02 iunie 2010


Primăria Suceava dă
20.000 de lei pentru un soft de gestionare a registrului agricol
Municipalitatea suceveană va implementa un proiect de introducerea a registrului agricol în regim electronic. Primarul Ion Lungu a făcut cunoscut că soft-ul în cauză costă 20.000 de lei şi urmează a fi furnizat, în conformitate cu procedura de achiziţii publice, de firma sibiană Sobis Solutions. Edilul şef spune că, datorită avantajelor multiple pe care le conferă, procurarea programului respectiv este mai mult decât utilă. „Din păcate, astăzi încă se lucrează manual, chiar dacă pe anumite componente există o evidenţă pe suport magnetic. Acest program are nişte avantaje destul de mari, precum introducerea datelor unice în registrul agricol, inclusiv cele referitoare la parcelare şi întocmirea automată a situaţiilor la fiecare rol agricol în parte, în ceea ce priveşte persoana, terenul, culturile şi construcţiile. De asemenea, acesta este foarte important şi pentru a avea o corespondenţă cu situaţia parcelară, registrul agricol electronic urmând a ne ajuta foarte mult în gestionarea suprafeţelor de teren care sunt, fie ocupate, fie libere de sarcini”, reliefează dl Lungu. Primarul arată, de asemenea, că noul sistem are avantajul securizării, fiecărui deţinător de rol atribuindu-i-se un cod care va putea fi utilizat doar în prezenţa personalului de specialitate a compartimentului de fond funciar al executivului municipal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu