Construcţiile continuă să fie un aspirator de mână de lucru disponibilă
· ITM consemnează trei luni consecutive de creştere a numărului contractelor de muncă
Numărul contractelor de muncă individuale de muncă nou încheiate este în continuă creştere, anunţă directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Eugen Mogoş. Potrivit şefului ITM, în martie instituţia pe care o conduce a înregistrat 2566 de astfel de noi documente, în aprilie-2968, iar mai-3256. Important este că şi diferenţa dintre contractele de muncă proaspăt semnate şi cele desfăcute a fost, de asemenea, pe un trend ascendent, fiind de 296 în martie, 1009 în aprilie şi 1016 în mai. Absorbţia de forţă de muncă este pusă pe seama venirii primăverii, perioadă în care sunt reluate activităţile sezoniere. Chiar dacă în regres comparativ cu anii precedenţi, sectorul construcţiilor continuă încă să mai ocupe mâna de lucru disponibilă. „Partea cea mai bună a activităţii noastre este că, pentru a treia lună consecutiv, a crescut diferenţa dintre numărul contractelor nou încheiate şi numărul celor încetate. Este un lucru care ne bucură şi este limpede că, o dată cu venirea căldurii, se angajează oameni în activităţile sezoniere. În această perioadă de pare că sectorul construcţiilor continuă se fie, încă, un aspirator de forţă de muncă”, a declarat Eugen Mogoş. Numărul total al contractelor de muncă individuale active a ajuns în luna mai la 118.052, faţă de 116.150 la începutul anului şi de circa 125.000 acum un an.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu