15 iunie 2010


Staţia de tratare-epurare, veriga slabă a lucrărilor ISPA
· Intervenţiile DYTRAS de la obiectivul din Lunca Sucevei sunt la 70% din plan încă din noiembrie 2009
Constructorul şi consultantul de la lucrările de reabilitare şi modernizare a staţiei de tratare-epurare a apelor uzate menajere din urbea reşedinţă vorbesc limbi diferite. Cel puţin aceasta este constatarea primarului Ion Lungu, însă edilul şef, se pare, are doar parţial dreptate, întrucât atât firma de construcţii DYTRAS, cât şi cea de consultanţă, EPTISA, sunt, cel puţin la origini, cu acţionari spanioli. Şeful municipalităţii face afirmaţia pe fondul stagnării intervenţiilor de la obiectivul din Lunca Sucevei. Aceasta în ciuda faptului că reprezentanţii DYTRAS susţin că realizările sunt la 70% din plan. Dl. Lungu relevă că, în principal, este vorba despre lucrările de pe partea electrică şi că, deşi echipamentele şi utilajele necesare sunt deja aduse, nu există contract cu o firmă care să le monteze. „Reprezentanţii firmei de consultanţă EPTISA şi inginerii DYTRAS nu vorbesc aceeaşi limbă. Fiecare spune câte ceva, iar a partea adversă nu confirmă. Firma Dytras spune că are realizări de 70% stadiu fizic al lucrărilor, lucru confirmat doar cu jumătate de gură de societatea de consultanţă, însă am încredere că, în cele din urmă, adevărul va ieşi la suprafaţă. Este ştiut că echipamentele sunt aduse în curte, urmează ca executantul să confirme prin montarea lor, fie că este vorba despre componenta electrică, cea mecanică, staţia de pompe sau intervenţiile de la decantoare. Voi insista pe acest lucru, pentru a clarifica situaţia de la staţia de epurare”, explică primarul Ion Lungu.
·
După ce a renunţat la contractul cu montatorul Alpha International, acum Dytras negociază cu firma care execută lucrări similare la staţia de tratare-epurare din Iaşi
Dacă acum mai bine de jumătate de an, executantul spaniol DYTRAS se evidenţia ca fruntaş în cadrul Programului ISPA de apă, canalizare şi epurare, acum se pare că acesta a rămas la coadă cu raportările. În cadrul comandamentului de ieri, de la primărie, s-a constat că, în condiţiile în care termenul final este luna decembrie 2010, stadiul execuţiei este doar la 70% din total, similar celui declarat la începutul lui noiembrie 2009. DYTRAS a renunţat la contractul cu montatorul Alpha International, iar acum, negociază cu firma care execută lucrări similare la staţia de tratare-epurare a municipiului Iaşi. „Compania îndeplineşte toate cerinţele pentru a executa această lucrare. Are de asemenea, un nivel tehnic şi financiar superior celei alese înainte. Avem declaraţii de la ingineri care specifică faptul că tipul de lucrări de la Iaşi este similar, proiectul fiind de două ori mai mare decât la Suceava”, a precizat responsabilul DYTRAS, adăugând că intervenţiile vor fi date gata la finele lui august şi că probele pe nămol vor începe în septembrie. De cealaltă parte, oficialii EPTISA ŞI ACET susţin că operatorul respectiv nu răspunde exigenţelor caietului de sarcini de la Suceava, având şi un sistem al calităţi necorespunzător. „Suntem forţaţi de timp, însă nu putem face progrese cu o firmă care funcţionează încet şi care face lucrări de calitate necorespunzătoare”, a relevat reprezentatul EPTISA.
· Cofinanţatorul german KFV s-a arătat dezamăgit de nerespectarea graficelor
De remarcat este că, zilele trecute, la Suceava a descins şi experţi de la KFV, unitate bancară germană, cofinanţator al lucrărilor ISPA. Aceştia au inspectat obiectivele de alimentare cu apă, la care executant este TMUCB, precum şi staţia de tratare-epurare a constructorului DYTRAS, la final arătându-se dezamăgiţi de progresele făcute. „În ambele situaţii, cei de la KFV au fost extrem de dezamăgiţi. Au remarcat că graficele sunt foarte optimiste, dar şi că aud acelaşi lucru de un an şi jumătate”, a reliefat, ieri, reprezentatul consultantului EPTISA.
Întrebat dacă există riscul ca investiţiile de reabilitare a alimentării cu apă, canalizării şi staţiei de tratare-epurare să nu fie finalizate până la 31 decembrie 2010, primarul Ion Lungu a pus în vedere că „nici măcar nu concepe ca aşa ceva să se întâmple”.
Valoarea totală a investiţiilor ISPA se ridică la 52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României şi 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi ERG Termrom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeiffer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. În cadrul Programului ISPA, contra a 13,66 milioane de euro, de modernizarea staţiei de epurare şi tratare din Lunca Sucevei se ocupă Dytras Spania. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma EPTISA şi are valoarea de 3,16 milioane euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu