Cel puţin 3 primării de comune riscă colapsul, însă nici celelalte nu se simt mai bine
· Pentru acoperirea deficitului reclamat există promisiuni de la Fondul de rezervă al Guvernului, însă alocările au în vedere urgenţele de prim rang
Din cauza problemelor financiare pe care le au, cel puţin 3 primării din judeţul Suceava riscă să capoteze. Semnalul a fost tras cu prilejul ultimei rectificări a bugetului judeţului, aleşii din grupul social-democrat din deliberativul judeţean semnalând că situaţia administraţiilor locale nu este deloc una roz. Consilierii PSD au cerut acordarea de sprijin financiar comunităţilor de la Berchişeşti, Bălcăuţi şi Ilişeşti, executivele în cauză fiind la limita posibilităţii de a-şi mai asigura funcţionarea. „Este vorba despre 3 comune care au o situaţie dezastruoasă la această dată şi care au nevoie de suplimentări de fonduri, pentru că, altfel, vor intra într-un colaps total”, a pus în vedere consilierul local PSD, Petru Ştirbu, subliniind că nici celelalte primării nu se simt mai bine. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, recunoaşte că lista comunelor care au nevoi de ajutor este mult mai mare, reliefând că, în perioada care vine, există premise ca doleanţele acestora să fie satisfăcute cu ceva disponibilizări financiare de la centru. Ocupantul fotoliului de şef al administraţiei judeţene de la Palatul Administrativ susţine că are promisiuni că o parte din deficitul reclamat din teritoriu va fi acoperit cu sume de la Fondul de rezervă al Guvernului. „Aşteptăm de la Fondul de rezervă a Guvernului o serie de sume, pentru că, într-adevăr există unele solicitări presante. Sunt convins vor veni ceva bani din această sursă, iar după ce vom analiza, vom încerca să alocăm fonduri pentru rezolvarea anumitor probleme, în special a urgenţelor”, precizează Gheorghe Flutur.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu