Un salariat sucevean munceşte pentru 1,4 pensionari
· Judeţul Suceava avea, la finele semestrului întâi, 142.669 de pensionari de asigurări de stat, mai mul cu 2767 de persoane, adică 2%, comparativ cu un an în urmă
· Pensionarii din judeţ reprezentau 20,4% din numărul mediu al pensionarilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, Suceava fiind pe locul 4 între cele 6 judeţe componente, din punct de vedere al mărimii pensiei primite
Un angajat sucevean plăteşte contribuţii la sistemul de asigurări sociale pentru 1,4 pensionari. Cel puţin aşa relevă datele oferite publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, potrivit cărora gradul de dependenţă economică, calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat şi numărul mediu al salariaţilor a fost, în judeţul Suceava, în trimestrul doi al acestui an de 1,4. Conform DJS, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ Suceava era, la finele intervalului precizat, de 142.669 persoane, în creştere cu 2767 persoane(2%) comparativ cu perioada similară a lui 2008. În perioada la care facem referire, pensia suceveană medie de asigurări sociale de stat a atins nivelul de 635 lei, în creştere cu 23 lei(3,8) faţă de cea din trimestrul întâi al anului 2009 şi cu 131 lei(26%) - raportat la trimestrul al doilea al anului 2008. Pensionarii suceveni au pensie mai mică cu 10,6 puncte procentuale în comparaţie cu media pe ţară, de 710 lei, iar în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, Suceava se află pe locul 4 din acest punct de vedere, devansat fiind de judeţele Bacău(703 lei), Iaşi(701 lei) şi Neamţ(675 lei). Pensii mai mici se înregistrează în judeţele Vaslui(599 lei) şi Botoşani(588 lei). În trimestrul al doilea al anului 2009, pensionarii din judeţul Suceava reprezentau 20,4% din numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est şi 3% din cel de la nivel naţional. Judeţul Suceava se află pe locul 8 pe ţară la numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi pe poziţia a 30-a, ca mărime a pensiei medii primite.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu