Gardienii forestieri, pe urmele firmelor care <spală> lemn
·
"Există
indicii că în unele cazuri lemnul a circulat sau a fost
cu documente cu regim special" , a spus Mihai Găşpărel
·
Parchetele
competente au fost sesizate în 19 cazuri, obiectul făcându-l 850 de metri cubi
tăiaţi abuziv, cu o valoare a prejudiciului de aproape 186.000 de lei.
Dacă în prima jumătate anului 2017, numărul
controalelor pe linia regimului silvic a crescut într-o oarecare măsură, cele
ale sesizărilor penale înaintate către
parchetele abilitate s-au redus cu 30%, informează Mihai Găşpărel, şeful
Gărzii Forestiere Suceava. Inspectorul
şef sucevean subliniază că, în comparaţie cu primele 6 luni ale anului 2016, valoarea
prejudiciului din infracţiuni s-a diminuat tot cu circa 30%. "Fenomenul
tăierilor ilegale, faptele contravenţionale şi infracţionale în domeniul silvic
au scăzut. La ora actuală, analizată este activitatea diferitor societăţi,
existând încă indicii că în unele cazuri lemnul a circulat sau a
fost cu documente cu regim special", a spus Mihai Găşpărel.
Pe raza judeţului Suceava, în prima jumătate a acestui an, gardienii silvici au
desfăşurat 661 de controale, cu prilejul inspecţiilor de fond şi inspecţiilor
parţiale depistând peste 1.000 de metri cubi de material lemnos doborât ilegal.
Parchetele competente au fost sesizate în 19 cazuri, obiectul făcându-l 850 de
metri cubi tăiaţi abuziv, cu o valoare a prejudiciului de aproape 186.000 de
lei.
În semestrul întâi al anului 2017, în urma celor 498 de controale la instalaţii
de debitat, inspectorii Gărzii Forestiere au dat amenzi de 563.500 de lei,
confiscând peste 2.706 lei de metri cubi de materiale lemnoase.