20 septembrie 2009


Statul nu plăteşte despăgubirile pentru exproprierile de pe traseul centurii ocolitoare
· Deşi despre acordarea compensaţiilor financiare se tot vorbeşte de două luni încoace, sătenii nu s-au ales cu niciun ban în cont
· Prin hotărâre de guvern sunt prevăzute despăgubiri de 12,1 milioane lei, sumă acordată ca acoperire pentru confiscarea a 79 de clădiri şi 14,36 hectare de teren
Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Suceava se izbesc de împotrivirea unor proprietari care permit constructorilor să intre pe terenurilor expropriate prin hotărâre de guvern. Este vorba despre 5 parcele din Moara, ai căror deţinători nu vor să lase cale liberă utilajelor decât în momentul în care îşi vor primi sumele cuvenite cu titlul despăgubiri. Deşi despre acordarea compensaţiilor financiare se tot vorbeşte de două luni încoace, sătenii nu au primit niciun ban în cont. Oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România(CNADNR) dau asigurări că sumele în cauză vor veni, până atunci urmând a fi plătiţi măcar proprietarii care stau în calea execuţiei. Pe de altă parte, cel de al doilea şantier, de la Pătrăuţi, nu poate fi deschis din cauza a 10 deţinători de terenuri care nu au lămurită situaţia privind eliberarea titlurilor de proprietate. Persoanele în cauză nu s-au prezentat la întâlnirea de la Primărie şi din teren cu specialiştii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cele 10 suprafeţe fiind tot atâtea pete negre pe întinderea noului front de lucru. „Din păcate, în zona Pătrăuţi lucrurile se mişcă destul de greu, existând câteva documentaţii care trebuie emise de primărie pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Acum se lucrează doar în zona Moara, în care se solicită plăţile pentru exproprieri şi am cerut insistent să se procedeze la acestea”, declară preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Pentru expropriaţi, prin hotărâre de guvern s-a prevăzut 12,1 milioane lei, suma fiind acordată ca acoperire pentru preluarea a 79 de clădiri şi 14,36 hectare de teren de pe traseul rutei. Varianta de ocolire a Sucevei are o lungime de 13,2 km şi va prelua traficul de pe DE 85 pe traseul Moara – Mihoveni – Pătrăuţi – Siret, precum şi cel de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei înspre frontiera cu Ucraina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu