Pe ultima sută,
Forţe de ordine la
depunerea cererile pentru subvenţiile din agricultură
·
"Dacă în ultimele 3 zile va fi îmbulzeală, acolo
unde va fi cazul ordinea se va păstra cu ajutorul jandarmilor" , spune Eugen Mogos,
şeful APIA.
·
Din neglijenţă ori din cauză că nu au reuşit să obţină
actele la timp, este posibil ca unii fermieri să rămână fără sprijinul financiar.
Luni este ultima zi în
care fermierii din judeţul Suceava se pot prezenta la Centrul Judeţean al
Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, cât şi la
centrele locale ale instituţiei, pentru a depune cererilor unice de plată
aferente campaniei pe anul 2017, atrage atenţia directorul executiv Eugen
Mogoş. Pentru a veni în întâmpinarea agricultorilor, lucrătorii APIA vor fi la
serviciu şi în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 8.30-16.30. "Facem
un ultim apel la fermierii din judeţ, pe care îi rugăm să se prezinte la APIA să-şi
depună cererea pentru sprijin, fie că este pe suprafaţă sau pentru animale.
APIA lucrează inclusiv sâmbătă şi duminică, după program normal, luni fiind
ultima zi", a spus şeful APIA. Eugen Mogoş subliniază că, spre
deosebire de anii anteriori, în 2017 Petre Daea, ministrul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale, a fost ferm şi nu a mai acceptat o prelungire a perioadei în
care respectivele cereri pot fi adunate. Şeful Centrului Judeţean al APIA crede
că în la birourile operatorilor specializaţi vor reuşi să se prezinte 95% din
totalul celor în drept, iar dacă în ultimele 3 zile va fi îmbulzeală, acolo
unde va fi cazul ordinea se va păstra cu ajutorul jandarmilor. Mogoş este de
părere că procentele de nerealizări nu au vreo legătură cu intervalul mai scurt
pentru conformare. "Nu se mai prelungeşte perioada de depunere, renunţăm
inclusiv la cea în care se percep penalităţi, fiindcă nu sunt nici în favoarea
fermierilor şi ne-ar îngreuna şi nouă activitatea. Este posibil să rămână unii fermieri
care să nu depună cererile, dar nu din pricina neprelungirii termenului, ci din
cauză că nu au reuşit să obţină în timp util actele sau au neglijat sa facă
acest lucru", a încheiat Eugen Mogoş. În urmă cu 1 an, cererile unice
de plată au putut fi depuse, fără penalizări de întârziere, până pe data 10
iunie. După expirarea acestui termen, solicitările au fost admise, însă cu o reducere
a dreptului cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziată. Conform APIA, în 2016
în judeţul Suceava au fost adunate 48.970 cereri.