Suceava nu va avea
autobuze electrice nici măcar în 2018
·
"Dacă totul merge bine, estimăm că, în prima parte a
anului viitor, vom depune documentaţia la Piatra Neamţ, în vederea organizării
licitaţiei", a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi.
·
Procedura pentru
desemnarea furnizorului se va întinde până în toamna lui 2018, după care, dacă
nu se vor înregistra contestaţii, se va trece la achiziţionarea şi livrarea
propriu-zise.
·
Câştigătorul competiţiei pentru asigurarea consultanţei a
fost desemnat în septembrie 2016, atunci apreciind-se că autobuzele vor sosi în
Suceava înspre finele anului în curs.
Cu toate că şi-a făcut
treaba ca la carte, municipiul Suceava nu va accesa prea repede fondurile de la
Uniunea Europeană, disponibile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Consiliul Local a aprobat Strategia Integrală
de Dezvoltare Urbană (SIDU) şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) încă
de pe 13 iulie, documentaţiile strategice în cauză fiind deja înaintate Structurii
pentru Sprijinirea Dezvoltării Urbane de la Piatra Neamţ, întrucât, în lipsa
acestora atragerea finanţării europene nerambursabile nu este posibilă. De altfel, Suceava este primul dintre
reşedinţele celor 6 judeţe ale Regiunii de Dezvoltare Nord Est care a depus
cele două documente, SSDU supunându-le unei analize care se desfăşoară într-un interval
de 3 săptămâni.
Odată încheierea operaţiunii, acestea vor merge la Agenţia de
Dezvoltare Regională Nord Est, de unde un răspuns urmează a veni în Suceava
până pe 21 august. Începând cu acel moment, Autoritatea Urbană din cadrul
Primăriei municipiului Suceava va selecta proiectele principale, dar şi pe cele
secundare, în cea de-a două lună a toamnei acestea luând calea ADRNE. "În
momentul de faţă nu este aprobat ghidul şi nici nu este deschisă vreo linie de
finanţare. Ultima dată, printr-o corecţie, ghidul a fost modificat pe 17 mai,
în condiţiile în care de aceasta vorbim din 2014", a spus viceprimarul
Lucian Harşovschi, adăugând că respectivul ghid va fi disponibil abia în octombrie.
La data respectivă, autorităţile sucevene vor depune lista principală de
proiecte, dar şi cea de rezervă la Agenţia
de Dezvoltare Regională Nord Est, după care se va aştepta răspunsul
organismului intermediar, respectiv al Ministerul Fondului Europene.
"După
toate acestea, dacă totul merge bine, estimăm că, în prima parte a
anului viitor, vom depune documentaţia la Piatra Neamţ, în vederea organizării
licitaţiei. Aceştia sunt termenele, procedurile sunt foarte greoaie, însă trebuie
spus clar că noi le respectăm. Primăria şi-a făcut treaba, suntem pregătiţi,
numai că suntem nevoiţi să aşteptăm pentru a primi ok-ul", evidenţiază
viceprimarul Lucian Harşovschi. Procedura
pentru desemnarea furnizorului va merge până în toamna lui 2018, după care,
dacă nu se vor înregistra contestaţii, se va trece la achiziţionarea şi
livrarea propriu-zise. Municipiul Suceava ar putea accesa, pe Axa IV a Programului
Operaţional Regional, 26,5 de milioane de euro pentru achiziţionarea a 40 de
autobuze electrice; 0,54 milioane de lei pentru consolidarea Dealului
"Mănăstirii Teodoreni"; 3,25 de milioane de euro pentru "Centrul
multifuncţional Iţcani" şi 3,62 de milioane de euro pentru grădiniţele din
Burdujeni-sat şi din cartierul Obcini, adică un total de 32,9 de milioane de
euro. Câştigătorul competiţiei pentru
asigurarea consultanţei a fost asocierea de firme Eurocerad Internaţional şi
RIA Design Consulting Bucureşti, acesta surclasând alţi 4 participanţi, atunci
apreciind-se că autobuzele vor veni înspre finele anului în curs.