Festivalul de artă medievală se extinde,
devenind cu participare internaţională
·
"Din
câte ştiu, nici festivalul de la Sighişoara nu mai este ce a fost", a
spus irmarul Ion Lungu
·
După
13 ani de finanţare, anul acesta Primăria alocă 20.000 de lei, printre invitaţi
numărându-se reprezentanţi ai cetăţilor din Moldova şi Ucraina.
Festivalul de artă medievală "Ştefan cel
Mare", ediţia 1017, va avea loc în intervalul 15-18 august, a anunţat
primarul Ion Lungu, ieri, într-o conferinţă de presă. În acest sens, Primăria
Suceava se asociază cu Muzeul Bucovinei, un proiect de hotărâre urmând a fi
votat de Consiliul Local, în şedinţa de la finele acestei luni. Conform lui
Lungu, bugetul local este sursa
principală de finanţare a manifestării, în 2017 fiind propusă o alocare de 200.000
de lei. "În ultimii 13 ani, Primăria municipiului Suceava a fost
principalul finanţator al acestuia festival şi la fel se va întâmpla şi în
acest an", a precizat edilul-şef.
Pe fondul unui regres naţional al
evenimentelor de acest gen, Lungu precizează că Festivalul de artă medievală
din Suceava va fi unul cu participare
internaţională. Astfel, printre invitaţi se vor număra reprezentanţi ai
cetăţilor lui Ştefan cel Mare din Moldova şi Ucraina, dar şi alţi parteneri. "Ne
dorim o participare mult mai masivă şi să dezvoltăm acest festival, pe an ce
trece. Acesta este printre puţinele din ţară care îşi mai desfăşoară activitatea, iar din câte ştiu nici cel de la
Sighişoara nu mai este ce a fost. Ca atare vrem să-transformăm pe cel sucevean
în unul internaţional", a explicat Ion Lungu, şeful administrativului
municipiului Suceava.