11 septembrie 2009


Muzeul de istorie, reabilitat cu fonduri nerambursabile europene
· Imobilul care adăposteşte instituţia se află într-un stadiu avansat de degradare, situaţia actuală fiind şi urmare a investiţiilor nesemnificative făcute de-a lungul timpului
Muzeul de istorie din cadrul Complexului muzeal al Bucovinei va intra în lucrări de reabilitare şi modernizare cu fonduri nerambursabile europene. Aceasta în urma selectării, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, a proiectului „O clădire de patrimoniu-muzeu pentru mileniul III”, întocmit de Consiliul Judeţean. Documentaţia va fi promovată în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, pe domeniul privind restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea sau modernizarea infrastructurii conexe. Potrivit şefului Direcţiei generale de dezvoltare, strategii şi programe a Consiliului Judeţean, Dragoş Juravle, proiectul include, printre altele, consolidarea structurii de rezistenţă, reabilitarea instalaţiilor sanitare, electrice şi canalizării; a mansardei şi demisolului; acoperirea spaţiului interior cu o structură metalică şi amenajarea unei săli de conferinţe; dotarea cu elevatoare pentru materiale şi persoane şi amenajarea de rampe pentru persoane cu handicap; construirea unei parcări, etc. Valoarea totală a proiectului este estimată la 49,9 milioane lei. „Muzeu naţional de istorie din Suceava prezintă istoria părţii de nord a Moldovei din cele mai vechi timpuri şi până la cel de al doilea război mondial, clădirea care adăposteşte acest important edificiu de cultură nefiind corespunzătoare cerinţelor actuale”, subliniază dl Juravle. Imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Muzeul de istorie se află într-un stadiu avansat de degradare, situaţia actuală fiind şi urmare a investiţiilor nesemnificative făcute de-a lungul timpului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu