Iţcănenii inundaţi ar putea fi despăgubiţi de primărie
· O mare parte a necazurilor revine şi unui canal din zona depoului CFR Iţcani, acesta fiind colmatat şi plin de gunoaiele aruncate de localnici
Municipalitatea sceveană ar putea despăgubi pe locuitorii de pe mai multe străzi din cartierul Iţcani ale căror gospodării au avut de suferit stricăciuni de pe urma invaziei apelor scăpate de sub control. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu a declarat ieri, într-o întâlnire cu mass media locale că, în acest sens, va înainta o propunere legislativă Consiliului Local. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ susţine că o mare parte a necazurilor revine şi unui canal din zona depoului CFR Iţcani, acesta fiind colmatat şi plin de gunoaiele aruncate de localnici. „Vom face o adresă scrisă la CFR, să vedem ce este de făcut. În măsura în care nu vom găsi o soluţie, va interveni primăria, în aşa fel încât să curăţim acel canal, pentru că acesta s-a umplut cu apă şi a deversat în mai multe curţi. La sfârşitul săptămânii vom face un bilanţ şi vom încerca să intervenim în Consiliul Local, astfel încât, funcţie de pagubele înregistrate de locuitorii din Iţcani, să putem acorda despăgubiri”, subliniază dl. Lungu.
Edilul şef spune că lucrătorii Serviciului pentru situaţii de urgenţă al administrativului au lucrat zi şi noapte la îndepărtarea urmărilor inundaţiilor, ieri 4 pompe îndepărtând încă apa din curţile gospodăriilor şi grădinile oamenilor.Precipitaţiile abundente, precum şi ruperea digului unui iaz din zona Pătrăuţi, au dus la inundarea a 39 de gospodării iţcănene de pe străzile „Depoului”, „Liliacului” şi „Aurel Vlaicu”. De suferit au avut şi 50 de hectare de terenuri agricole, gara şi depoul de locomotive, precum şi o serie de societăţi comerciale de pe malul râului Suceava.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu