Judeţul Suceava, primul
loc pe ţară la numărul de cereri pentru subvenţia pe suprafaţă
·
Pentru cererile înaintate în urmă cu 1 an, adică în
campania pe 2016, în conturile fermierilor suceveni au intrat deja 55,28 de
milioane de euro.
·
"Este o sumă considerabilă, un real ajutor pentru
fermierii suceveni, în vederea eliminării decalajelor faţă de statele
dezvoltate, cât şi între judeţul Suceava şi celelalte judeţe", a precizat Eugen Mogoş,
şeful APIA.
Judeţul Suceava ocupă prima poziţie în ţară la numărul de cererilor
unice de plată aferente campaniei pe anul 2017.
Eugen Mogoş, directorul executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de
Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a arătat ieri, în şedinţa Colegiului
prefectural că este cel dintâi an în care campania este încheiată la data
programată, respectiv pe 15 mai. Acesta
a precizat că performanţa se datorează ministrului Agriculturii, Petre Daea,
care a manifestat fermitate; personalului APIA, care a lucrat după un program
prelungit, chiar şi sâmbăta şi duminica; primarilor înţelegători, cât şi
sprijinului instituţiilor judeţene subordonate Ministerului Agriculturii,
precum DSVSA. "Au fost depuse 48.363 de cereri, cel mai mare număr
aferent unui judeţ la nivel naţional. Suprafaţa solicitată a fost de 200.935 de
hectare, cu 1.726 de hectare mai mult faţă de anul trecut, acoperindu-se 95%
din cât s-ar fi putut. Dacă nu s-ar
fi înregistrat sincope în unele unităţi teritorial-administrative procentajul
ar fi fost mai bine", a spus Eugen Mogoş, referindu-se inclusiv la
cazul Salcea, unde câţiva mari arendaşi nu au putut obţine de la Primărie
adeverinţa solicitată de APIA. În 2016, cererile unice de plată au putut fi
depuse, fără penalizări de întârziere, până pe data 10 iunie. După expirarea
acestui termen, solicitările au fost admise, însă cu o reducere a dreptului cu
1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziată. Conform APIA, anul trecut, în
judeţul Suceava au fost adunate 48.970 de cereri. Pentru campania pe 2016, în conturile
fermierilor suceveni intrând circa 55,28
de milioane de euro. "Este o sumă considerabilă, un real ajutor pentru
fermierii suceveni, în vederea eliminării decalajelor faţă de statele
dezvoltate, cât şi între judeţul Suceava şi celelalte judeţe", a
precizat Eugen Mogoş, directorul executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de
Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).