Cu prilejul Săptămânii mobilităţii europene
Trasee destinate doar pietonilor şi bicicliştilor
· În mai multe localităţi urbane, autorităţile locale vor închide circulaţia în anumite intervale orare şi pe o serie de tronsoane de drum
Trasee destinate doar pietonilor şi bicicliştilor
· În mai multe localităţi urbane, autorităţile locale vor închide circulaţia în anumite intervale orare şi pe o serie de tronsoane de drum
Cu prilejul Săptămânii mobilităţii europene, marcată anual în intervalul 16-22 septembrie, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava organizează, la sediul instituţiei, mini-expoziţia de desene şi colaje ale preşcolarilor ,,,Să îmbunătăţim climatul oraşului nostru”. Potrivit directorului coordonator, Constantin Proboteanu, pe 19 septembrie, este prevăzut un marş al ecologiştilor, manifestare care avea ca punct terminus Casa Culturii, locaţie pe platoul căreia conducerea instituţiei va înmâna diplome de participare. Pe durata întregii săptămâni, voluntarii organizaţiilor non-guvernamentale şi elevii eco-şcolilor vor distribui materiale de informare referitoare la influenţa traficului auto asupra calităţii atmosferei, pregătite fiind, de asemenea, acţiuni educative, concursuri sportive şi activităţi de colectare a deşeurilor din localităţile urbane sucevene. Dl. Proboteanu spune că în mai multe municipii şi oraşe, autorităţile administraţiei publice locale vor închide circulaţia în anumite intervale orare şi doar pe unele tronsoane de drum. „Săptămâna dedicată acestei campanii culminează cu evenimentul ,<În oraş fără maşina mea>, propus pentru ziua de 22 septembrie, în care autorităţile locale participante pot stabili unul sau mai multe trasee de deplasare destinate doar pentru pietoni, biciclişti şi mijloace de transport în comun”, relevă Constantin Proboteanu. Săptămâna mobilităţii europene(European mobility week) constă într-o campanie anuală pe tema mobilităţii urbane durabile, organizata de o serie de asociaţii europene, cu sprijinul politic şi financiar al Comisiei Europene. Începând cu anul 2002, România s-a aliniat la această iniţiativă, prin organizarea, în tot mai multe comunităţi, a unor acţiuni educative şi de sensibilizare pe linia utilizării mijloacelor de transport durabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu