Fondurile nerambursabile pentru acţiunile culturale nu au fost adjudecate
· Cauza o reprezintă înscrierea în cursă a doar unui singur competitor
Administraţia locală suceveană va ţine o nouă licitaţie pentru acordarea de finanţare nerambursabilă pentru activitatea culturală. Acesta va avea loc în mai puţin de două săptămâni şi este urmare a faptului că licitaţia de zilele trecute a eşuat. Cauza o reprezintă prezentarea a doar unui competitor pentru fiecare din cele două disponibilităţi de la bugetul local. La bătaie a fost scoasă suma de 100.000 de lei pentru organizarea Festivalului de artă medievală din luna august, precum şi o alta similară destinată susţinerii de spectacole de teatru. „A fost doar câte un singur candidat şi conform regulamentului şi Legii nr. 330, fondurile nu s-au putut adjudeca de la prima strigare. Urmează să facem o nouă licitaţie şi sunt convins că aceste sume vor fi câştigate de Complexul muzeal Bucovina şi de Compania teatrală Bucovina”, a declarat primarul Ion Lungu.
L jumătatea lui martie, la capitolul sport licitate au fost fonduri de 1 milion de lei pentru handbal, la rugby-350.000 de lei, la fotbal-300.000 de lei, la volei 100.000 de lei, la aletism-50.000 de lei; la planorism-50.000 de lei; la hochei-55.000 de lei, iar la înnot-25.000 de lei.
Finanţările nerambursabile se acordă, pe bază de proiecte, din fondurile publice pentru activităţi non‑profit de interes local. Beneficiari ai finanţărilor nerambursabile sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile, fundaţiile sau cultele religioase, în condiţiile legii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu