Firma „Drumuri şi Poduri” a Consiliului Judeţean Suceava concediază jumătate din angajaţi
· Societatea cu unic acţionar executivul judeţean, este în litigiu cu Direcţia de Drumuri şi Poduri a aceluiaşi executiv
· Societatea cu unic acţionar executivul judeţean, este în litigiu cu Direcţia de Drumuri şi Poduri a aceluiaşi executiv
Jumătate din cei peste 350 de salariaţi ai societăţii de Drumuri şi Poduri Suceava, la care unic acţionar este consiliul Judeţean, vor fi disponibilizaţi în perioada următoare, a anunţat, în şedinţa deliberativului judeţean de ieri, preşedintele executivului, Gheorghe Flutur. Dl Flutur a spus că decizia a fost luată în Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) de săptămâna aceasta, de comun acord cu conducerea unităţii şi reprezentanţii sindicaliştilor. Şeful administraţiei judeţene reliefează că demersul este consecinţă a situaţiei financiare grele a societăţii, una dintre soluţii fiind şi reducerea de personal. Pe de altă parte, în vederea menţinerii pe piaţă a firmei, s-a tras concluzia că necesară este câştigarea prin licitaţie a unui număr cât mai mare de lucrări. „O soluţie de redresare a activităţii acestei societăţi o reprezintă şi participarea la cât mai multe licitaţii, astfel încât să aibă front de lucru în perioada care urmează. În momentul de faţă este tot mai greu să faci faţă sistemului concurenţei de piaţă, până acum cei de acolo arătând că nu rezistă în formula actuală”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. De menţionat este faptul că societatea „Drumuri şi Poduri” este în litigiu cu Direcţia de Drumuri şi Poduri a executivului judeţean, pentru o sumă de 8,2 milioane de lei, reprezentând presupuse lucrări ilegale făcute în prima parte a anului 2008, pe timpul administraţiei PSD a judeţului. Societatea comercială „Drumuri şi Poduri”, la care acţionar unic este Consiliul Judeţean, are ca obiect de activitate construirea, modernizarea, reabilitarea şi repararea drumurilor şi podurilor; întocmirea de studii şi documentaţii tehnice de execuţie pentru lucrări de construcţii şi instalaţii de drumuri, poduri şi tuneluri; producerea şi comercializarea materialelor de construcţii, prefabricatelor de beton; mixturilor asfaltice, produselor bituminoase; extracţia, prelucrarea şi valorificarea petrei, pietrişului şi nisipului pentru construcţii şi altele. În august 2005, la momentul în care a renunţat la statutul de regie autonomă, firma a luat în concesiune, pe o perioadă de 10 ani de la data înfiinţării, activitatea de întreţinere şi reparaţii drumuri judeţene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu