrian Bodea, preşedintele grupului de firme Adrem Invest Bucureşti, Mugur Corlăţean şi directorul Thermonet şi Matei Teodor de la MGA Insolvency este de natură să mai înlăture din umbra de neîncredere asupra viitorului termoficării sucevene. Şeful administraţiei sucevene a declarat că, în primul rând a fost rezolvată problema sistarea furnizării apei, ca urmare a neplăţii de către transportatorul Thermonet a facturilor pentru energia electrică consumată de electropompele de la Termica. Înţelegerea a fost girată de către primar, stingerea obligaţiei fiind stabilită a avea loc în cel mai scurt timp”, a subliniat şeful municipalităţii. „S-a făcut un angajament de plată în 10 zile către cei de la Termica. Din acest punct de vedere nu vom mai sta cu frica opririi ape calde, iar personal, ca primar, voi veghea să fie respectată această înţelegere”, a subliniat şeful municipalităţii. Împreună cu Adrian Bodea, unul dintre acţionarii Bioenergy, producătorul de agent termic, abordate au fost inclusiv inconvenientele aduse de noile prevederi legale privind scoaterea lemnului de foc din nomenclatorul biomasei. Lungu precizează că se vor face demersuri întreţinute pentru modificarea ordinului de ministru cu pricina, acestea vizând revenirea la reglementările anterioare. Acestea garantau Bioenergy venituri din certificate verzi, condiţii în care investitorul îşi poate recupera investiţia de peste 80 de milioane de euro din central în cogenerare de înaltă eficienţă din Lunca Sucevei.   „Mergem înainte şi vreau să îi asigur pe locuitorii municipiului Suceava că vor avea apă caldă, iar la iarnă va fi căldură”, a punctat edilul-şef, menţionând că nu este tariful la energia termică nu va fi majorat. Pe de altă parte, şeful administraţiei locale a anunţat că s-au făcut demersuri menite a nu pune piedici sucevenilor care intenţionează să iasă din sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură.  Astfel, Lungu a cerut diminuarea tarifelor percepute de transportatorul Thermonet, implicit a cheltuielilor legate de echilibrarea hidraulică a instalaţiei de alimentare cu apă a blocului. „Am convenit să reanalizăm tarifele pe care le percepe Thermonet pentru debranşare şi acţiunile de echilibrare hidraulică la montarea centralei”,  a precizat Ion Lungu, primarul Sucevei.   
Suceava, 7 proiecte de 10 milioane de euro, blocate din cauza contestării licitaţiilor
·        „Este clar, în acest an este puţin probabil să mai facem ceva”, reliefează primarul Ion Lungu.
·        Edilul-şef spune că în ciuda aşteptărilor mari, noile proceduri  de achiziţie electronică sunt anevoioase şi greu de pus în practică.
Municipiul Suceava este blocat în proiecte ale căror licitaţii pentru desemnarea firmelor executante sunt contestate la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) sau se află în instanţele de judecată. Autorităţile locale îşi făcuseră planuri mari pentru anul 2016, însă există şanse aproape nule ca lucrările să demareze până la sfârşitul anului.           „Suntem blocaţi total. Fiecare contestă pe fiecare, toată lumea pe toată lumea. Numai înţeleg nimic. Avem contestate în jur de 7 lucrări investiţii, de aproximativ 10 milioane de euro, şi nici nu ştiu când se vor termina. Este clar că în acest an este puţin probabil să mai facem ceva”, a reliefat Lungu.
Edilul-şef face aceste afirmaţii pe fondul înaintării unei contestaţii la licitaţia organizată pentru amenajarea infrastructurii de drumuri şi parcări din „Europa”, noul cartier al tinerilor.
·        Ion Lungu va semnala aceste necazuri la întâlnirea Ligii Aleşilor Locali.
Pe de altă parte, zilele trecute a fost desemnată firma câştigătoare a licitaţiei pentru asfaltarea străzilor de pământ „Mihai Sadoveanu” şi „Bogdan Vodă”, autorităţile având deja emoţii legate de apariţia contestatorilor. La ambele loturi s-au înregistrat 6 competitori, executantul fiind declarat firma SUCT Suceava, pentru 1,06 milioane de lei, în primul caz, şi respectiv 257.263 de lei, în ce de al doilea. Lucrările au cale liberă, însă nu mai devreme de 10 zile, care, potrivit legii, trebuie să se scurgă în aşteptarea eventualelor contestaţii. „Dacă în 10 zile nu se contestă, se poate încheia contractul. Însă dacă în a zecea zi, când mai sunt 10 minute până la expirarea termenului, vine cineva şi depune contestaţie, contractul nu se mai semnează”, a punctat ocupantului fotoliului administrativ din Areni. Ion Lungu va pune pe tapet toate aceste aspecte şi la întâlnirea Ligii Aleşilor Locali, opinând că noile prevederi ale legislaţiei privind achiziţiile publice ar  reclama o revedere şi o completare. Primarul Sucevei spune că în ciuda aşteptărilor mari, procedurile sunt anevoioase şi greu de pus în practică. „Ar trebui o iniţiativă parlamentară pentru reactualizarea acestei legi. Din păcate, această aşteptare de uşurare din partea licitaţiilor electronice, de înlăturare a oricăror bănuieli şi de rezolvare cu celeritate, nu s-a confirmat. Avem licitaţii contestate din luna din martie şi care încă nu sunt rezolvate”, a punctat, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.   
Primăria Suceava cumpără de la Termica, cu peste 1,8 milioane de euro, „ţevi ruginite, vechi de 30 de ani” 

·        Autorităţile municipale nu au încă o ofertă oficială de la cei de la Termica, însă atunci când acestea s-au arătat interesate să închirieze bunurile în cauză, responsabilii firme avansau suma de 9,369 de milioane de euro, una de aproximativ 5 ori mare.
Consiliul Local Suceava va trebui să hotărască dacă va scoate din bugetul municipal aproape 2 milioane de euro pentru cumpărarea, printre altele, a unor conducte de transport agent termic şi a unei staţii de electropompe care de-a lungul deceniilor au servit prestării serviciului de  termoficare în sistem centralizat. Pe 30 iunie 2016, deliberativul a aprobat o hotărâre prin care autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava îşi exprimau intenţia de a achiziţiona echipamente şi instalaţii aparţinând defunctei Termica şi fără de care noul operator de termoficare Thermonet nu poate asigura alimentarea cu apă caldă şi căldură a reşedinţei de judeţ. În baza hotărârii aleşilor locali Primăria a comandat propriul studiu de evaluare a bunurilor cu pricina, întrucât exista suspiciunea supraevaluării acestora de către cei de la Termica. Lungu  precizează că, potrivit raportului evaluatorului, suma maximă pe care Primăria ar trebui să o plătească pentru cumpărarea respectivelor echipamente şi instalaţii este de 1,845 de milioane de euo.  Autorităţile municipale nu au încă o ofertă oficială de la cei de la Termica, însă atunci când acestea s-au arătat interesate să închirieze bunurile în cauză, responsabilii de la firma în faliment şi lichidare avansau ca valoare de înlocuire, respectiv de vânzare a echipamentelor şi instalaţiilor, suma de 9,369 de milioane de euro, una de aproximativ 5 ori mare decât cea ea care Primăria este dispusă să o plătească. „Sigur acolo există nişte ţevi vechi, ruginite, de 30 de ani, numai că acestea sunt necesare procesului de transport şi distribuţie. Sper ca acest proiect de hotărâre să treacă, după care vom transmite celor de la Termica intenţia noastră fermă de cumpăra la acest preţ de 1,845 de milioane de euro. Este foarte important acest lucru, ca că putem punem la dispoziţia celor de la Thermonet instalaţiile de transport şi distribuţie, care trebuiau puse încă de pe 31 decembrie 2015”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.  
Încă două pachete cu ajutoare în produse alimentare de la UE, pentru fiecare sucevean defavorizat
·        Redistribuirea începe de vineri, ridicate până acum fiind  doar  9.168 de pachete din totalul de 15.254 repartizate municipiului Suceava.
·        „Porţiile” se dau conform listelor de suplimentare a cantităţilor şi numai persoanelor care au luat alimente pe lista iniţială.  
Sucevenii din grupul ţintă al Programului Operaţional de Ajutorarea a Persoanelor Defavorizate (POAD) se vor bucura de un al doilea rând de pachete cu produse alimentare din stocurile de intervenţie al Uniunii Europene. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, care precizează că din totalul de 15.254 de cutii cu alimente primite, către beneficiarii suceveni au fost distribuite numai 9.168. Încă 312 cutii au fost îndreptate înspre Primăria Drăgoieşti, iar altele 594 înspre cea din Botoşana, acestea neputând acoperi solicitările venite de la localnici. În prezent, în stoc se mai află 5.180 de „porţii”, doar 4.180 dintre acestea urmând a face obiectul redistribuirii către cei care au ridicat deja drepturile în cauză, întrucât 1.000 de pachete este rezerva alocată municipiului Suceava şi care trebuie restituită. „Data limită de distribuire pe listele iniţiale este 25 august, după care în maxim 15 zile calendaristice se va face redistribuirea, prin suplimentarea cantităţilor”, a declarat ieri, şeful administraţiei locale, Ion Lungu. Redistribuirea începe e 26 august şi are ca termen limită data de  9 septembrie. Pachetele se dau conform listelor de suplimentare a cantităţilor, numai persoanelor aparţinând grupului ţintă şi care au luat alimente pe lista iniţială. La ridicarea acestora vor fi prezentate cartea de identitate în original şi în copie, precum şi actele doveditoare ale calităţii de şomer, pensionar, persoană cu handicap, de beneficiar al venitului minim garantat sau al alocaţiei de susţinere familială. În posesia pachetelor suplimentare se poate intra între orele 8.00-14.00 de la sediul imobilul din Burdujeni închiriat de Primărie de la Consuc, acolo unde s-a derulat prima distribuire.  Un pachet cu produse alimentare conţine 3 kg de făină albă de grâu; 3 kg de mălai; 0,8 kg de paste făinoase; 2 kg de zahăr; 2 kg de orez; 1 kg de fasole boabe; o conservă de carne de vită, o conservă de pateu, şi o conservă de pastă de tomate, iar fiecare beneficiar primeşte câte 2 cutii. 
Furnizarea apei calde rămâne sub semnul incertitudinii
·         „Nu se sistează apa caldă, dar problema rămâne de actualitate, întrucât există, în continuare, datorii”, semnalează Teodor Matei, reprezentantul MGA Insolvency SPRL.
·        Thermonet şi-a onorat o parte dintre obligaţiile pentru energia electrică, iar la rându-i, Termica a virat banii în conturile E-on.     
Societatea comercială în faliment şi lichidare Termica Suceava a amânat sistarea, începând de marţi, a alimentării cu energie electrică a electropompelor din incinta Centralei Electrice de Termoficare. După ieşirea din schemă a Termica, utilajele în cauză sunt utilizate de noul operator de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic, Thermonet Suceava, iar măsura lăsării fără curent acestora ar fi făcut ca aproximativ 18.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termificare să rămână fără apă caldă. Lichidatorului judiciar MGA Insolvency SPRL avertizase că ameninţarea cu întreruperea va deveni efectivă doar în cazul în care Thermonet nu va achita facturile pentru energia electrică furnizată de la instalaţiile aparţinând Termica şi consumată de operator în lunile aprilie şi iunie ale anului. Lichidatorul îşi justifica poziţia prin aceea că         energia electrică furnizată Thermonet din instalaţiile Termica este achiziţionată de la E.on Energie România, iar aceasta trebuia plătită companiei până la termenul de scadenţă de 22 august. Între timp s-a ajuns la o soluţie de compromis, Thermonet onorându-şi o parte dintre obligaţii, la rându-i Termica virând banii în conturile E-on.  Pe de altă parte, pentru a preîntâmpina noi disfuncţionalităţi, reprezentanţii Primăriei, Termica şi Thermonet se vor întâlni la finele acestei săptămâni.        
„Luni după amiază s-a achitat parţial suma datorată şi am reuşit să plătim, la rândul nostru, către E-on. Am stabilit o întâlnire în trei, adică între Primărie, Thermonet şi Termica, la sfârşitul săptămânii, la care să stabilim foarte clar cum este de procedat în continuare. Până atunci, nu se sistează apa caldă, dar problema rămâne de actualitate, întrucât există, în continuare datorii”, semnalează Teodor Matei, reprezentantul MGA Insolvency SPRL. În luna octombrie 2015, Thermonet Suceava, având ca acţionari pe Adrem Invest Bucureşti şi Elsaco Botoşani, a preluat în concesiune sistemul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic din Suceava.