17 iulie 2017

124 de străini au ales să lucreze în judeţul Suceava
·        Angajaţii provin din Ucraina, Republica Moldova, Turcia, Siria, Iran, Israel şi China, în timp ce detaşaţii sunt din statele membre UE.
·        În total, 13 au calitatea de administratori de firme, 5  sunt asistenţi manager, 30 lucrând în servicii, 28 în comerţ, iar 10 în construcţii.  
În judeţul Suceava lucrează 124 de cetăţeni străini, dintre care 58 sunt detaşaţi din statele membre ale Uniunii Europene, conform Ordonanţei Guvernului nr. 25 din 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava că persoanele are au strict calitate de angajaţi provin din ţări care nu sunt membre ale UE, respectiv din Ucraina, Republica Moldova, Turcia, Siria, Iran, Israel şi China. 

În ceea ce priveşte repartizarea celor 56 de angajaţi cu cetăţenie străină, 28 îşi desfăşoară activitatea în zona Suceava, aceasta  urmată fiind, în ordine, de zonele Rădăuţi-cu 11 salariaţi; Fălticeni, cu 5, şi Gura Humorului şi Vatra Dornei, cu câte 2  salariaţi străini. Conform inspectorului şef Butnariu, 13 dintre lucrătorii străini cu acte în regulă, angajaţi sau detaşaţi, sunt administratori de societăţi comerciale, iar 5 sunt asistenţi manager sau secretari. La aceştia se adaugă 5 persoane care lucrează în industria confecţiilor; 30 în servicii; 28 în comerţ; 10 în construcţii; 8 în transporturi; 5 în restaurante; 2 în silvicultură; unul în panificaţiei, alţii 17 activând în diverse alte domenii. "Motivul pentru care aceştia au ales să lucreze în judeţul Suceava este deschiderea unei afaceri sau practicarea profesiunii, în cazul lucrătorilor calificaţi", a declarat Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.