Grevă generală a
comisarilor de mediu suceveni
·
Nemulţumiţi că nu li se răspunde solicitărilor de majorare a salariilor, de miercuri dimineaţă,
pentru o perioadă nedeterminată, aceştia nu mai lucrează cu publicul.
·
"Ne pare rău că avem un sucevean ca secretar de stat
la Ministerul Mediului", a spus, neoficial, Constantin Huţupaş,
reprezentantul angajaţilor Comisariatului Judeţean.
De miercuri dimineaţă, lucrătorii Comisariatului Judeţean Suceava al
Gărzii de Mediu au încetat activitatea
raliindu-se la greva generală declarată de Sindicatul Naţional la Gărzii
de Mediu. Constantin Huţupaş,
reprezentatului salariaţilor spune, spune începând cu ora 8.00, pe o perioadă
nedeterminată, personalul Comisariatului nu va mai lucra cu publicul. "Toată
lumea va fi la serviciu, însă nu se lucrează cu publicul şi nu se vor face inspecţii
acte şi de control", a spus Huţupaş, menţionând că această formă de protest va continua până
în momentul primirii unui semnal de soluţionare pozitivă a revendicărilor. Constantin
Huţupaş crede că lucrătorii din sistemul Gărzii Naţionale de Mediu sunt puţini,
respectiv circa 820 în ţară, dintre care 15 în Suceava, neconstituind, astfel,
o forţă de presiune destul de puternică. Important de precizat este că, în perioada
care urmează, comisarii de mediu nu vor elibera nici actele de control pentru
proiectele aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR),
respectivele documente fiind obligatorii pentru accesarea finanţărilor europene
nerambursabile. "Ne cerem scuze pentru inconvenientele create şi ne
dorim ca activitatea noastră să fie reluată cât, mai repede", a
declarat, Constantin Huţupaş, reprezentatul lucrătorilor Comisariatului
Judeţean Suceava al Gărzii de Naţionale de Mediu, neoficial afirmând că "ne
pare rău că avem un sucevean ca secretar de stat la Ministerul Mediului"
(Eugen Uricec, n.r.). Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu face cunoscut că,
prin această formă de protest, angajaţii din sistem îşi manifestă
"nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în
domeniul protecţie mediului". Pe 26 aprilie 2017, aceştia din urmă au o
fost în grevă de avertisment de două ore, cerând "alinierea salariilor
personalului GNM la nivelul salariilor din instituţiile cu atribuţii similare, cât
şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă". Potrivit comisarului şef şef Adrian Iordache,
salariile angajaţilor Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu sunt cuprinse
între 1.200 şi 2.000 de lei.