Gardienii forestieri şi
poliţiştii au prins un exploatator de lemn care fenta legea
·
Controlorii i-au dat o amendă de 10.000 lei, agentul
economic având de achitat şi 8.500 lei cu titlu de contravaloare a lemnului
lipsă.
Garda Forestieră Suceava
şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava au depistat, cu prilejul unei
acţiuni de control în comun, un operator economic din zona Putna care a livrat
material lemnos fără eliberarea documentelor legale de însoţire. Mihai
Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere face cunoscut că, la terminarea unui parchet
de exploatare forestieră, operatorul economic în cauză a semnat actele de
reprimire a acestuia, însă cu menţiunea că o mare cantitate de material lemnos
a rămas în platforma de lângă drumul auto, urmând să fie transportat într-un
termen de 60 de zile şi însoţit de documentele prevăzute de legislaţie. "Ulterior,
agentul economic a început exploatarea unei alte partizi, pe aceeaşi suprafaţă,
suprapusă peste prima partidă. La controlul efectuat s-a constatat că
materialul lemnos, care trebuia să se afle în stoc, fusese transportat fără
avizele de însoţire legale, posibil amestecat cu lemnul din a doua partidă",
explică Găşpărel. În urma neregulilor depistate, controlorii au aplicat o
amendă de 10.000 lei, iar lemnul lipsă, respectiv 40,35 mc, a fost confiscat
valoric, în contul acestuia agentul economic având de achitat peste 8.500 lei. "Atragem
atenția tuturor celor care exploatează material lemnos, să dea importanța
cuvenită atât actelor care se semnează la reprimirea partizilor, cât și menționării
corecte a provenienței în avizele de însoțire a lemnului. În caz contrar, pot
plăti scump neglijența sau intenția de
fraudare a legilor", precizat Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere
Suceava, menţionând că, frecvent, se întâlnesc situaţii în care operatorii
economici uită de stocurile de material lemnos care trebuiau transportate în
maxim 60 de zile sau care "pretind că nu știu ce cantitate de lemn au
declarat în stoc".