Peşte stricat şi produse alimentare cu termen de valabilitate expirat la un supermarket dornean
· Sanitar-veterinarii suceveni au dat unităţii comerciale o amendă de 5000 de lei, iar în situaţia în care deficienţele nu vor fi remediate în termen de 72 de ore, activitatea acestuia va fi suspendată
Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au sancţionat contravenţional supermartketul Unicarm Vatra Dornei, în urma verificărilor făcute la unitatea comercială dorneană confiscând şi o importantă cantitate de produse alimentare. Potrivit directorului coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Petrea Dulgheru, controlul a avut loc în urma sesizării unui localnic, care s-a plâns organelor sanitar-veterinare din municipiul staţiune că peştele oceanic congelat cumpărat din respectivul supermarket s-a dovedit a fi alterat. Probele ridicate de la consumatorul păgubit şi analizele efectuate în Laboratorul sanitar-veterinar al instituţiei i-au dat dreptate acestuia, însă, la momentul verificării, cantitatea suspectă dispăruse din galantare. Mai mult, controlorii aveau să constate desfacerea peştelui oceanic se făcea ilegal, unitatea comercială neţinând autorizaţie sanitar-veterinară pentru această activitate. Inspectorii DSVSA şi-au extins verificările în întreg supermarketul, demersul scoţând la iveală mai multe deficienţe, printre care lipsa unui spaţiu frigorific pentru păstrarea produselor alterate, responsabilii unităţii menţionând că acestea din urmă sunt returnate la societatea de la care provin. Petrea Dulgheru arată că acest lucru este interzis, actele normative în vigoare prevăzând incinerarea în incineratoare autorizate. De asemenea, subliniază domnia sa, Unicarm şi-a încălcat obiectul de activitate, expunând la vânzare carne vrac, produs care poate fi comercializat doar în carmangerii sau măcelării. Pe de altă parte, s-a evidenţiat că lăzile cu care a fost transportată şi manipulată carnea în cauză nu erau spuse igienizării în spaţii şi condiţii speciale. Sanitar-veterinarii suceveni au dat supermarketului dornean o amendă de 5000 de lei, iar în situaţia în care deficienţele nu vor fi remediate în termen de 72 de ore, activitatea Unicarm va fi suspendată. Totodată, într-o cameră ţinută cu străşnicie sub cheie şi în care lucrătorii DSVSA au reuşit să intre doar în urma unei mici diversiuni, au fost descoperite în jur de 400 kg de produse alimentare expirate, întreaga cantitate fiind orientată înspre incinerare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu