Cu prilejul a 55 de ani de activitate a Ansamblului „Ciprian „Porumbescu”
Judeţul Suceava va avea 10 noi cetăţeni de onoare
· Aleşii PD-L au votat împotriva acordării distincţiei fostului rector al Universităţii „Ştefan cel Mare”, Emanuel Diaconescu, astronomului Dimitrie Olinici, etnografului şi folcloristului Aurelian Ciornei şi pictorului Ion Grigore
Liberal-democraţii din deliberativul judeţean suceavean s-au opus majorării numărul de cetăţeni de onoare ai judeţului cărora le vor fi acordate distincţii cu prilejul manifestărilor dedicate aniversării a 55 de ani de la înfiinţarea Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu”. Aleşii PSD din legislativ au solicitat majorarea cu încă 4 poziţii a listei de 10 „onoraţi”, însă propunerea acestora nu a trecut la vot. Consilierii PSD au optat şi pentru fostul rector al Universităţii „Ştefan cel Mare”, Emanuel Diaconescu, astronomul Dimitrie Olinici, etnograful şi folcloristul Aurelian Ciornei şi pictorul Ion Grigore. Preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur a ţinut să arate că lista rămâne deschisă, nefiind vorba despre singura şedinţă în care se va propune răsplătirea simbolică a personalităţilor judeţului. „Avem, slavă Domnului, destul de mulţi oameni de cultură care puteau fi pe această listă. Însă, vor fi destule momente importante cu ocazia cărora vom putea să-i cinstim. S-a avut, totuşi, în vedere, un anumit număr de oameni, pe o numită tematică”, a subliniat dl. Flutur. La moment aniversar, diploma de primi cetăţeni ai judeţului urmează a fi înmânată celei dintâi interprete a Ansamblului, Artemizia Bejan, Ninei Cionca-nepoata compozitorului Ciprian Porumbescu, precum şi altor 8 artişti şi personalităţi care au evoluat sub tutela importantei instituţii culturale, precum Margareta Clipa, Laura Lavric, Ştefania Rareş, George Sîrbu, Traian Straton, Aurel Tudose, Nicoleta Vasilovici şi Viorel Vatamaniuc.
Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” s-a constituit, ca instituţie artistică profesionistă de stat, la data de 17 octombrie 1953, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 3429, iar activitatea propriu-zisă a început în anul 1954.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu