04 mai 2017

Activitatea a 18 agenţi economici, suspendată de inspectorii antifraudă


În primul trimestru al anului în curs, lucrătorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava au efectuat 858 de controale la 752 de operatori economici din judeţele Suceava, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Bacău. Conform unei informări a instituţiei, urmare a verificărilor specifice desfăşurate în perioada 1 aianuarie-31 martie 2017, inspectorii antifraudă au constatat abateri de la legislaţia în vigoare pentru sancţionarea cărora au dispus aplicarea a 912 amenzi, în valoare totală de 4,2 milioane de lei, dar şi confiscarea de sume, bunuri şi venituri ilicite de aproximativ 1 milion de lei. Inspectorii DRAF au dispus suspendarea activităţii economice a 18 contribuabili, dintre care 3 pentru nedotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, 2 pentru neuitilizarea caselor de marcat, iar 13 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Conform sursei amintite, cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legale şi financiar-contabile constatate de inspectorii din cadrul Direcâiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, acestea privesc abateri de la obligaţia de a deţine şi utiliza case de marcat; transportarea, deţinerea şi comercializarea bunurilor fără acte justificative, precum şi încălcarea obligaţiei de a întocmi şi utiliza documente contabile pentru toate operaţiunile economice efectuate.