20 iunie 2010


Vicele PRM, Vasile Cerlincă bate obrazul parlamentarilor suceveni ai PD-L
· În campania electorală, cu promisiuni deşarte, democrat-liberalii au cerşit şi obţinut voturile pensionarilor şi bugetarilor, pentru ca mai apoi, fără ezitare, să le taie pensiile şi salariile, spune dl Cerlincă
Cabinetul Boc nu ar trebui să creadă că respingerea moţiunii de cenzură este un succes, din moment ce doar 197 de parlamentari s-au exprimat pentru măsurile de diminuare a pensiilor şi salariilor, în timp ce 238 de membri ai forului legislativ s-au arătat împotrivă. Afirmaţia aparţine vicepreşedintelui organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Suceava, care, într-o conferinţă de presă i-a felicitat pe deputaţii şi senatorii PSD şi PNL, precum şi pe cei ai PD-L, care au fost de parte pensionarilor şi bugetarilor. „Aceştia au dat dovadă că sunt buni români, în timp care au votat contra pensionarilor, bugetarilor şi a copiilor, le spun să le fie ruşine la obraz”, precizat viceliderul sucevean al PRM. Vasile Cerlincă îi include în această din urmă categorie şi pe parlamentarii suceveni ai PD-L care, în campania electorală, au mers pe la porţile oamenilor şi, cu promisiuni deşarte, le-au obţinut voturile. Dl. Cerlincă a dat exemplu pe deputatul democrat-liberal Dumitru Pardău, care întrebat de pensionari cum va vota în cadrul moţiunii de cenzură, acesta a răspuns că trebuie să consulte conducerea partidului. „Însă atunci când a venit după voturile bătrânilor, dl Pardău nu am mai trebuit să ceară voie la nimeni”, a reliefat dl. Cerlică, pensionar, care după tăierea statuată de cabinetul Boc, va avea o pensie de sub 500 de lei. Bugetarilor şi pensionarilor suceveni care au votat de două ori pe preşedintele Traian Băsescu, vicepreşedintele PRM le trimite un mesaj în pilde: „Dacă cineva te-a păcălit o dată, aceluia să-i fie ruşine. Însă dacă fraierit, de aceeaşi persoană, eşti şi a doua oară, atunci ruşine să-şi fie”. Dl Cerlică a încheiat remarcând că Traian Băsescu şi Emil Boc nu mai fac băi de mulţime ca pe vremuri, fiindu-le frică de oameni pe care i-au nedreptăţit. „Vreau să-i avertizez pe preşedintele Băsescu şi premierul Boc să-şi întărească gărzile de corp, să aibă grijă să evite întâlnirile, pentru că am impresia că vor exista şi intenţii de linşaj”, a conchis Vasile Cerlincă, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a PRM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu