Contestaţiile au blocat
proiecte sucevene de 15 milioane de euro
·
"Nu au venit fonduri europene în 2014, 2015 şi 2016 şi
cred că nu vin nici în acest an", a spus primarul Ion Lungu.
Municipiul Suceava a avut
proiecte în valoare de 15 milioane de euro, însă acestea nu au putut fi
implementate din cauza contestaţiilor. Primarul Ion Lungu susţine că acestea au
fost deblocate abia înspre finele lui 2016, atunci când, pe fondul vremii
nefavorabile, lucrările nu mai puteau fi demarate. "Proiectele
de dezvoltare, de anul trecut, ale municipalităţii au fost blocate în
contestaţii, iar în mare parte s-au deblocat la sfârşitul anului", a spus ocupantul fotoliului administrativ din
Areni. Primarul Ion Lungu a făcut aceste
afirmaţii cu prilejul aprobării conturilor de execuţie anuale ale bugetelor
municipiului Suceava, potrivit cărora, în anul 2016, bugetul municipiului
Suceava fost realizat doar 61,36%, faţă de ceea ce a aprobat Consiliul Local la
început de an. Fiind an electoral, consilierii fiecărui grup politic au venit
cu amendamente populiste, astfel încât votanţii să vadă cât de preocupaţi sunt
aleşii de soarta lor. Astfel, deoarece veniturile au fost supraestimate, nici
cheltuielile aferente nu mai putut fi făcute. În consecinţă, la secţiunea de
funcţionare a autorităţilor administrative execuţia bugetară a atins 79,65%, în
timp la secţiunea de dezvoltare realizările sau ridicat la doar 16,47%. De vină
pentru nivelul redus al execuţiei la această din urmă secţiune sunt şi
întârzierile în apariţia ghidurilor solicitantului aferente proiectelor din
programarea ueropeană 2014-2020. "La fel, nu au venit fonduri europene
în 2014, 2015 şi 2016 - şi cred că nu vin nici în acest an -, iar acest lucru a
dus la un grad de execuţie, destul de mic la investiţii, la dezvoltare", aexplicat
edilul-şef Ion Lungu. Ponderea cea mai mare a cheltuielilor a deţinut-o "Învăţământul"
cu 41,18%, după care urmează alocările pentru "Combustibil şi
energie" cu 13,54%.