07 septembrie 2009


Din cauza poluării cu ape de salină,
Peşti la saramură pe Soloneţ
· Mortalitatea piscicolă contată de către comisarii de mediu a fost provocată de deversările de ape tehnologice dintr-o conductă uzată a Salinei Cacica
Salina Cacica a fost amendată cu o sumă consistentă de lucrătorii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu. Măsura a fost luată în urma unei campanii naţionale de controale pe albiile cursurilor de apă, căile de comunicaţii şi la staţiile CFR, la verificările făcute pe malul pârâului Soloneţ, constatându-se că acesta din urmă a fost poluat cu ape tehnologice de la Salina Cacica. Fenomenul s-a produs din cauza unei conducte aflate în avansată stare de uzură, scurgerile provocând moartea mai multo peşti. „Urmare a acestei deversări, au fost provocate mortalităţi piscicole, însă acestea au fost de mică amploare. Au fost identificaţi peşti de dimensiuni reduse, pe o lungime a cursului de apă cuprinsă între 1 şi 2 km”, informează şeful Comisariatului Judeţean de Mediu, Adriana Iordache. Comisarul şef spune că la faţa locului a fost întocmit proces verbal de contravenţie, conform Legii apelor, Salina Cacica fiind amendată, pentru evacuarea de ape neepurate în emisari, cu 35.000 de lei. Cu acelaşi prilej, pe malul Soloneţului, în localitatea Todireşti, au fost descoperite deşeuri aruncate de către localnici, Primăria comunei alegându-se doar cu un avertisment.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu