24 noiembrie 2020

 Guvernul nu a dat judeţului Suceava subvenţii de 25 de milioane de lei pentru plata investiţiilor PNDL

  • Până la primirea finanţării de la bugetul de stat, banii vor fi asiguraţi din fonduri proprii, astfel încât să fie evitate întârzierile „generate de lipsa de lichidităţi”
  • Tăieri de 12 milioane de lei se fac şi la drumuri, invocate fiind condiţiile meteo, cât şi problemele cu forţa de muncă şi aprovizionarea cu materiale, cauzate de criza de sănătate publică   

Consiliul Judeţean rectifică în minus alocări iniţiale din ale bugetului judeţului Suceava. Conform fundamentării proiectului de hotărâre înaintat dezbaterii plenului deliberativului,  diminuarea pe partea de venituri a prevederilor bugetare reprezentând finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală ţine cont de „decalajul dintre momentul transmiterii documentelor justificative pentru lucrările executate şi cel al încasării finanţării din bugetul de stat. Astfel, potrivit sursei citate, propusă este o diminuare cu 25 de milioane de lei a subvenţiei de stat aferentă Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), „luând în calcul timpul necesar alocării de resurse din bugetul de stat pentru decontarea lucrărilor estimate a se executa până la finele anului, precum şi posibilitatea asigurării de lichidităţi din surse proprii pentru achitarea acestora”.  „Sumele necesare decontării lucrărilor executate vor fi asigurate din surse proprii, până la primirea finanţării de la bugetul de stat, conform prevederilor OUG nr. 28 din 2013 privind aprobarea PNDL, evitând, astfel, apariţia de întârzieri în execuţie, generate de lipsa de lichidităţi” se evidenţiază în fundamentarea proiectului de hotărâre. Tăieri de fonduri sunt operate la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, justificarea constând în venirea frigului, dar şi în criza de sanitară provocată de răspândirea Sars-Cov-2. Astfel, rectificarea negativă a bugetului prevede diminuarea cu 12  milioane de lei a sumelor alocate pentru reparaţii curente la drumuri judeţene, „ţinând cont de factorii atmosferici de la această dată, luând în calcul suspendarea unor lucrări sau întârzierile apărute ca urmare a dificultăţilor întâmpinate de constructori în ceea ce priveşte utilizarea forţei de muncă şi aprovizionarea cu materiale, în contextul pandemiei de COVID- 19”.    

 

Reduceri salariale de bază în Primăria Suceava

  • Este vorba despre la 900.000 de lei reprezentând salarii de bază, sporuri şi indemnizaţii de hrană

Serviciul „Resurse umane” al Primăriei municipiul Suceava solicită rectificări în minus ale bugetului local, demersul fiind urmare a analizei execuţiei cheltuielilor salariale la data de 15 noiembrie 2020. Conform proiectului de rectificare a bugetului local, suma tăiată reprezintă salarii de bază, sporuri şi indemnizaţii de hrană aceasta ridicându-se la 900.000 de lei.

Este vorba despre 450.000 de lei de la capitolul Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement; 200.000 de lei de la asistenţă socială în caz de invaliditate; 150.000 de lei de la autorităţile executive şi 3.000 de lei de la servicii de sănătate publică. La cele menţionate se adaugă 100.000 de lei cu titlul de indemnizaţii de hrană în asistenţă socială în caz de invaliditate şi încă 3.000 de lei însemnând alte sporuri în servicii de sănătate. Banii astfel rectificaţi din buget au fost îndreptaţi către alte capitole bugetare, cu titlul de salarii de bază.  Drept urmare, 650.000 de lei sunt destinaţi Poliţiei Locale, 100.000 de lei iau calea Administraţiei Pieţelor, 50.000 de lei Serviciului de Ecologizare, în timp ce 100.000 de lei sunt orientaţi înspre serviciile publice de evidenţa populaţiei.                


Consiliul Judeţean finanţează cu 1,5 milioane de lei  noua cantină a Seminarului Teologic 

  • Vechiul complex administrativ al Seminarului a fost distrus în totalitate de incendiul devastator din 8 ianuarie 2015
  • În 2017, de la bugetul Sucevei, pentru edificarea noilor corpuri s-au dat 500.000 de lei, iar în 2018 s-a acordat 1 milion de lei             

Consiliul Judeţean Suceava sprijină financiar continuarea lucrărilor de construire a noului sediu administrativ al Seminarului Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. În acest sens, un proiect de hotărâre privind acordarea unei finanţări în valoare de 1,5 milioane de lei se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare deliberativului judeţean.  O comisie  a executivului a analizat documentaţia depusă de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, iar în urma vizitei la faţa locului, s-a constat că „lucrările prevăzute în deviz corespund cu realitatea din teren”. Valoarea devizului pentru lucrările din cererea de finanţare înaintată Consiliului Judeţean este de 2 milioane de lei, reprezentând necesarul pentru terminarea intervenţiilor la cantină, obiectiv aflat în stadiul de execuţie de 30%. Potrivit reglementării în vigoare, din bugetele locale, în completarea fondurilor unităţilor de cult se poate acorda sprijin financiar pentru întreţinere şi funcţionare; construire şi reparare; conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu; desfăşurarea unor activităţi de asistenţă socială; amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase; construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală; construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor şi centrelor de cult, precum pentru construirea şi repararea sediilor unităţilor de învăţământ teologic. Vechiul complex administrativ al Seminarului teologic a fost distrus în totalitate de un incendiu devastator din 8 ianuarie 2015. Valoarea estimată a proiectului de reconstruire a fost de 10 milioane de lei. În anul 2017, de la bugetul local al municipiului Suceava, pentru edificarea noilor corpuri s-a dat 500.000 de lei, iar în 2018 s-a acordat un sprijin financiar de 1 milion de lei.               


 Patruzeci la sută, pierderile de căldură reale în sistemul de termoficare din Suceava

  • Printre măsurile necesare rezultate în urma unui audit energetice se numără continuarea lucrărilor de reabilitare, cât înlocuirea conductelor clasice cu conducte preizolate

Pierderile de pe reţelele pentru transportarea agentului termic din municipiul Suceava sunt în scădere, însă cresc cele din sistemul de distribuire, se relevă în Bilanţul energetic aferent anului 2019 pentru activităţile de transport şi distribuţie în sistem centralizat. Bilanţul este rezultatul unui audit energetic realizat de EMP Utility Suceava şi a fost înaintat de către prestatorul Thermonet Suceava, înspre aprobare, Consiliului Local din reşedinţa de judeţ. În analiza citată se subliniază că, pe întreaga durată a anului 2019, din centrala în cogenerare de înaltă eficienţă a Bionergy s-a livrat o cantitate de 162.436 de gigacalorii. Din acest din urmă total, o cantitate de aproximativ 75.860 de gigacalorii, adică (46,70%), a fost vândută pentru încălzirea consumatorilor şi 15.137 de gigacalorii, adică, (9,32%) către consumatorii de apă caldă menajeră. Încă 5.645 de gigacalorii - (3,48%) - au luat calea punctelor termice cu distribuţie proprie, în timp ce 65,792 de gigacalorii, respectiv 40,50%, reprezintă „pierderile totale de căldură, reale, în sistemul de termoficare”. Conform auditului de la Thermonet, comparativ cu bilanţul anterior,  aferent intervalului 1 ianuarie-31 decembrie 2018, pierderile  de energie termică din sistemul de transport au scăzut de la 27,20% la 19,67%.  În ceea ce priveşte pierderile de energie pe sistemul de distribuţie, acestea au crescut de la 19,53% la 27,11%, „fiind determinate de creşterea semnificativă a pierderilor prin transfer de căldură, de la 12,59% la 21,61%”. Pe de altă parte, de menţionat este faptul că, până în 2019, contorizarea energiei termice nu era realizată la nivel de punct termic, iar „odată introdusă această măsură, pierderile au scăzut în sistemul de transport şi s-au transferat sistemului de distribuţie”. Un aspect pozitiv este că pierderile reale de pe reţeaua de transport, cele de 19,76%, sunt comparabile cu pierderile tehnologice din proiectare, de 18,16%. „Pentru reducerea pierderilor din reţelele de transport sunt necesare o serie de măsuri de reabilitare, modernizare şi îmbunătăţire a proceselor tehnologice”, se arată în Bilanţul energetic al sistemului de termoficare prezentat de Thermonet Suceava. În primul rând, evidenţiate sunt cele referitoare la continuarea lucrărilor de reabilitare a reţelelor termice primare şi reţelelor secundare, prin înlocuirea conductelor termice clasice cu conducte preizolate, dar şi la reconsiderarea dimensionării reţelei primare. Pe lângă acestea, dezirabile sunt atragerea de noi clienţi, înlocuirea aparatelor de măsură de la branşamentele clienţilor, pentru o mai corectă măsurare, cât şi continuarea reabilitării reţelelor de recirculare a apei calde menajere, în vederea creşterii confortului termic al consumatorilor. 

23 noiembrie 2020

 Pe fondul epidemiei de COVID-19

Mai multe burse şcolare pentru elevii din Suceava

  • Chiar dacă actul educaţional are de suferit, unităţile de învăţământ au cerut, în plus faţă de începutul anului 2020, o bursă de performanţă, 71 de burse de merit şi 32 de burse sociale
  • În vară, primarul Ion Lungu anunţa că în bugetul local era prinsă suma de 426.000 de lei bursele elevilor fiind plătite până la începerea şcolii, în septembrie

Autorităţile administraţiei publice din municipiul Suceava vor acorda un număr sporit de burse elevilor din unităţile de învăţământ reşedinţa de judeţ. În acest sens, un proiect de hotărâre privind modificarea numărului de burse şcolare se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local.  Cereri au venit din partea Şcolii Gimnaziale nr.1, Şcolii Gimnaziale nr.4, Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiului Tehnic „Samuil Isopsecu”, Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiului Naţional „Ştefan ce Mare” şi Liceului cu Program Sportiv. Astfel, în 2020, din vistieria municipală va fi acordat un total de 1.270 de burse şcolare, dintre care 44 de burse de performanţă,  100 de burse de merit, 5 burse de studiu şi 121 de burse de ajutor social. Dacă numărul burselor de studiu rămâne acelaşi, va exista o bursă de performanţă în plus, precum şi cu 71 de burse de merit mai multe. De asemenea, se va majora cu 32 numărul burselor sociale. Iniţial acestea au fost stabilit în primăvară, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 86  din 26 martie 2020.  În vară, Ion Lungu anunţa că o sumă de 426.000 de lei este alocată din bugetul local al municipiului Suceava în vederea achitării burselor şcolare pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat. Consiliul Local a aprobat 1.029 de solicitări de burse de merit, 89 de burse sociale, 45 de burse de performanţă şi 5 burse de studiu.  „Asigurăm bursele elevilor, inclusiv pentru luna august, respectiv până începe şcoala, în septembrie” preciza, la acea dată,  Ion Lungu. De bursa de performanţă în valoare de 100 de lei beneficiază elevii cu rezultate deosebite la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale. Bursa de merit de 80 de lei pe lună se acordă elevilor cu rezultate bune obţinute la acelaşi gen de activităţi, însă organizate la nivel judeţean. Bursa de studiu de 60 de lei pe lună este destinată elevilor din familii cu venituri mici, iar de bursa de ajutor social, în aceeaşi valoare, se vor bucura elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate, precum orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învaţă în altă localitate sau elevi cu situaţii materiale grele. Legea educaţiei naţionale prevede că bursele sunt asigurate din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin şcolile din învăţământul preuniversitar de stat, acestea reprezentând  o categorie de cheltuieli asigurată prin finanţare complementară. 

 

Administratorii de imobile sunt obligaţi la 720 de ore de formare profesională  

  • Prin „programul de educaţie” urmărită este  „profesionalizarea acestora, în scopul prestării unor servicii în interesul proprietarilor”

 Consiliul Local Suceava va aproba o hotărâre de atestare a 41 de persoane fizice care au obţinut certificate de calificare în vederea dobândirii calităţii de administrator de condominiu. În cauză sunt persoane atestate anterior pentru desfăşurarea activităţii de administrator de imobile, dar în cazul cărora, noile reglementări legale au impus absolvirea unor cursuri de specialitate. „Administratorii care deţin atestat de administrator de imobil trebuie să urmeze cursul de calificare profesională de administrator de condominii, în conformitate cu noul standard ocupaţional care a fost actualizat prin introducerea ocupaţiei de administrator de condominii (...) pentru care este necesar un program de educaţie şi formare profesională cu o durată totală de 720 de ore” se arată în fundamentarea proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului local. Atestatul este actul care dovedeşte calitatea de administrator de condominii, prin care persoanele fizice care deţin certificate de calificare, sunt atestate de către primar, la propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari. Atestatul este emis în baza certificatului de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de condominii, conform Legii nr. 196 din 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cât şi a cazierului judiciar care atestă că solicitantul nu a suferit nicio condamnare, în urma unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive, pentru o infracţiune de natură economico-financiară. Unul dintre principalele obiective ale Legii este „profesionalizarea în scopul prestării unor servicii în interesul proprietarilor”. Atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii, putând fi reînnoit în aceleaşi condiţii în care a fost emis.  

 

Din cauza COVID-19

Banii gratuiţi pentru activităţi sportive, educaţionale, sociale şi culturale rămân necheltuiţi

  • Este vorba despre suma de 355.000 de lei, din totalul de 2,7 milioane de lei aprobat la început de an

În acest an, o parte din fondurile asigurate gratuit din bugetului municipiului Suceava nu vor mai fi consumate. Aceasta deoarece, în urma publicării anunţurilor de participare la selecţiile publice de proiecte în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice ale municipiului Suceava pentru anul 2020, la unele subdomenii nu a fost înaintat niciun proiect. De asemenea, în contextul epidemiologic actual COVID-19 trei asociaţii au solicitat rezilierea contractelor, ca urmare a imposibilităţii susţinerii evenimentelor prevăzute în proiectele depuse. În total, este vorba despre 355.000 de lei, din fondurile de 2,7 milioane de lei aprobate la început de an prin hotărârea deliberativului municipal. Astfel, de la cultură şi educaţie nu vor mai fi cheltuiţi 110.000 de lei, iniţial banii fiind disponibili pentru activităţi folclorice de copii şi tineret; activităţi recreative pentru copii şi tineret; tipărire de cărţi şi vernisaje de artă. De la subdomeniul social se reîntorc în buget 10.000 de lei, sumă destinată activităţilor educative de integrare în mediul social şi şcolar a elevilor cu situaţii familiale deosebite. În activităţi sportive nu vor fi cheltuiţi 235.000 de lei, respectiv 100.000 de lei de la fotbal, 50.000 de lei de la atletism, 45.000 de lei de la baschet, 20.000 de lei de la dans sportiv şi câte 10.000 de lei de la şah şi activitatea culombofililor. Programul anual al finanţărilor din fondurile publice ale municipiului Suceava a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 40 din 27 februarie 2020. Susţinerea financiară a sportului cu bani din bugetul local se face în baza Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile, aprobat de consilierii suceveni în conformitate cu ultimele modificări aduse Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Potrivit legislaţiei în vigoare, finanţările nerambursabile se acordă, pe bază de proiecte, din fondurile publice pentru activităţi non‑profit de interes local. Beneficiari ai finanţărilor nerambursabile din bugetul municipiului Suceava sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, inclusiv asociaţiile, fundaţiile sau cultele religioase. 

 Şapte angajatori suceveni au fost amendaţi cu 140.000 de lei pentru muncă nedeclarată 

În luna octombrie, inspectorii de muncă de muncă suceveni au organizat şi desfăşurat 296 controale, dintre care 219 în domeniul relaţiilor de muncă şi 77 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava informează că, în luna trecută, abaterile de la legislaţia în vigoare a fost sancţionată contravenţional cu un total de 271.300 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, în urma celor 219 controale întreprinse s-au aplicat 94 de amenzi însumând de 255.800 lei. Potrivit inspectorului-şef, depistate au fost 11 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care 5 ale căror contracte individuale nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cât şi 6 care lucrau fără forme legale de angajare. În consecinţă, inspectorii de muncă au amendat 7 angajatori, aceştia fiind sancţionaţi cu un total de 140.000 lei. Pe lângă cele menţionate, printre deficienţele constatate se mai evidenţiază nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, acordarea concediilor de odihnă şi repausului săptămânal, cât şi nerespectarea dispoziţiilor referitoare la ţinerea evidenţei orelor prestate de către fiecare salariat. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, lucrătorii ITM Suceava au desfăşurat 77 de acţiuni de control, cele 51 de sancţiuni contravenţionale aplicate ridicându-se 15.500 lei. Printre neregulile depistate se numără cele privind neafișarea la intrarea în unitate a reglementărilor cu privire la împiedicarea infectării cu SARS-CoV-2 şi neasigurarea dispozitivelor de protecţie colectivă. Totodată, s-a evidenţiat că nu exista semnalizarea de securitate, nu s-a consemnat efectuarea instruirilor, fişele de instruire nu fuseseră semnate de către toţi cei implicaţi în procesul de muncă, iar activitatea de acordare a primului ajutor nu era organizată. 

Pentru bugetul Sucevei

Naveta cadrelor didactice mai costisitoare, chiar dacă orele se ţin on line 

  • Pentru perioada septembrie-decembrie unităţile de învăţământ din reşedinţa de judeţ au cerut 100.485 de lei, faţă de 88.327 de lei în intervalul similar din anul trecut   

Consiliul Local al municipiului Suceava va aproba, în şedinţa ordinară a lunii noiembrie, un proiect de hotărâre privind decontarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat. Este vorba despre personalul care nu deţine locuinţă pe teritoriul reşedinţei de judeţ, demersul având în vedere intervalul septembrie-decembrie 2020. Conform proiectului de hotărâre, totalul solicitat de conducerile grădiniţelor, şcolilor primare, şcolilor gimnaziale, liceelor, colegiilor şi unităţilor postliceale este de 100.485 de lei. De remarcat este că, în ciuda faptului că orele s-au mutat on line, fondurile necesare sunt în creştere. Astfel, în aceeaşi perioada a anului trecut, la un număr egal de unităţi din învăţământul preuniversitar sucevean suma aprobată, în baza solicitărilor venite la Primăria Suceava, a fost de 88.327 de lei. Cereri au fost înaintate de consiliile de administraţie din 25 de unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, decontate fiind, conform prevederilor legale în vigoare, cheltuielile pentru abonamente, carburanţi sau pentru folosirea mijloacelor de transport. În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, personalul didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea profesională, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la, şi de la locul de muncă, între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ. Finanţarea respectivelor cheltuieli este prevăzută în bugetele unităţilor şcolare aflate în această situaţie. Aprobarea drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare revine consiliului local, în urma unei propuneri înaintate de consiliul de administraţie al şcolii.

19 noiembrie 2020

 Contestaţie la licitaţia pentru cele 1.000 de tablete pe care le cumpără Primăria Suceava
  • În cursă au intrat marii operatori Orange România şi Vodafone România, învingătoare fiind declarată ultima companie


Primăria Suceava aşteaptă soluţia la contestaţia pe care unul din competitorii la licitaţia pentru achiziţionarea tabletelor a înaintat-o la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).
 „Din păcate, licitaţia pe care a organizat-o Primăria pentru achiziţionarea de tablete este contestată de către cei care au pierdut licitaţia. Au fost două oferte, contestaţia este la CNSC, iar noi aşteptăm ca aceste respective să se clarifice cât mai repede, astfel încât să putem încheia contractul” a punctat primarul Ion Lungu. Licitaţia pentru furnizarea a 1.000 de tablete a fost ţinută la începutul lunii noiembrie. În cursă au intrat cei doi mari operatori Orange România şi Vodafone România, învingătoare 
fiind declarată ultima companie. Din bugetul local, prin hotărâre a deliberativului municipal, a fost alocată suma de 1 milion de lei, pe lângă tablete fiind prevăzute dotarea şi montarea de echipamente IT care să faciliteze interacţiunea on line.

Pe de altă parte, la solicitarea şi în baza listelor întocmite de unităţile de învăţământ Consiliul Local a aprobat un proiect prin care vor fi procurate echipamente IT cu finanţare europeană nerambursabilă. Acestea vor deservi aproximativ 19.000 de elevi şi 2.000 de cadre didactice.

„Vestea bună este faptul că avem depus un proiect pe fonduri europene de 2,5 milioane de euro, prin care vom achiziţiona laptop-uri, routere, video-proiectoare şi alte echipamente pentru învăţământul on line, foarte necesare în această perioadă” a evidenţiat Ion Lungu, primarul Sucevei.           


 În programarea financiară 2021-2027

„Centura verde” şi reabilitarea Curţii Domneşti, două proiecte importante ale Primăriei Suceava

  • ADRNE a aprobat finanţarea costurilor cu întocmirea documentaţiei tehnice din fondurile nerambursabile disponibile pe Axa „Asistenţă Tehnică”

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est a aprobat, în urma solicitării Primăriei municipiului Suceava, susţinerea a două proiecte pe care administraţia publică locală din reşedinţa de judeţ le va promova în exerciţiul financiar 2021-2027. „Este o veste bună în ceea ce priveşte fondurile europene” a declarat primarul Ion Lungu, subliniind că, pentru început, finanţată este realizarea documentaţiei tehnice. În primul rând, este vorba despre Sistemul integrat de management şi modelare urbană destinat gestionării traficului şi îmbunătăţirii vieţii în municipiul Suceava. Concret, proiectul vizează amenajarea de reţele de piste pentru biciclete, asigurarea infrastructurii orientate către cetăţeni, cât  şi utilizarea modulelor de transport nemotorizate, respectiv a trotinetelor electrice şi bicicletelor electrice. Urmărită este, de asemenea, realizarea de centuri verzi. „Vrem să facem o centură verde a oraşului” reliefează primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ. La cele menţionate, se adaugă sistemul de management a traficului, incluzând introducerea semaforizării în „undă verde”, precum şi alte elemente de fluidizare a circulaţiei rutiere. Valoarea proiectului este de 7,5 milioane de euro, ADRNE Piatra Neamţ aprobând finanţarea costurilor cu întocmirea documentaţiei din alocările disponibile pe Axa „Asistenţă Tehnică”. Conform primarului Ion Lungu, al doilea proiect care se bucură de această facilitate, adică de realizarea cu fonduri europene a documentaţiei tehnice, este cel referitor la reabilitarea monumentului arheologic al Curţii Domneşti. Valoarea proiectului este de 7,2 milioane de euro, iar potrivit proiectului de reabilitare al Sigm Home Projects şi Genesis Iaşi, în ceea ce privește zona arheologică, propuse sunt măsuri de conservare și restaurare ale ruinelor Palatului Domnesc, turnului locuinței și turnului porții. Amenajarea parcului public va consta în realizarea traseului străzii „Curții Domnești”, refacerea, în zona de peluză, a traseelor unor imobile sau hrube existente, cât și a unui amfiteatru înierbat cu orientare înspre Biserica Coconilor. De asemenea, prevăzute sunt un punct de intrare dinspre strada Domnească, pentru vânzare de bilete, un muzeu, spațiu de comercializare amintiri, o clădire cu parter. Accesul în zona arheologică se va face dinspre strada „Curții Domnești”, lângă Liceul de Artă, cel în parcul public urmând a fi posibil dinspre strada „Curții Domnești” și strada „Petru Rareș”. În proiect figurează și amenajarea iluminatului arhitectural, cu iluminarea zidurilor Curții Domnești, Casei Domnești, Turnului și a unor grupaje peisagistice de interes.

 Sucevenii pot investi în titluri de stat în lei și euro

  • Valoarea nominală a unui titlu este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru ce în euro, ofertă valabilă până pe 27 noiembrie
  • Pentru subscrierea inițială a titlurilor nu se aplică comisioane de către băncile intermediare, veniturile obținute nefiind impozabile


BT Capital Partners&Banca Transilvania, BCR și BRD au pus în vânzare a doua serie de titluri de stat pentru populație în lei şi titluri de stat denominate în euro. Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJPF) Suceava informează că maturitatea este de 1 şi 3 ani pentru moneda națională și de 5 ani pentru euro. Dobânzile anuale oferite la titlurile de stat în lei sunt de 3,5% la o scadenţă de 1 an şi de 4% pentru scadenţa la 3 ani, titlurile de stat în euro având o dobândă anuală de 1,85%. Conform AJFP, dobânzile acordate peste nivelul actual al pieţei scad riscul investițional până la maturitate, oferind oportunitatea lichidării imediate, cu minimum de costuri pentru populaţie, în cazul unor nevoi imediate, prin vânzarea acestora pe piața secundară. Oferta de titluri de stat din cadrul Programului „Fidelis” se derulează până pe 27 noiembrie 2020. „Aceste momente de criză în sănătate și economie sunt un prilej pentru a arăta coeziunea, fiind inclusiv o șansă pentru populație de a face investiții sigure și cu randamente bune”, arată purtătorul de cuvânt Oana Violeta Apetrea. Oferta primară de vânzare de titluri de stat pentru populație „Fidelis” s-a derulat în perioada 15 iulie-7 august. Pentru subscrierea inițială a titlurilor nu se aplică comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. În emisiunea de titluri de stat „Fidelis” pot investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani, până la data închiderii ofertei, inclusiv. 

 


Primarul Ion Lungu:

Impozitele şi taxele locale vor fi păstrate la nivelul celor din anul 2020

  • La garsoniere şi apartamente se va face chiar o reducere de 1 leu  

În anul 2021, locuitorii municipiului Suceava vor plăti impozite şi taxe locale la nivelul celor din acest an. Ieri, primarul Ion Lungu a declarat că în şedinţa ordinară a Consiliului Local se va face o actualizare cu rata inflaţiei, impusă prin lege, după care se va opera o reducere cu aceeaşi valoare. „Deşi Legea ne obligă să le creştem cu 3,8%, reprezentând rata de inflaţie, vom face acest sacrificiu legal, pe care l-am făcut şi anul trecut. Vom majora, într-o primă etapă, taxele şi impozitele locale cu 3,8%, iar în aceeaşi şedinţă, printr-un proiect separat, vom diminua cu 3,8%. Ca atare, taxele şi impozitele locale nu vor creşte în 2021, deci vor fi la nivelul celor din 2020” a sublinia şeful executivului sucevean. Astfel, pentru o garsonieră de 25 de metri pătraţi, de la 83 de lei în 2020, în 2021 se va achita un impozit de 82 de lei. În cazul unui apartament cu 2 camere, de la 149 de lei în prezent, anul viitor se va achita 148 de lei.  La apartament 3 camere, de la 215 lei se va ajunge la 214 lei, iar la apartamentul cu 4 camere în loc de 331 de lei, se vor achita 329 de lei.  Impozitul pe un  teren de 1.000 de metri pătraţi a fost de 906 lei în anul în curs, acesta rămânând la aceeaşi valoare şi în 2021. La un autoturism cu capacitate cilindrică de 1.900 de metri cubi, anul viitor impozitul va fi 210 de lei, de asemenea la fel ca în 2020. Edilul-şef a mai reliefat că, în urma demersului Asociaţiei Municipiilor din România, Guvernul Orban a aprobat alocarea către bugetele locale a unei cote de 65% din impozitul pe venii. „Un lucru bun care s-a întâmplat în urma discuţiilor şi a solicitărilor primarilor, s-a dat un act normativ prin care cota fin impozitele şi taxele pe venit în anul următor va fi de 65%. Este o victorie a AMR că s-a reuşit această reglementare, având  foarte mare importanţă pentru fundamentarea bugetelor locale pe anul viitor” a explicat Ion Lngu, primarul Sucevei.  

 

Pentru reducerea presiunii pe Spital şi UPU

Policlinica „Areni” va fi supusă reabilitării

  • Această policlinică de tradiţie are foarte mulţi doctori specialişti, iar mulţi suceveni merg acolo” a declarat Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene

Zilele trecute a fost finalizat auditul energetic, studiu care stă la baza proiectului de reabilitare şi modernizare a Policlinicii „Areni” din municipiul Suceava. Potrivit primarului Ion Lungu, proiectul care va fi promovat este urmare a unei asocieri dintre Primăria reşedinţei de judeţ, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi medicii din cabinetele Policlinicii. Astfel, pe lângă aspectul modern pe care îl va căpăta, prin reabilitarea termică a imobilului se vor realiza şi importante economii la consumul de energie. „Ne ţinem de cuvânt şi sprijinim cabinetelor medicale din Policlinica Areni. Ca atare, într-o colaborare cu Universitatea a fost terminat auditul energetic, în aşa fel încât să o reabilităm termic, la fel cum facem cu Primăria Suceava. Vrem să aveam o Policlinică modernă, care să ajute domeniul sănătăţii din oraşul nostru. Această policlinică de tradiţie are foarte mulţi doctori specialişti, iar mulţi suceveni merg acolo” a declarat Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene, opinând că, astfel, ar mai putea fi ridicată presiunea de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou”, Ambulatoriu şi Unitatea de Primire a Urgenţelor. O dată cu finalizarea lucrărilor de creştere a eficienţei energetice a Policlinicii „Areni”, consumul energetic anual va scădea cu circa 783.231 KW, „ceea ce este un lucru foarte important.             

Opt localităţi învecinate Sucevei ar intra în Zona Urbană Funcţională

  • Iniţial era vizată întreaga „Zonă Metropolitană”, cu municipiul reşedinţă, oraşul Salcea şi comunele Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Bosanci, Vereşti, Siminicea, Stroieşti, Dumbrăveni, Hînţeşti, Udeşti şi Dărmăneşti

Zona Urbană Funcţională (ZUF) va avea în componentă comunele Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Şcheia, precum şi oraşul Salcea şi municipiul Suceava. Acesta este părerea lui Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ, conform căruia noul campus universitar de la Moara al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, cât şi înfiinţarea unei companii metropolitane de transport public de călători vor face  parte din portofoliul de proiecte al viitoarei structuri. După discuţii purtate cu reprezentaţii Băncii Mondiale şi Ministerului Dezvoltării Regionale, Lungu spune că sa-a hotărât ca ZUF să nu se mai constituie pe structura „Zonei Metropolitane”, aşa cum se intenţiona iniţial, ci doar cu localităţi strict învecinate cu Suceava. „Am trimise deja scrisori la toate localităţile, să ne comunice dacă sunt de acord cu intrarea în această structură, cu această strategie. Trebuie să participe cu date din primărie, să desemneze o persoană cu rol de reprezentare, iar un răspuns aşteptăm până la sfârşitul lunii. Nu interesează să dezvoltăm această zonă multifuncţională, un proiect fiind transportul metropolitan. Sunt şi alte proiecte importante, printre care campusul universitar de la Moara, cât şi cele ale localităţilor componente” a subliniat Ion Lungu. Banca Mondială acordă autorităţilor administraţiei publice locale sprijin financiar pentru întocmirea „Strategiei de dezvoltare urbană în perioada 2021-2027”. Pe de altă parte, conform primarului Ion Lungu, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) disponibilă este o sumă de 400 de milioane de euro, stimulent pentru municipiile reşedinţă de judeţ care vor promova investiţii în cadrul Zonei Urbane Funcţionale. Din „Zona Metropolitană” Suceava făceau parte, pe lângă municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Bosanci, Vereşti, Siminicea, Stroieşti, Dumbrăveni, Hînţeşti, Udeşti şi Dărmăneşti.

 Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor este ocolită de necazurile salariale

  • Vrem să fim corecţi şi să le dăm salariile la timp” a punctat Gheorghe Flutur, preşedintele CJ, menţionând angajaţii instituţiei  de asistenţă au stat în carantină laolaltă cu asistaţii

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, unitate în subordinea Consiliului Judeţean nu se confruntă cu probleme legate de salarii. Asigurarea a fost dată de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, după ce în mai multe instituţii similare din ţară, angajaţii au ieşit în stradă cerând achitarea drepturilor salariale restante. „La Suceava nu sunt asemenea probleme şi nici nu au existat vreodată asemenea situaţii de când sunt preşedinte. Noi avem asigurate salariile” a subliniat şefului executivului judeţean, accentuând că toate acestea ţin de fundamentarea corectă a bugetului judeţean votat la început de nou an. Flutur spune că Niculai Barbă, în coordonarea căruia este DGASPC, s-a întâlnit cu reprezentaţii sindicatelor, ai salariaţilor, care „s-au declarat „mulţumiţi de ceea ce se întâmplă până la ora aceasta”.  „Şi eu sunt mulţumit de prestaţia acestora, pentru că personalul s-a carantinat cu asistaţii în unităţile de protecţie. Au avut o atitudine foarte solidară şi se bucură de toată aprecierea mea. De aceea vrem să fim corecţi şi să le dăm salariile la timp ” a punctat şeful CJ. Flutur a mai evidenţiat că, în domeniu există mai multe „urgenţe”, una dintre acesta referindu-se la „despărţirea” pavilioanelor mari, precum sunt cele de la Centrul  de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică de la Saca Mică.  „Avem căsuţe la Solca, Todireşti, Cacica. Nu trebuie să mai lăsăm sute de oameni la un loc, să rămână la maxim 50 de persoane într-un pavilion. S-a dovedit, din punct de vedere social, dar şi al securităţii la coronavirus, că marile centre sunt mai periculoase, dar toate acestea nu pot fi făcute peste noapte. Însă, în următorii ani, se va face un gen de descentralizare, pentru a împărţi centrele mari în unele mai mici, care să creeze condiţii mai aproape de normalitate”, a reliefat Gheorghe Flutur preşedintele Consiliului Judeţean, adăugând că se mizează inclusiv pe finanţarea europeană neramabursabilă, dar şi pe sprijinul fundaţiilor.      

 Deoarece bugetul local este în suferinţă

Primarul Lungu cere Guvernului Orban să nu renunţe la alocarea cotei de 65% din impozitul pe venit

  • În 2018, după micşorarea impozitului pe venit de la 16% la 10%, municipiul Suceava risca să piardă 7 milioane de euro
  • Diminuarea amintită a afectat intrările în bugetele locale, dar Guvernul PSD le-a compensat prin creşterea cotei repartizate de la „Centru”    

Primarii din ţară cer acordarea unei cote din 65% din impozitul pe venit pentru completarea intrărilor la bugetele locale. Ion Lungu, primarul Sucevei crede că aceasta ar trebui legiferată definitiv, astfel încât discuţiile să nu fie reluate în fiecare an, cu prilejul fundamentării bugetului de stat. „Un lucru foarte important este menţinerea cotei de 65% din 100%, la fel cum    s-a întâmplat şi în 2020. Din păcate, această alocare nu este legiferată, de aceea, de fiecare dată când se aprobă bugetul de stat, noi încercăm introducerea acestei modalităţi în Legea Finanţelor Publice, astfel încât să nu mai avem discuţii în fiecare an”, a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. În calitate de prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Ion Lungu, alături de ceilalţi primari din ţară, a ridicat această problemă la întâlnirile pe care le-a avut cu oficialii Ministerului Finanţelor Publice şi cu premierul Ludovic Orban. De remarcat este, că problema cotelor defalcate din impozitul pe venit fost abordată şi în urmă cu 1 an, în cadrul şedinţei Asociaţiilor Municipiilor din România, la care a participat primul ministru Viorica Vasilica Dăncilă. Deoarece în 2018 Guvernul PSD diminuase impozitul pe venit de la 16% la 10%, din această din urmă sursă, în vistieria publică a municipiului Suceava riscau să intre cu 7 milioane de euro mai puţin faţă de anul 2017. În cadrul întrevederii din 2019, primarul Lungu a susţinut creşterea cotei repartizate din impozitul pe venit pentru primării de la 43,71% la minim 65%, respectiv asigurarea unui buget minim de 1.150 de lei pe locuitor, lucru care a fost materializat. Cu toate că la rectificarea din septembrie 2019 a bugetului de stat, Suceava a beneficiat de un supliment de 5,24 milioane de lei, adică de peste 1 milion de euro, se aprecia că, în condiţiile nemajorării cotei din impozitul pe venit până la 65%, municipiul capitală de judeţ tot ar fi fost lăsat va fi lăsat fără 5 milioane de lei.  

 

Optzeci de mii de lei, o amendă pentru depozitarea buştenilor în albia unui curs de apă

  • Bogdan Gabriel Piticari, şeful SGA,  recomandă sucevenilor „să fie mai responsabili şi să arunce deşeurilor doar în locurile speciale amenajate”
  • Inspectorii instituţiei au făcut denunţ penal pentru exploatarea de agregate minerale fără acte de reglementare pe linie de gospodărire a apelor

În primele trei trimestre din anul 2020, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava au avut multiple acţiuni de control la utilizatorii de apă şi la cei care folosesc lucrările construite pe ape ori în legătură cu apele, verificările urmărind funcţionarea corespunzătoare a obiectivelor, cât şi încadrarea în prevederile avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor. Astfel, la folosinţele consumatoare şi neconsumatoare de apă, inspectorii SGA au desfăşurat 47 de controale planificate şi alte 208 de acţiuni de control neplanificate. Conform, directorului executiv Bogdan Gabriel Piticari, în urma constatărilor făcute şi a neregulilor depistate, controlorii au aplicat 54 de sancţiuni, dintre acestea 34 fiind avertismente. Un denunţ penal a fost făcut pentru exploatarea de agregate minerale fără acte de reglementare pe linie de gospodărire a apelor, ca urmare a  aceleiaşi abateri fiind date şi 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1,22 de milioane de lei. De asemenea, pe durata descinderilor s-au aplicat 4 amenzi totalizând 150.000 de lei pentru evacuarea de ape uzate neepurate; două, în sumă de 75.000 de lei, pentru funcţionarea de staţii de sortare fără acte de reglementare şi încă două, de 50.000 de lei, pentru săpături în terase fără acte de reglementare. O amendă de 35.000 de lei s-a dat în cazul funcţionării spaţiilor comerciale fără  autorizaţie de gospodărire a apelor, iar alta, tot de aceeaşi mărime, a fost aplicată în urma constatării că nu au fost duse la îndeplinire măsurile impuse anterior, cu privire la reglementarea amenajării piscicole şi dezafectarea unui puţ de captare. Inspectorii SGA au aplicat ce mai mare sancţionarea contravenţională, de 80.000 de lei, pentru depozitarea de buşteni în albia minoră a unui curs de apă, o alta de 2.500 de lei, vizând, la fel, abandonarea de deşeuri în albia apei curgătoare. „Prejudiciul recuperat a fost de 256.166 de lei, privind nisipurile şi pietrişurile, respectiv de 4.309 de lei, în cazul volumelor de apă peste cel reglementat” evidenţiază Bogdan Gabriel Piticari, director executiv al  Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, reamintind locuitorilor judeţului Suceava „să fie mai responsabili şi să arunce deşeurilor doar în locurile speciale amenajate”. În perioada la care facem referire, specialiştii instituţiei sucevene au întocmit inclusiv 99 de procese verbale şi 5 note de constatare privind evaluarea pagubelor cauzate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase, prinse în rapoarte de sinteză cu referire la apărarea împotriva  inundaţiilor.  

16 noiembrie 2020

 
În comparaţie cu alte cu  alte judeţe

An agricol relativ bun în Suceava

  • Totuşi, faţă de mediile ultimilor doi ani, pe fondul condiţiilor agro-meteorologice, producţiile au înregistrat o uşoară scădere, informează specialiştii Direcţiei pentru Agricultură
  • În ultima perioadă se remarcă o uşoară  tendinţă  de creştere a suprafeţelor cultivate cu grâu, floarea soarelui şi rapiţă, semănăturile din toamna acestui an fiind la final

DIRECŢIA  PENTRU  AGRICULTURĂ
Până la apariţia  ploilor, campania de toamnă din judeţul Suceava a decurs în condiţii normale, face cunoscut Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava. Astfel, a fost finalizată recoltarea la cultura de cartofi, de pe cele peste 17.000 de hectare fiind  obţinută o producţie totală de peste 300.000 de tone. La rapiţă, s-au recoltat alte peste 2.000 de hectare, de pe care s-au adunat 5.800 tone. În cazul cerealelor de toamnă,  de pe 4.100 de hectare s-au strâns peste 12.700 de tone. Conform Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, „în acest moment, ne aflăm  în  plină campanie de  recoltare la culturile de porumb, sfeclă de zahăr şi soia”. „În general, producţiile realizate au înregistrat o scădere uşoară  faţă  de mediile ultimilor doi ani, urmare a condiţiilor agro-meteorologice înregistrate în acest an” informează specialiştii instituţiei sucevene.  În ceea ce priveşte campania de vară, la orzoaica  de primăvară, de pe 2.600 de hectare producţia totală obţinută a fost de circa 6.600 de tone. La grâu, cultivate au fost 21.500 de  hectare, cu realizări de aproximativ 73.000 de tone. La secară s-au recoltat 2.100 de hectare, cu o producţie de circa 7.000 de tone, în timp ce la triticale, de pe aproximativ 2.400 de hectare s-au treierat 7.800 de tone. În cazul ovăzului, de pe 7.900 de hectare, fermierii s-au ales cu peste 14.300 de tone, iar la grâul de primăvară, circa 400 de hectare au adus în hambare peste 1.300 de tone. Conform DAJ, comparativ  cu anul 2019, se constată  o uşoară  tendinţă  de creştere a suprafeţelor cultivate cu grâu, floarea soarelui şi  rapiţă. Totodată, de remarcat este că, din punct de vedere agro-meteorologic, judeţul Suceava a beneficiat de un an agricol relativ  bun, comparativ  cu  alte judeţe. „Nu au fost înregistrate calamităţi din cauza secetei, dar producţiile obţinute au înregistrat o scădere sensibilă, ca urmare a deficitului de apă din sol. De  asemenea, au  fost zone afectate de căderile de grindină din perioada de vară” evidenţiază Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava. În privinţa campaniei de toamnă, în judeţul Suceava rapiţa a fost semănată pe 91% din cele 2.200 de hectare programate, iar la grâu s-au însămânţat 98 din cele 21.500 de  hectare planificate. Cu realizări de 100% se înscriu secara-cu 200 de hectare, triticalele-cu 2.000 de hectare, orzul şi orzoaica-cu 2.700 de hectare, cât şi plantele de nutreţ, cu 500 de hectare.

 Învăţământ dual în două colegii din Suceava

  • „Este singura şansă să pregătim forţă de muncă pentru lucrările pe care le avem în oraş” a  declarat primarul Ion Lungu

    Ion Lungu


Proiectul de modernizare a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a fost aprobat. Anunţul aparţine primarului Ion Lungu, conform căruia în curând va fi semnat şi contractul de finanţare.  „Proiectul a fost depus de mai mult timp, a avut loc vizita în teren, iar în cele din urmă a fost aprobat.  Cel mai probabil, acesta va fi a semnat în luna decembrie” a declarat primarul municipiului Suceava. Valoarea totală a proiectului este de 4,88 de milioane de lei, dintre care 4,63 de milioane de lei este finanţarea din fonduri europene nermabursabile, iar 251.222 de lei reprezintă contribuţia municipiului Suceava, însemnând 2% din valoarea totală, cât şi cheltuielile neelegibile. Lucrările, pe o suprafaţă de 18.785 de metri pătraţi, includ, printre altele, reparaţii la şarpantă şi „refuncţionalizarea” spaţiilor existente. „Vom face o reabilitare similară celei de la Primăria municipiului Suceava. Se vor amplasa panouri fotovoltaice, fiind un proiect verde” a subliniat şeful executivului local. Lungu a reliefat că demersurile vizează introducerea învăţământului dual, în colaborare cu agenţii economic suceveni şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în program fiind incluse Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară şi  Colegiului Naţional „Petru Rareş”. „Le pregătim pentru învăţământul dual, vechea ucenicie, forţa de muncă fiind un lucru foarte important. Este vorba despre parteneriat între Primărie, unităţile de învăţământ şi agenţii economici, deja fiind scoşi absolvenţi ai acestei forme. Este singura şansă să pregătim forţă de muncă pentru lucrările pe care le avem în oraş” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.          

Mihai Găşpărel
În judeţul Suceava,

Gardienii forestieri au făcut 62 sesizări penale pentru încălcarea gravă a legislaţiei silvice

·        Descoperiţi a fi tăiaţi ilegal au fost 1.340 de metri cubi de arbori, valoarea prejudiciului din infracţiuni fiind de 421.718 de lei

În primele trei trimestre ale anului 2020, gardienii forestieri au avut, doar în judeţul Suceava, 918 de controale la regimul silvic şi materialul lemnos. Potrivit lui şef Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere, cu prilejul verificărilor şi a constatărilor făcute, personalul cu atribuţii de control din subordine a constatat 530 de contravenţii, valoarea amenzilor date însumând 2,45 de milioane de lei. Confiscaţi fizic au fost 1.500 de metri cubi de material lemnos, dintre care 1.092 de metri cubi de lemn de lucru, 164 de metri cubi de cherestea şi 244 de metri cubi de lemn de foc. Volumul materialului lemnos „care nu se regăseşte”, confiscat contravaloric, este de 9.480 de metri cubi. Este vorba despre 5.437 de metri cubi de lemn de lucru, 2.471 de metru cubi de cherestea şi 1.574 de metru cubi. Conform inspectorului-şef, în primele 9 luni ale anului 2020, în judeţul Suceava, descoperit a fi tăiat ilegal a fost volum total de 1.340 de metri cubi de arbori, întocmite 62 sesizări penale. Astfel, în primele trei trimestre ale anului în curs, valoarea prejudiciului cauzat de infracţiuni s-a ridicat la 421.718 de lei. Nu în cele din urmă, Mihai Găşpărel mai evidenţiază că pe adresa Gărzii Forestiere au fost trimise, în perioada la care facem referire, 100 de diverse sesizări, acestea fiind verificate. Garda Forestieră Suceava are în raza de competenţă judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău.            

 Firmele de transport nu respectă timpul de muncă al şoferilor transnaţionali

>Inspectorii de muncă suceveni au controlat 47 de transportatori rutieri şi au dat amenzi însumând 6.500 lei

    Romeo Butnariu

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost angrenat în campania naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, precum şi a timpului de muncă şi de odihnă în cazul conducătorilor auto, lucrători mobili. Conform inspectorului-şef Romeo Butnariu  urmărit a fost şi modul de aplicare a legislaţiei şi directivelor europene care vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, transpuse în legislaţia naţională. Printre altele, obiectivele campaniei au constat în creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din încălcarea, de către angajatorii cu activitate în domeniul transportului rutier, a reglementărilor privind timpul de muncă şi de odihnă. Inspectorii de muncă suceveni au controlat 47 de angajatori, în urma verificărilor, personalul specializat aplicând 11 sancţiuni contravenţionale, iar valoarea amenzilor însumând  6.500 lei. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava arată că principalele deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă sunt cele legate de neprezentarea evidenței timpului de lucru pentru salariaţii care desfăşoară activitate pe funcţia de conducători auto; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat, în concordanţă cu programul efectiv de lucru; nerespectarea prevederilor legale privind timpul de muncă; lipsa dovezilor privind achitarea drepturilor salariale, cât şi de nerespectarea prevederilor legale privind salariul minim brut pe țară.

 Bazarul din Lunca Sucevei va avea încălzire peste 2 ani 

  • Agentul termic va veni de la Thermonet, instalaţia fiind în varianta „apă caldă”, cu aeroterme la interior şi cu perdele de aer pentru diminuarea pătrunderii frigului

Constructorul pentru lucrările de introducere a căldurii în Bazarul din Lunca Sucevei este asocierea dintre firmele autohtone Con Bucovina, Ada ProdCons şi Loial Impex.     Semnarea contractului a avut loc la finele săptămânii trecute, primarul Ion Lungu precizând că valoarea investiţiei în instalaţia pentru încălzirea Complexului comercial Bazar este de 19,08 milioane de lei. „Avem toate şansele ca, în următorii 2 ani de zile, să modernizăm Bazarul din Lunca Sucevei, astfel încât în comercianţii de acolo să beneficieze de căldură. Am întârziat din cauza acestei pandemii, pentru că, practic, începând cu luna februarie, în martie şi aprilie nu s-a lucrat. Încercăm să recuperăm timpul pierdut” iterează şeful administrativului municipal sucevean. Deşi indicatorii tehnico-economici trecuseră de Consiliul Local, lansarea licitaţiei a fost amânată din cauza epidemiei de COVID-19 şi a fost relansată în august. „În acea perioadă nu am luat niciun leu de acolo, niciun fel de chirii. Sigur, aceastea ne-au dat un pic peste cap, s-a blocat proiectul, care este unul multianual” a punctat Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Consiliul Local, valoarea totală investiţiei era de 22,21 de milioane de lei, echivalentul aproximativ 4,5 milioane de euro.  În etapa I, 2020-2021,  se prevedea alocarea sumei de 5,51 de milioane de lei, iar pentru perioada 2022-2023, estimată era una de 12,87 de milioane de lei. Instalaţia de încălzire ar urma să fie realizată în varianta „apă caldă”, cu aeroterme montate la interior şi cu perdele de aer cu rol de diminuare a pătrunderii frigului. De subliniat este şi faptul că agentul termic ar urma să fie furnizat de societatea comercială Thermonet, prestatorul serviciului de transport, distribuire şi furnizarea a energiei termice în sistem centralizat. Iniţiativa amenajării unui modern sistem de asigurare a căldurii în Bazar a fost luată cu câţiva ani în urmă, însă demersurile au fost mult întârziate din cauza documentaţiei „stufoase” necesare obţinerii avizului de securitate la incendii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava
 

 După cu finanţare europeană şi elveţiană

Aproape 12 milioane de lei va plăti Primăria Suceava  pentru întreţinerea iluminatul public

  • În 5 ani, firma câştigătoare a licitaţiei se va ocupa inclusiv de extindere de reţele, de iluminatul ornamental de Sărbători şi de înlocuirea sau vopsirea stâlpilor
  • În 2008, cu 100.000 de euro, Suceava cumpăra sistemul de iluminat public de la E.on, fiind printre puţinele localităţi proprietare din ţară

Firma Urbioled Service Iaşi a câştigat licitaţia pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii sistemului de iluminat public din municipiul Suceava. Primarul Ion Lungu a anunţat că valoarea contractului este de 11,75 de milioane de lei şi că preluarea se face pentru o perioadă de 5 ani.  În competiţie s-au înscris 4 societăţi comerciale sau asociaţii de firme, Urbioled Service Iaşi întrunind de 95 de puncte şi un tarif mediu ponderat de 45,081 de lei fără TVA. Subcontractor al lucrărilor este societatea comercială Electroaxa Dohasca.  „Este un contract important, având în vedere că iluminatul public din municipiul Suceava a fost modernizat. Am fost obligaţi să facem această delegare conform Legii serviciilor publice, dar şi controlului Curţii de Conturi. Însă, nu am făcut-o decât după decât după realizarea modernizării sistemului” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. De precizat este faptul că deliberativul local al municipiului Suceava a aprobat, prin Hotărârea nr. 278 din 20 noiembrie 2008, achiziţionarea, contra a circa 100.000 de euro, a sistemului de iluminat public de la E.on Moldova. Astfel, Suceava este printre puţinele localităţi din ţară care a procedat astfel.  Totodată, reamintim că, în intervalul 18 iunie 2010-28 februarie 2012, Primăria a implementat proiectul „Modernizarea iluminatului public pe artera principală a municipiului Suceava”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, valoarea acestuia fiind de 12,23 de milioane de lei. Pe de altă parte, proiectul „Management modern şi eficient al iluminatului public”, finanţat din fonduri elveţiene, a constat în modernizarea sistemului din întreg oraşul, exceptând pe cel de pe artera principală. În cadrul acestuia proiect, cu o valoare contractată este de 13,19 de milioane de lei, s-au executat printre altele, lucrări de montare a 3.843 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED, cât şi în achiziţionarea şi montarea unui sistemul de telegestiune. „Cei care vin la concesionare au obligaţia de a face anumite lucrări, să întreţină iluminatul în starea actuală, pe cel ornamental de Sărbători sau pe cel cu prilejul evenimentelor culturale. Foarte importantă este extinderea sistemului de iluminat public în oraş, cât în cartierele noi, acolo unde cazul”, sublinia la începutul anului 2020, primarul Ion Lungu, menţionând că vor fi vopsiţi stâlpii, iar cei mâncaţi de rugină vor fi înlocuiţi.
 

12 noiembrie 2020

 

La intrări cu 1,2 milioane de euro mai mici la bugetul local

Şanse slabe ca HoReCa sucevene să beneficieze de facilităţi la plata dărilor locale

  • „În măsura în care nu ne vin nişte bani de la Guvern, nici noi nu vom avea cum sau nu vom putea da scutiri” declară primarul Ion Lungu, precizând că „situaţia financiară de la Primărie este destul de delicată”

În condiţiile în care încasările din impozitele şi taxele locale sunt în scădere, sunt mici şansele ca sectorul HoReCa din Suceava să aibă parte de facilităţi la achitarea obligaţiilor către bugetul municipiului. Potrivit primarului Ion Lungu, respectivele avantaje vor fi acordate doar dacă, în acest sens, Suceava va primi bani din Fondul de rezervă al guvernului.   „Din păcate, comparativ cu anul trecut, Primăria municipiului Suceava are încasări destul de mici. Ca atare, atât timp cât Guvernul ne va da nişte bani de la Fondul de rezervă, vom putea da şi noi, mai departe, către aceste societăţi, mai ales cele din domeniul HoReCa. Dacă nu, îmi pare rău, dar nu avem de unde să îi dăm” a precizat şeful executivului din Areni.  Lungu spune că, potrivit execuţiei bugetare, după primele trei trimestre ale anului 2020, totalul încasărilor din impozite şi taxe locale este de 52,97 de milioane de lei, ceea reprezintă 90,18% din nivelul intrărilor din aceeaşi perioadă a anului 2019. Edilul-şef susţine că, faţă de anul anterior, minusul este de 5,76 de milioane de lei, respectiv de circa 1,2 milioane de euro. „Situaţia financiară de la Primărie este destul de delicată. În măsura în care nu ne vin nişte bani de la Guvern, nici noi nu vom avea cum sau nu vom putea da scutiri, pentru acestea facilităţi fiscale, în mod special pentru cei din HoReCa. În funcţie de ce se va întâmpla în perioada următoare, vom lua o decizie” a precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Termenele până la care se pot acorda facilităţi fiscale au fost modificate. Astfel, în ceea ce îi priveşte pe contribuabilii persoane fizice, dacă anterior termenul fusese stabilit pentru 14 august, conform noilor prevederi legale acesta expiră pe 2 decembrie, dată până la care consiliile locale mai pot lua hotărâri cu privire la acordarea facilităţi în cauză. Pe de altă parte, dacă firmele aveau ca termen limită data de 15 septembrie 2020, acum solicitările ar putea fi depuse, potrivit primarului Ion Lungu, până pe 21 decembrie 2020. 

Consiliul Judeţean nu va opera reduceri de personal

  • „Prefer să îi încarc pe oameni cu mai multe sarcini pe proiecte europene şi naţionale, decât să îi dăm afară” arată Gheorghe Flutur, şeful executivului judeţean

Aparatul propriu al Consiliului Judeţean Suceava nu va fi supus unei reduceri a schemei de personal. Aşa a dat asigurări Gheorghe Flutur, şeful executivului judeţean, potrivit căruia ajustări în acest sens au fost operate acum 4 ani, după ce acesta a câştigat ce de-al doilea mandat de preşedinte. „Eu am făcut asta în urmă cu 4 ani. Au fost desfiinţate direcţii şi servicii şi    s-au comasat unităţi din subordinea Direcţiei pentru Protecţia Copilului” a evidenţiat Flutur într-o emisiune a unui post de televiziune local. Totodată, şeful CJ Suceava a ţinut să evidenţieze că în viitorul apropiat sunt excluse şi noile angajări. Astfel, o dată cu probabila preluare a centurilor ocolitoare a municipiilor Suceava şi Rădăuţi, noua structură de administrare va fi formată în baza redistribuirii de personal. Acelaşi deziderat va fi urmărit şi pe partea de asistenţă socială, „unele acte normative obligând la crearea de structuri noi de monitorizare”.      „Niciodată nu am fost şi nu voi fi pentru încărcarea fără justificare a schemei de personal. Dar, la momentul potrivit, eu prefer să îi încarc pe oameni cu mai multe sarcini pe proiecte europene şi naţionale, decât să îi dăm afară”, a punctat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.