18 iunie 2010


Greu de prins
Lucrătorii din servicii dau cu tifla inspectorilor de muncă
· „Au învăţat să se sustragă verificărilor, la sosirea inspectorilor dispărând de la locul de muncă”, subliniază şeful ITM, Eugen Mogoş, adăugând că descinderile se vor face şi cu jandarmii
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava derulează campania de depistarea a muncii fără forme legale „O zi pe săptămână”, prilej cu care, spune directorul coordonator Eugen Mogoş, s-a constatat o uşoară atenuare a acestui fenomen. Acesta crede că tendinţa este urmare a activităţii preventive a inspectorilor de muncă, dar şi, în oarecare măsură, a amenzilor mari prevăzute de actele normative în vigoare. „În luna mai, constatăm o uşoară diminuare în comparaţie cu aprilie. Ori inspectorii au reuşit să crească eficienţa acţiunilor preventive, ori sporirea cuantumului amenzilor pentru muncă la negru i-a speriat pe patroni, care şi-au făcut socotelile şi au văzut că nu merită riscul”, arată directorul coordonator. Printre sectoarele în care se manifestă cu pregnanţă munca la negru se numără exploatarea forestieră şi prelucrarea primară a lemnului, construcţiile şi serviciile. În ceea ce priveşte acest din urmă sector, dl Mogoş susţine că este unul dintre cele mai greu de ţinut sub control. „Tot ce înseamnă prestări de servicii generează această posibilitate din cauza stabilităţii mici, implicit a fluctuaţiei mari a personalului. Lucrătorii de ocazie sunt greu de prins, pentru că au învăţat să se sustragă verificărilor, la sosirea inspectorilor dispărând de la locul de muncă”, subliniază şeful ITM, adăugând că descinderile se vor face şi cu jandarmii, cu care s-a semnat un protocol de colaborare. Dl. Mogoş declară că, în continuare, se dă o atenţie deosebită combaterii muncii la negru, aceasta din urmă fiind o componentă evaziunii fiscale. „Acordăm o atenţie sporită muncii la negru, deoarece, prin toate intervenţiile guvernamentale, ni s-a cerut s-o privim ca pe o componentă a evaziunii fiscale”, a conchis Eugen Mogoş, director coordonator al ITM Suceava.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu