Festivalul lăptarilor de la Cîmpulung Moldovenesc, organizat fără Direcţia Agricolă
· Primăria de sub poalele Rarăului a ţinut ca sărbătoarea lăptarilor să aibă loc pe 4 octombrie, dată la care DADR este implicată în „Zilele agricultorului sucevean”
Pentru prima dată, anul acesta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltarea Rurală Suceava nu va mai fi organizator al Festivalului lăptarilor, manifestare tradiţională ţinută anual în Cîmpulung Moldovenesc. Directorul coordonator al primei instituţii agricole a judeţului, Ştefan Indianu spune că conducerea primăriei municipiului de sub poalele Rarăului a ţinut morţiş ca desfăşurarea producătorilor şi procesatorilor de lapte să aibă loc pe 4 octombrie, evenimentul cîmpulungean suprapunându-se peste „Zilele agricultorului sucevean” din intervalul 2-4 octombrie, d la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă din reşedinţa de judeţ. Dl. Indianu arată că data acestei din urmă acţiuni a fost stabilită cu mult înaintea celei avansate de primăria Cîmpulung Moldovenesc, edilul şef cîmpulugean nefiind de acord cu ţinerea Târgului lăptarilor pe 18 octombrie, aşa cum Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltarea Rurală propusese. Ştefan Indianu nu exclude şi eventuale încrâncenări politice, mai ales că, de-a lungul anilor, sărbătoarea lăptarilor a fost marcată la diferite date, între 4 august şi 27 octombrie. Sămânţa de scandal ar fi încolţit după ce primarul de Cîmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, localitate care a găzduit an de an festivalul, s-ar fi plâns că Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală nu intenţionează să susţină financiar manifestările din 2009. Şeful DADR reiterează că manifestările agricultorilor suceveni nu sunt susţinute băneşte de la centru, instituţia judeţeană neavând un capitol bugetar pentru finanţarea acestui gen de acţiuni. „Organizarea unor astfel de evenimente se face cu fonduri atrase şi nu implică, sub nicio formă, bani de la bugetul de stat, respectiv de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Acestea nu au caracter obligatoriu, continuitatea lor fiind impusă de posibilităţii asigurării spaţiului de desfăşurare, posibilităţilor umane, financiare şi materiale”, explică directorul coordonator al DADR, menţionând că instituţia pe care o reprezintă va participa la ediţia de anul viitor a Festivalului Lăptarilor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu