Unul din 10 şomeri suceveni este absolventul unei instituţii de învăţământ
· Ponderea şomerilor cu studii superioare a sporit cu 3%, iar cea a şomerilor cu studii medii cu 4%
· AJOFM vrea să ocupe tinerii ieşiţi de pe băncile şcolii prin la Bursei absolvenţilor
Pe 25 septembrie, ora 10.00, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, la Shopping City Suceava, precum şi la sediile agenţiilor locale din Rădăuţi, Fălticeni şi Cîmpulung Moldovenesc, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment cu prilejul căruia au fost contactaţi 201 agenţi economici. Până în prezent, 11 dintre angajatorii invitaţi au confirmat participarea, oferite fiind 53 slujbe vacante. „Absolvenţii din promoţia acestui an care nu s-au încadrat încă şi agenţii economici care doresc să recruteze personal dintr-o bază de selecţie cu 1732 de tineri şomeri, au oportunitatea de a se întâlni în acest cadru de interviu preliminar organizat de instituţia noastră”, declară directorul coordonator al AJOFM, Cristian Şologon. Absolvenţii de instituţii de învăţământ din baza de date a AJOFM sunt în număr de 1732, deţinând o pondere de 10,3% din totalul şomerilor. Conform datelor oferite publicităţii de instituţia suceveană de ocupare a forţei de muncă, 469 dintre absolvenţi primesc ajutor de şomaj, diferenţa de 1263 fiind în curs de stabilire a acestui drept. Înscrierea absolvenţilor ca persoane în căutarea unui loc de muncă a condus la modificarea repartiţiei pe categorii socio-profesionale a numărului de şomeri. Astfel, a sporit cu 3% ponderea şomerilor cu studii superioare şi cu 4% cea a şomerilor cu studii medii. Pe niveluri de instruire, 24% din absolvenţi au facultatea, 67% studii medii, 1% au urmat şcoli post-liceale, iar 8% forme de învăţământ profesionale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu