27 iulie 2017

Sorin Vezeteu, poliţistul sucevean ucis în gara Burdujeni, cetăţean de onoare al Sucevei
·        Familia îndurerată ar putea primi un sprijin financiar de  5.000 de lei, viceprimarul Lucian Harşovschi solicitând factorilor responsabili să facă demersuri pentru ca soţia victimei să fie angajată în structurile Ministerului Afacerilor de Interne.     

Un proiect de hotărâre privind acordarea distincţiei de cetăţean de onoare al municipiului Suceava poliţistului Sorin Vezeteu, atacat pe la spate şi omorât în Gara Burdujeni, în timp ce îşi făcea rondul, se află pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local. Iniţiativa aparţine viceprimarului Lucian Harşovschi, care propune, de asemenea, şi alte măsuri de sprijinire a familiei victimei ucigaşului de 23 de ani care se învârtea prin zona staţiei feroviare sucevene. "Am să rog colegii să voteze un proiect de hotărâre de acordare post mortem a titlului de cetăţean de onoare lui Sorin Vezeteu şi, totodată, de asigurare a sumei de 5.000 de lei, ca sprijin pentru familia acestuia", a evidenţiat a Lucian Harşovschi. Pe de altă parte, viceprimarul Sucevei solicită ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, facă demersuri pentru angajarea văduvii îndoliate, referindu-se, în acest sens, la Legea nr. 360, actualizată, potrivit căreia, în cazul decedării poliţistului aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, "soţul sau soţia pot fi numiţi în funcţie  de poliţist ori angajaţi ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne". Acelaşi apel este adresat şi inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Dorel Aiacuboaie şi prefectului Mirela Adomnicăi, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, demersul survenind şi recentei decizii de îngheţare a angajărilor în sistemul bugetar. "După cum se ştie, este apărută Ordonanţa nr.3 din 20 iulie care interzice angajările în cadrul structurilor centrale sau ale celor din subordinea acestora. În urmă a rămas o soţie îndurerată şi doi copii minori, de aceea, fac apel la Ministerul de Interne, la cei responsabili, să respecte Statutul poliţistului şi să o angajeze pe soţia poliţistului Sorin Vezeteu", a punctat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.