27 septembrie 2009


Patronii vor să-şi mute afacerile în străinătate
· IMM nu agreează ideea grevei fiscale, întrucât, până la urmă, tor administratorii de firme vor avea de plătit
· Exclusă nu este, însă, declanşarea altor forme de protest, precum blocarea căilor de acces
Întreprinzătorii micii şi mijlocii din România sunt foarte nemulţumiţi de faptul că, actualul executiv central a promis măsuri de sprijinire a economiei româneşti, însă foarte puţine dintre acestea au ajuns şi să se concretizeze. Anunţul este făcut, la Suceava, de către preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, prof. Ovidiu Nicolescu, care protestează faţă de modul în care Cabinetul Boc a abordat criza economico-financiară. Dl Nicolescu evidenţiază că dovada proastei gestionări a evoluţiei naţionale a indicatorilor economico-financiari se materializează în estimarea creşterii economice, care a ajuns de la - 2% la - 8%.
Ovidiu Nicolescu şi-a exprimat reţinerea faţă de declanşarea unor proteste de genul grevei fiscale, evidenţiind că acest gen de manifestări extreme nu sunt reglementate în România. „Dacă facem o grevă fiscală, cei care vor suferi, în ultimă instanţă, vor fi tot întreprinzătorii, pentru că, atunci când o vom înceta, tot noi vom avea de plătit”, relevă dl. Nicolescu, menţionând, că, deşi este demnă de luat în calcul, ideea nu a întrunit consensul oamenilor de afaceri. Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România nu exclude, însă, declanşarea altor forme de protest, precum blocarea căilor de acces. Ovidiu Nicolescu relevă că, la şedinţa Comitetului de Conducere al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, de la Suceava, nu a fost atacat un asemenea subiect, pe ordinea de zi a întrunirii figurând puncte privind propunerile de măsuri care, în contextul preelectoral actual, ar avea şanse de punere în practică imediat după alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Reprezentantul Federaţiei Patronale a IMM Iaşi, Nicolae Viţelaru, a ţinut să precizeze că concluziile administratorilor ieşeni sunt că greva este apanajul sindicatelor. „Ca patron, decizi viitorul firme tale. Deci, atât timp cât guvernanţii nu înţeleg că IMM aduc venituri la bugetul statului, că acestea ocupă forţa de muncă şi că, de fapt, Guvernul se laudă cu protecţie socială prin intermediul nostru, prin stabilirea salariului minim pe economie, nu este în regulă”, a evidenţiat şefului patronatului ieşean. Domnia sa a ţinut să arate că, patronatele au puterea de decizie şi că, atât timp cât se consideră că Puterea nu le satisface doleanţele, IMM îşi pot încheia afacerile în România şi, ulterior, să le transfere în Uniunea Europeană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu