Furtunile au făcut prăpăd
în pădurile sucevene
·
Din peste 30.000 de hectare afectate, pe 31 de hectare
arborii au fost doborâţi integral la pământ.
Arbori de pe o suprafaţă
împădurită de 30.614 de hectare au fost puşi la pământ de furtunile din
ultimele zile, din judeţul Suceava. Potrivit lui Mihai Găşpărel, şeful Gărzii
Forestiere Suceava, în urma fenomenelor meteorologice nefavorabile, respectiv a
vântului puternic, cu aspect de vijelie, dar şi a precipitaţiilor abundente de la
sfârşitul lui iunie, în judeţ s-au produs doborâturi şi rupturi de arbori, iar dezastrul
s-a regăsit atât în fondul forestier de stat, cât şi în cel privat. Şeful
Gărzii Forestiere spune că în pădurile statului, dezlănţuirea stihiilor făcut
stricăciuni pe suprafaţă de 23.648 de hectare. Astfel, sub vântoasă au căzut
64.500 de metri cubi de masă lemnoasă, pe circa 51 de hectare, cu un volum
estimat de aproximativ 15.000 de metri
cubi, doborâturile fiind unele în masă. Fenomenul, deosebit de violent a făcut
ravagii mai ales pe raza ocoalele silvice Broşteni, Crucea, Dorna Candrenilor,
Vatra Dornei, Iacobeni, Breaza, Pojorâta, Vama, Frasin, Mălini, Râşca şi
Fălticeni. În fondul forestier proprietate privată, furtuna a spulberat 6.966 de
hectare împădurite, volumul lemnos doborât fiind de 56.900 de metri cubi. Pe 31 de hectare de pădure vijelia a făcut
doborâturi în masă, volumul lemnos doborât fiind estimat la 7.200 de metri cubi.
Printre ocoalele silvice private afectate masiv de fenomenele meteorologice periculoase
de la sfârşitul lunii iunie se remarcă, în mod special, Dorna, Dealu Negru şi
Tihuţa-Colibiţa.